Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
14 octombrie 2025

Decizia nr. 4616/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2025, contestatorul A., judecător în cadrul Judecătoriei Reșița, a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 68 din 21.01.2025 a secției pentru procurori a CSM și obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună numirea sa în funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. În motivarea contestației, contestatorul a arătat, în esență, că soluția de respingere a cererii sale de numire în funcția de procuror a fost adoptată cu greșita aplicare a legii și cu exces de putere.

A susținut că îndeplinește toate condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2022 pentru numirea în funcția de procuror, că are experiență profesională relevantă în materie penală, că nu a fost sancționat disciplinar și că a obținut calificativul "foarte bine" la toate evaluările. Contestatorul a invocat și motive de ordin personal, arătând că locuiește în comuna Șag, județul Timiș, efectuând o navetă zilnică de 190 km către Judecătoria Reșița, în timp ce distanța către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara ar fi semnificativ redusă. A menționat situația medicală gravă a părinților săi, pe care îi are în îngrijire, precum și faptul că întreaga sa viață personală și profesională anterioară intrării în magistratură este legată de municipiul Timișoara.

Totodată, contestatorul a arătat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara există un deficit semnificativ de personal, iar postul pentru care a candidat a rămas neocupat. Contestatorul a precizat că nu a primit hotărârea contestată la momentul formulării acțiunii și și-a rezervat dreptul de a completa motivele contestației după comunicarea acesteia. 2. Apărările formulate în cauză Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. În esență, intimatul a arătat că Hotărârea nr. 68/21.01.2025 a fost emisă cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 196 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, în urma unei analize complexe privind situația instanței de la care provine contestatorul, situația parchetului la care se solicită numirea, volumul de activitate, schema de personal, avizele consultative și motivația profesională a solicitantului.

CSM a susținut că Judecătoria Reșița funcționează cu o schemă redusă și cu un volum de activitate mult peste media națională, astfel încât eliberarea unui post suplimentar ar genera disfuncționalități majore. Totodată, a arătat că motivația contestatorului este una preponderent personală, orientată spre apropierea de domiciliu, iar nu spre accederea în funcția de procuror. 3. Alte aspecte procesuale La data de 15 aprilie 2025, contestatorul A. a formulat cerere de renunțare la judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus note scrise prin care a arătat că este de acord cu renunțarea la judecată și nu solicită cheltuieli de judecată.

4. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației formulate Examinând, cu prioritate, cererea contestatorului A. de renunțare la judecata contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 68 din 21 ianuarie 2025 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru procurori, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul/contestatorul are dreptul de a renunța la cererea de chemare în judecată, renunțarea fiind un act de dispoziție unilateral, expresie a principiului disponibilității. În cauză, cererea de renunțare a fost formulată în scris, la data de 15 aprilie 2025, ulterior comunicării cererii de chemare în judecată către intimat și ulterior depunerii întâmpinării.

Conform art. 406 alin. (3) C. proc. civ., dacă renunțarea intervine după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța îl poate obliga pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată, la cererea pârâtului. În speță, intimatul a arătat expres că nu solicită cheltuieli de judecată. Primul termen de judecată fusese stabilit pentru o dată ulterioară momentului renunțării, astfel încât, în temeiul art. 406 alin. (4) C. proc. civ., consimțământul intimatului nu era necesar pentru validitatea renunțării. Cu toate acestea, intimatul și-a exprimat acordul. Întrucât cererea de renunțare este formulată anterior primului termen de judecată, în formă scrisă, și nu contravine niciunei dispoziții legale imperative, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 alin. (6) C. proc.

civ. pentru pronunțarea unei hotărâri prin care instanța ia act de renunțare. Față de aceste considerente, având în vedere caracterul unilateral și necondiționat al actului de dispoziție exercitat de contestator, Înalta Curte va lua act de renunțarea acestuia la judecata contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 68 din 21 ianuarie 2025 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru procurori.

DECIDE Ia act de renunțarea la judecata contestației declarată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 68 din data de 21 ianuarie 2025 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru procurori. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.