- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 29 septembrie 2025
Decizia nr. 4333/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, la data de 11.08.2023, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: 1. anularea refuzului de acordare a finanțării, transmis prin scrisoarea de respingere a cererii de acord pentru finanțare nr. x/03.04.2023 și menținut prin răspunsul la plângerea prealabilă nr. x/FMS/08.06.2023; 2. constatarea faptului că s-au îndeplinit toate condițiile pentru a obține finanțarea pentru proiectul cu titlul "Construire și Utilare Fabrică", depus în cadrul schemei de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare, schemă instituită prin H.G. nr. 959/2022, și înregistrată sub nr. x.002/16.12.2022; 3. obligarea pârâtului să admită cererea de finanțare și să declare proiectul ca fiind eligibil, confirmarea că punctajul obținut este de 100 puncte, confirmarea valorii criteriului de departajare (rentabilitatea cifrei de afaceri în ultimul exercițiu financiar încheiat) de 95,75% și transmiterea acordului pentru finanțare aferent proiectului pentru suma de 153.686.879 RON (finanțare nerambursabilă); 4. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Soluția instanței de fond Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 829 din 19.11.2024, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond. În motivarea căii de atac, încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 19 alin. (1) din H.G. nr. 959/2022, a Capitolul I, pct. 7 din Ghidul solicitantului, precum și a Anexei 2.1 la Ghid - pct. 3. 3.1. Contrar celor reținute de prima instanță, normele anterior nominalizate nu impun în sarcina solicitantului obligația de transmitere a vreunui document sau a vreunei informații din care să rezulte sursa certă de aprovizionare cu materii prime și, în plus de aceasta, nici nu interzice ca ulterior beneficiarul să schimbe sursa de aprovizionare cu materii prime. Un aspect deosebit de important este faptul că prin Solicitarea de informații nu s-a cerut identificarea proprietarilor și a componentei financiare necesare deschiderii carierei de argilă Orlești. Or, intimata avea obligația să indice prin cererea de completare eventualele lipsuri în viziunea acesteia în ceea ce privește documentația depusă de solicitantul finanțării. Atâta timp cât normele legale nu prevăd clar ce documentație este necesar să se depună și nici intimata nu a cerut în mod expres prin cererea de completare anumite acte, nu se poate reține vreo culpă a societății pentru nedepunerea unor documente. În realitate, doar în răspunsul la plângerea prealabilă și în întâmpinarea depusă la dosar, intimata și-a clarificat poziția și a indicat ce documente justificative ar fi considerat necesare pentru aprobarea investiției. În opinia recurentei, nu se poate reține concluzia instanței de fond potrivit căreia "legiuitorul neputând enumera toate tipurile de documente pe care entitățile aplicante trebuie sa le depună în susținerea cererii" nu a cerut documente privind materiile prime, dar a fost îndreptățită să le ceară ulterior. Conform Anexei 1 la H.G. nr. 959/2022, activitățile eligibile pentru finanțare au fost cele aferente industriei prelucrătoare, iar aceasta sau fabricația presupune în mod obligatoriu realizarea unui proces de transformare a unui produs intrat numit materie primă într-un alt produs finit. În raport de această realitate, nu se poate primi aprecierea primei instanțe în sensul că domeniul fabricației fiind vast și divers era imposibil de numit toate documentele necesare în vederea susținerii cererii de finanțare. Cu alte cuvinte, ea nu este corectă în privința materiilor prime care apar invariabil la orice activitate de producție. Ca atare, dacă aceste documente ar fi fost cu adevărat esențiale pentru evaluarea unei cereri de finanțare, ele ar fi trebuit să fie cerute încă de la început prin Ghidul solicitantului. Recurenta susține faptul că nu se încadrează în cazurile nominalizate în prevederile art. 21 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 959/2022. Prin urmare, intimata nu avea dreptul să ceară alte informații și documente decât cele cerute prin documentele măsurii și cu atât mai puțin să respingă un proiect bazat pe asemenea cerințe noi. În concepția sa, prima instanța a concluzionat în mod greșit în sensul că documentele privind materiile prime au fost solicitate în mod legal, omițând faptul că documentele justificative care pot fi solicitate sunt doar documentele justificative "solicitate" în cadrul documentelor măsurii. Or, cum documentele privind sursa certă de aprovizionare cu materie primă nu au fost solicitate explicit prin documentele oficiale ale măsurii, intimata nu avea dreptul legal de a le solicita. În plus de aceasta, recurenta arată faptul că nu au fost evidențiate neconcordanțe în privința justificării costurilor cu materiile prime și, cu toate acestea, s-au solicitat mai multe documente în acest sens prin Scrisoarea de clarificări. Aceste documente privind materiile prime nu au fost solicitate inițial și, ca atare, nu puteau fi cerute nici ulterior prin solicitarea de informații. O cerință cum este cea a dovedirii surselor de aprovizionare cu materii prime nu este ceva specific proiectului de față, ci este o cerință generală care privește toate proiectele de producție, deoarece toate proiectele depuse în cadrul acestei măsuri au fost proiecte ce vizau activități de producție și toate acestea privesc prelucrarea unor materii prime. Așadar, fiind un aspect care îi privea pe toți solicitanții, dacă această cerință a dovedirii sursei de materii prime ar fi fost considerată esențială pentru aprobarea sau respingerea unui proiect, ea ar fi trebuit să fie inclusă în documentele măsurii Prin urmare, recurenta apreciază că în mod nejustificat i-au fost solicitate informații și documente care nu erau impuse prin documentele măsurii, în speță dovada certă a sursei materiei prime, iar în lipsa acestora s-a ajuns ca proiectul de finanțare să fie respins. O astfel de soluție probează aplicarea unui tratament abuziv și discreționar, în total dezacord cu principiul tratamentului egal al beneficiarilor în fața autorităților statului. 3.2. O altă critică de nelegalitate a sentinței invocată de recurentă vizează aplicarea greșită de către prima instanță a prevederilor pct. 3 al Capitolului Il din Ghidul solicitantului. Partea arată că în Ghidul solicitantului nu se regăsește și cazul corespondent celui nominalizat la punctul (iii) din H.G. nr. 959/2022, respectiv cel în care "se constată necesitatea unor documente suplimentare în vederea soluționării cererii." Mai mult decât atât, în H.G. nr. 959/2022 nu există vreo sancțiune expresă în sensul respingerii cererii, în situația în care nu sunt depuse documentele prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. f) din acest act normativ. Așadar, Ghidul solicitantului, care prevede situațiile de respingere a proiectelor, nu indică și această ipoteză, motiv pentru care intimata nu putea să dispună respingerea proiectului, cum în mod greșit a interpretat Curtea de Apel Timișoara. 3.3. O altă critică de nelegalitate a sentinței precizată de recurentă vizează înlăturarea concluziilor expertizei administrate în cauză în care se arată faptul că proiectul său ar fi ocupat locul 1, în contextul în care din analiza planului de afaceri și planului de investiții reiese eficiența economică a întreprinderii și viabilitatea investiției. Totodată, expertul a arătat faptul că, raportat la dovezile depuse, societatea a făcut dovada posibilității asigurării materiei prime (argilă) necesare pentru funcționarea investiției. De asemenea, expertul a menționat faptul că nu este posibilă deschiderea carierei de argilă prin proiectul depus de recurentă, deoarece el trebuie să fie distinct și, în plus de aceasta, nu există nicio cerință care să impună obligativitatea asigurării materiilor prime din producția proprie, motiv pentru care este posibilă aprovizionarea materiei prime de la o firmă terță. 3.
Recurenta arată că proiecțiile financiare a cheltuielilor cu materii prime și consumabile nu vin în contradicție cu faptul că argila va fi procurată din cariera proprie, deoarece aceasta este extrasă din carieră cu 6-9 luni înainte de a fi consumată, motiv pentru care, conform normelor contabile, toate cheltuielile legate de obținerea ei ajung să se regăsească în contul 601, cheltuieli cu materiile prime, așa cum a fost detaliat și de expert în răspunsul la obiecțiuni depus la dosar. Faptul că aceste cheltuieli cu materiile prime sunt incluse în proiecțiile financiare nu înseamnă că pentru acestea trebuie să fie prezentate documente justificative cu privire la sursa și capacitatea de plată a acestora. Oricum, obligația de a prezenta documente justificative pentru toate elementele de venituri și cheltuieli ar fi un demers foarte dificil de realizat de către solicitantul finanțării. În altă ordine de idei, în opinia recurentei, împrejurarea că proprietarii nu au fost identificați până la data depunerii cererii de finanțare denotă că valoarea economică a terenurilor pe care urmează să fie amplasate carierele de argilă este extrem de redusă, astfel că nu a prezentat motivație pentru proprietarii și moștenitorii acestora să le revendice. Totuși, odată cu ocazia ivirii unei posibilități de valorificare a acestor terenuri, proprietarii vor fi identificați și aceștia vor fi motivați să le pună contra cost la dispoziție terenurile, deoarece o altă utilitate nu le pot da. Recurenta susține că, în pofida celor prezentate de judecătorul fondului cauzei, întregul proces până la obținerea licenței de exploatare ar putea dura 4-5 ani, dar extragerea de argilă din zăcământ pentru activitatea de producție se poate asigura în câteva luni după depunerea și aprobarea dosarului de permis de exploatare de către ANRM. De îndată ce proiectul va fi aprobat, vor fi demarate demersurile pentru dobândirea dreptului asupra primului teren pe care se va deschide cariera de argilă. Ulterior obținerii terenului, se va depune dosarul pentru solicitarea permisului de exploatare. În condițiile în care toate aceste activități de deschidere a carierei se vor realiza în paralel cu procesul de implementare a proiectului, proces care va dura aproximativ 3 ani, se poate concluziona în sensul că se va putea asigura materia primă, respectiv argila, atunci când fabrica va fi gata. Varianta aprovizionării cu argilă din cariera proprie nu este singura posibilă, dar aceasta este cea mai plauzibilă, fapt pentru care a fost folosită ca bază la realizarea proiecțiilor financiare. Cu toate acestea, există în continuare și posibilitatea aprovizionării de la terți sau dintr-o carieră deschisă tot de societate, dar într-o altă locație. Recurenta apreciază că, în urma eliminării elementului incert legat de aprovizionarea cu argilă, se poate concluziona în sensul că proiecțiile financiare sunt corecte si credibile, fapt pentru care, viabilitatea investiției fiind demonstrată, se impune aprobarea proiectului de finanțare. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fostul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului) a formulat întâmpinare în care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa motivării acestuia. Totodată, în subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. 5.1. Considerații generale Așa cum s-a arătat la pct. 1 din decizia de față, recurenta A. S.R.L. a supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare, refuzul de acordare a finanțării, transmis prin scrisoarea de respingere a cererii de acord pentru finanțare nr. x/03.04.2023 și menținut prin răspunsul la plângerea prealabilă nr. x/FMS/08.06.2023. Prima instanță a respins acțiunea recurentei ca neîntemeiată, soluție care este împărtășită de instanța de control judiciar. 5.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") 5.2.1. Critica prezentată la pct. 3.1 din decizie Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar reține următoarea situație de fapt relevantă în speță: Prin H.G. nr. 959/2022 s-a instituit o schemă de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiție inițială în favoarea unei noi activități economice în sectoarele care se regăsesc în anexa nr. 1 și care vizează industria prelucrătoare. La data de 16.12.2022, recurenta a depus cererea de acord pentru finanțare înregistrată la Ministerul Economiei sub nr. 74002, pentru proiectul "Construire și utilare fabrică". Obiectivul investiției îl reprezenta construirea și utilarea unei fabrici de cărămizi în jud. Vâlcea, com. Orlești, sat Scaioși, cu o valoare de 254.390.471 RON; data preconizată a demarării investiției era 15.12.2023, iar data finalizării acesteia era 15.12.2026. Prin adresa nr. x/01.03.2023, autoritatea intimată i-a pus în vedere societății să completeze dosarul cu mai multe documente și informații, printre care: - pentru fundamentarea planului de investiții, în ceea ce privește modalitatea de asigurare a resurselor, să precizeze tipul fiecărei surse de finanțare și valoarea care va fi luată în considerare în proiecțiile financiare; să procedeze la refacerea proiecțiilor financiare, deoarece acestea sunt variabile (pct. 6); - să descrie procesul de aprovizionare cu materii prime, cu menționarea principalilor furnizori pe categorii de materii prime (pct. 7); - să prezinte în mod detaliat locația sursei de exploatare a materiei prime (argila) și să menționeze capacitarea de extracție (pct. 8), inclusiv a celei maxime din comuna Orlești (pct. 9); - să depună documente justificative (licență/permis de exploatare) pentru zăcământul de argilă din comuna Orlești (pct. 10). În răspunsul formulat către autoritate, recurenta a precizat următoarele aspecte: La pct. 6.4, recurenta a arătat că a fundamentat cifra de afaceri (care este neschimbată), conform cerințelor de la pct. 2 lit. b), pornind de la gama de produse realizate, de la prețurile unitare pentru fiecare dintre acestea, precum și de la volumul de producție. La solicitarea de la pct. 7, recurenta a răspuns în sensul că materia primă, respectiv argila, va fi asigurată din surse proprii, urmând a fi extrasă dintr-o carieră pe care partea o va deschide în localitatea Orlești, iar în dovedirea acestei susțineri a anexat analize de laborator făcute în baza unui minim de foraje din care au fost preluate eșantioane, raport privind potențialul carierei pe trei suprafețe de teren (171.000 mp, 70.000 mp, 118.000 mp) cu un volum estimat ce ar asigura aprovizionarea pe 135 de ani. La pct. 8, recurenta a descris locația carierei de argilă, arătând că în prezent este teren neproductiv, neutil pentru agricultură sau alte activități economice; societatea a menționat că deschiderea carierei va constitui obiect al unei investiții distincte, deoarece Ghidul solicitantului nu permite realizarea obiectivului în două locații, iar la pct. 9 partea a precizat care este capacitatea maximă de extracție. În ceea ce privește licența/permisul de exploatare, partea a arătat că nu le deține, întrucât acestea nu sunt necesare în acest moment. Prin scrisoarea de respingere a cererii de acord pentru finanțare nr. x/03.04.2023, întemeiată în drept în dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. c) subpct. (ii) din H.G. nr. 959/2022 (act aflat la dosar fond), recurentei i s-au comunicat următoarele motive: - nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 959/2022, nu sunt respectate dispozițiile Cap. I pct. 7 lit. f) din Ghidul solicitantului, în sensul că din planul de afaceri și planul de investiții nu rezultă eficiența economică și viabilitatea investiției, nu se face dovada sustenabilității procesului de aprovizionare cu materie primă, respectiv cu cele două tipuri de argilă; - prin clarificări, solicitanta a menținut referirea inițială în sensul că viitoarea carieră de argilă este o investiție distinctă; cu toate acestea, partea a solicitat finanțare pentru utilaje care pot fi folosite și la exploatarea carierei de argilă; - nu au fost identificați proprietarii terenurilor pe care se va înființa cariera de argilă și nu a fost precizată componenta financiară pentru achiziționarea acestora, deși procurarea materiei prime este direct legată de procesul de fabricare a blocurilor ceramice. Concluzia autorității intimate a fost aceea că aprovizionarea cu materie primă este un eveniment viitor și incert, având în vedere că întreprinderea consideră cariera de argilă de unde urmează să extragă materia primă obiect al altei investiții. Cu toate că solicită finanțare pentru construirea și utilarea unei fabrici de cărămizi și evidențiază valoarea materiei prime în proiecțiile financiare, partea privește procurarea materiei prime ce urmează a fi exploatată din posibila carieră de argilă ca pe o investiție distinctă. Aceasta menționează trei suprafețe de teren pentru perimetrul de exploatare, însă nu pune la dispoziție o listă care să cuprindă proprietarii acestor suprafețe, intrarea în posesie fiind un fapt viitor și incert. Recurenta a formulat plângere prealabilă, respinsă prin adresa nr. x/08.06.2023, menținându-se punctul de vedere din scrisoarea de respingere. În cadrul criticii de nelegalitate a sentinței atacate analizate, recurenta a precizat faptul că normele incidente nu impun în sarcina solicitantului obligația de transmitere a vreunui document sau a vreunei informații din care să rezulte sursa certă de aprovizionare cu materii prime și, în plus de aceasta, nici nu interzice ca ulterior beneficiarul să schimbe sursa de aprovizionare cu materii prime. Prin solicitarea de informații nu s-a cerut părții identificarea proprietarilor și a componentei financiare necesare deschiderii carierei de argilă din localitatea Orlești. Or, intimata avea obligația să indice prin cererea de completare eventualele lipsuri în viziunea acesteia în ceea ce privește documentația depusă de solicitantul finanțării. În plus de aceasta, legislația aplicabilă în domeniu nu impune sancționarea solicitantului finanțării în situația nedepunerii acestor înscrisuri. Critica recurentei este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din H.G. nr. 959/2022, solicitantul are obligația de a transmite mai multe înscrisuri printre care planul de afaceri și documentele justificative pentru fundamentarea acestuia. (sn) Această obligație este instituită și în Capitolul I, pct. 7 din Ghidul solicitantului elaborat în baza H.G. nr. 959/2022, aprobat prin Ordinul Ministrului Economiei nr. 1181/2022: cererea de acord pentru finanțare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, este însoțită de planul de afaceri și investiții și de documentele solicitate în cadrul acestora (lit. f). Planul de afaceri trebuie să reliefeze eficiența economică a întreprinderii și viabilitatea investiției pentru care se solicită sprijin financiar. În Anexa 2.1. la Ghid - pct. 3 - Analiza economico-financiară - se prevede faptul că: "întreprinderea trebuie să prezinte proiecțiile financiare aferente proiectului de investiții prin ajutor de stat, proiecții financiare aferente activității curente a întreprinderii, precum și proiecții financiare aferente activității consolidate a întreprinderii (activitate curentă + proiect), cu ajutor de stat. Proiecțiile se realizează pornind de la situațiile financiare aferente ultimului exercițiu financiar încheiat, aprobate și depuse conform prevederilor legale. Se vor prezenta proiecții ale Contului de profit și pierdere, Bilanțului și Fluxului de numerar, pe perioada implementării investiției și pe următorii 3 ani în cazul IMM-urilor și 5 ani în cazul întreprinderilor mari de la finalizarea investiției." În raport de dispozițiile din Ghidul solicitantului, planul de investiții trebuie să cuprindă toate activele eligibile și neeligibile necesare desfășurării activității pentru care se solicită finanțarea, pe categorii de cheltuieli, pe ani și pe total. Față de cadrul normativ anterior nominalizat, autoritatea intimată, cu ocazia analizării cererii formulate de recurentă, avea obligația de a verifica planul de afaceri și planul de investiții, precum și documentele justificative pentru fundamentarea acestora, pentru a stabili dacă investiția propusă este eficientă și viabilă. Or, contrar susținerilor recurentei, investiția de față depindea de aprovizionarea cu argilă, aceasta fiind materia primă folosită în proporție de 80% în procesul tehnologic desfășurat pentru obținerea plăcilor ceramice. Așa cum s-a reținut în motivarea scrisorii de respingere a cererii de acord pentru finanțare nr. x/03.04.2023 și s-a validat prin soluția primei instanțe, recurenta nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 959/2022, și de Cap. I pct. 7 lit. f) din Ghidul solicitantului, în sensul că din planul de afaceri și planul de investiții nu rezultă eficiența economică și viabilitatea investiției, nu se face dovada sustenabilității procesului de aprovizionare cu materie primă, respectiv cu cele două tipuri de argilă. În pofida argumentației recurentei, eficiența economică și viabilitatea investiției reprezintă criterii de eligibilitate ale investiției propuse, iar neîndeplinirea acestora conduce la respingerea solicitării de finanțare a acesteia în cadrul schemei de ajutor de stat privind acordarea de granturi instituită prin H.G. nr. 959/2022. Instanța de control judiciar nu poate primi alegațiile recurentei potrivit cărora dacă aceste documente referitoare la aprovizionarea cu materii prime (argilă, în speța de față) ar fi fost cu adevărat esențiale pentru evaluarea unei cereri de finanțare, ele ar fi trebuit să fie cerute încă de la început prin Ghidul solicitantului. O astfel de precizare nu era necesară în contextul în care cadrul normativ face referire la eficiența economică și viabilitatea investiției, iar aprovizionarea cu materii necesare procesului tehnologic ce urma a se desfășura în cadrul fabricii pentru care se solicita finanțarea reprezintă un element esențial. Desigur, cheltuielile cu asigurarea materiei prime sunt cuprinse în proiecțiile financiare ce fac parte integrantă din planul de investiții - Anexa 2.1 la Ghidul solicitantului, ele fiind menționate la pct. 2 (justificarea realizării investiției) și pct. 3 (analiza economico-financiară). Este de observat faptul că în planul de afaceri și în planul de investiții prezentat recurenta a menționat expres faptul că fabrica pentru care se solicita finanțare se va realiza pe două terenuri situate în comuna Orlești ce urmau să fie achiziționate în termen de 6 luni, plata prețului urmând să fie făcută din finanțarea obținută. Data estimată a demarării investiției era de 6 luni de la emiterea acordului de finanțare, însă acest interval de timp nu era suficient pentru demararea altui proiect având ca obiect achiziționarea terenului necesar pentru deschiderea unei cariere de exploatare a argilei necesare în procesul tehnologic. De altfel, chiar recurenta descrie documentația necesară pentru exploatarea carierei de argilă și arată că timpul necesar pentru obținerea acesteia este de 4-5 ani, ceea ce nu corespunde cu necesitățile investiției de față care trebuia pornită în 6 luni de la obținerea finanțării. În altă ordine de idei, instanța de control judiciar reține faptul că autoritatea intimată, prin solicitarea de clarificări ce au făcut obiectul adresei nr. x/01.03.2023, i-a pus în vedere recurentei să descrie procesul de aprovizionare cu materii prime, cu menționarea principalilor furnizori pe categorii de materii prime. De asemenea, Înalta Curte apreciază că este lipsită de temei susținerea recurentei potrivit căreia demersurile necesare pentru obținerea dreptului de proprietate asupra terenului pe care se va amplasa cariera de argilă și obținerea autorizației de exploatare acesteia se va face în paralel cu procesul de implementare a proiectului, respectiv cu producția obținută în fabrică. În acest sens, trebuie avut în vedere planul de investiții în care, după cum s-a precizat anterior, recurenta a arătat în mod expres faptul că materia primă necesară producției de plăci ceramice o va extrage din cariera existentă la aproximativ 4.000 metri de fabrică. În atare situație, în mod corect autoritatea intimată și prima instanță au concluzionat în sensul că aprovizionarea cu argilă este incertă, astfel încât viabilitatea investiției și eficiența economică nu sunt demonstrate. 5.2.2. Critica prezentată la pct. 3.2 din decizie Recurenta invocă aplicarea greșită de către prima instanță a prevederilor pct. 3 al Capitolului II din Ghidul solicitantului. Partea arată că în Ghidul solicitantului nu se regăsește și cazul corespondent celui nominalizat la punctul (iii) din H.G. nr. 959/2022, respectiv cel în care "se constată necesitatea unor documente suplimentare în vederea soluționării cererii." Critica recurentei este nefondată. Potrivit pct. 3 al Capitolului II din Ghidul solicitantului, în vederea emiterii acordului pentru finanțare întreprinderea solicitantă trebuie să prezinte toate documentele prevăzute de Ghid, să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate prevăzute în H.G. nr. 959/2022 și să respecte prevederile Ghidului. Desigur, după cum în mod corect a raționat și judecătorul fondului cauzei, omisiunea legiuitorului terțiar (Ministerul Economiei) de a menționa ca motiv de respingere neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 19 nu lipsește de temei legal soluția de respingere, câtă vreme o astfel de condiție este prevăzută de legiuitorul secundar (Guvernul României) în actul care instituie schema de ajutor de stat. În atare situație, în mod legal intimatul a nominalizat în scrisoarea de respingere prevederile art. 19 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 959/2022. 5.2.3. Critica prezentată la pct. 3.3 din decizie Instanța de control judiciar constată că recurenta reia fidel și în bloc argumentele exprimate în fața primei instanțe, considerând că soluția pronunțată este nelegală doar pentru că instanța nu a împărtășit punctul său de vedere pe chestiunea litigioasă și nu a ținut seama de concluziile raportului de expertiză depus la dosar. Însă, toate aceste aspecte vizează temeinicia și sunt inadmisibile în recurs, întrucât nu se contestă legalitatea sentinței curții de apel, ci se urmărește reantamarea fondului cauzei, ceea ce legea nu permite. 5.2.4. Critica prezentată la pct. 3.4 din decizie Înalta Curte apreciază că această critică de nelegalitate este nefondată pentru aceleași argumente dezvoltate la pct. 5.3.1 din decizia de față. 5.2.5. În consecință, Înalta Curte reține că este nefondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 829 din 19 noiembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.