ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4326/2022

Ședința publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziei de clasare a cererii de emitere a autorizației de funcționare farmacie nr x/09.01.2018, comunicată la data de 18.01.2018, emisă de pârâta Ministerul Sănătății,

- obligarea Ministerului Sănătății, Direcția Farmaceutică și Dispozitive Medicale la eliberarea unei autorizații de funcționare pentru deschiderea de către reclamantă a unei farmacii comunitare în orașul Oraș Budești, jud. Călărași,

- anularea autorizație de funcționare nr. 5410/IB 9461 din 30.09.2009 emisă de Ministerul Sănătății Publice în favoarea pârâtei S.C. B. S.R.L..

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 10 iulie 2019, a respins excepțiile lipsei de interes, inadmisibilității și tardivității capătului trei de cerere, invocate de pârâți, ca neîntemeiate, a repus cauza pe rol pentru completarea probatoriului cu înscrisuri ce vor fi depuse de pârâtul Ministerul Sănătății sub sancțiunea prevăzută de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, respectiv toate documentele avute în vedere de ministerul pârât, din care a rezultat că farmacia în structura S.C. C. S.R.L. și-a desfășurat activitatea/a funcționat în perioada anterioară datei de 10.04.2017, cererea nr. x formulată de S.C. C. S.R.L. precum și aprobarea acesteia de ministerul pârât, toate documentele aferente dosarului S.C. C. S.R.L., rezultatul inspecției din data de 04.10.2017, efectuată de Ministerul Sănătății în vederea reluării activității farmaciei cu Autorizația de funcționare nr. x din 30.09.2009 de care se face vorbire în adresa nr. x/27.10.2017 a Ministerului Sănătății existentă la dosar vol. II, toate documentele aferente cererii nr. x/10.04.2017 și respectiv cererii nr. x/07.06.2017 și, totodată, să se precizeze, în scris, dacă s-a solicitat punct de vedere Consiliului Concurenței după cum rezultă din adresa nr. x/07.03.2018.

Prin sentința nr. 248 din 22 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții, Ministerul Sănătății și S.C. B. S.R.L., a dispus anularea măsurii de clasare a cererii reclamantei de eliberare a autorizației de funcționare farmacie, comunicată prin adresa nr. x/09.01.2018, a obligat pârâtul Ministerul Sănătății să reanalizeze cererea reclamantei privind eliberarea autorizației de funcționare pentru deschiderea unei farmacii comunitare conform Legii nr. 266/2008, respingând în rest acțiunea.

Împotriva încheierii din data de 10 iulie 2019 și a sentinței nr. 248 din 22 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, iar recurentul-pârât Ministerul Sănătății a formulat recurs incident.

3.1. Recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L., prin recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., arată că hotărârea dată de instanța de fond prin încheierea din 10.07.2019 cu privire la excepția inadmisibilității este dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 7 alin. (5) din legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece soluția de respingere a excepției invocate prin întâmpinare este nelegală, întrucât, în cauză, nu s-a formulat plângere prealabilă administrativă în condițiile legii.

În opinia recurentei, instanța de fond a constatat în mod eronat că, față de obiectul cererii ce vizează pretinsul refuz al Ministerului Sănătății de soluționare a cererilor reclamantei, comunicat prin adresa nr. x/9.01.2018, prin raportare la prevederile art. 7 alin. (5), penultima teză din Legea 554/2004, nu se impune parcurgerea procedurii prealabile.

Or, astfel cum rezultă atât din cuprinsul cererii introductive, dar și a înscrisurilor administrate în probațiune, o plângere prealabilă în sensul dispozițiilor art. 7 din lege nu a fost formulată de către intimata-reclamantă, aceasta înțelegând să se adreseze direct instanței de judecată cu acțiunea în anulare în contencios administrativ, acțiune formulată doar împotriva adresei nr. x/9.01.2018, la data de 17.06.2018.

Se mai susține că încheierea cuprinde motive contradictorii și se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, este evident că nu a existat niciun refuz din partea Ministerului Sănătății, iar interpretarea dată dispozițiilor art. 7 alin. (5) ultima teză din legea 554/2004 este greșită, acestea nefiind aplicabile prezentei, iar motivele arătate sunt contradictorii, astfel că se impune casarea Încheierii recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanța de fond se îndoiește de propriul raționament, având în vedere că aceasta menționează că este vorba despre "pretinsul" refuz al Ministerului, ca atare deși își bazează hotărârea pe refuzul Ministerului Sănătății, totuși nu este convinsă de existența acestuia, calificându-1 ca fiind un "pretins" refuz. Or, hotărârea trebuie să fie elaborată ca urmare a concluziei instanței, iar nu bazată pe susținerile dovedite a fi neîntemeiate al intimatei.

Recurenta mai consideră că instanța de fond nu a arătat care sunt considerentele prin care a ajuns la concluzia că Ministerul a refuzat să răspundă cererilor intimatei, deși există dovezi la dosarul cauzei ale răspunsurilor Ministerului și soluționării cererilor intimatei, reținute și în motivare, însă cu toate acestea, instanța se rezumă doar să indice că cererea intimatei, este bazată pe "pretinsul" refuz al Ministerului, iar refuzul Ministerului nu este fără echivoc, ci este un pretins refuz.

Pe de altă parte, recurenta mai arată că aprecierile cu privire la faptul că autorizația nu a fost comunicată nicicând intimatei, nu au relevanță, având în vedere că aceasta a fost publicată pentru opozabilitate pe site-ul Ministerului Sănătății, ca atare îi este opozabilă inclusiv intimatei. Or, față de data emiterii autorizației și anume 30.09.2009, chiar și în situația formulării plângerii prealabile în prezent, aceasta ar fi tardivă, față de termenul de 30 zile prevăzut de lege, dar nu mai mult de 6 luni de la emiterea actului, pentru motive temeinice.

Se mai arată că soluția de respingere a excepției lipsei de interes este nelegală, fiind aplicabile motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ.

Recurenta apreciază, contrar celor arătate de instanța de fond, că intimata nu justifică un interes legitim în promovarea acțiunii în anularea autorizației reclamantei, aceasta nefiind îndreptățită la emiterea unei autorizații de funcționare a farmaciei în orașul Budesti.

De asemenea, recurenta mai susține că instanța de fond în mod greșit, a reținut că Ministerul Sănătății a refuzat să soluționeze cererile intimatei, având în vedere că acesta le-a soluționat prin adresa nr. x/7.11.2017 (prin care i-a adus la cunoștință intimatei faptul că farmacia C. S.R.L. a funcționat legal neavând activitatea întreruptă pe perioadă mai lungă de 180 zile, precum și faptul că autorizația cu nr. x din data de 30.09.2009 transmisă de C. S.R.L. către B. S.R.L. respectă cerințele legii cu privire la funcționarea farmaciei) și prin adresa nr. x/9.01.2018 (prin care i-a adus la cunoștința intimatei faptul că dosarul depus și înregistrat de A. în vederea înființării unei farmacii în orașul Budesti nu îndeplinește criteriile de autorizare și este clasat, conform OMS 962/2009, art. 4, pct. 3).

Intimata a formulat acțiune în contencios administrativ doar împotriva adresei nr. x/9.01.2018 (prin care Ministerul Sănătății i-a adus la cunoștință faptul că dosarul depus și înregistrat de A. în vederea înființării unei farmacii în orașul Budesti nu îndeplinește criteriile de autorizare și este clasat, conform OMS 962/2009, art. 4, pct. 3), fără parcurgerea procedurii plângerii prealabile, care este obligatorie.

Cu privire la soluția dată de Ministerul Sănătății privind clasarea dosarului având ca obiect cererea intimatei de emitere a unei autorizații de funcționare farmacie, recurenta precizează că astfel cum rezultă din adresa nr. x/17.10.2017 emisă de Consiliul Local Budesti, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, pe raza acestei localități figurau în anul 2017 în mod oficial un număr de aproximativ 7615 persoane, iar din adresa nr. x/17.10.2017 emisă de Institutului National de Statistică - Direcția Regională de Statistică Călărași, rezultă că pe raza localității Budesti, figurau la 1 ianuarie 2017 un număr de 7685 persoane.

În aceste condiții și având în vedere criteriul demografic de emitere a unei autorizații de funcționare farmacie, chiar în situația în care, prin absurd, autorizația de funcționare farmacie ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare fond comerț din data de 28.03.2017 ar fi anulată, intimata-reclamantă nu este oricum îndreptățită de a obține o altă autorizație de funcționare, numărul de locuitori ai orașului fiind insuficient în acest sens.

Recurenta mai arată că instanța de fond nu a analizat motivele și dovezile administrate de părți cu privire la capătul de cerere nr. x, referitor la cererea de anulare a Deciziei de clasare a cererii de emitere a autorizației de funcționare farmacie nr x/09.01.2018, comunicată la data de 18.01.2018, emisă de pârâtul Ministerul Sănătății, rezumându-se exclusiv la a analiza istoricul funcționarii farmaciei C., dând o interpretare eronată înscrisurilor justificative.

În acest sens, contrar celor reținute de instanță, în considerentele hotărârii recurate, autorizația contestată avea deplină valabilitate, aspect ce rezultă inclusiv din înscrisurile depuse de intimată la dosarul cauzei (corespondența cu Ministerul Sănătății si Colegiul Farmaciștilor, înscrisuri doveditoare referitoare la punctul de lucru înregistrat la Registrul Comerțului, etc.)

După achiziționarea fondului de comerț, în conformitate cu dispozițiile legale, cu ocazia soluționării cererii de suspendare a funcționarii autorizației în vederea înregistrării modificării de sediu și farmacist-sef, organele abilitate au efectuat toate verificările necesare.

Față de această situație, nu pot fi primite aprecierile instanței de fond, bazate exclusiv pe susținerile nefondate ale intimatei, referitoare la o pretinsă nefuncționare a farmaciei C. pe o durată mai mare de 180 zile anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerț.

Recurenta apreciază că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea Farmaciei nr. 266/2008, nemotivând de altfel nici în drept nici în fapt admiterea capătului de cerere privind anularea măsurii de clasare a cererii A. S.R.L. dispusă de Ministerul Sănătății, prin adresa nr. x/9.01.2018.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății, prin recursul incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond nu a motivat soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile.

Astfel, instanța nu a avut în vedere prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care stabilesc că procedura prealabilă reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii, reclamantul fiind ținut să solicite, anterior promovării unei acțiuni în instanță, autorității publice emitente a actului administrativ contestat sau autorității publice superioare, dacă există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

În mod greșit a reținut instanța că obiectul cererii vizează refuzul ministerului pârât de soluționare a celor două cereri ale reclamantei, comunicat prin adresa nr. x/09.01.2018 ce constau, pe de o parte, în eliberarea autorizației de funcționare pentru farmacie comunitară potrivit criteriului demografic, iar pe de altă parte efectuarea de verificări cu privire la farmacia B. și respectiv C. care nu mai funcționau de 5 ani și pe cale de consecință anularea autorizației de funcționare nr. 5410/IB 9461 din 30.09.2019.

Recurentul consideră că instanța de fond nu a analizat motivele și probele propuse de părți, făcând o analiză superficială a situației de fapt.

În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente cauzei.

În cauză, s-au formulat întâmpinări reciproce, precum și răspunsuri la întâmpinări.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul incident este inadmisibil, iar cel principal este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește recursul incident formulat de Ministrul Sănătății

Înalta Curte reține că potrivit art. 491 C. proc. civ.: "(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile."

Articolul 472 C. proc. civ. prevede că: "(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.

(2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

De asemenea, conform art. 473 C. proc. civ.: "În caz de coparticipare procesuală, precum și atunci când la prima instanță au intervenit terțe persoane în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare în scris apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanță și care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecințe asupra situației sale juridice în proces. Dispozițiile art. 472 alin. (2) se aplică în mod corespunzător."

Obiectivul urmărit prin consacrarea instituției procesuale a recursului incident este acela de a conferi intimatului din recursul principal un mijloc procesual prin care să solicite reformarea hotărârii atacate de partea adversă, în situația în care acesta nu a exercitat recurs sau interesul de a declara recurs incident se naște în ipoteza în care partea adversă exercită calea de atac și există riscul reformării hotărârii atacate într-un sens care să îi prejudicieze situația juridică stabilită prin respectiva hotărâre.

Declararea recursului incident este condiționată de existența unui recurs principal, ceea ce demonstrează caracterul său incident, cu toate consecințele ce decurg din această delimitare. Astfel, deși recursul incident se grefează pe recursul principal, totuși, nu urmează întotdeauna soarta acestuia și nu poate fi considerat un accesoriu al acestuia.

Scopul recursului incident este acela de a obține reformarea hotărârii, iar intimatul trebuie să justifice un interes pentru a-l exercita. Aprecierea interesului se va face în raport cu dispozitivul și considerentele hotărârii atacate, prin care intimatului nu i s-a dat satisfacție deplină, rămânând însă în cadrul substanțial obiectiv al judecății în primă instanță, motivele sale de recurs neputând să conțină cereri noi, întrucât să opun dispozițiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 491 C. proc. civ., precum și faptul că recursul incident trebuie să tindă la schimbarea hotărârii atacate, să fie considerat o apărare la recursul părții adverse neputând ascunde un recurs principal promovat tardiv, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge recursul incident declarat de Ministerul Sănătății, ca inadmisibil.

În ceea ce privește recursul principal formulat de S.C. B. S.R.L.

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") nu este incident cauzei.

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a adresat ministerului pârât două cereri, una înregistrată sub nr. x/15.05.2017 prin care solicita eliberarea autorizației de funcționare pentru farmacie comunitară potrivit criteriului demografic, iar o altă cerere înregistrată sub nr. x din 2017 prin care solicita efectuarea de verificări cu privire la farmacia B. și respectiv C. care nu mai funcționau de 5 ani.

Prin cererea nr. x din 22.08.2017 reclamanta revine cu solicitarea adresată Ministerului Sănătății în care arată că nu a primit nici un răspuns la cererile inițiale, menționând că C. a vândut autorizația nr. 5410/IB 9461 din 01.09.2009 către o altă farmacie care nu mai funcționează, spațiul fiind închiriat unei alte societăți cu profil alimentar.

Față de răspunsul primit de la ministerul pârât, a revenit cu adresa nr. x/11.09.2017 în care reia solicitările formulate inițial, în cele două cereri.

Corespondența purtată între cele două părți este finalizată cu adresa nr. x/09.01.2018, prin care cererea reclamantei a fost clasată.

Înalta Curte constată că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul ministerului pârât de soluționare a celor două cereri ale reclamantei comunicat prin adresa nr. x/09.01.2018 ce constau, pe de o parte, în eliberarea autorizației de funcționare pentru farmacie comunitară potrivit criteriului demografic, iar pe de altă parte, efectuarea de verificări cu privire la farmacia B. și respectiv C. care nu mai funcționau de 5 ani, cu consecința anulării autorizației de funcționare nr. 5410/IB 9461 din 30.09.2009.

Autorizația de funcționare nr. 5410/IB 9461 din 30.09.2009 a fost eliberată în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1718/2008, privind autorizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ale H.G. nr. 15/1991 privind înființarea societăților comerciale farmaceutice, a Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată, și, în baza documentației cu nr. x/21.01.2009.

Astfel, a fost autorizată funcționarea farmaciei comunitare cu denumirea S.C. C. S.R.L. cu sediul în orașul Budești, județul Călărași.

Prin cererea nr. x din 10.04.2017, C. S.R.L. a solicitat Ministerului Sănătății ca începând cu data de 07.04.2017, să fie suspendată autorizația nr. x/30.09.2009, deoarece activitatea era întreruptă pentru o perioadă de 180 de zile.

Instanța de fond a apreciat că, din probatoriul administrat, autorizația în discuție se impune a fi anulată pentru situația prevăzută de art. 22 lit. c) din Legea nr. 266/2008, întrucât farmacia nu a funcționat mai mult de 6 luni, înainte de cererea depusă de C. S.R.L. la 07.04.2017, dar și după cele 180 de zile, respectiv după data de 04.10.2017.

Astfel, a rezultat că C. S.R.L. nu a fost în măsură să depună rapoartele zilnice pentru punctul de lucru cu activitate de farmacie care a funcționat în structura acesteia, din orașul Budești, județul Călărași aferente perioadei 01.01.2015-07.04.2017 și nici declarațiile fiscale ale punctului de lucru de la adresa menționată sau alte documente din care să rezulte că a desfășurat constant activitate.

Solicitarea și aprobarea întreruperii activității este un demers prin care s-a urmărit crearea unei aparențe că farmacia C. ar fi funcționat, când, în realitate, aceasta nu mai funcționa.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut că, în cauză, devin incidente prevederile art. 22 lit. e) din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la acea dată, impunându-se anularea autorizației de funcționare câtă vreme, activitatea farmaciei pentru care a fost emisă autorizația, a fost întreruptă pentru o perioadă de peste 180 de zile, motiv pentru care a anulat măsura clasării și a obligat Ministerul Sănătății să reanalizeze cererea reclamantei.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva încheierii din 10.07.2019

Înalta Curte reține că interesul reprezintă folosul practic material sau moral pe care îl urmărește titularul acțiunii și trebuie să fie legitim, personal, născut și actual.

În cauză, interesul reclamantei a fost analizat în mod corect, de instanța de fond, în raport de cadrul procesual determinat, prin acțiunea introductivă, prin care a solicitat obligarea Ministerului Sănătății conform celor arătate în petitul cererii introductive.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile administrative, condițiile și termenele în care se exercită procedura prealabilă, precum și cazurile în care procedura prealabilă, prin excepție de la regulă, nu este obligatorie.

Așa cum s-a reținut și de către instanța de fond, obiectul cauzei este reprezentat de cererea formulată către Ministerul Sănătății privind emiterea unei autorizații de funcționare farmacie, precum și cererea prin care se solicita efectuarea de verificări cu privire la farmacia B. S.R.L..

Față de obiectul cererii ce vizează pretinsul refuz nejustificat al ministerului pârât de soluționare a celor două cereri ale reclamantei comunicat prin adresa nr. x/09.01.2018 prin raportare la prevederile art. 7 alin. (5) penultima teză din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că nu impune parcurgerea procedurii prealabile.

În ceea ce privește excepția tardivității, Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a reținut că, în cauză, a fost respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare din moment ce, comunicarea refuzului soluționării cererilor reclamantei exprimat prin adresa nr. x/09.01.2018 a fost primit de aceasta la data de 18.01.2018, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 18.06.2018.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului incident formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, invocată din oficiu, motiv pentru care va respinge recursul incident, ca inadmisibil și, totodată, va respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului incident formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, invocată din oficiu.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva încheierii din data de 10 iulie 2019 și a sentinței nr. 248 din 22 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din data de 10 iulie 2019 și a sentinței nr. 248 din 22 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2022.