Decizia nr. 4600/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 981/2024 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, la data de 27.02.2023 sub numărul 788/120/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și V. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Brașov au solicitat obligarea pârâtei la emiterea unor decizii de salarizare pe numele lor, prin care să fie salarizați având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare, urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Prin sentința civilă nr. 365/23.05.2023, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 981 din 7 iunie 2024, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea de stabilire a salariilor prin aplicarea VRS 606,225 RON începând cu data de 01.08.2016, invocată de pârâtă. A admis în parte cererea și a obligat pârâta la emiterea unor noi decizii de salarizare, pe numele acestor reclamanți, cu luarea în considerare a valorii sectoriale de referință de 605,225 RON începând cu data de 20.01.2017 și până la data de 01.04.2023, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare prevăzută de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. A admis cererea formulată de reclamanții S., T., U. și V. și a obligat pârâta la emiterea unor noi decizii de salarizare, pe numele acestor reclamanți, cu luarea în considerare a valorii sectoriale de referință de 605,225 RON începând cu data de 20.01.2017 și în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare prevăzută de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 981 din 7 iunie 2024 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Brașov, solicitând casarea integrală a hotărârii și respingerea acțiunii reclamanților. Argumentele dezvoltate în susținerea recursului vizează situația individuală a unor reclamanți, aplicarea corectă a legislației salarizării, existența interesului procesual și incidența autorității de lucru judecat. Un prim aspect asupra căruia recurenta insistă privește modul în care instanța de fond a analizat situația reclamanților S., V., T. și U.. Se arată că pentru S. nu s-a putut emite o decizie individuală de salarizare deoarece raporturile de muncă au încetat la data de 16.11.2020, iar diferențele salariale aferente perioadei anterioare încetării sunt deja stabilite și urmează a fi achitate în temeiul Deciziei nr. 176/28.04.2023, astfel cum a fost lămurită prin Decizia nr. 186/18.05.2023. În ceea ce o privește pe V., se subliniază că emiterea deciziei individuale de salarizare a fost justificat prorogată până la încetarea suspendării raporturilor de muncă, aceasta aflându-se în concediu pentru creșterea copilului. Totodată, pentru T. și U. se arată că deciziile individuale de salarizare au fost deja emise, respectiv Decizia nr. 526/31.05.2023 și Decizia nr. 507/31.05.2023, anexate în copie certificată. În continuare, recurenta critică momentul de la care instanța de fond a stabilit obligația de recalculare a salariilor prin înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Se susține că instanța a dispus recalcularea începând cu data de 20.01.2017, deși prevederile Legii nr. 153/2017, inclusiv art. 38 alin. (6), au intrat în vigoare abia la 01.01.2018. În consecință, nu se poate vorbi despre înlăturarea plafonării pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a legii, ceea ce ar atrage netemeinicia hotărârii sub acest aspect. Recurenta invocă apoi lipsa interesului legitim al reclamanților, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., arătând că la data pronunțării sentinței civile nr. 981/07.06.2024 salariile personalului auxiliar și conex din circumscripția Curții de Apel Brașov erau deja recalculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, ca efect al Deciziei nr. 176/28.04.2023, astfel cum a fost lămurită prin Decizia nr. 186/18.05.2023. În aceste condiții, se susține că reclamanții nu mai justifică un interes actual și legitim în promovarea acțiunii. Un alt argument esențial al recursului privește respingerea de către instanța de fond a excepției autorității de lucru judecat aferente sentinței civile nr. 532/02.03.2021 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în dosarul nr. x/2020, pentru perioada 20.01.2017-01.01.2018. Recurenta arată că în acest interval art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu era în vigoare, astfel încât nu se poate discuta despre înlăturarea plafonării. Prin urmare, obligația de recalculare a salariilor pentru perioada 20.01.2017-01.01.2018, stabilită de instanța de fond, se suprapune cu dispozitivul sentinței civile nr. 532/02.03.2021, afectând autoritatea de lucru judecat. Se susține că, prin invocarea efectului negativ al autorității de lucru judecat, se urmărește evitarea situației în care două instanțe se pronunță asupra acelorași pretenții, pentru aceeași perioadă, între aceleași părți, fiind întrunite condițiile triplei identități. În concluzie, Curtea de Apel Brașov solicită admiterea recursului, casarea integrală a sentinței civile nr. 981/07.06.2024 și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întemeindu-se pe dispozițiile Legii nr. 153/2017, C. civ., C. proc. civ., precum și pe art. 483 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatele - reclamante solicită respingerea recursului Curții de Apel Brașov, arătând că motivele invocate sunt nefondate, întrucât instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale privind data de la care se acordă VRS 605,225 RON, efectele pozitive ale autorității de lucru judecat și eliminarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în conformitate cu jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale și Înaltei Curți de Casație și Justiție. În consecință, se solicită menținerea sentinței civile nr. 981/07.06.2024 ca fiind legală.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Brașov este fondat, pentru următoarele considerente: Reclamanții, personal auxiliar și conex al Judecătoriei Brașov, au solicitat emiterea deciziilor de salarizare prin care să fie eliminată plafonarea prevăzută de 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, inițial de la 01.08.2016, ulterior precizând data de 20.01.2017. Prin sentința recurată, Curtea de Apel a respins excepția autorității de lucru judecat deoarece a constatat lipsa identității de obiect și cauză între litigii, iar pe fond a admis cererea întrucât reclamanții aveau dreptul la salarizare prin aplicarea VRS 605,225 RON de la 20.01.2017, cu eliminarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Analizând sentința atacată prin raportare la criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, întrucât soluția Curții de Apel București nu reprezintă o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente și nici o valorificare adecvată a situației de fapt rezultate din actele dosarului, instanța de fond realizând o interpretare eronată a normelor de drept relevante în cauză. Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar rezultă că, prin sentința civilă nr. 532/02.03.2021 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin decizia civilă nr. 866/22.03.2022 a Curții de Apel Ploiești, reclamanților le-a fost recunoscut dreptul la salarizare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu 20.01.2017. Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia, ulterior pronunțării sentinței recurate, ar exista două hotărâri judecătorești care dispun recalcularea salariilor reclamanților prin aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu 20.01.2017, Înalta Curte reține că prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea valorii de referință sectorială, aceasta fiind deja recunoscută reclamanților prin sentința civilă nr. 532/02.03.2021, definitivă prin decizia civilă nr. 866/22.03.2022. Obiectul prezentului litigiu îl constituie eliminarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, respectiv solicitarea reclamanților ca salariile lor să fie stabilite prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu data de 20.01.2017, cu înlăturarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare. Curtea de Apel Brașov a emis Decizia nr. 176/28.04.2023, astfel cum aceasta a fost lămurită prin Decizia nr. 186/18.05.2023, prin care s-a stabilit că pentru personalul auxiliar și conex care deține titluri executorii prin care le-a fost recunoscut dreptul la o salarizare bazată pe valoarea de referintä sectorialä de 605,225 RON, plata diferențelor salariale rezultate din înlăturarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 se efectuează începând cu data de 01.01.2018, data de la care dispoziția legală privind plafonarea a devenit aplicabilă. Aceste decizii au fost emise în temeiul Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023. În ceea ce privește solicitarea reclamanților de eliminare a plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Înalta Curte reține că instanța de fond a dispus în mod nelegal înlăturarea acesteia pentru perioada anterioară datei de 01.01.2018, stabilind că reclamanții ar fi îndreptățiți la recalcularea salariilor fără plafonare încă din 20.01.2017. Această soluție contravine cadrului legal aplicabil. Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022." Rezultă cu evidență că plafonarea instituită de art. 38 alin. (6) nu exista înainte de 01.01.2018, astfel încât nu se poate vorbi despre înlăturarea ei pentru perioada 20.01.2017-31.12.2017. Prin urmare, pretenția reclamanților de a obține eliminarea plafonării pentru perioada anterioară datei de 01.01.2018 este lipsită de suport legal, iar instanța de fond a dispus în mod greșit recalcularea salariilor pentru un interval în care plafonarea nu opera în ordinea juridică. Pentru perioada începând cu 01.01.2018, Înalta Curte reține că, la data pronunțării sentinței recurate, drepturile salariale ale reclamanților erau deja stabilite prin raportare la VRS 605,225 RON, cu eliminarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6), în temeiul Deciziei nr. 176/28.04.2023, astfel cum aceasta a fost lămurită prin Decizia nr. 186/18.05.2023, acte administrative emise de Președintele Curții de Apel Brașov în baza Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023. În aceste condiții, soluția instanței de fond este nelegală, întrucât a dispus recalcularea salariilor reclamanților prin înlăturarea plafonării pentru o perioadă în care dispoziția legală privind plafonarea nu era în vigoare, extinzând efectele unei norme care nu opera la data respectivă și nesocotind actele administrative deja emise. Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de Curtea de Apel Brașov, va casa sentința recurată, iar rejudecând, va respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.