ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 991/2024

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la 14 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Natională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor, să o oblige pe pârâta de ordin I la alocarea bugetului necesar efectuării plății sumelor cuvenite reclamantului potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificată prin art. IV din Legea nr. 236/2019, sume aferente contractului de concesiune nr. x din 1 septembrie 1999, astfel cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr. x din 11 august 2014; să o oblige pe pârâta de ordin II la plata în beneficiul reclamantului a drepturilor bănești, în sumă de 10.000 RON lunar, cu cheltuieli de judecată, în caz de opoziție din partea pârâtelor.

Prin sentința civilă nr. 3667 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Satu Mare – secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 5/CA/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Satu Mare – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 49 din 15 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Satu Mare – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Natională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor.

S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Natională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor la alocarea bugetului necesar efectuării plății sumelor cuvenite potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificată prin art. IV din Legea nr. 236/2019.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia nr. 386/C/2021-A din 22 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, care, prin decizia nr. 2338 din 9 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2020, a fost admis, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

În rejudecare, prin decizia nr. 326/2023 - A din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2020, a fost admis apelul declarat de apelantul CABINET MEDICAL VETERINAR A., în contradictoriu cu intimații-pârâți AUTORITATEA NATIONALA SANITAR VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR și DIRECTIA SANITAR VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR - SATU MARE împotriva sentinței nr. 49 din 15 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că, s-a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâtei ANSVSA la acordarea bugetului pentru efectuarea plăților în conformitate cu prevederile O.G. nr. 42/2004, a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR A., în contradictoriu cu pârâta DSVSA Satu Mare.

A fost obligată pârâta DSVSA Satu Mare la plata către reclamant a sumei de 70.000 RON, datorată în baza contractului de concesiune nr. x/01.09.1999, modificat prin actul adițional nr. x/11.08.2014.

A fost obligată pârâta DSVSA Satu Mare la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în primă instanță, apel și recurs în cuantum de 12.232,5 RON.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a declarat recurs împotriva deciziei nr. 326/2023 - A din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă.

În argumentarea recursului, a susținut, în esență, că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. IV și V din Legea nr. 236/2019.

Menționează că instanța de apel a apreciat că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 236/2019, care reprezintă un act normativ de modificare parțială a O.G. nr. 42/2004, și, totodată, a reținut greșit că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, reclamantul Cabinet Medical Veterinar dr. A. era titular al contractului de concesiune și desfășura activități specifice menționate în actul normativ, în baza unui temei contractual.

Redând prevederile art. I pct. 2 alin. (7) din Legea nr. 236/2019, recurenta-pârâtă arată că, în perioada 16.12.2019-31.08.2020, activitățile realizate de către intimatul-reclamant în baza contractului de concesiune nr. x/01.09.1999 au fost doar cele prevăzute în Hotărârea nr. 1.156 din 23 decembrie 2013 pentru aprobarea acțiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, a acțiunilor prevăzute în Programul de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor, precum și a tarifelor aferente acestor, iar aceste activități au fost achitate. Enumeră activitățile la care face referire.

Celelalte activități (asigurarea unui program zilnic de opt ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării) au fost efectuate doar după intrarea în vigoare a O.U.G.. nr. 117/22.07.2020.

Arată că intimatul-reclamant nu a înțeles să propună nicio probă suplimentară în raport cu prevederile art. I pct. 2 alin. (7) din Legea nr. 236/2019, acesta neputând face dovada prestării acestor activități.

Or, în temeiul art. 249 C. proc. civ., consideră că reclamantul trebuia să facă dovada efectuării acțiunilor prevăzute de Legea nr. 236/2009.

Având în vedere considerentele expuse, solicită admiterea recursului și, în consecință, modificarea deciziei atacate, urmând a se constata că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Cabinetul Medical Veterinar dr. A. se justifică prin prisma faptului că aceste activitățile prevăzute de Legea nr. 236/2019 nu au fost efectuate.

Intimatul-reclamant CABINET MEDICAL VETERINAR A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes, susținând, în esență, că dispozitivul deciziei civile nr. 326/2023-A este nefavorabil recurentei, dar nu a fost contestat de către aceasta prin prezentul recurs, așa încât, modificarea considerentelor hotărârii este lipsită de orice interes legitim, din moment ce dispozitivul nici nu a fost contestat și nici nu mai poate fi schimbat în recurs.

La termenul de judecată din 14 mai 2024, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea acestuia în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și, în temeiul art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) din același cod, a reținut cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., cererea de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR din perspectiva criticilor indicate, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.: "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.: "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Deși s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate prin cererea de recurs nu pun în discuție legalitatea deciziei atacate, ci temeinicia sa.

Înalta Curte subliniază că invocarea valabilă a acestui motiv de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea recurentei, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății și discordanța acestei interpretări cu cea oferită de către instanța de apel prin hotărârea recurată.

Așadar, teza încălcării normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

De asemenea, recursul nu se poate limita la o indicare formală a unor texte legale (ex: dispoziții ale Legii nr. 236/2019, art. 1345 C. civ., prevederi ale O.U.G. nr. 117/2020 etc.), condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Cele expuse în argumentare îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, întrucât recurenta nu a arătat în ce modalitate au fost aplicate greșit dispoziții legale indicate, iar aspectele criticate nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate, ci se referă la netemeinicia soluției raportat la probatoriul administrat în cauză.

În concret, se invocă faptul că reclamantul nu a făcut dovada efectuării activităților prevăzute de Legea nr. 236/2009, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Se observă că recurenta are în vedere dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În concluzie, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, având în vedere că recurenta a invocat formal motivul de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva deciziei nr. 326/2023 - A din 24 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestuia, în sensul obligării recurentei-pârâte DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR la plata sumei de 2380 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant CABINET MEDICAL VETERINAR A., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva deciziei nr. 326/2023 - A din 24 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR la plata sumei de 2380 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant CABINET MEDICAL VETERINAR A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2024.