ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4295/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4295/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 411 din 5 decembrie 2012,

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea având ca obiect "anulare act

administrativ", formulată de reclamanta B.D., în contradictoriu cu pârâții

Consiliul Baroului Suceava, Uniunea Națională a Avocaților din România și

Baroul Suceava, a anulat Decizia nr. 69 din 14 octombrie 2012 a Consiliului

Baroului Suceava, a obligat prim pârâta Consiliului Baroului Suceava să emită o

decizie prin care să constate încetarea stării de incompatibilitate și să

dispună înscrierea reclamantei pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a

profesiei, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la

plata daunelor materiale, ca nefondată, a obligat pârâții Baroul Suceava și

Uniunea Națională a Barourilor din România să plătească reclamantei cu titlul

de daune morale câte 10.000 lei și a respins restul pretențiilor ca nefondate,

a obligat pârâții Baroul Suceava și Uniunea Națională a Barourilor din România

să plătească reclamantei suma de 943,60 lei cheltuieli de judecată și a respins

restul cheltuielilor de judecată solicitate, ca nefondate.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia,

în baza cererii depuse în cursul anului 2007, prin Decizia nr. 112 din 13 iulie

2007 adoptată de Consiliul Baroului Suceava, reclamanta a fost primită în

profesia de avocat, cu scutire de examen, în conformitate cu dispozițiile art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Deoarece la data primirii în

profesie, reclamanta exercita funcția de procuror la Curtea de Apel Suceava, în

baza cererii din 5 septembrie 2007 înregistrată la baroul Suceava, s-a emis

Decizia nr. 115 din 7 septembrie 2007, prin care, constatându-se starea de

incompatibilitate prevăzută de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, s-a

dispus suspendarea din exercițiul profesiei de avocat pe durata stării de

incompatibilitate începând cu data de 21 august 2007 și trecerea pe tabloul avocaților

incompatibili.

Prin Decretul

Președintelui României nr. 16 din 20 ianuarie 2010, reclamanta a fost eliberată

din funcția de procuror ca urmare a pensionării și, pe considerentul încetării

stării de incompatibilitate, a solicitat Baroului Suceava înscrierea în Tabloul

avocaților cu drept de exercitare a profesiei.

În urma analizării

acestei cereri, la data de 14 octombrie 2010, Consiliul Baroului Suceava a

adoptat Decizia nr. x, prin care a constatat "ca lipsite de efecte Decizia

nr. 112 din 13 iulie 2007 a Consiliului Baroului Suceava de primire în profesie

cu scutire de examen a doamnei B.D. și actele subsecvente acesteia, respectiv

Decizia nr. 115 din 7 septembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea din

profesie, pe durata stării de incompatibilitate, și trecerea petentei pe

tabloul avocaților incompatibili".

Prin punctul doi al

aceleiași decizii s-a respins cererea reclamantei prin care solicita înscrierea

în tabloul avocaților cu drept de exercițiu al profesiei ca urmare a încetării

stării de incompatibilitate.

Analizând argumentele

invocate de reclamantă în justificarea demersului judiciar, în raport de actele

normative avute în vedere de Consiliul Baroului Suceava la adoptarea Deciziei

nr. 69 din 14 octombrie 2010, Curtea a constatat, în primul rând,

neconformitatea acesteia cu Hotărârea nr. 620 din 10 octombrie 2009 a

Consiliului UNBR.

Instanța de fond a

observat că dispozițiile acestei Hotărâri se refera exclusiv la deciziile UAR

sau UNBR emise între data înființării UAR și până la modificarea Legii nr.

51/1995, prin Legea nr. 255/2004 (intrată în vigoare la data de 26 iunie 2004)

și a avut drept scop clarificarea situațiilor decurgând din drepturile

conferite de deciziile de primire în profesie emise de Consiliul UAR/UNBR,

întrucât prin Legea nr. 255/2004 s-a reglementat o schimbare de competență, în

sensul că primirea în profesia de avocat a fost trecută în competența

Consiliilor Barourilor.

Deci, Hotărârea

vizează acele decizii care îndeplinesc cumulativ două condiții: sunt emise de

Consiliul UAR/UNBR și sunt anterioare modificării Legii nr. 51/1995, prin Legea

nr. 255/2004.

Or, reclamanta nu se

află în situația premisă stabilită de această hotărâre, deoarece nici Decizia

nr. 112 din 13 iulie 2007 a Consiliului Baroului Suceava de primire în profesie

și nici Decizia nr. 115 din 7 septembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea

din profesie, pe durata stării de incompatibilitate nu au fost emise de

Consiliul UAR/UNBR anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004.

Situația juridică a

reclamantei nu putea fi analizată din perspectiva Hotărârii nr. 620 din 10

octombrie 2009 a Consiliului UNBR, pentru că dispozițiile art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 51/1995 la care se referă, erau cele în forma în vigoare înainte de

modificarea adusă prin Legea nr. 255/2004, abrogate implicit prin art. 70 din

Legea nr. 255/2004, care a modificat și completat Legea nr. 51/1995.

Pe de altă parte,

aspectele legate de modalitatea în care a fost rezolvată problema

incompatibilității reclamantei, menționate la pct. 2 din întâmpinare și care au

constituit motivele de fapt și de drept ale invocării excepției de nelegalitate

a Deciziei nr. 115 din 7 septembrie 2007 a Consiliului Baroului Suceava prin

care s-a dispus suspendarea din profesie, pe durata stării de incompatibilitate,

au fost dezlegate prin Decizia nr. 3917 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel

Suceava prin care, cu autoritate de lucru judecat, s-a statuat asupra

legalității acestei decizii.

Legalitatea deciziei

de primire în profesie cu scutire de examen nu a fost contestată sub aspectul

respectării dispozițiilor legale incidente la data adoptării ei, "lipsirea

de efecte" hotărâtă de prim pârâta fiind consecința unor fapte ulterioare,

legate de rezolvarea stării de incompatibilitate.

Analizând în

continuare legalitatea Deciziei nr. 69 din 14 octombrie 2010 adoptată de

Consiliul Baroului Suceava, Curtea a constatat cele două decizii considerate de

Consiliul Baroului Suceava ca fiind lipsite de efecte, respectiv Decizia nr.

112 din 13 iulie 2007 de primire în profesie și Decizia nr. 115 din 7

septembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea din profesie, pe durata stării

de incompatibilitate.

Aceste două acte, a

căror beneficiar este reclamanta, fac parte din categoria actelor

administrative care creează situații continue, caracterizate prin faptul ca

efectul lor se epuizează prin comunicare, instantaneu, însă situația juridică

durează nelimitat în timp. Prin urmare, prin comunicarea către reclamanta a

deciziei de primire în profesie și a deciziei de suspendare din profesie, cele

două acte și-au produs efectele.

În condițiile în care

decizia de primire în profesie și decizia de suspendare au produs efecte

juridice, Curtea a reținut că soluția adoptată de Consiliul Baroului Suceava de

a constata "ca lipsite de efecte" cele două acte administrative,

evident cu efecte retroactiv (ex tunc) depășește limitele dreptului de

apreciere, de care se bucură autoritatea administrativă, și încalcă drepturile

dobândite de reclamantă.

Retractarea

fundamentată pe "lipsirea de efecte" a două acte administrative, la 3

ani de la emiterea lor, nu numai că încălcă dispozițiile art. 1 alin. (6) din

Legea nr. 554/2004, dar încălcă și principiul securității juridice, privit ca

posibilitate a oricărui cetățean de a se bucura de stabilitate juridică.

Raportat la

susținerile reclamantei și probele administrate, s-a constatat că sub incidența

acelorași acte normative, prin Decizia nr. 104 din 17 noiembrie 2009, Baroul

Suceava a hotărât trecerea pe tabloul avocaților definitivi a avocatului C.I.

ca urmare a încetării stării de incompatibilitate în urma eliberării din

funcția de procuror, prin pensionare, conform Decretului nr. 1394 din 2

octombrie 2009, fiind necontestat ca avocatul C.I. se afla într-o situație

identică cu a reclamantei, iar practica Baroului Suceava de a acorda dreptul de

trecere pe tabloul avocaților activi, numai a celor agreați, este arbitrară și

discreționară și constituie o încălcare a principiului constituțional prevăzut

de articolul sus citat.

Constatând că

adoptarea Deciziei nr. 69 din 14 octombrie 2010 de către Consiliul Baroului

Suceava s-a făcut cu încălcarea actelor normative cu forță juridică superioară

și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de

Justiție a Uniunii Europene, obligatorii și cu aplicare prioritară conform art.

20 și art. 148 din Constituția României, implicit au fost încălcate drepturile

recunoscute reclamantei prin depășirea limitelor dreptului de apreciere al

autorității publice emitente a actelor administrative contestate, așa încât, în

temeiul art. 2 lit. n) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a

admis acțiunea și a anulat actul administrativ contestat. Ca urmare, în temeiul

art. 25 din Legea nr. 51/1995 și art. 26 din Hotărârea nr. 64/2011 a UNBR,

privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, a obligat prim pârâta

Consiliului Baroului Suceava să emită o decizie prin care să constate încetarea

stării de incompatibilitate și să dispună înscrierea reclamantei pe Tabloul

avocaților cu drept de exercitare a profesiei.

Pentru rezolvarea

capătului de cerere privind acoperirea pagubelor suferite prin adoptarea unui

act administrativ anulat reclamanta a solicitat judecarea în contradictoriu cu

Baroul Suceava și UNBR, ambele autorități având personalitate juridică.

Curtea a procedat la

verificarea îndeplinirii condițiilor cumulative ale răspunderii administrative

patrimoniale ale autorităților publice pentru pagubele materiale și morale (așa

cum au fost solicitate și detaliate de reclamantă prin înscrisurile de la dosar)

cauzate prin emiterea actului administrativ anulat, și anume: actul

administrativ să fie nelegal, să fi cauzat prejudicii materiale și/sau morale,

să existe legătura de cauzalitate între actul nelegal și prejudiciu și să

existe culpa autorității publice, constatând că prima și ultima condiție, din

cele mai sus enumerate sunt îndeplinite și rezultă fără echivoc din

considerentele pentru care s-a dispus anularea Deciziei nr. 69 din 14 octombrie

2010.

Printr-o primă cerere

reclamanta a solicitat câte 1.000 lei/zi reprezentând onorariile potențiale pe

care le-ar fi avut dacă ar fi exercitat profesia de avocat, însă prejudiciul

material pretins nu este cert și nu poate fi acordat de instanță. Nefiind

dovedită una din condițiile cumulative pentru atragerea răspunderii materiale,

respectiv prejudiciul, nu a mai fost cercetată legătura de cauzalitate dintre

faptă și prejudiciu, referitor la această cerere.

Referitor la cererea

de acordare a daunelor materiale constând în: contravaloare cheltuieli de

spitalizare, consultații lunare, medicamente, ședințe de psihoterapie, fotoliu

masaj, analize, ochelari și accesorii, cheltuieli justificate de boala ce a

survenit după emiterea actului administrativ, Curtea a constatat că acestea nu

sunt întemeiate.

Curtea de apel a observat

că nu emiterea actului administrativ a dus, în mod direct și necesar, la

crearea prejudiciului, stările patologice fiind determinate de alte cauze, care

au avut un rol determinant în producerea lor. Situația că actul administrativ a

produs o accentuare a bolilor de care suferă reclamanta și a intervenit în

raportul de cauzalitate a acestora a fost analizat în cadrul daunelor morale.

Lipsind condiția

legăturii de cauzalitate, și cererea privind repararea acestei daune a fost

respinsă.

Prin cerere distinctă,

reclamanta a solicitat obligarea în solidar a celor două pârâte la plata sumei

de 400.000 cu titlul de prejudiciu pentru daunele morale suferite.

Având însă în vedere

însă ca starea de insecuritate și disconfort psihic, de suspiciune, frustrare

și, cel mai important, de accentuare a afecțiunilor preexistente au depășit

limita care poate fi acceptată de orice persoană aflată într-o situație

similară (așa cum rezultă din declarațiile martorilor și actele medicale depuse

la dosar), instanța, în absența unor criterii pe baza cărora să poată realiza o

cuantificare obiectivă a daunelor morale, a apreciat că acoperirea

prejudiciului material pentru daunele morale suferite se poate face prin

obligarea pârâtelor la plata a câte 10.000 lei fiecare.

În acest sens, nu a

putut fi primită nici cererea reclamantei de obligare în solidar a Uniunii

Naționale a Avocaților din România și a Baroului Suceava la repararea daunei

morale pentru că răspunderea este solidară numai atunci când fapta ilicită a

fost săvârșită cu participarea mai multor persoane. Or, Baroul Suceava răspunde

pentru fapta ilicită a Consiliului Baroului constând în emiterea unui act

nelegal, iar UNBR pentru fapta de nu fi soluționat în termenul de 30 zile

prevăzut de art. 1 lit. h) din Legea contenciosului administrativ plângerea

prealabilă prin care reclamanta îi solicita în calitate de autoritate publică

ierarhic superioară emitentei, revocarea actului administrativ contestat în

cauză. Deci, aceste două pârâte răspund fiecare pentru fapta proprie și nu

pentru o fapta săvârșită în participație care să justifice o răspundere

solidară.

Totodată, Curtea a

reținut că, întrucât acțiunea reclamantei a fost admisă, pârâtele sunt în culpă

procesuală și pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul

art. 274 C. proc. civ.

Împotriva Sentinței

nr. 411 din data de 5 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs

în termen legal Uniunea Națională a Barourilor din România, Consiliul Baroului

Suceava și B.D., prin care s-a solicitat, de către Uniunea Națională a

Barourilor din România și Consiliul Baroului Suceava, admiterea căii

extraordinare de atac și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii

acțiunii formulate de reclamanta B.D. ca nefondată și în subsidiar modificarea

în parte a sentinței atacate în sensul înlăturării dispozițiilor privind

obligarea U.N.B.R. la plata despăgubirilor stabilite de către prima instanță,

și de către reclamanta B.D., admiterea recursului și modificarea în parte a

hotărârii atacate sub aspectul acordării daunelor materiale astfel cum au fost

solicitate și a majorării valorii daunelor morale până la cuantumul solicitat

prin acțiune.

Recurenta Uniunea

Națională a Barourilor din România a învederat, prin cererea de recurs, că

sentința atacată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

Prin Legea nr.

255/2004 a fost modificată Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea

profesiei de avocat în sensul că toate atribuțiile privitoare la primirea în

profesie revin barourilor și nu Uniunii Naționale a Barourilor din România care

poate exercita controlul legalității actelor emise de barouri.

Prin Decizia nr. 112

din 13 iulie 2007 Consiliul Baroului Suceava a admis cererea reclamantei de

primire în profesie cu scutire de examen, în conformitate cu dispozițiile art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a dispus primirea în profesie,

dar prin aceeași decizie nu s-a dispus și înscrierea reclamantei în tabloul

avocaților întrucât la data emiterii deciziei aceasta lucra în calitate de

procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava fiind incidente prin

urmare dispozițiile art. 24 alin. (2) din același act normativ.

Primirea în profesia

de avocat a persoanelor aflate în stare de incompatibilitate parcurge două faze

respectiv admiterea cererii prin decizia de primire în profesie și, după

rezolvarea stării de incompatibilitate și depunerea jurământului, emiterea

deciziei de înscriere în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.

Potrivit art. 24

alin. (2) din Legea nr. 51/1995, decizia de primire în profesie a persoanei

aflate în stare de incompatibilitate va produce efecte numai după rezolvarea

acestei stări într-un interval de două luni de la emiterea deciziei.

Or, din redactarea

textului se înțelege că decizia de primire în profesie nu va mai produce nici

un efect dacă la expirarea termenului menționat persoana în cauză nu a înțeles

să renunțe la exercitarea profesiei care atrage starea de incompatibilitate.

Acest text trebuie analizat în ansamblul prevederilor privitoare la primirea în

profesia de avocat cu scutire de examen, în vigoare la momentul respectiv, iar

împrejurarea că persoana în cauză nu își rezolvă starea de incompatibilitate în

termen de două luni de la emiterea deciziei nu constituie un impediment pentru

formularea unei noi cereri de primire în profesia de avocat cu scutire de

examen atunci când chiar dorește să exercite profesia de avocat.

Reclamanta nu a

renunțat la starea de incompatibilitate în termenul legal și în mod firesc

decizia de primire în profesie din 13 iulie 2007 a rămas fără niciun efect

astfel că nu a fost emisă nici decizie de înscriere în tabloul avocaților cu

drept de exercitare a profesiei pentru reclamantă.

Decizia nr. 115 din

data de 7 septembrie 2007 a Consiliului Baroului Suceava, prin care reclamanta

a fost suspendată din exercițiul profesiei de avocat și a fost înscrisă în

tabloul avocaților incompatibili începând cu data de 21 august 2007, dată la

care aceasta a achitat taxa pentru înscrierea în barou, este în mod vădit

nelegală, astfel că în mod just același consiliu, prin Decizia nr. 69 din 14

octombrie 2010 a constatat ca fiind lipsite de efecte cele două decizii

anterioare care o privesc pe reclamantă, iar acțiunea reclamantei apare ca

nefondată.

Sentința recurată

este nelegală și în ceea ce privește obligarea Uniunii Naționale a Barourilor

din România la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale pentru

depășirea termenului de 30 de zile în care ar fi trebuit să soluționeze

contestația reclamantei formulată împotriva deciziei baroului, observându-se că

procedura soluționării contestației reclamantei, prevăzută de Legea nr.

51/1995, prin modul în care este reglementată convocarea Consiliului U.N.B.R.,

face practic imposibilă soluționarea contestației în termen de 30 de zile de la

înregistrare.

Nesoluționarea

contestației în termenul menționat nu constituie însă un impediment legal în

promovarea acțiunii la instanța de contencios administrativ, întrucât la

expirarea termenului de 30 de zile de la înregistrarea contestației cel care a

formulat-o este îndreptățit să se adreseze instanței de contencios

administrativ. De altfel, procedura prealabilă prevăzută de legea specială,

respectiv Legea nr. 51/1995, nu este obligatorie, cel interesat putând opta

pentru procedura prevăzută de legea-cadru, anume Legea nr. 554/2004, solicitând

organului emitent să își reconsidere actul emis pe care îl contestă.

Mai mult, s-a arătat

că decizia Consiliului U.N.B.R. nu a fost contestată iar instanța de judecată

nu s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei acesteia astfel că, formal,

aceasta produce efecte, și că în realitatea reclamanta dorește să obțină

venituri din tergiversarea soluționării litigiului, în condițiile în care deși

excepția de nelegalitate a fost soluționată irevocabil la data de 20 octombrie

2011 reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol abia la data de

26 septembrie 2012 la aproape un an de la momentul la care putea solicita

repunerea pe rol a cauzei.

În fine, a mai

susținut recurenta Uniunea Națională a Barourilor din România că instanța de

fond nu a motivat îndeplinirea condițiilor legale pentru obligarea la

despăgubiri, nici modul în care această întârziere a fost de natură să-i

producă reclamantei un prejudiciu moral susceptibil a fi reparat prin acordarea

de despăgubiri civile, cu atât mai mult cu cât nu a fost împiedicată în niciun

mod să promoveze acțiunea în justiție la expirarea termenului legal de

soluționare a contestației.

Recurentul Consiliul

Baroului Suceava a susținut, prin cererea de recurs, că sentința atacată este

netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

În situația

reclamantei erau incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr.

51/1995, în reglementarea anterioară, în vigoare la acel moment, potrivit

cărora decizia de primire în profesia de avocat cu scutire de examen va produce

efecte numai de la încetarea stării de incompatibilitate care trebuie rezolvată

în termen de două luni de la emiterea deciziei.

Aceste dispoziții

legale sunt explicite și au un înțeles pe deplin lămurit, astfel că pentru ca

reclamanta să poată dobândi calitatea de avocat în baza Deciziei nr. 112/2007

era necesar ca aceasta să renunțe la calitatea de procuror care atrăgea starea

de incompatibilitate. Legiuitorul a stabilit un termen de două luni de la data

emiterii deciziei în care aceasta produce efecte și la expirarea căruia dacă

starea de incompatibilitate nu a fost rezolvată decizia nu mai produce efectul

primirii în profesie. Desigur legiuitorul a urmărit să înlăture orice

incertitudine cu privire la calitatea de avocat prin stabilirea acestui termen,

cu atât mai mult cu cât persoana respectivă putea formula o nouă cerere de

primire în profesie cu scutire de examen.

Interpretarea potrivit

căreia emiterea deciziei de primire în profesie a persoanei aflate în stare de

incompatibilitate are semnificația dobândirii calității de avocat ori că

decizia produce efecte oricând ar fi în mod vădit contrară dispozițiilor

cuprinse în textul menționat.

S-a apreciat că

reclamanta nu a dobândit calitatea de avocat, nu a depus jurământul prevăzut de

art. 21 din lege și nu a fost înscrisă în tabloul avocaților cu drept de

exercitare a profesiei până la expirarea termenului de două luni de la data emiterii

deciziei și aceasta nu mai poate produce efecte.

În consecință, cum

reclamanta nu a dobândit calitatea de avocat, acestea nu-i erau aplicabile

dispozițiile privitoare la suspendarea profesiei prevăzute în art. 27 lit. a)

din Legea nr. 51/1995 cu consecința înscrierii în tabloul avocaților

incompatibili așa cum greșit a procedat Consiliul Baroului Suceava prin Decizia

nr. 115 din 7 septembrie 2007.

Din această

perspectivă, prin Decizia nr. 69/2010, Consiliul Baroului Suceava a constatat

în mod just ca fiind lipsită de efecte Decizia nr. 112/2007 de primire a

reclamantei în profesia de avocat iar cererea reclamantei de anulare a acestei

decizii este neîntemeiată.

S-a mai relevat că în

mod greșit prima instanță a obligat Consiliul Baroului Suceava să emită decizie

de înscriere a reclamantei în tabloul avocaților cu drept de exercitare a

profesiei. Chiar dacă Decizia nr. 69/2010 ar fi desființată, până la înscrierea

în tabloul anual al avocaților reclamanta ar mai trebui să facă examenul

medical și să depună jurământul prevăzut la art. 22 din Legea nr. 51/1995,

republicată. Prin urmare a apreciat recurentul Consiliul Baroului Suceava că

cererea reclamantei este prematur introdusă și trebuie respinsă ca atare.

În fine, recurentul

Consiliul Baroului Suceava a învederat că obligarea sa la plata daunelor morale

este fără suport legal, deoarece Decizia nr. 69/2010 este rezultatul unei

aprecieri rezonabile a textelor de lege incidente în cauză, în absența unei

practici judiciare suficient conturate și care ar fi putut constitui un suport

în apreciere.

Or, câtă vreme nu

este stabilită reaua credință în aplicarea dispozițiilor legale nu se justifică

obligarea pârâtului Consiliului Baroului Suceava la plata daunelor morale,

fiind în plus de observat că reclamanta nu a depus stăruință în soluționarea

prezentului litigiu, lăsând cauza în nelucrare până la limita termenului de

perimare - aproape un an de zile.

Reclamanta B.D. a

precizat, prin motivele de recurs, referitor la daunele materiale, că raportat

la factorul temporal, legătura de cauzalitate dintre bolile de care suferă și

emiterea actului administrativ este pe deplin dovedită. Intimatele i-au refuzat

reclamantei recurente continuarea unei vieți active, iar din paleta de

afecțiuni de care suferă reclamanta au fost depuse la dosar doar documentele

medicale care se referă la tulburările de comportament ce au necesitat inclusiv

internare în spitalul de psihiatrie și controale periodice ulterioare. Aceste

tulburări de comportament s-au dezvoltat strict sub influența acțiunilor

abuzive ale intimatelor și au evoluat pe măsură ce acestea persistau în negarea

drepturilor legale ale reclamantei și în interzicerea dreptului la muncă.

Tot referitor la

daunele materiale, reclamanta a susținut că respingerea în întregime a acestora

s-a făcut în mod neîntemeiat atâta timp cât este foarte clar și logic că orice

persoană, pe lângă cheltuielile avansate cu onorariul de avocat și taxa de

timbru, este nevoită să avanseze și sume de bani pentru tot ceea ce implică

prezența în fața instanței, prezența la consultările cu avocatul, costurile

copiilor xerox, care trebuie depuse în 3 exemplare, etc.

Aceste cheltuieli,

s-a precizat, au fost dovedite cu chitanțe iar referirea instanței la

nedepunerea de documente justificative este neclară atât timp cât fiecare

cheltuială a fost urmată de emiterea unei chitanțe care a fost depusă la dosar,

astfel că se impune acordarea acestor cheltuieli astfel cum au fost solicitate.

În privința daunelor

morale, recurenta reclamantă a arătat că suma de 20.000 lei acordată cu acest

titlu nu acoperă nici pe departe prejudiciile morale încercate de reclamantă

prin acțiunile intimatelor, în condițiile în care după o viață dedicată

sistemului de justiție - timp în care s-a bucurat de respectul și aprecierea

colegilor săi - a crezut că va fi tratată, de către intimate, cu respectul

cuvenit dacă nu unui fost magistrat cel puțin cuvenit oricărui cetățean.

Intimatele au ales să

adopte o atitudine care a bulversat tot sistemul de valori al recurentei

reclamante, iar negarea constantă a dreptului la muncă precum și tergiversarea

emiterii răspunsurilor la cererile sale legitime i-au afectat încrederea în

sine și au atras întrebări, unele nerostite, din partea apropiaților.

În fine, s-a susținut

că nenumărați prezumtivi clienți, pe care a fost nevoită să îi refuze în

absența licenței de avocat, au rămas cu impresia că reclamanta nu se ridică la

nivelul unui avocat și că acesta este motivul pentru care nu poate face parte

din barou, acest fapt evident neputând fi combătut de către recurentă decât cu

lungi explicații și justificări.

În cauză au depus

întâmpinare Consiliul Baroului Suceava și B.D., prin care s-a solicitat, de

către Consiliul Baroului Suceava, respingerea ca nefondat a recursului declarat

de reclamantă, și, de către B.D., respingerea ca nefondate a recursurilor

declarate de Uniunea Națională a Barourilor din România și de Consiliul

Baroului Suceava.

Examinând sentința

recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamanta B.D. și de

pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Consiliul Baroului

Suceava, precum și a apărărilor formulate prin întâmpinările depuse în cauză,

se constată următoarele:

În mod întemeiat

instanța de fond, prin sentința recurată, interpretând și aplicând corect

normele de drept incidente la circumstanțele de fapt ale litigiului, a procedat

la admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamanta B.D., la anularea

Deciziei nr. 69 din data de 14 octombrie 2012 a Consiliului Baroului Suceava și

la obligarea acestei pârâte la emiterea unei decizii prin care să constate

încetarea stării de incompatibilitate și să dispună înscrierea reclamantei pe

tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat, la obligarea

Baroului Suceava la plata în favoarea reclamantei a sumei de 10.000 lei cu

titlu de daune morale, la respingerea ca nefondat a capătului de cerere având

ca obiect obligarea pârâților la plata daunelor materiale, precum și la

obligarea Baroului Suceava la plata în favoarea reclamantei a sumei de 943,60

lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Se reține, astfel, că

în mod corect judecătorul fondului a reținut că Decizia nr. 69 din data de 14

octombrie 2010 a Consiliului Baroului Suceava - prin care s-a constatat

lipsirea de efecte a Deciziei nr. 112 din data de 13 iulie 2007 a Consiliului

Baroului Suceava de primire a reclamantei în profesie cu scutire de examen și a

actelor subsecvente acesteia (respectiv Decizia nr. 115 din data de 7

septembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea din profesie, pe durata stării

de incompatibilitate - cu funcția de procuror - și trecerea reclamantei pe

tabloul avocaților incompatibili), și s-a dispus respingerea cererii

reclamantei de înscriere în tabloul avocaților cu drept de exercitare a

profesiei ca urmare a încetării stării de incompatibilitate - este nelegală.

Se observă, în primul

rând, că Decizia nr. 69 din data de 14 octombrie 2010 a Consiliului Baroului

Suceava a fost emisă cu nesocotirea prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, prin care se prevede că autoritatea publică emitentă a unui act

administrativ unilateral pretins nelegal poate să solicite instanței anularea

acestuia, dar numai în termen de un an de la data emiterii actului, în situația

în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a

produs consecințe juridice.

În mod evident, odată

ce în temeiul Deciziei nr. 115 din data de 7 septembrie 2007 reclamanta a fost

suspendată din profesia de avocat - profesie în care fusese primită, cu scutire

de examen, prin Decizia anterioară cu nr. 112 din data de 13 iulie 2007 a

Consiliului Baroului Suceava - și a fost trecută pe tabloul avocaților

incompatibili, actul administrativ în discuție a intrat în circuitul civil și

nu mai putea fi revocat, astfel că Consiliul Baroului Suceava era îndrituit să

formuleze o acțiune în contencios administrativ în condițiile art. 1 alin. (6)

din Legea nr. 554/2004, și nu să procedeze la revocarea acestuia.

Pe de altă parte,

Consiliul Baroului Suceava nu putea revoca un act administrativ legal, în

condițiile în care prin Decizia nr. 3917 din data de 20 octombrie 2011 a Curții

de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

fost respinsă, în mod irevocabil, excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 115

din 7 septembrie 2007, invocată în prezentul litigiu de Uniunea Națională a

Barourilor din România.

În aceste condiții,

prima instanță, în mod just, constatând nelegalitatea Deciziei nr. 69 din data

de 14 octombrie 2010 a Consiliului Baroului Suceava, a obligat consiliul la

emiterea unei decizii prin care să constate încetarea stării de

incompatibilitate și să dispună înscrierea reclamantei pe tabloul avocaților cu

drept de exercitare a profesiei de avocat.

Dispoziția din

sentința recurată de obligare a Baroului Suceava la plata în favoarea

reclamantei B.D. a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de

943,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată se impune a fi menținută, intrând

în puterea lucrului judecat, în condițiile în care această pârâtă, nu a înțeles

să formuleze recurs împotriva sentinței date de Curtea de Apel Suceava, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ci numai Consiliul

Baroului Suceava care însă nu a fost obligată în acest sens.

În ceea ce privește

soluția dată de instanța de fond capătului de cerere din acțiunea reclamantei

prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor materiale, se

constată că aceasta este corectă, reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii

cumulative a condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale a

pârâților, în special a caracterului cert al prejudiciului material pretins și

nici a legăturii de cauzalitate dintre daunele materiale constând în

contravaloarea cheltuieli de natură medicală și fapta ilicită a pârâților, în

special a Consiliului Baroului Suceava.

În mod eronat

judecătorul fondului a admis acțiunea reclamantei împotriva Uniunii Naționale a

Barourilor din România și a obligat această pârâtă la plata sumei de 10.000 lei

cu titlu de daune morale și la plata cheltuielilor de judecată către

reclamantă, întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada că prin simplul fapt

al nesoluționării contestației în termenul de 30 de zile de la înregistrare,

prevăzut de legea contenciosului administrativ, s-a produs reclamantei un

prejudiciu de această natură, și, pe de altă parte, reclamanta nici nu a

înțeles să atace în contencios administrativ Decizia nr. 221/2011 a Consiliului

Uniunii Naționale a Barourilor din România, prin care a fost respinsă ca

neîntemeiată contestația îndreptată de aceasta împotriva Deciziei Consiliului

Baroului Suceava nr. 69 din 14 octombrie 2010, aceasta rămânând astfel

definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

În fine, se reține că

soluția primei instanțe este justificată și sub aspectul modului de stabilire a

cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, și la care a

rămas obligat pârâtul Baroul Suceava, considerându-se în mod întemeiat că nu au

fost produse documente justificative pentru anumite categorii de cheltuieli, că

unele din acestea au fost eliberate (servicii de taximetrie) pentru alte zile

decât cele în care au fost stabilite termenele de judecată din proces, și că nu

pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată costurile suportate cu

consemnarea în formă autentică la notar a declarațiilor extrajudiciare a unor

persoane (în condițiile în care s-a dat eficiență principiului nemijlocirii

administrării probelor).

În raport de cele mai

sus menționate, constatându-se că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate

de recurenții B.D. și de Consiliul Baroului Suceava și că sunt fondate motivele

de recurs evocate de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, se va

dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. din anul 1865, cu

modificările și completările ulterioare, precum și a art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, admiterea recursului declarat de Uniunea Națională a

Barourilor din România împotriva Sentinței nr. 411 din data de 5 decembrie 2012

a Curții de Apel Suceava, secția II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamanta B.D. în contradictoriu cu U.N.B.R.

ca neîntemeiată, și a menținerii celorlalte dispoziții din hotărârea recurată -

și respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de reclamanta B.D. și de

pârâtul Consiliul Baroului Suceava împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva Sentinței nr.

411 din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta B.D. în

contradictoriu cu Uniunea Națională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge recursurile

declarate de B.D. și de Consiliul Baroului Suceava împotriva Sentinței nr. 411

din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - CL