Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
14 octombrie 2025

Decizia nr. 4630/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență

Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin plângerea contravențională înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. x/2023, petentul A., în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Brăila - Poliția Locală Brăila, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție seria x nr. x/18.10.2023 și înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul. În motivarea cererii, petentul a arătat că sancțiunea aplicată este excesivă, că agentul constatator nu a prezentat dovezi foto sau video și că martorul a fost desemnat de acesta, solicitând administrarea probelor necesare pentru verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competență Prin sentința civilă nr. 263/21.03.2024, Judecătoria Sinaia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Brăila, reținând că, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, competența teritorială alternativă se raportează fie la locul săvârșirii contravenției, fie la sediul contravenientului, iar în cauză contravenienta este S.C. B. S.R.L., sancționată pentru o faptă săvârșită pe raza municipiului Brăila. Prin sentința civilă nr. 1289/18.02.2025, Judecătoria Brăila a admis, la rândul său, excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sinaia, reținând că petentul a sesizat instanța de la domiciliul său, iar în condițiile competenței alternative prevăzute de art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001, alegerea instanței aparține petentului, instanța astfel aleasă neputându-și declina competența în favoarea celei de la locul săvârșirii contravenției. Întrucât ambele instanțe s-au declarat necompetente, s-a ivit conflictul negativ de competență prevăzut de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind înaintată Înaltei Curți în temeiul art. 135 alin. (1) din același act normativ. 3. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Analizând conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, în raport cu hotărârile pronunțate și cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține următoarele. Aspectul care a generat conflictul negativ între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie. Înalta Curte reține că procesul-verbal contestat a fost întocmit în baza O.G. nr. 2/2001, iar norma de competență aplicabilă este art. 32 alin. (1) din acest act normativ, care instituie o competență teritorială alternativă. În cauză, contravenienta menționată în procesul-verbal este S.C. B. S.R.L., cu sediul în județul Prahova, iar petentul, în calitate de reprezentant al acesteia, a înțeles să sesizeze Judecătoria Sinaia.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, competența teritorială în materia plângerilor contravenționale este una alternativă, petentul având posibilitatea de a sesiza fie judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, fie judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul. În cauză însă, petentul nu a sesizat niciuna dintre instanțele prevăzute de norma de competență, întrucât domiciliul său se află în orașul Băicoi, jud. Prahova, localitate situată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Câmpina, iar nu în cea a Judecătoriei Sinaia, instanță pe care a învestit-o în mod eronat. În aceste condiții, nu se poate reține că petentul și-ar fi exercitat dreptul de opțiune reglementat de art. 116 C. proc.

civ., întrucât acest drept poate fi valorificat numai între instanțele deopotrivă competente potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, iar nu prin sesizarea unei instanțe care nu se regăsește în sfera competenței alternative stabilite de lege. Cum instanța aleasă nu era competentă teritorial nici în raport cu domiciliul petentului, nici în raport cu locul săvârșirii contravenției, sesizarea acesteia nu poate produce efectele specifice opțiunii procesuale. Întrucât contravenția a fost săvârșită pe raza municipiului Brăila, iar Judecătoria Brăila este instanța în a cărei circumscripție teritorială a avut loc fapta reținută în procesul-verbal contestat, aceasta este instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, conform art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001. Prin urmare, declinarea succesivă a competenței de către Judecătoria Sinaia și Judecătoria Brăila a generat un conflict negativ de competență, care se impune a fi soluționat prin stabilirea competenței în favoarea Judecătoriei Brăila. Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila - secția civilă.

DECIDE Stabilește competența soluționării cauzei privind pe petentul A. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Brăila - Poliția Locală Brăila, în favoarea Judecătoriei Brăila - secția civilă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.