Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
19 februarie 2025

Decizia nr. 4401/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 742/2024 a Judecătoriei Botoșani

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele 1. Cadrul procesual 1.1. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Botoșani, în data de 04.01.2024, și ulterior, la data de 28.03.2024, pe rolul Tribunalului Botoșani - secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării de competență prin sentința nr. 742/25.03.2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Neamț, a solicitat obligarea pârâtului și a numitei B. la anularea înscrierii sale la Colegiul Medicilor Neamț. Prin sentința nr. 742 din 25 martie 2024, Judecătoria Botoșani a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.

Prin sentința nr. 147 din 10 aprilie 2024, Tribunalul Botoșani - secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată de A. în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Neamț. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea cererii de ordonanță președințială. 2. Hotărârea instanței de fond Prin decizia nr. 97 din 19 februarie 2025, Curtea de Apel Suceava - secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimat recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 147 din 10 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024.

3. Cererea de recurs Împotriva deciziei nr. 97 din 19 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Suceava - secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1,2,3,4,5,6,7,8 C. proc. civ. 4. Soluția instanței de recurs Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente: Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a asigura celeritatea procedurilor judiciare și de a înlătura orice cauze care ar putea întârzia soluționarea procesului.

În consecință, nici părțile și nici instanța nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi de atac și de la regulile privind calculul acestora. Obiectul recursului îl constituie decizia nr. 97 din 19 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a constatat perimat recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 147 din 10 aprilie 2024 a Tribunalului Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ. "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare." Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc.

civ., iar alin. (1) pct. 2 prevede că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu se iau în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua în care acesta se împlinește. În speță, hotărârea a fost pronunțată la data de 19 februarie 2025, astfel încât termenul de 5 zile s-a împlinit la data de 25 februarie 2025. Recursul a fost însă înregistrat la data de 10 martie 2025, potrivit dovezii de primire aflate la dosar, fiind depus după expirarea termenului legal. Neexercitarea dreptului procesual în termenul imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate absolută, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. În raport cu cele expuse, întrucât termenul legal pentru declararea recursului a fost depășit, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) coroborat cu art. 185 alin. (1) raportat la art. 421 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, și va constata nulitatea recursului formulat de recurenta-reclamantă A..

DECIDE Admite excepția tardivității recursului, invocată din oficiu. Constată nul recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 97 din 19 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Suceava - secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 8 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.