ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 83/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 83/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată inițial pe rolul secției a I-a civilă a Tribunalului Botoșani, la
data de 11 octombrie 2011, reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâții
Baroul Botoșani și U.N.B.R., a solicitat anularea Deciziei nr. 55 din 16 iunie 2011
emisă de Consiliul Baroului Botoșani; obligarea acestui barou să revoce Decizia
nr. 6 din 23 iunie 2007 prin care a fost suspendat din profesia de avocat
definitiv al Baroului Botoșani și trecut pe tabloul avocaților incompatibili;
înscrierea sa în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei și
aprobarea cererii privind înființarea unui cabinet individual și obligarea
pârâtelor la plata sumei de 20.000 lei daune morale și a sumei de 100 euro/zi,
cu titlu de daune materiale, începând cu data introducerii acțiunii și până la
emiterea deciziei de înființare a cabinetului individual.
În
motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Decizia nr. 40 din 28
septembrie 2006 emisă de Baroul Botoșani a fost primit în profesia de avocat
definitiv începând cu data de 1 octombrie 2006, fiind înscris pe tabloul
avocaților cu drept de exercitare a profesiei.
Ulterior,
prin Decizia nr. 6 din 23 ianuarie 2007 a fost suspendat din profesia de avocat
definitiv până la renunțarea la funcția de magistrat.
La 18
aprilie 2011 a fost eliberat din funcția de magistrat prin decret prezidențial,
iar la 21 aprilie 2011 s-a adresat Baroului Botoșani cu o cerere prin care
solicita să fie revocată decizia de suspendare din profesia de avocat definitiv
și să fie înscris pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei,
precum și să îi fie aprobată cererea de înființare a unui cabinet individual.
Prin
Decizia nr. 55 din 16 iunie 2011, Baroul Botoșani a respins cererea sa,
constatând totodată lipsa de efecte a Deciziilor nr. 40/2006 și nr. 6/2007.
În
motivarea deciziei s-a reținut că nu și-a rezolvat starea de incompatibilitate
în termenul de 2 luni calculat de la data emiterii deciziei de primire în
profesie.
A
contestat această decizie la U.N.B.R., însă această contestație nu a fost
rezolvată până la data formulării acțiunii.
A
susținut reclamantul că decizia contestată încalcă o serie de norme legale,
întrucât a dobândit în condițiile legii calitatea de avocat, Hotărârea nr. 620/2009
a U.N.B.R. neputând să se aplice retroactiv, pierderea acestei calități nefiind
justificată și în dezacord cu practica C.E.D.O. și, în special, cu cele
menționate prin Cauza Buzescu contra României, fiind încălcate și termenele de
prescripție, de 3 ani, prevăzute de Decretul nr. 167/1958, că daunele morale
sunt justificate prin faptul că decizia contestată i-a produs un puternic stres
și comentarii negative din partea cetățenilor și a justițiabililor cu care a
venit în contact în desfășurarea activității de judecător și președinte al
Judecătoriilor Dorohoi și Darabani și că pretenția referitoare la plata
daunelor materiale are la bază faptul că începând cu perioada de 1 mai 2011 și
până în prezent a pierdut numeroși clienți, neputând exercita profesia de
avocat.
Prin
încheierea din 26 octombrie 2011, secția a I-a civilă, a Tribunalului Botoșani
a scos cauza de pe rol și a înaintat-o secției a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, motivat de faptul că acțiunea are ca obiect anularea
unui act administrativ, fiind atrasă competența instanței de contencios
administrativ potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pârâții
Baroul Botoșani și U.N.B.R. au depus întâmpinare la dosar prin care au invocat:
1.
Excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a
contestat și Decizia nr. 105 din 3 decembrie 2011, pronunțată de Consiliul U.N.B.R.
în soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 55 din 16 iunie 2001
a Consiliului Baroului Botoșani.
2.
Excepția tardivității și inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere
având ca obiect obligarea baroului să revoce Decizia nr. 6/2007, justificat de
faptul că reclamantul nu a uzat de calea de atac specială prevăzută de Legea nr.
51/1995 și nici de procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004.
3.
Excepția prematurității și inadmisibilității celui de-al treilea capăt de
cerere - întrucât cererile reclamantului de reînscriere în tabloul avocaților
cu drept de exercitare a profesiei și de aprobare a înființării unui cabinet
individual sunt premature, deoarece modul de soluționare a acestora depinde de
modul de soluționare irevocabilă a capătului de cerere privind anularea
Deciziei nr. 55/2011. Totodată, cele două cereri sunt inadmisibile întrucât
admiterea lor de către consiliul baroului este condiționată de achitarea unor
taxe profesionale de către reclamant, de depunere a unor înscrisuri care să
facă dovada sediului cabinetului individual, etc.
Pe
fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamantul
a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea
excepțiilor invocate de părți, arătând în ședința din 14 martie 2012 că, prin
prezenta acțiune, contestă și Decizia nr. 105 din 3 decembrie 2011 emisă de
Consiliul U.N.B.R., decizie care nu exista la momentul introducerii acțiunii.
Având în
vedere completarea acțiunii, reprezentantul pârâților a invocat excepția de
necompetență a Tribunalului Botoșani, excepție care a fost respinsă conform
încheierii de ședință din 14 martie 2012.
Reclamantul
a invocat și excepția de neconstituționalitate a disp. art. 20 alin. (8) și art.
25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
La
termenul din 28 martie 2012 pârâții au solicitat instanței să dispună sesizarea
Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor, precum și suspendarea
judecării cauzei până la soluționarea acestora.
Instanța a respins
cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că în speță, deși unul
dintre textele de lege invocate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 25 alin.
(2) din Legea nr. 51/1995, constituie temeiul juridic al deciziilor contestate,
instanța a apreciat că soluționarea cauzei depinde de interpretarea juridică a
acestui text de lege și nu de controlul de constituționalitate a acestuia.
În ce privește
excepția de neconstituționalitate a disp. art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995,
instanța a constatat că această dispoziție a legii nu a fost avută în vedere la
emiterea deciziilor contestate, nefăcând obiectul cercetării instanței de
contencios administrativ care a fost investită doar cu analiza legalității
deciziei de respingere a cererii reclamantului privind înscrierea în tabloul
avocaților cu drept de exercitare a profesiei.
Prin urmare, instanța
a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu întrunește toate
condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
motiv pentru care, conform art. 29 alin. 5 din lege, respinge cererea de sesizare
formulată de reclamant.
Prin sentința nr. 1399
din 28 martie 2012, Tribunalul Botoșani a respins cererea de sesizare a Curții
Constituționale formulată de reclamant, a respins excepțiile invocate de pârâte
prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.I., în
contradictoriu cu pârâții Baroul Botoșani și U.N.B.R., a dispus anularea
Deciziei nr. 55 din 16 iunie 2011 emisă de Baroul Botoșani și a Deciziei nr. 105
din 3 decembrie 2011 emisă de U.N.B.R. și a obligat Baroul Botoșani să admită
cererea reclamantului privind înscrierea acestuia în tabloul avocaților cu
dreptul de exercitare a profesiei de avocat și înființarea Cabinetului
individual de avocat, respingând, ca nefondat, capătul de cerere privind
daunele.
Împotriva sentinței
au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâții, criticând-o pentru
nelegalitate.
În recursul său,
reclamantul a arătat că în mod eronat prima instanță a respins cererea de
sesizare a Curții Constituționale, precum și cererea de acordare a daunelor
morale.
Pârâții Baroul
Botoșani și U.N.B.R. au reiterat, cu prioritate, excepția necompetenței
materiale a Tribunalului Botoșani, arătând că Decizia nr. 105 din 3 decembrie 2011
emisă de Consiliul U.N.B.R. reprezintă un act emis de o autoritate publică
centrală în accepțiunea art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, în
temeiul disp. art. 10 teza a doua din Legea nr. 554/2004 actualizată, controlul
legalității acestui act revine Curții de Apel Suceava, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal.
Prin Decizia nr. 3515
din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă de contencios
administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de reclamantul N.I. și
de pârâții Baroul Botoșani și U.N.B.R., împotriva sentinței din 28 martie 2012,
pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal, în Dosarul nr. 9533/40/2011, a casat sentința atacată cu trimitere
pentru rejudecarea în fond la Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî
astfel, Curtea a reținut că obiectul litigiului de contencios administrativ se
referă la anularea Deciziei nr. 105 din 3 decembrie 2011 a U.N.B.R., Consiliul
Uniunii prin care s-a respins contestația reclamantului la Decizia Consiliului
Baroului Botoșani nr. 55 din 16 iunie 2011. Pârâta U.N.B.R. este încadrată în
noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a I-a
din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice
de drept privat care potrivit legii au obținut statut de utilitate publică sau sunt
autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Cauza a fost
înregistrată la data de 13 iulie 2012 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a
II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.
La data de 25
septembrie 2012, pârâta U.N.B.R. a depus întâmpinare prin care a solicitat
respingerea acțiunii reclamantului.
Totodată, în temeiul
disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată a invocat excepția de
nelegalitate a Deciziei Consiliului Baroului Botoșani nr. 6 din 23 ianuarie
2007 prin care s-a dispus suspendarea exercițiului profesiei de avocat și
înscrierea reclamantului în tabloul avocaților incompatibili ai Baroului
Botoșani.
A arătat că
reclamantul nu a fost înscris niciodată în tabloul de avocați cu drept de
exercitare a profesiei, ca atare acest exercițiu nu putea fi suspendat.
Prin încheierea de
ședință din 05 noiembrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios
administrativ și fiscal, a sesizat Tribunalul Botoșani cu excepția de
nelegalitate a dispozițiilor Deciziei nr. 6 din 23 ianuarie 2007 a Consiliului
Baroului Botoșani raportat la dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995
invocată de pârâta U.N.B.R., iar în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
a suspendat soluționarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de
nelegalitate.
A constatat că Decizia
nr. 6 din 23 ianuarie 2007 emisă de Consiliul Baroului Botoșani este invocată
de reclamant în susținerea acțiunii așa încât curtea a apreciat că acest act
administrativ este relevant pentru soluționarea cauzei.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă de contencios
administrativ și fiscal, la data de 23 noiembrie 2012 sub număr de Dosar 7122/40/2012,
iar prin sentința nr. 1 din 08 ianuarie 2013, Tribunalul Botoșani a respins, ca
nefondată, excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 6 din 23 ianuarie 2007 a
Consiliului Baroului Botoșani, invocată de U.N.B.R.
Cauza a fost repusă
pe rol la data de 23 aprilie 2013, fiindu-i fixat termen de judecată la data de
13 mai 2013.
Prin sentința nr. 177
din 27 mai 2013, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității cererilor și a
prematurității cererii de reînscriere în Tabloul avocaților cu drept de
exercitare a profesiei și de aprobare a înființării unui cabinet individual.
A admis excepția
tardivității contestării Deciziei nr. 6 din 23 ianuarie 2007 emisă de pârâtul
Baroul Botoșani și a respins cererea de revocare a acesteia ca tardiv
formulată.
A admis, în parte,
acțiunea în contencios administrativ având ca obiect „anulare act
administrativ” formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâții
Baroul Botoșani, și U.N.B.R.
A anulat Decizia nr. 55
din 16 iunie 2011 emisă de Baroul Botoșani și Decizia nr. 105 din 03 decembrie 2011
emisă de U.N.B.R. și a obligat Baroul Botoșani să-l înscrie pe reclamant în
Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei și să-i aprobe
înființarea Cabinetului individual de avocatură după depunerea documentației
prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de
avocat și de Statutul profesiei de avocat.
De asemenea, a
respins cererea de obligare a pârâților la plata despăgubirilor civile, ca
nefondată.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția
inadmisibilității cererii de anulare a Deciziei nr. 55 din 16 iunie 2011 a
Baroului Botoșani, curtea a reținut că pârâta Uniunea Barourilor din România nu
a soluționat contestația formulată de către reclamant în termenul prevăzut de
lege așa încât acesta se poate adresa instanței pentru anularea actului
administrativ contestat.
De altfel, la
termenul din 14 martie 2012, reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că
înțelege să conteste și Decizia nr. 105 din 03 decembrie 2011 emisă de
Consiliul Uniunii Barourilor din România.
Cererile
reclamantului privind reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare
a profesiei și cea de aprobare a înființării unui cabinet individual nu sunt
premature și nici inadmisibile în măsura în care prin art. 1 din Decizia nr. 55/2011
acestea au fost respinse iar instanța a fost învestită cu acțiunea de anulare a
acesteia, având de analizat legalitatea și temeinicia adoptării unei asemenea
soluții de către Consiliul Baroului Botoșani.
Pe de altă parte, a
constatat că excepția tardivității formulării cererii de revocare a Deciziei nr.
6/2007 emisă de Consiliul Baroului Botoșani este întemeiată, având în vedere că
reclamantul s-a adresat cu cererea de revocare a Deciziei nr. 6 din 23 ianuarie
2007 la data de 21 aprilie 2011, peste termenul de 6 luni prevăzut de
dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei,
instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Decizia nr. 40
din 28 septembrie 2006, Consiliul Baroului Botoșani a dispus primirea reclamantului
în profesia de avocat începând cu data de 01 octombrie 2006 și înscrierea sa pe
tabloul avocaților în exercițiul profesiei începând cu aceeași dată. Ulterior,
prin Decizia nr. 6 dijn 23 ianuarie 2007 emisă de Consiliul Baroului Botoșani
s-a dispus suspendarea din profesia de avocat definitiv și trecerea
reclamantului pe tabloul avocaților incompatibili. Aceste decizii sunt acte
administrative unilaterale care au intrat în circuitul civil și care au produs
efecte juridice începând cu data de 01 octombrie 2006.
Prin Decizia nr. 55
din 16 iunie 2011 dată în soluționarea cererii reclamantului de înscriere în
tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat, în art. 2 și
3, pârâtul a constatat lipsite de efecte atât Decizia nr. 40/2006 cât și
Decizia nr. 6/2007.
Prima instanță a
reținut că din dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, precum și
din doctrina și practica judiciară, rezultă că în materia dreptului
administrativ este statuat principiul conform căruia un act administrativ
unilateral care a intrat în circuitul civil și care și-a produs efectele nu mai
poate fi revocat de către autoritatea emitentă, decât prin intermediul
instanței judecătorești și numai cu respectarea termenului de un an de la data
emiterii lui.
Pârâții își
întemeiază Decizia nr. 55/2011 și Decizia nr. 105/2011 pe dispozițiile art. 25 alin.
(2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
(art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 la data emiterii Deciziilor nr. 40/2006
și nr. 6/2007).
În conformitate cu
dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 (în vigoare la data
emiterii Deciziei nr. 40/2006 a Consiliului Baroului Botoșani) „î
n cazurile în care există incompatibilitate, decizia de
primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de
incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea
deciziei.
”
În opinia instanței
de fond, aceste dispoziții legale se referă la exercitarea profesiei de avocat
și nu la dobândirea acestei calități, starea de incompatibilitate putând fi
rezolvată în două moduri: renunțarea la calitatea de judecător sau suspendarea
din profesia de avocat.
Consiliul Baroului
Botoșani a optat pentru cea de-a doua variantă și a dispus suspendarea reclamantului
din profesia de avocat și trecerea sa pe tabloul avocaților incompatibili prin
Decizia nr. 6 din 23 ianuarie 2007.
Întrucât reclamantul
a dobândit calitatea de avocat și a fost înscris în tabloul avocaților cu drept
de exercitare a profesiei prin Decizia nr. 40/2006 a Baroului Botoșani, fiind
trecut apoi în tabloul avocaților incompatibili prin Decizia nr. 6/2007,
cererea de reînscriere a sa în tabloul avocaților cu drept de exercitare a
profesiei, ca și cea de aprobare a înființării unui cabinet individual de
avocatură sunt întemeiate.
Cât privește capătul
de cerere privind despăgubirile civile solicitate, curtea a constatat că
reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului suferit prin emiterea actelor
administrative atacate.
Împotriva sentinței
instanței de fond au declarat recurs atât reclamantul N.I., cât și pârâta U.N.B.R.,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamantul N.I. a
formulat recurs și împotriva Încheierii din 13 mai 2013, prin care s-au respins
excepțiile de neconstituționalitate ale art. 20 alin. (8) și art. 25 alin. (2)
din Legea nr. 51/1995.
Motivele de recurs
invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
invocându-se greșita aplicare a legii sub două aspecte.
Primul viza
respingerea ca nelegală a cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru
soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin.
(8) și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 astfel cum au fost modificate.
Recurentul arată că
datorită neclarității dispozițiilor legale acestea au fost aplicate greșit de
către autoritățile pârâte, iar de aceste dispoziții depindea soluționarea
corectă a cauzei.
Al doilea aspect de
neegalitate privea respingerea ca nelegală a cererii de acordare a daunelor
morale și materiale.
Recurentul arată că
în cauză nu s-a impus administrarea de probe pentru dovedirea acestei cereri în
condițiile în care justificarea daunelor era dată de poziția autorităților
pârâte care în mod nelegal și nejustificat au refuzat să-l înscrie pe recurent
în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, recurentul a fost
magistrat fiind împiedicat în mod abuziv să exercite profesia de avocat.
Legat de acest aspect
de nelegalitate recurentul invocă practica C.E.D.O., respectiv cauza Buzescu
contra României.
Recursul declarat de
recurenta-pârâtă U.N.B.R. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. invocându-se aplicarea greșită a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din
Legea nr. 51/1995 respectiv greșita rezolvare a situației de incompatibilitate,
instanța de fond apreciind greșit că situația reglementată de aceste dispoziții
are legătură cu exercițiul profesiei și nu cu dobândirea calității de avocat.
Se apreciază că în
cazul reclamantului Decizia nr. 40 din 20 septembrie 2006 este emisă de către
Baroul Botoșani în mod nelegal deoarece prin acel act s-a dispus și înscrierea
reclamantului în tabelul avocaților cu drept de executare a profesiei.
În cadrul recursului,
recurenta invocă excepția de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004,
a Deciziei nr. 40/2006 apreciată ca nelegal emisă și față de faptul că acesta a
intrat în circuitul civil și a fundamentat, în parte soluția de admitere
pronunțată prin sentința atacată.
La dosar
intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea
recursului declarat de autoritatea pârâtă ca nefondat.
Recurenta-pârâtă a
depus la dosar practică judecătorească în ceea ce privește aplicarea
dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată.
Analizând recursurile
declarate, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele
considerente că acestea sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul declarat de
recurentul-reclamant
Curtea apreciază că
în mod corect prin încheierea din 13 mai 103 s-a respins ca inadmisibilă
cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de
neconstituționalitate invocată de recurent. În cauză nu erau îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1993 deoarece soluționarea
cauzei pe fond nu depindea de constituționalitatea textelor legal contestate pe
calea excepției de neconstituționalitate.
În cauză, deși unul
din textele de lege apreciate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 25 alin.
(2) din Legea nr. 51/1995 constituie temeiul juridic al deciziilor contestate
în mod corect s-a apreciat că soluționarea cauzei depinde de interpretarea
juridică a textelor de lege, de aplicarea lor în cazul concret al recurentului
și nu de controlul de constituționalitate al acestora.
În ceea ce privește
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (8) din Legea nr.
51/1995 în mod corect s-a apreciat că aceste dispoziții nu au reprezentat temei
al emiterii Deciziilor contestate nr. 55/2011 și nr. 105 din 3 decembrie 2011.
Al doilea aspect de
nelegalitate invocat privind respingerea cererii de acordare a daunelor morale
și materiale nu este fondat.
În mod corect prima
instanță a respins acest capăt de acțiune subsidiar deoarece recurentul nu a
probat în concret existența și legătura de cauzalitate între daunele materiale
și morale și refuzul nejustificat al pârâților de a-l primi în profesia de
avocat după încetarea stării de incompatibilitate.
Invocarea unei cauze
în care statul român a fost condamnat – cauza Brumărescu contra României nu
este suficientă pentru a proba existența unui prejudiciu material și moral în
sensul dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Recursul declarat de
recurenta-pârâtă.
În ceea ce privește
excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 40/2006 a Baroului Botoșani invocată
prin motivele de recurs motivat în ședința publică din 14 ianuarie 2014 Curtea
a apreciat că dezlegarea prezentului recurs nu depinde de soluționarea excepției
de nelegalitate invocată deoarece emiterea actelor contestate a căror
legalitate a fost verificată de prima instanță nu depinde de legalitatea
Deciziei nr. 40/2006, acțiunea administrativă care a intrat în circuitul civil
și care nu a fost revocat de autoritatea emitentă - Baroul Botoșani.
Recursul declarat
este apreciat de Curte, ca nefondat în cauză soluția de admitere în parte a
acțiunii fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile art.
24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și raportat la specificul situației
recurentului.
În mod corect prima
instanță a apreciat nelegalitatea deciziilor contestate prin care nu i s-a
recunoscut dreptul recurentului de a fi înscris în Tabloul avocaților cu drept
de exercitare a profesiei de avocat după încetarea situației de
incompatibilitate.
În cauză, în mod
corect, prima instanță a apreciat în raport de specificul situației
recurentului că în cauză situația de incompatibilitate a fost rezolvată în acord
cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, deoarece în cazul
recurentului care, în baza Deciziei nr. 40 din 28 septembrie 2006, era înscris
în tabelul avocaților au drept de exercitare a profesiei, se impunea a fi
rezolvată problema exercițiului profesiei de avocat, după încetarea situației
de incompatibilitate - existența calității de magistrat și nu dobândirea
calității de avocat.
Această din urmă
calitate, cea de avocat a fost dobândită de recurent în baza Deciziei nr. 40
din 28 septembrie 2006 act administrativ legal, care a produs efecte juridice
începând cu data de 1 octombrie 2006 și care nu a fost revocată de Baroul
Botoșani în condițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
În mod corect prima
instanță a apreciat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au
fost aplicate greșit de autoritățile pârâte prin emiterea Deciziilor nr. 55/2011
și nr. 105/2011.
Aceasta deoarece în
cauză recurentul a dobândit calitatea de avocat și dreptul de a fi înscris pe
tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei la data de 1 octombrie
2006 în baza Deciziei nr. 40/2006. Ulterior prin Decizia nr. 6 din 23 ianuarie 2007
s-a dispus suspendarea recurentului din profesia de avocat definitiv și
trecerea pe tabloul avocaților incompatibili începând cu data de 1 octombrie
2006 pe motivul dobândirii calității de judecător, conform art. 24 alin. (1)
din Legea nr. 51/1995.
În mod corect în
prezenta cauză prima instanță a apreciat că în cauză aplicarea art. 24 alin. (2)
din Legea nr. 51/1995 are legătură cu exercițiul profesiei. Aceasta deoarece
recurentul fusese primit în profesia de avocat definitiv și înscris în tabloul
avocaților au drept de exercitare a profesiei prin Decizia nr. 40 din 28
septembrie 2006 ulterior intervenind situația de incompatibilitate, fiind legal
emisă după 4 luni Decizia nr. 6 din 23 ianuarie 2007 prin care
reclamantul-avocat definitiv și cu drept de exercitare a profesiei a fost
trecut pe lista avocaților incompatibili, în cauză nefiind aplicabil termenul
de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
În raport de situația
de fapt diferită din prezenta cauză, nu pot fi reținute ca aplicabile deciziile
de practică judecătorească invocate în recurs de recurentă. Situația de
nelegalitate invocată ar fi fost reală în situația în care prin aceeași decizie
o persoană era primită în profesia de avocat și în același timp era înscrisă ca
incompatibilă ceea ce nu a fost cazul fiind evidentă diferența de timp în care
au fost emise cele două decizii - Decizia nr. 40/2006 și Decizia nr. 6/2007.
Fapt de necontestat,
în prezenta cauză deciziile contestate sunt nelegale și au fost anulate în mod
corect de prima instanță deoarece i-au refuzat recurentului e exercita profesia
de avocat, după încetarea situației de incompatibilitate respectiv după
încetarea calității de magistrat la 18 aprilie 2011.
În mod nejustificat
cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 i
s-a respins cererea recurentului din 21 aprilie 2011, care având ca obiect revocarea
deciziei de suspendare din profesia de avocat și reînscrierea sa în tabloul
avocaților definitivi cu dreptul de exercitare a profesiei,recurentul având, în
raport de Deciziile nr. 40/2006 și nr. 6/2007 un drept recunoscut de lege
vătămat, dreptul de a fi înscris pe tabloul avocaților cu drept de exercitare,
drept dobândit din 2006 și necontestat de autoritățile pârâte până la data
emiterii deciziilor contestate anul 2011.
Față de cele expuse
mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge
recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată
de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursurile declarate de N.I. împotriva Încheierii din 13 mai 2013 și a
Sentinței nr. 177 din 27 mai 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, și de U.N.B.R. împotriva
Sentinței nr. 177 din 27 mai 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 ianuarie 2014