ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5505/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2023 pe rolul Tribunalului Botoșani Cioabă Ionuț Dănuț a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate faptul că a îndeplinit condiția privind vechimea în specialitate de cel putin 5 ani prevăzută de art. 33 din Legea nr. 303/2004, la data înregistrării dosarului de înscriere la Concursul de admitere în magistratură, organizat în perioada 14 octombrie 2022 - 15 iunie 2023, și pe cale de consecință, îndeplinește condiția privind vechimea în specialitate de cel puțin 5 ani prevăzută de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor si procurorilor, din care decurge dreptul de a putea participa la următoarele examene privind admiterea directă în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute de lege.

Prin sentința nr. 682 din 21.09.2023, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a admis excepția necompetenței materială a Tribunalului Botoșani, invocată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 28.09.2023 sub același număr unic Ecris.

Prin sentința civilă nr. 144 din 15 noiembrie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și excepția lipsei de interes invocate de pârât prin întâmpinare.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 144 din 15 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs principal reclamantul A. și recurs incident Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1. Reclamantul A. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și în rejudecare să se admită cererea de chemare în judecată.

În susținerea cererii de recurs, recurentu-reclamant a invocat următoarele critici:

Recurentul A. a susținut nelegalitatea hotărârii prin care s-a declinat competența și, ulterior, prin care acțiunea i-a fost respinsă, arătând că litigiul nu vizează nici drepturi izvorâte din raporturi de muncă și nici controlul de legalitate al unui act administrativ, ci exclusiv constatarea unui drept subiectiv: îndeplinirea condiției de vechime în specialitate juridică necesară participării la concursul de admitere în magistratură, potrivit art. 33 din Legea nr. 303/2004 și art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022. În această logică, el afirmă că Tribunalul Botoșani era competent ca instanță de drept comun pentru judecata în primă instanță, iar nu completul specializat în litigii de muncă sau instanța de contencios administrativ, motiv pentru care declinarea pronunțată de completul specializat (constituit conform art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, între timp abrogată) este nelegală.

Recurentul mai arată că tribunalul nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității ridicată de pârât prin raportare la principiul subsidiarității acțiunii în constatare, astfel că cererea sa ulterioară de modificare a acțiunii, în sensul transformării într-o acțiune în realizarea dreptului și declinarea cauzei către Curtea de Apel Suceava pentru anularea Hotărârii C.S.M. nr. 162/15.12.2022, nu putea produce efecte procesuale, fiind ulterioară declinării. Cu toate acestea, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, unde pârâtul a invocat inadmisibilitatea capetelor de cerere și lipsa de interes, excepții pe care instanța le-a respins, respingând însă acțiunea pe fond ca neîntemeiată.

Pe fond, recurentul contestă interpretarea potrivit căreia perioada exercitării funcției de consilier parlamentar în cadrul Autorității Electorale Permanente nu ar constitui vechime în specialitate juridică. El invocă, în susținerea contrariului, art. 102 alin. (2) și (6) din Legea nr. 208/2015, care asimilează statutul personalului A.E.P. celui al personalului din aparatul Parlamentului și atrage aplicarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar; art. 44 alin. (1) din această lege, care consideră vechime în magistratură și în specialitate activitatea desfășurată de funcționarii publici parlamentari de specialitate juridică în structurile de specialitate; precum și prevederile Regulamentului A.E.P. privind funcțiile de execuție (consultant, expert, consilier parlamentar), care se raportează la specialitatea studiilor absolvite. Recurentul subliniază că este licențiat în Drept, că a fost încadrat ca și consilier parlamentar în temeiul acestor studii, că a îndeplinit chiar și atribuții de consilier juridic în instanță în baza delegației președintelui A.E.P., și că adeverința de vechime emisă de angajator atestă vechimea în muncă și în specialitate, fără a fi necesară mențiunea expresă "în specialitatea juridică", aceasta rezultând din ansamblul normelor incidente.

În fine, recurentul impută C.S.M. o interpretare excesiv de restrictivă a art. 33 din Legea nr. 303/2004 (respectiv art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022), în sensul calificării enumerării funcțiilor de specialitate juridică drept limitativă, ceea ce ar exclude, în mod nerezonabil, categoria funcționarilor publici parlamentari licențiați în drept din aparatul Parlamentului și din A.E.P. Or, potrivit principiului interpretării utile a normei (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), dispozițiile legale trebuie citite sistematic și teleologic, pentru a permite aplicarea lor efectivă și acestei categorii profesionale; altminteri, trimiterile exprese din Legea nr. 208/2015 și Legea nr. 7/2006 ar rămâne lipsite de conținut practic, iar accesul acestor persoane la concursul de admitere în magistratură ar fi, în fapt, blocat.

3.2. Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 144 din 15 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând casarea în parte a hotărârii și admiterea excepției inadmisibilității cererii prin care reclamantul A. a solicitat constatarea îndeplinirii condiției de vechime în specialitate juridică de cel puțin 5 ani prevăzută de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

Prin recursul incident, Consiliul Superior al Magistraturii critică sentința pentru greșita aplicare a legii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), în ceea ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea îndeplinirii de către reclamant a condiției vechimii în specialitate juridică de minimum 5 ani, prevăzută de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022. Arată că instanța de fond a ignorat caracterul intrinsec subsidiar al acțiunii în constatare, consacrat de art. 35 C. proc. civ., întrucât reclamantul dispunea de mijlocul procesual adecvat pentru realizarea dreptului pretins, acțiunea în anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 162/15.12.2022, respectiv, după caz, a oricărui act administrativ individual viitor prin care i s-ar refuza înscrierea la un nou concurs.

În aceste condiții, recurgerea la o acțiune autonomă în constatare nu are utilitate proprie și este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât o eventuală soluție favorabilă în acțiunea în anulare ar produce efecte cu putere de lucru judecat și pentru situații similare.

În dezacord cu prima instanță, C.S.M. susține că menținerea pe rol și judecarea pe fond a cererii de constatare echivalează cu eludarea principiului subsidiarității și cu deturnarea finalității art. 35 C. proc. civ., care impune justițiabilului folosirea căii în realizare atunci când aceasta este disponibilă.

Pe temeiul acestor considerente, C.S.M. solicită admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinței recurare și, în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea vechimii de 5 ani în specialitate juridică, cu consecința respingerii acestuia ca inadmisibil, celelalte dispoziții ale hotărârii de fond urmând a fi menținute.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului principal, ca fiind neîntemeiat.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului incident, ca fiind neîntemeiat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs formulate de reclamantul A., invocată prin întâmpinare de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii o va respinge, în considerarea faptului că în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ. și a enunțat o serie de critici ce urmează a fi analizate din perspectiva acestor motive de casare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că atât recursul principal declarat de reclamantul A., cât și recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, sunt nefondate pentru considerentele următoare:

Prin cererea de recurs recurentul-reclamant A. a susținut nelegalitatea hotărârii prin care s-a declinat competența și, ulterior, prin care acțiunea i-a fost respinsă, arătând că litigiul nu vizează nici drepturi izvorâte din raporturi de muncă și nici controlul de legalitate al unui act administrativ, ci exclusiv constatarea unui drept subiectiv: îndeplinirea condiției de vechime în specialitate juridică necesară participării la concursul de admitere în magistratură, potrivit art. 33 din Legea nr. 303/2004 și art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, aspect care ar fi trebuit să atragă competența de soluționare a cauzei, tribunalului.

Înalta Curte reține că această critică privește modalitatea de stabilire în cauză a competenței materiale, chestiune circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Sub acest aspect este relevantă conduita recurentului-reclamant care în fața instanței de fond nu a înțeles să ridice problema competenței de soluționare a cauzei în temeiul art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanța de recurs apreciază că acțiunea se califică după natura juridică a pretențiilor deduse judecății și efectul lor util, iar nu după denumirea dată cererii de către partea care o formulează.

Or, chiar dacă reclamantul a formulat inițial un capăt de constatare a îndeplinirii vechimii, demersul său vizează în substanță cenzurarea soluției comisiei de concurs confirmate prin Hotărârea Plenului CSM nr. 162/15.12.2022, act al unei autorități publice centrale. Mai mult, reclamantul a urmărit prin demersul său și anularea acestei hotărâri.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, curțile de apel soluționează în fond acțiunile privind actele autorităților publice centrale. Cum în cauză, CSM este o autoritate publică centrală, competența materială și funcțională de primă instanță aparține secției de contencios administrativ a curții de apel, iar nu tribunalului. În plus, a admite competența tribunalului, sub aparența unei acțiuni în constatare, ar echivala cu eludarea regimului de contencios administrativ și a regulilor de competență stabilite de legiuitor pentru controlul legalității actelor CSM.

În aceste condiții, declinarea la Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a avut temei legal, iar critica recurentului privind necompetența instanței este neîntemeiată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte îl apreciază de asemenea ca fiind nefondat în măsura în care acesta nu indică clar care este regula de procedură încălcată de instanța de fond care atrage sancțiunea nulității.

Critica privitoare la neanalizarea excepției inadmisibilității, nu se circumsrie motivului de casare invocat de recurentul-pârât, iar cât privește circumscrierea acestei critici motivului de casare prevăzut de pct. 6 al alin. (1) art. 488 C. proc. civ., instanța de recurs apreciază de asemenea că este nefondată.

Înalta Curte reține că instanța de fond a examinat în mod explicit această excepție, reținând că procedura prealabilă nu era necesară, întrucât reclamantul formulase deja o contestație administrativă împotriva hotărârii Comisiei de concurs, iar C.S.M. se pronunțase asupra acestei contestații.

De asemenea, instanța de fond a arătat motivat că nu este incidentă nici excepția inadmisibilității privind cererea de constatare a vechimii pentru examenele viitoare, explicând că reclamantul are interes și calitate procesuală în promovarea acțiunii, chiar și după finalizarea concursului. În consecință, instanța de fond a analizat pe deplin excepțiile invocate, iar recurentul nu indică vreun element concret care să conducă la concluzia că sentința ar fi fost dată fără analizarea fondului ori cu omisiunea soluționării vreunei cereri.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind greșita aplicare a legii, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică. Din interpretarea textelor de lege incidente, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 192/2021 și art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, rezultă că legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ categoriile de persoane ale căror funcții pot fi considerate de specialitate juridică, în vederea participării la concursul de admitere în magistratură. Printre acestea se regăsesc "persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului", însă nu și personalul din cadrul Autorității Electorale Permanente (A.E.P.).

Contrar susținerilor recurentului, A.E.P. este o instituție autonomă, distinctă de Parlament, așa cum rezultă din art. 100 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, care o definește ca "instituție administrativă autonomă cu personalitate juridică și competență generală în materie electorală". Faptul că legiuitorul a instituit, prin art. 102 alin. (6) din aceeași lege, o asimilare a statutului personalului A.E.P. cu cel al funcționarilor publici parlamentari nu echivalează cu includerea acestor funcții în enumerarea expresă a art. 33 din Legea nr. 303/2004.

Aplicarea corespunzătoare a Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar are în vedere regimul de drept public al funcției, iar nu condițiile de admitere în magistratură, care reprezintă o materie distinctă, guvernată de norme speciale.

În mod corect, instanța de fond a reținut că asimilarea prevăzută de art. 102 alin. (6) din Legea nr. 208/2015 privește doar statutul funcționarilor, nu și calificarea juridică a vechimii dobândite.

De altfel, art. 44 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 recunoaște vechimea în magistratură doar funcționarilor publici parlamentari de specialitate juridică din structurile de specialitate ale Parlamentului, iar nu și celor din cadrul altor instituții, chiar dacă aceștia au atribuții similare.

Or, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurentul a deținut funcția de consilier parlamentar în cadrul Autorității Electorale Permanente, fără a dovedi că activitatea desfășurată s-a realizat în cadrul unei structuri de specialitate juridică și fără ca adeverința emisă de angajator să ateste expres că perioada respectivă constituie vechime în specialitatea juridică. Simpla titulatură a funcției ori invocarea faptului că este absolvent al unei facultăți de drept nu transformă această perioadă într-o vechime utilă în sensul strict al legii privind statutul judecătorilor și procurorilor.

A interpreta dispozițiile legale în sensul dorit de recurentul-reclamant, prin extinderea enumerării limitative la alte instituții care nu au fost menționate expres de legiuitor, ar însemna o modificare a textului legal prin interpretare, ceea ce contravine principiului separației puterilor în stat și principiului legalității. În materia accederii în magistratură, condițiile trebuie să fie clare, restrictive și interpretate strict, dat fiind caracterul de excepție al reglementării.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente, soluția de respingere a acțiunii fiind temeinic fundamentată pe raționamente juridice conforme cu litera și spiritul legii.

Înalta Curte în analiza recursului incident promovat de Consiliul Superior al Magistraturii și întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat.

În ceea ce privește critica vizând respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, Curtea reține că instanța de fond a analizat în mod corect natura juridică a cererii și a aplicat în mod just dispozițiile art. 35 C. proc. civ., apreciind că, în speță, nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține caracterul subsidiar al acțiunii în constatare.

Astfel, acțiunea formulată de reclamant nu a avut ca obiect realizarea unui drept patrimonial, ci recunoașterea existenței unei situații juridice, respectiv îndeplinirea condiției de vechime în specialitate juridică, necesară participării la concursul de admitere în magistratură.

Prin urmare, reclamantul nu urmărea anularea sau modificarea unui act administrativ individual emis de autoritate, ci stabilirea prin hotărâre judecătorească a existenței unei stări juridice de fapt și de drept, ceea ce reprezintă finalitatea specifică acțiunii în constatare.

De altfel, instanța de fond a reținut temeinic că manifestarea de voință a pârâtului a fost deja exprimată în procedura administrativă, prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 162/15.12.2022, care a confirmat soluția Comisiei de concurs. În aceste condiții, o nouă procedură prealabilă sau o acțiune separată în realizarea dreptului nu ar fi fost aptă să producă un efect juridic diferit, întrucât autoritatea administrativă s-a pronunțat deja asupra aspectelor contestate.

Înalta Curte subliniază că dispozițiile art. 35 C. proc. civ. consacră subsidiaritatea acțiunii în constatare doar în măsura în care reclamantul dispune efectiv de o acțiune în realizare aptă să-i valorifice dreptul, ceea ce nu este cazul în speță. Reclamantul nu putea promova o acțiune în realizare pentru "recunoașterea vechimii în specialitate", întrucât nu solicita un drept concret de natură pecuniară sau funcțională, ci doar confirmarea unei condiții legale care produce efecte pentru viitoarele concursuri. Această cerință este, prin natura ei, una de stare juridică și nu poate fi supusă unei acțiuni în realizare.

În același sens, instanța de fond a motivat corect că reclamantul are interes procesual actual în promovarea acțiunii, având în vedere că hotărârea contestată produce consecințe juridice nu doar asupra participării sale la concursul încheiat, ci și asupra posibilității de a accede la viitoarele sesiuni de admitere în magistratură. Așadar, interesul nu este ipotetic, iar acțiunea în constatare își păstrează utilitatea.

Față de aceste argumente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe, în sensul respingerii excepției inadmisibilității, este legală și temeinică. Instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 35 C. proc. civ. și ale Legii nr. 554/2004, în raport cu natura pretențiilor deduse judecății și efectele actelor administrative contestate.

În consecință, motivul de recurs incident formulat de Consiliul Superior al Magistraturii va fi respins ca nefondat, urmând ca soluția de respingere a excepției inadmisibilității pronunțată de Curtea de Apel Suceava să fie menținută.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamantul A. și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 144 din 15 noiembrie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 144 din 15 noiembrie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.