ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 590/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 19.06.2020, sub nr. x/2020, modificată la data de 25.03.2021 și precizată la data de 25.10.2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 365.536 RON, constând în onorariu de avocat, din care 123.910 RON onorariu fix și 241.625 RON onorariu de succes, cheltuieli ocazionate de soluționarea dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; de asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 586/07.04.2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice, și a respins cererea împotriva acesteia, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a obligat pârâta ANAF la plata către reclamantă a sumei de 25.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat fix redus) efectuate în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, a obligat pârâta ANAF la plata către reclamantă a sumei de 1.355 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru), respingând capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, ca neîntemeiat.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1579A/04.12.2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 586/07.04.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat. A admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 730 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat pentru etapa procesuală a fondului. A menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A obligat intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamanta a sumei de 3618 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat pentru etapa procesuală a apelului.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în prezenta cauză. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, cu consecința respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamantă. În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 451 alin. (2), art. 453 alin. (1) și art. 454 din C. proc. civ., prin obligarea sa la plata sumei de 25.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, fără a avea în vedere valoarea pricinii, proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. A arătat că la baza acordării cheltuielilor de judecată se află principiul răspunderii civile delictuale, în conformitate cu care reparația trebuie să fie integrală, iar art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, judecătorul având posibilitatea să reducă cheltuielile de judecată în raport cu valoarea pricinii ori cu activitatea depusă de avocat, această soluție fiind conformă cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurenta a mai învederat că pricina în care au fost suportate cheltuielile de judecată a avut un singur termen la fond și în recurs, prin urmare suma de 25.000 RON este exagerată și duce la îmbogățirea fără just temei a reclamantei. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a afirmat că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 452 C. proc. civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. De asemenea, recurenta a criticat și soluția dată de instanța de apel cu privire la admiterea apelului reclamantei și obligarea pârâtei la plata sumei de 730 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat) efectuate în prezenta cauză în primă instanță și a sumei de 3618 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat pentru etapa procesuală a apelului. În acest sens, recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât partea care a pierdut procesul trebuie să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul procesului, să fi determinat aceste cheltuieli, o altă condiție fiind aceea ca partea să fi câștigat în mod definitiv procesul, ceea ce nu e cazul în speță. Recurenta a făcut referire la decizia nr. 282/2013 pronunțată de Curtea de Apel București, invocată cu titlu de practică judiciară.

Apărările formulate în cauză În data de 30 septembrie 2024, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate și reiterarea motivelor de apel; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În data de 17 octombrie 2024, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevăd că "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separate." Din analiza dispozițiilor art. 489 C. proc. civ. reiese că sancțiunea nulității va interveni atunci când recursul nu a fost motivat în termenul legal, dar și atunci când, deși motivat, criticile expuse nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Altfel spus, textul legal nu sancționează cu nulitatea greșita indicare formală a motivului de nelegalitate, ci ceea ce prezintă relevanță este dezvoltarea criticilor formulate și măsura în care acestea se încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, dat fiind faptul că este vorba despre o cale de atac extraordinară, motivele invocate trebuie să vizeze exclusiv aspecte de nelegalitate a deciziei recurate, nu și aspecte privind netemeinicia acesteia. În cauză, se reține că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat fix și onorariu de succes) efectuate în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminstrativ și fiscal, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri. Prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 25.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat fix redus) efectuate în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.355 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru), respingând capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, ca neîntemeiat. Prin decizia recurată, instanța de apel a respins apelul pârâtei și a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 730 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat pentru etapa procesuală a fondului, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate, respectiv a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3618 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat pentru etapa procesuală a apelului. Analizând cererea de recurs dedusă judecății, se constată că recurenta este nemulțumită de valoarea de 25.000 RON, acordată cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, precum și de cuantumul cheltuielilor de judecată ocazionate în prezentul dosar, respectiv onorariu de avocat în sumă de 730 RON, pentru judecata în primă instanță, și în sumă de 3618 RON pentru judecata în apel. Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, raportat la conținutul cererii de recurs, partea nu a criticat soluția instanței sub aspectul temeiurilor juridice aplicate și care au dus la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, motiv pentru care afirmațiile relative la cuantumul cheltuielilor de judecată nu constituie critici concrete de nelegalitate cu privire la maniera în care instanța de apel a interpretat ori a aplicat prevederile legale în materie. Totodată, se reține că aspectele decelate prin cererea de recurs reprezintă chestiuni de temeinicie, și nu de legalitate, astfel că nu se încadrează în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În același sens, prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul de recurs în interesul legii, s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În considerente, s-a reținut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții, respectiv că presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, în analiza sa, judecătorul trebuind să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. Prin urmare, fiind vorba de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În raport cu statuările din cuprinsul deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie conform dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., criticile recurentei sunt lovite de nulitate date fiind dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 1-8 și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Cu privire la suma de 730 RON, reprezentând onorariu de avocat pentru judecata în primă instanță, și suma de 3618 RON, reprezentând onorariu de avocat pentru judecata în apel, se constată că recurenta a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., arătând că partea care a pierdut procesul trebuie să fie în culpă procesuală, iar partea care solicită cheltuielile să fi câștigat în mod definitiv procesul, situație care, în opinia părții, nu se regăsește în speță. Prin cererea de apel, pârâta apelantă a formulat aceleași argumente cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta pricină, argumente pe care instanța de apel le-a examinat în detaliu și le-a oferit un răspuns coerent și adecvat. Astfel, instanța de apel a reținut că nu reprezintă o condiție prealabilă în vederea stabilirii culpei procesuale caracterul definitiv al soluției pronunțate în proces, iar o atare interpretare n-ar mai permite formularea unei cereri având ca obiect cheltuielile de judecată în cadrul aceluiași proces, ci doar într-un proces distinct, ceea ce contravine dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., culpa procesuală nepresupunând reaua-credință sau neglijența părții, atitudinea procesuală a celui care a pierdut procesul fiind indiferentă sub aspectul cheltuielilor de judecată. În acest sens, se reține că argumentele recurentei nu reprezintă critici de nelegalitate propriu-zise și nu pot face obiect concret de analiză pentru instanța de recurs, întrucât, în realitate, recurenta a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de apel. Sub un alt aspect, se observă, de plano, că întreaga motivare din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au fost, deja, analizate și dezlegate de instanța devolutivă de control judiciar. În aceste condiții, simpla reluare a susținerilor în sensul că este necesar ca partea să fi câștigat definitiv procesul pentru a se acorda cheltuieli de judecată și că relevantă este atitudinea părții aflate în culpă procesuală, nu reflectă o situație dintre cele aferente motivului de recurs invocat, ci denotă, mai degrabă, dezacordul recurentei în raport cu soluția pronunțată, aspect ce plasează critica în afara limitelor stabilite de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Așa fiind, se constată că recurenta nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalității deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod. În ceea ce privește referirea recurentei la decizia nr. 282/14.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2010, invocată cu titlu de practică judiciară, Înalta Curte reține că fiecare decizie de speță trebuie înțeleasă în contextul cauzei în care a fost pronunțată și a situației de fapt apreciate de instanțele respective. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 1579A din data de 4 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.