Decizia nr. 4629/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență împotriva sentinței nr. 1571/2024 a Judecătoriei Negrești-Oaș

Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Negrești-Oaș, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentară Satu Mare, a solicitat obligarea acestora la plata sumelor prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, respectiv suma de 10.000 RON lunar pentru fiecare contract de concesiune, precum și plata dobânzii legale aferente. Pretențiile au fost formulate în legătură cu executarea contractelor de concesiune încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, contracte prin care reclamanta presta servicii sanitare veterinare de interes public.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competență Prin sentința civilă nr. 1571/2024, Judecătoria Negrești-Oaș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Satu Mare - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că litigiul privește executarea unor contracte administrative, fiind incidente dispozițiile art. 53 alin. (1 1 ) din Legea nr. 101/2016. Prin sentința civilă nr. 3/2025, Tribunalul Satu Mare - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a completului de litigii cu profesioniști și a declinat competența în favoarea completelor specializate în contencios administrativ din cadrul aceleiași secții, reținând că litigiul privește executarea unor contracte administrative în sensul art. 2 lit. c) 1 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 243/2025, Tribunalul Satu Mare - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Oradea, apreciind că, întrucât una dintre pârâte este o autoritate publică centrală, competența materială aparține curții de apel în temeiul art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 137/CA/2025, Curtea de Apel Oradea - secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Tribunalului Satu Mare - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că litigiul privește executarea unor contracte administrative de concesiune, fiind aplicabile dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care atribuie competența materială tribunalului, indiferent de rangul autorității contractante.

Întrucât ambele instanțe s-au declarat necompetente, s-a ivit conflictul negativ de competență prevăzut de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind înaintată Înaltei Curți în temeiul art. 135 alin. (1) din același act normativ. 3. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic. Analizând conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, în raport cu hotărârile pronunțate și cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține următoarele.

Aspectul care a generat conflictul negativ între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și cu prevederile legale incidente în materie. Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze litigiul este Tribunalul Satu Mare - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente. Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare la plata sumelor reprezentând drepturile bănești prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, calculate pentru perioada 16 decembrie 2019 - 24 iulie 2020, precum și la plata dobânzii legale aferente.

Pretențiile formulate își au izvorul în contractele administrative încheiate între reclamantă și autoritatea contractantă, respectiv contractele de concesiune și prestări servicii derulate în temeiul O.G. nr. 42/2004 și al Legii nr. 236/2019, acte juridice care au natura unor contracte administrative de servicii publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) 1 din Legea nr. 554/2004. Aceste contracte au fost încheiate în cadrul procedurilor reglementate de legislația achizițiilor publice, iar drepturile bănești solicitate de reclamantă reprezintă prestații accesorii executării acestor contracte, fiind determinate de modificările legislative intervenite pe durata derulării lor.

Întrucât litigiul privește executarea unor contracte administrative de servicii publice, competența materială nu se stabilește potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, ci potrivit normei speciale cuprinse în art. 53 alin. (1 1 ) din Legea nr. 101/2016, aplicabilă în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Potrivit acestui text legal, procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau sediul reclamantului.

În cauză, atât reclamanta A., cât și autoritatea contractantă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare își au sediul în județul Satu Mare, ceea ce atrage competența teritorială alternativă a Tribunalului Satu Mare, instanță care se circumscrie exigențelor art. 53 alin. (1 1 ) din Legea nr. 101/2016. Împrejurarea că instanțele aflate în conflict au apreciat diferit natura juridică a litigiului nu poate conduce la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, întrucât raportul juridic dedus judecății nu izvorăște dintr-un act administrativ tipic sau asimilat, ci din executarea unor contracte administrative, iar refuzul pârâtelor de a efectua plata solicitată nu constituie un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, ci o neexecutare a obligațiilor contractuale, supusă regulilor speciale ale Legii nr. 101/2016.

În consecință, având în vedere natura juridică a raportului dedus judecății, izvorul obligațiilor pretinse și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanță care, potrivit legii, este competentă să soluționeze litigiile privind executarea contractelor administrative de servicii publice. Pentru aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentară Satu Mare, în favoarea Tribunalului Satu Mare - secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.