Decizia nr. 4447/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 167/2025 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Hotărârea primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 16.05.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, a solicitat anularea rezultatului final acordat reclamantului la proba retroversiune din sesiunea de examinare 13-24 martie 2023, obligarea pârâtei la reevaluarea lucrării reclamantului la proba menționată, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 167 din 5 februarie 2025, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția tardivității acțiunii, invocată de pârât.

A respins acțiunea, ca nefondată, și a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată către pârât în sumă de 5950 RON reprezentând onorariu de avocat. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea sau reducerea cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea căii de atac formulate, recurentul-reclamant a susținut că instanța trebuia să facă aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. și să cenzureze cheltuielile de judecată raportat la valoarea și la complexitatea cauzei. Pe de altă parte, a arătat că, potrivit organigramei publicate pe site-ul instituției pârâte, aceasta deține un compartiment juridic intern, ale căror salarii sunt plătite din bani publici.

Având în vedere că obiectul litigiului este în strânsă legătură cu atribuțiile legale ale intimatului-pârât, nu exista niciun motiv pentru care compartimentul juridic specializat al acestuia să nu îl poată apăra în instanță. În opinia recurentului-reclamant, principiul bunei administrări bugetare impunea ca intimatul-pârât să se asigure că are un compartiment juridic intern funcțional și competent să soluționeze cel puțin problemele juridice care pot surveni în exercitarea atribuțiilor acestuia. Astfel, cheltuielile de judecată, constând în plata onorariului avocatului, nu pot fi justificate și apar ca excesive în integralitate, ținând cont de circumstanțele concrete ale cauzei - art. 451 alin. (2) penultima teză din C. proc.

civ. Recurentul-reclamant nu poate fi obligat la rambursarea către intimată a onorariului pe care l-a achitat avocatului, atât timp cât această cheltuială a fost una excesivă și inutilă, prin raportare la faptul că intimatul deține un compartiment juridic intern, iar valoarea și complexitatea cauzei nu justifică în niciun fel angajarea unui avocat și plata unui onorariu atât de mare. Deși este în culpă procesuală, în calitate de parte care a pierdut procesul, nu are nicio culpă pentru modul deficitar în care intimatul-pârât își gestionează bugetul, astfel încât cheltuielile de judecată ar fi trebuit respinse sau reduse la un cuantum rezonabil, având în vedere și dispozițiile art. 1371 din C. civ.

privind culpa comună. 3. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

1. Aspecte de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii a privit solicitarea reclamantului A. de anulare a rezultatului final acordat acestuia la proba retroversiune din sesiunea de examinare 13-24 martie 2023, obligarea pârâtei la reevaluarea lucrării reclamantului la proba menționată, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prima instanță a respins acțiunea, ca nefondată, și, constatând culpa procesuală a reclamantului, rezultată din pierderea procesului, a dispus obligarea acestuia la plata de cheltuieli de judecată către pârât în sumă de 5950 RON, reprezentând onorariu de avocat. Recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. În concret, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că trebuia să cenzureze cheltuielile de judecată raportat la valoarea și la complexitatea cauzei. De asemenea, a opinat că nu poate fi obligat la rambursarea onorariului pe care intimatul-pârât l-a achitat avocatului, atât timp cât această cheltuială a fost una excesivă și inutilă, în raport cu faptul că intimatul deține un compartiment juridic intern, iar valoarea și complexitatea cauzei nu justifică în niciun fel angajarea unui avocat și plata unui onorariu atât de mare. Înalta Curte reține că, potrivit art. 451 din C. proc.

civ.: "(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. (2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său." Conform art. 452 C. proc. civ.: "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei." Nu în ultimul rând, instanța de recurs are în vedere că dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." În speță, prima instanță, constatând culpa procesuală a reclamantului, rezultată din pierderea procesului, în mod corect a dispus obligarea acestuia la plata de cheltuieli de judecată către pârât în sumă de 5950 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovada acestora regăsindu-se la dosarul de fond.

Astfel, criticile potrivit cărora reclamantul nu poate fi obligat la rambursarea onorariului de avocat, nu pot fi primite, iar susținerile recurentului în sensul că această cheltuială a fost una excesivă și inutilă, în raport cu faptul că intimatul deține un compartiment juridic intern, excedează analizei instanței de control judiciar. În ceea ce privește alegațiile vizând greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc.

civ., referitoare la cenzurarea onorariului avocațial, care nu ar fi proporțional cu complexitatea și cu munca efectiv depusă de apărător, Înalta Curte reține că dispozițiile legale invocate de către recurentul-reclamant sunt de strictă interpretare, instanța de fond având obligația ca în acest context doar să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în acest sens și să aprecieze dacă se impune reducerea părții din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial, fără a fi instituită obligația instanței de a proceda la reducerea onorariului avocațial. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, judecătorul fondului a făcut o analiză a cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate, apreciind că suma acordată este proporțională cu activitatea apărătorului în cauză, având în vedere că acesta s-a prezentat la toate termenele de judecată, a formulat întâmpinare cu conținut amplu motivat și a depus documentația aferentă examenului.

Totodată, instanța de control judiciar amintește că această critică nu poate fi analizată pe calea recursului, reprezentând o chestiune de temeinicie, și nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc.

civ..". Ca atare, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra proporționalității cheltuielilor de judecată acordate unei părți de către instanța de fond, neputându-se analiza aspectul diminuării acestora. Prin urmare, sentința recurată este motivată și pronunțată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În raport cu aceste considerente, avându-se în vedere cererea intimatului-pârât de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5950 ron, constând în onorariu avocațial aferent asistenței juridice acordate pentru soluționarea recursului (dovedite cu factura depusă la dosar - fila x), instanța de control judiciar, reținând culpa procesuală a recurentului-reclamant și munca desfășurată de apărătorul intimatului-pârât, respectiv depunere întâmpinare, prezentare la termenul de judecată și formularea de concluzii orale în cadrul dezbaterilor, va obliga recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4000 ron, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc.

civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, și va obliga recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât a sumei de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 167 din 5 februarie 2025 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimatul-pârât Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală a sumei de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Definitivă. Pronunțată astăzi, 9 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.