Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
14 octombrie 2025

Decizia nr. 4599/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1714/2024 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II- a contencios administrativ și fiscal la data de 14.03.2024 sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Ploiești, au solicitat obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de salarizare, prin care să fie salarizați având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1714/2024 din 25 octombrie 2024, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a calificat excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind o apărare de fond. A respins în parte acțiunea reclamanților, ca rămasă fără obiect, și anume în ceea ce privește pretenția de emitere de către pârâtul Curtea de Apel Ploiești, a unor decizii de salarizare a acestora în funcție de VRS 605,225 RON, cu eliminarea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 începând de la data de 01.01.2018.

A admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul la emiterea unor decizii de salarizare în favoarea reclamanților, prin care să stabilească drepturile salariale ale acestora în funcție de VRS 605,225 RON, cu respectarea perioadei și a condițiilor hotărâte în mod definitiv prin sentința civilă nr. 1087/16.04.2021 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I Civilă în dosarul civil nr. x/2020 A admis în parte acțiunea reclamantei D. și a obligat pârâtul la emiterea unei decizii de salarizare în favoarea reclamantei, prin care să stabilească drepturile salariale ale acesteia în funcție de VRS 605,225 RON, cu respectarea perioadei și a condițiilor hotărâte în mod definitiv prin sentința civilă nr. 214/25.01.2022 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul civil nr. x/2020 A admis în parte acțiunea reclamantei J. și a obligat pârâtul la emiterea unei decizii de salarizare în favoarea reclamantei, prin care să stabilească drepturile salariale ale acesteia în funcție de VRS 605,225 RON, cu respectarea perioadei și a condițiilor hotărâte în mod definitiv prin sentința civilă nr. 1164/06.11.2020 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I Civilă în dosarul civil nr. x/2020 A admis în parte acțiunea reclamantei E. și a obligat pârâtul la emiterea unei decizii de salarizare în favoarea reclamantei,

prin care să stabilească drepturile salariale ale acesteia în funcție de VRS 605,225 RON, cu respectarea perioadei și a condițiilor hotărâte în mod definitiv prin sentința civilă nr. 1718/08.09.2020 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I Civilă în dosarul civil nr. x/2020 A respins în rest acțiunea reclamanților ca neîntemeiată. 3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1714/2024 din 25 octombrie 2024 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Ploiești.

Recurenta a susținut că acțiunea reclamanților a rămas fără obiect, întrucât, anterior soluționării cauzei pe fond, prin Decizia Președintelui Curții de Apel Ploiești nr. 167/27.04.2023, au fost acordate pe cale administrativă drepturile salariale solicitate, respectiv stabilirea salariilor în funcție de valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2018, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Recurenta a arătat că acest act administrativ acoperă integral pretenția concretă dedusă judecății, reclamanții neprobând existența unei hotărâri judecătorești care să le fi recunoscut dreptul la salarizare raportat la aceeași valoare de referință pentru o perioadă anterioară datei de 01.01.2018.

Totodată, recurenta a invocat prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare termenului de trei ani calculat retroactiv de la data introducerii acțiunii, în temeiul art. 2500, art. 2517 și art. 2524 C. civ., coroborate cu art. 171 Codul muncii, potrivit cărora drepturile salariale se prescriu în termen de trei ani de la data la care au devenit exigibile. S-a arătat că instanța de fond a admis excepția prescripției, însă recurenta a susținut că întreaga cerere trebuia respinsă ca neîntemeiată, întrucât drepturile solicitate au fost deja recunoscute și acordate administrativ, iar restul pretențiilor sunt prescrise. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și 6 C. proc.

civ. 4. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Ploiești, invocată din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ. Potrivit art. 489 C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine atât în ipoteza în care cererea de recurs nu cuprinde nicio critică îndreptată împotriva hotărârii atacate (alin. (1), cât și în situația în care motivele invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. (alin. (2). Obligația de motivare a recursului trebuie înțeleasă în raport cu natura acestei căi extraordinare de atac, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc.

civ., are ca finalitate exclusiv verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În acest cadru normativ, motivarea recursului presupune formularea unor critici concrete, circumscrise motivelor de casare, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate și prin arătarea erorilor de drept imputate instanței de fond. O motivare generală, imprecisă sau care nu se raportează la considerentele hotărârii atacate nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ. și atrage incidența art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Aplicând aceste principii în cauză, Înalta Curte constată că, deși recurenta-pârâtă a menționat formal că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ., cererea de recurs nu conține dezvoltarea niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de lege. Recurenta nu a indicat dispozițiile legale pretins încălcate, nu a arătat în ce constă eroarea de drept imputată instanței de fond și nu a formulat critici raportate la raționamentul juridic al hotărârii recurate. Dimpotrivă, recurenta s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția pronunțată și la a relua susținerile formulate în fața instanței de fond, fără a combate considerentele sentinței atacate și fără a articula un veritabil control de legalitate. O asemenea abordare este incompatibilă cu natura recursului, care nu este o cale devolutivă și nu permite reexaminarea situației de fapt sau reaprecierea probelor, ci doar verificarea legalității hotărârii atacate.

În lipsa unor critici de nelegalitate încadrabile în art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în sensul cerut de art. 486 C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, excepția nulității recursului este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecința constatării nulității recursului declarat de Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 499 C. proc. civ.

DECIDE Constată nulitatea recursului declarat de pârâta Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței civile nr. 1714/2024 din 25 octombrie 2024 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.