ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1394/2021

HOTĂRÂRE
08.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1394/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 8 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 1 București – secția I civilă, la data de 06.03.2020, cu nr. x/2020, petentul A. a formulat plângere contravențională, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției seria x nr. x emis de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila – Serviciul de Ordine Publică.

Prin sentința nr. 4627 din data de 30.07.2020, Judecătoria Sectorului 1 București – secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în favoarea Judecătoriei Brăila, reținând că locul săvârșirii faptei sancționate prin procesul-verbal de contravenție contestat este localitatea Brăila, în care își are sediul Inspectoratul de Poliție al autorității pârâte.

Judecătoria Brăila, prin sentința nr. 5999 din 16 noiembrie 2020, reținând că fapta contravențională este omisivă, elemenetul material al contravenției, omisiunea de a furniza datele solicitate, se săvârșește la locul unde subiectul activ al contravenției ar fi trebuit să săvârșească acțiunea la care era obligat în temeiul dispozițiilor art. art. 58 lit. k) din Legea nr. 333/2003, a declinat competența de judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București – secția I civilă.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 din C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, obiectul acțiunii în cauză îl constituie plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției seria x nr. x din data de 31.01.2020 emis de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila – Serviciul de Ordine Publică, prin care petenta a fost sancționată pentru neîndeplinirea obligațiilor legale prevăzute în sarcina sa, potrivit dispozițiile art. 58 lit. k) din Legea nr. 333/2003.

Prin urmare, fapta pentru care a fost întocmit procesul-verbal de contravenței a constat în refuzul petentei de a întreprinde măsurile necesare pentru punerea la dispoziția IPJ Brăila datele, informațiile și documentele solicitate prin adresele emise de autoritatea pârâtă la data de 14.11.2019, respectiv la data de 22.11.2019.

Astfel, se apreciază că fapta reținută în sarcina petentului, astfel cum este descrisă în procesul-verbal reprezintă o contravenție omisivă. Așadar, contravenția sancționată în cazul în discuție constă în omisiunea de a furniza datele, informațiile sau documentele solicitate de către IPJ Brăila pentru cercetările necesare soluționării sesizărilor primite, la sediul Inspectoratul de Poliție Județean Brăila în raza căruia s-a efectuat controlul, locul constatării săvârșirii acesteia, în raport cu specificul materiei reglementate, fiind cel al sediului organului constatator.

Legea nr. 333/2003 nu conține o normă derogativă de competență a judecării plângerilor contravenționale ci, dimpotrivă, prin art. 64 face trimitere în mod expres la dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Brăila – secția civilă.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Brăila –Serviciul de Ordine Publică, în favoarea Judecătoriei Brăila – secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4486/2021
Ședința publică din data de 6 octombrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea contravențională înregist
ÎCCJ 2024-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1139/2024
Ședința publică din data de 28 februarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei
ÎCCJ 2021-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2021
Ședința publică din data de 15 septembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin plângerea contravențională înr
ÎCCJ 2021-03-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1432/2021
Ședința publică din data de 9 martie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea contravențională înregistrat
ÎCCJ 2021-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2989/2021
iție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia, suspendându-se, din oficiu, orice altă procedură până la pronunțarea regulatorului de competență. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negati
Sursă