ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4905/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4905/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 28 octombrie 2025
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 martie 2025, sub nr. x/2025, pe rolul Tribunalului Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul Botoșani - Consiliul Baroului Botoșani și Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) - Consiliul UNBR, a solicitat anularea actelor administrative reprezentate de Decizia nr. 22/22.07.2020 emisă de Consiliul Baroului Botoșani și Decizia U.N.B.R. nr. 158 din 13/14.12.2024, reînscrierea în Tabloul Avocaților definitivi activi din cadrul Baroului Botoșani, precum și suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 22/22.07.2020 emisă de Consiliul Baroului Botoșani până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința nr. 155 din 07.04.2025, Tribunalul Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei către Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Botoșani, în esență, considerându-se învestit și cu petitul având ca obiect anularea Deciziei nr. 158 din 14.12.2024 emisă de Consiliul U.N.B.R. în soluționarea contestației reclamantei conform art. 65 lit. q) din Legea nr. 51/1991 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și art. 26
5
din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64/2011 din 3 decembrie 2011, a reținut că, în raport de rangul autorității emitente la nivel central, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine curții de apel de la domiciliul reclamantei, conform art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
2.2. Prin sentința nr. 68 din data de 20 mai 2025, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.
În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că, în speță, decizia care a produs în mod direct efect asupra reclamantei este Decizia Consiliului Baroului Botoșani prin care s-a dispus în mod efectiv încetarea calității de avocat, decizie care are caracter executoriu în ceea ce privește măsura de încetare a calității de avocat și nu cea de soluționare a contestației (de către Consiliul U.N.B.R.), așa cum rezultă din prevederile art. 27 alin. (7) din Statutul profesiei de avocat.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta A. a solicitat atât anularea Deciziei nr. 22 din data de 22.07.2020 emisă de Consiliul Baroului Botoșani prin care s-a dispus încetarea calității de avocat a reclamantei ca urmare a intervenirii unei hotărâri definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, constatându-se astfel incidența cazului de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cât și anularea Deciziei U.N.B.R. - Consiliul U.N.B.R. nr. 158 din data de 13/14.12.2024, prin care a fost soluționată contestația reclamantei împotriva deciziei baroului local.
Conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 554/2004:
"litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (…) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".
Valoarea obiectului cererii este lipsită de relevanță în speță, întrucât litigiul nu vizează controlul de legalitate al unui act administrativ prin care se stabilesc în sarcina reclamantului, debite constând în taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.
Așa fiind, competența instanței de contencios administrativ urmează a fi stabilită potrivit criteriului poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice.
U.N.B.R. este instituție publică asimilată unei autorități publice centrale, întrucât așa cum rezultă din chiar denumirea acesteia, își desfășoară activitatea la nivel național, iar pe de altă parte este autorizată să presteze un serviciu public, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispozițiile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 51/1995:
"Uniunea Națională a Barourilor din România -U.N.B.R. este formată din toate barourile din România și are sediul în capitala țării, municipiul București.".
La art. 59 alin. (2) din același act normativ se prevede în mod expres că "(2) U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu și buget proprii.".
Faptul că prin cererea de chemare în judecată se solicită și anularea unui act emis de o entitate care nu are statut de autoritate publică centrală, respectiv Decizia nr. 22 din data de 22.07.2020 emisă de Consiliul Baroului Botoșani, este lipsit de relevanță. Într-adevăr, așa cum bine a arătat Tribunalul Botoșani, competența instanței nu poate fi dată numai în raport de actul administrativ de încetare a calității de avocat emis de Baroul Botoșani, ca act administrativ vătămător, întrucât contestația formulată de reclamantă a fost soluționată de pârâta U.N.B.R. prin Decizia nr. 158 din data de 13/14 decembrie 2024, potrivit dispozițiilor art. 26
5
din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64 din 3 decembrie 2011, ceea ce implică o procedură contradictorie specială, finalizată prin emiterea unei decizii, ca act administrativ distinct în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora:
"(2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.".
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004:
"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.".
Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.
Întrucât, la data de 12.03.2025 - data formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta avea domiciliul în Municipiul Botoșani, localitate situată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Suceava, aceasta este instanța competentă atât din punct de vedere material, cât și teritorial, să soluționeze prezenta cauză.
În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Baroul Botoșani - Consiliul Baroului Botoșani și Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) - Consiliul UNBR în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 octombrie 2025.