Decizia nr. 4594/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 169/2024 a Curții de Apel Oradea

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea în data de 15.02.2024, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției Române - Biroul Protecția Datelor Personale și Ministerul Afacerilor Interne, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului Biroul protecția datelor personale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române de a soluționa cererea sa de acces la date din 16.04.2024, în temeiul art. 62 din Legea nr. 76/2023, cu cheltuieli de judecată în suma de 500 RON.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 169/CA/2024 - PI din 19 septembrie 2024, Curtea de Apel Oradea - secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 169/CA/2024 - PI din 19 septembrie 2024 a Curții de Apel Oradea - secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă susține că hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanța de fond a soluționat cauza fără a analiza în mod efectiv obiectul real al acțiunii și fără a efectua cercetarea procesului, încălcând dispozițiile art. 22 alin. (4) și (6) din C. proc. civ., precum și garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzute de art. 6 C. proc. civ. . și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurenta arată că hotărârea atacată conține erori materiale privind data depunerii cererii de chemare în judecată, fiind menționată în mod eronat data depunerii răspunsului la întâmpinare, motiv pentru care a formulat cereri de îndreptare și completare, depuse în termen și însoțite de taxele judiciare de timbru, însă instanța nu a remediat aceste neconcordanțe. Totodată, recurenta subliniază că instanța nu a procedat la recalificarea juridică a acțiunii, deși aceasta a solicitat expres, prin concluzii scrise depuse la dosar, utilizarea obiectului "refuz efectuare de operațiuni administrative", în locul obiectului "refuz soluționare cerere". În opinia sa, calificarea corectă a acțiunii se impunea în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere scopul urmărit prin promovarea acțiunii - exercitarea dreptului de acces la date în temeiul art. 62 din Legea nr. 76/2023. Recurenta arată că instanța nu a pus în discuția părților această recalificare și nu s-a pronunțat asupra solicitărilor formulate, contrar obligației prevăzute de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Recurenta mai arată că instanța nu a efectuat cercetarea procesului, deși a solicitat în mod explicit verificarea datelor prelucrate în SINS sau SIS, utilizând CNP-ul său, pentru a se identifica autoritățile naționale competente care au introdus eventuale semnalări și pentru a se dispune obligarea pârâților să solicite acordurile autorităților competente și poziția statului spaniol. Aceasta susține că instanța a ignorat dispozițiile art. 237 C. proc. civ., precum și garanțiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 76/2023 privind dreptul de consultare a datelor din SINS. Recurenta formulează și obiecții referitoare la modul în care pârâții au depus înscrisurile la dosar, arătând că Inspectoratul General al Poliției Române nu a enumerat documentele anexate la întâmpinare și nu a depus copii integrale ale unor înscrisuri relevante, precum Certificado de registro de ciudadano de la Unión și traducerea acestuia, lipsind partea verso cu ștampila de autentificare. De asemenea, unele documente comunicate în ședința din 19.09.2024 sunt ilizibile sau incomplete, iar instanța nu a remediat această situație, deși aceste înscrisuri sunt esențiale pentru soluționarea cauzei. Recurenta mai susține că răspunsul I.G.P.R. la cererea de acces la date din 16.04.2024 a fost transmis cu întârziere, după depunerea cererii de chemare în judecată, iar raportul aferent a fost anexat doar la întâmpinare, fără a fi comunicat anterior. În opinia sa, aceste aspecte confirmă refuzul pârâților de a efectua operațiunile administrative necesare pentru exercitarea dreptului de acces la date. În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă motivul de casare referitor la lipsa motivării hotărârii sau la existența unor motive străine de natura cauzei, arătând că instanța nu a analizat motivele reale ale acțiunii, nu a examinat probele administrate și nu a răspuns solicitărilor formulate, ceea ce echivalează cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil. În consecință, recurenta solicită casarea sentinței civile nr. 169/CA/2024 - P.I. și trimiterea cauzei spre rejudecare cu celeritate, pentru a i se permite exercitarea dreptului de acces la date în temeiul art. 62 din Legea nr. 76/2023, precum și acordarea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ. La data de 21.11.2024, recurenta depune la dosar o cerere prin care solicită modificarea și completarea cererii de recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., arătând că, după studierea dosarului la 20.11.2024, a constatat existența unor erori de tehnoredactare în toate cele trei exemplare depuse la 05.11.2024. Precizează corecturile necesare privind numere, formulări și paragrafe lipsă sau repetate în exemplarele destinate instanței, MAI și IGPR, solicitând înlăturarea pasajelor eronate și completarea celor omise. Anexează dovada achitării taxei judiciare de timbru conform art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Inspectoratul General al Poliției Române solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a motivat complet și corect sentința, în conformitate cu art. 425 și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. . și că verificările efectuate în SINS/SIS au demonstrat inexistența oricărei semnalări pe numele recurentei, aspect consemnat în Raportul nr. x/09.05.2024. Instituția susține că a soluționat cererea de acces la date potrivit art. 62 din Legea nr. 76/2023 și Ordinului MAI nr. 58/2024, fără a exista vreun refuz, iar obligația de a solicita poziția altor state membre nu este incidentă în lipsa unei semnalări. În consecință, IGPR solicită menținerea sentinței atacate. Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Afacerilor Interne solicită respingerea recursului ca tardiv, arătând că sentința a fost comunicată la 15 octombrie 2024, iar recursul și completările sale au fost depuse după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004. În subsidiar, invocă nulitatea recursului, deoarece criticile formulate nu se încadrează în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind indicate motive străine de natura cauzei. MAI susține că instanța de fond a analizat corect situația de fapt și temeiurile legale, iar recursul tinde la reexaminarea fondului, inadmisibilă în această cale extraordinară. Solicită admiterea excepțiilor și respingerea recursului astfel cum a fost modificat și completat. Recurenta-reclamantă a depus răspunsuri la întâmpinările formulate de intimații-pârâți.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte reține că aceasta este întemeiată. Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., susținând că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate încadrabile în cazurile limitativ prevăzute de lege și că argumentele recurentei nu se circumscriu motivului indicat formal, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora, astfel cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Normele care reglementează conținutul cererii de recurs sunt imperative, iar nerespectarea lor atrage nulitatea cererii, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, limitată exclusiv la controlul de legalitate al hotărârii atacate. Înalta Curte constată că, deși recurenta a indicat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta nu a arătat în ce constă pretinsa nemotivare a hotărârii sau existența unor motive străine de natura cauzei, limitându-se la a relua aspecte privind derularea procedurii în fața instanței de fond, nemulțumiri referitoare la modul de înregistrare a obiectului cererii și critici privind conduita pârâților în primul ciclu procesual. Or, asemenea susțineri nu constituie motive de nelegalitate în accepțiunea art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci se referă la aspecte de fapt, incompatibile cu natura și limitele recursului. Totodată, recurenta nu a identificat niciun pasaj din hotărârea atacată care să fie lipsit de motivare, contradictoriu sau străin de natura cauzei, astfel cum impune motivul de casare invocat. Criticile formulate nu se raportează la considerentele sentinței, nu analizează raționamentul instanței de fond și nu pun în discuție legalitatea soluției, ci tind la reexaminarea situației de fapt, excedând limitelor controlului de legalitate propriu recursului. În jurisprudența constantă a Înaltei Curți s-a statuat că simpla enumerare a unui motiv de casare, fără dezvoltarea lui și fără raportare la hotărârea atacată, echivalează cu lipsa motivelor de recurs și atrage nulitatea cererii. În ceea ce privește cererile ulterioare de modificare și completare a recursului, Înalta Curte reține că acestea nu pot remedia lipsurile cererii de recurs inițiale. Din analiza conținutului lor rezultă că recurenta nu formulează veritabile critici de nelegalitate îndreptate împotriva sentinței atacate, ci se limitează la a semnala erori de tehnoredactare din propria cerere de recurs și la a reproduce dispoziții legale fără legătură cu motivul de casare invocat. În aceste condiții, Înalta Curte reține că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu conține motive de nelegalitate încadrabile în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. . și nici dezvoltarea acestora, ceea ce atrage sancțiunea nulității. Pentru aceste considerente, excepția nulității recursului, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne, este întemeiată și urmează a fi admisă, cu consecința constatării nulității recursului declarat de recurenta A. împotriva sentinței civile nr. 169/CA/2024 a Curții de Apel Oradea.