Decizia nr. 4053/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel Timișoara la 26 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (în continuare C.N.C.D), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Hotărârii cu nr. 628 din 19.10.2022 a C.N.C.D. prin care pârâtul l-a sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 5000 RON, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, apreciind că această hotărâre a fost dispusă în mod nelegal și netemeinic.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 352 din 12 iunie 2023, Curtea de apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva hotărârii nr. 628/19.10.2022 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în contradictoriu cu B. și C., a anulat Hotărârea CNCD nr. 628/19.10.2022 și a exonerat reclamantul de la plata amenzii în cuantum de 5.000 RON, stabilită în sarcina sa. 3. Cererile de recurs Împotriva sentinței nr. 352 din 12 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. și C.. 3.1.

Recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond nu a analizat în mod complet circumstanțele în care s-au produs faptele deduse judecății. Astfel, s-a arătat că afirmațiile supuse analizei C.N.C.D. au fost făcute de intimatul-reclamant, deputat în Parlamentul României, la data de 09.02.2022, în cadrul ședinței Comisiei de Regulament, ședință transmisă online pe paginile de D. ale unor parlamentari și ulterior preluată de presa scrisă.

În acest context, intimatul-reclamant a formulat afirmații cu caracter nazist la adresa minorității germane, a deputatului C. și a B., calificat drept organizație nazistă, precizând că acestea reprezintă o declarație politică pe care și-o asumă. Recurentul-pârât a criticat și modul în care instanța de fond a apreciat că afirmațiile nu au fost lipsite de argumentare, ci au constituit o încercare de a demonstra caracterul nedrept al unui amendament propus de reprezentantul B.. În opinia sa, accentul pus pe succesiunea B. față de E. - organizație de orientare fascistă - trebuia analizat prin raportare la art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. De asemenea, s-a susținut că instanța de fond a ignorat faptul că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea și onoarea altor persoane, potrivit art. 10 CEDO și art. 30 alin. (6) din Constituție. Totodată, s-a invocat aplicarea eronată a art. 72 alin. (1) din Constituție privind imunitatea parlamentară, arătându-se că aceasta nu protejează afirmațiile cu caracter discriminatoriu, ci, dimpotrivă, permite angajarea răspunderii juridice atunci când declarațiile nu constituie opinii politice propriu-zise. 3.2. Recurenții-pârâți B. și C. și-au întemeiat recursul comun pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., solicitând casarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În susținerea recursului, au arătat că instanța de fond a validat, sub pretextul libertății de exprimare și al judecăților de valoare, comentariile și atitudinea discriminatorie a intimatului-reclamant față de comunitatea germană din România, tratându-le superficial ca elemente de argumentare într-o dezbatere. Recurenții-pârâți au subliniat că afirmațiile reclamantului nu au reprezentat exprimarea unor convingeri personale, ci au fost făcute în scopul obținerii unui capital de imagine, prin alimentarea unor animozități mai vechi. Campania de calomniere la adresa minorității germane, începută cu ani în urmă, continuă și este perpetuată, în loc să fie stopată.

În opinia recurenților, prin afirmațiile publice denigratoare și tendențioase, intimatul-reclamant a creat o atmosferă ostilă și ofensatoare pentru cetățenii români de etnie germană, legată de apartenența lor la o minoritate națională, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. 4. Apărările formulate în cauză Deși legal citat, intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare în cauză. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele următoare: Intimatul-reclamant a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Hotărârii CNCD nr. 628 din 19.10.2022, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională de 5.000 RON pentru faptele prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G.

nr. 137/2000. Pe baza ansamblului probator administrat în cauză, curtea de apel a ajuns la concluzia că Hotărârea CNCD nr. 628 din 19.10.2022 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, nefiind îndeplinite condițiile pentru a se reține în sarcina intimatului-reclamant A. existența unei fapte de discriminare. Această concluzie este corectă, fiind însușită și de către instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situația de fapt relevată de probele administrate. Prin cele două memorii de recurs, recurenții-pârâți au susținut, în esență, că instanța de fond nu a analizat toate circumstanțele faptelor, nu a raportat corect situația la art. 10 CEDO și la art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G.

nr. 137/2000, a ignorat limitele libertății de exprimare prevăzute de art. 10 CEDO și art. 30 alin. (6) din Constituție și a aplicat eronat art. 72 alin. (1) din Constituție privind imunitatea parlamentară. Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar întrucât vizează aceeași finalitate: contestarea calificării afirmațiilor reclamantului ca judecăți de valoare protejate de libertatea de exprimare. Potrivit dispozițiilor din O.G. nr. 137/2000, reținute ca temei juridic în Hotărârea C.N.C.D.

contestată: Art. 2: "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

(…)" Art. 15: "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia." Din interpretarea dispozițiilor art. 2 din O.G.

nr. 137/2000, rezultă că, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.

În același timp, art. 2 alin. (8) din ordonanță prevede expres că dispozițiile sale nu pot fi interpretate în sensul restrângerii libertății de exprimare. Libertatea de exprimare este garantată atât de art. 30 din Constituția României, cât și de art. 10 din CEDO, care consacră protecția opiniilor și ideilor, inclusiv a judecăților de valoare, chiar atunci când acestea sunt provocatoare sau ofensatoare, cu condiția respectării limitelor stabilite de lege. Instanța de fond a reținut corect că afirmațiile intimatului-reclamant au fost făcute într-un cadru de interes public - dezbaterea parlamentară asupra regulamentului - și în exercitarea atribuțiilor de deputat. În acest context, ele constituie judecăți de valoare, protejate de art. 10 CEDO.

Jurisprudența Curții Europene, inclusiv cauza Gavrilovici c. Moldovei (15.12.2009), confirmă că utilizarea unor epitete precum "nazist" intră în sfera libertății de exprimare. Prin urmare, nu se poate susține că instanța nu a făcut o analiză a speței prin raportare la art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la art. 2 lin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Critica privind ignorarea demnității și onoarei altor persoane nu poate fi primită, întrucât instanța de fond a verificat respectarea limitelor libertății de exprimare și a concluzionat că afirmațiile se încadrează în protecția constituțională și convențională. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica referitoare la aplicarea art. 72 alin. (1) din Constituție.

Instanța de fond a interpretat corect că imunitatea parlamentară garantează independența și libertatea de acțiune a deputaților, protejându-i de presiuni sau abuzuri, fără a exclude răspunderea juridică atunci când declarațiile depășesc cadrul opiniilor politice. În consecință, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de recurenții-pârâți B., C. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile formulate de recurenții-pârâți B., C. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 352 din 12 iunie 2023 a Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 25 septembrie 2024.