ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3680/2024

Ședința publică din data de 4 iulie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 18.04.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal, constatarea refuzului nejustificat de a soluționa petiția cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022, în subsidiar, constatarea nesoluționării în termenul legal a petiției cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022, obligarea pârâtului să soluționeze și să comunice soluția la petiția cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022 de îndată, dar nu mai târziu de 5 de zile de la pronunțare și, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 494 din 21 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 550 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs ambele părți.

3.1 Reclamantul a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii instanței de fond, rejudecarea cauzei și admiterea în parte a acțiunii în sensul de a se admite constatarea nesoluționării în termenul legal a petiției cu nr. x/08.09.2022, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că în mod eronat a reținut prima instanță că prin cererea de chemare în judecată reclamantul s-a plâns doar de refuzul nejustificat de soluționare a petiției, întrucât s-a solicitat să se constate și nesoluționarea în termenul legal a petiției.

Prin urmare, a apreciat recurentul că se impunea admiterea în parte a acțiunii, întrucât din considerente reiese că instanța a constatat nesoluționarea în termenul legal, apreciind că soluționarea petiției a fost depășită cu peste șase luni, dar în dispozitiv a respins acțiunea, deci inclusiv capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate nesoluționarea în termenul legal.

A apreciat recurentul că aceste considerente sunt contradictorii cu dispozitivul, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.

A mai arătat recurentul că în mod eronat a reținut prima instanță că acest termen este unul de recomandare, întrucât nu a indicat niciun motiv, nicio explicație, astfel că hotărârea este nemotivată sub acest aspect.

Pe de altă parte, nu există nicio prevedere legală care să stabilească faptul că acest termen este de recomandare, dar există o prevedere expresă în sensul că aceste termene sunt obligatorii pentru autoritățile publice, chiar în Constituție.

A susținut recurentul că sancțiunile pentru nerespectarea termenelor de către autoritățile publice sunt acționarea în judecată și repararea pagubei, iar sub pretextul termenului de recomandare, CNCD tergiversează nejustificat soluționarea petițiilor.

Totodată, dacă legiuitorul ar fi dorit ca acest termen să fie doar unul consultativ, de recomandare, ar fi existat o astfel de precizare în textul actului normativ.

3.2 Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și respingerea acțiunii.

În motivare, recurentul a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât acesta face vorbire despre plata cheltuielilor de judecată de către partea care pierde procesul, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Astfel, din textul respectiv reiese că este aplicabil, exclusiv, în ipoteza pierderii procesului, care implică a soluție de admitere a acțiunii și în nciun caz una de respingere, indiferent de motiv.

A mai arătat recurentul că dispozitivul sentinței cuprinde afirmații contradictorii, întrucât, pe de o parte, acțiunea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect, iar pe de altă parte, pârâtul este obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, recurentul a susținut că este discutabilă concluzia instanței în sensul că CNCD este în culpă procesuală deoarece petiția a fost soluționată cu depășirea cu peste șase luni a termenului de recomandare prevăzut de lege, având în vedere că nici în O.G. nr. 137/2000 și nici în alt act normativ nu este prevăzută vreo sancțiune pentru depășirea termenului respectiv.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în principal, constatarea refuzului nejustificat de a soluționa petiția cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022, în subsidiar, constatarea nesoluționării în termenul legal a petiției menționate, obligarea pârâtului să soluționeze și să comunice soluția la petiția cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022 de îndată, dar nu mai târziu de 5 de zile de la pronunțare și, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, obligând pârâtul să plătească reclamantului suma de 550 RON reprezentând taxe judiciare și onorariu de avocat parțial.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs ambele părți.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamant, Înalta Curte reține că au fost invocate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

Recurentul a susținut că prima instanță a reținut în mod eronat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul s-a plâns doar de refuzul nejustificat de soluționare a petiției, întrucât s-a solicitat să se constate și nesoluționarea în termenul legal a acesteia.

Prin urmare, a apreciat recurentul că se impunea admiterea în parte a acțiunii, întrucât din considerente reiese că instanța a constatat nesoluționarea în termenul legal, apreciind că soluționarea petiției a fost depășită cu peste șase luni, dar în dispozitiv a respins acțiunea, deci inclusiv capătul de cerere prin care s-a solucitat să se constate nesoluționarea în termenul legal.

A apreciat recurentul că aceste considerente sunt contradictorii cu dispozitivul, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.

A mai arătat recurentul că în mod eronat a reținut prima instanță că acest termen este unul de recomandare, întrucât nu a indicat niciun motiv, nicio explicație, astfel că hotărârea este nemotivată sub acest aspect. Pe de altă parte, nu există nicio prevedere legală care să stabilească faptul că acest termen este de recomandare, dar există o prevedere expresă în sensul că aceste termene sunt obligatorii pentru autoritățile publice, chiar în Constituție.

Analizând criticile recurentului, Înalta Curte constată că sunt nefondate, întrucât instanța de fond a reținut că, ulterior sesizării instanței, în data de 28.06.2023, în soluționarea petiției înregistrate sub nr. x/08.09.2022, Consiliul Național de Combatere a Discriminării a emis hotărârea nr. 322/28.06.2023, la dosarul cauzei fiind atașată și dovada comunicării acesteia către reclamant.

Totodată, instanța de fond a constatat că, urmare acesteia, reclamantul nu și-a precizat acțiunea, înțelegând însă să solicite plata cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare de timbru și onorariu de avocat. A apreciat că acțiunea, așa cum a fost formulată, a rămas fără obiect în urma emiterii hotărârii nr. 322/28.06.2023 și, prin urmare, se impune respingerea acesteia ca atare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în principal, constatarea refuzului nejustificat de a soluționa petiția cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022, în subsidiar, constatarea nesoluționării în termenul legal a petiției menționate, obligarea pârâtului să soluționeze și să comunice soluția petiției de îndată, dar nu mai târziu de 5 de zile de la pronunțare și, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a constatat că pârâtul se află în culpă procesuală pentru pentru demararea prezentului litigiu prin aceea că, în lipsa unei justificări rezonabile și a dovedirii împrejurărilor acestora, petiția reclamantului a fost soluționată cu depășirea cu peste 6 luni a termenului de recomandare prevăzut de lege, astfel că a admis cererea accesorie privind plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, s-a reținut că petiția a fost soluționată cu depășirea termenului, dar s-a avut în vedere, totodată, că acesta este un termen de recomandare, criticile criticile recurentului privind natura termenului prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 fiind nefondate din această perspectivă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 "Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării (...)."

Cu privire la natura acestui termen, respectiv de recomandare sau termen imperativ, practica Înaltei Curți este constantă, în sensul că termenul de 90 de zile este un termen de recomandare menit să determine celeritatea desfășurării procedurii, iar nu unul de decădere, nefiind prevăzută nicio sancțiune pentru încălcarea respectivului termen (deciziile nr. 6180/2023, 5570/2022, 2630/2022, 1892/2021, 2515/2019 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal).

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte reține că susținerile acestuia sunt neîntemeiate, deoarece hotărârea prin care instanța a soluționat cauza în fond răspunde argumentelor decisive care conduc la o soluție în acord cu considerentele, astfel încât să rezulte construcția logico-juridică care a stat la baza formării convingerii instanței.

Sentința civilă recurată nu a fost dată cu nesocotirea obligației legale a judecătorului de a proceda la motivarea hotărârii, dispozitivul hotărârii fiind concluzia logică a considerentelor avute în vedere de instanța de judecată.

Lecturând hotărârea recurată, Înalta Curte constată expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, din considerentele dezvoltate de judecătorul fondului nu rezultă a cuprinde motive contradictorii, astfel încât un astfel de motiv de nelegalitate nu este incident.

Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de partea recurentă sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată, instanța de fond arătând de ce a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.

Totodată, verificând hotărârea atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reține instanța de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității; de asemenea, nu se regăsește în speță nici situația încălcării principiilor legalității, al dreptului de soluționare într-un termen rezonabil, dreptului la un proces echitabil și egalității în fața legii, astfel cum susține recurentul.

De altfel, criticile acestuia privind nerespectarea principiilor menționate sunt formulate în legătură cu termenul de 90 de zile de soluționare a sesizării, iar instanța de control judiciar a răspuns acestora în cadrul analizei motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceeea ce privește recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța de control judiciar reține existența culpei sale procesuale, câtă vreme acesta, ulterior sesizării instanței, în data de 28.06.2023, în soluționarea petiției înregistrate sub nr. x/08.09.2022, a emis hotărârea nr. 322/28.06.2023.

Această împrejurare a condus la respingerea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamant, ca rămasă fără obiect, astfel că, în consecință, se va reflecta și în acordarea cheltuielilor de judecată.

Din conținutul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. reiese că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții.

Or, în speță subzistă culpa procesuală a recurentului-pârât, atât timp cât aceasta a procedat la emiterea hotărârii după promovarea acțiunii în justiție și după ce reclamantul a angajat cheltuieli constând în taxa judiciară de timbru și onorariul pentru activitatea prestată de avocat.

Prin urmare, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziției legale mai sus enunțate, neputând fi acceptată ideea că, în speță, culpa procesuală ar fi inexistentă.

Astfel, recurentul-pârât datorează cheltuieli de judecată, câtă vreme, deși instanța nu a mai ajuns a pronunța o soluție pe fondul cererii, întrucât a constatat că acțiunea a rămas fără obiect, totuși, în momentul sesizării instanței de judecată, nu fusese emisă hotărârea în soluționarea petiției reclamantului și se justifica începerea procesului civil.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de A. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 494 din 21 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 494 din 21 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 iulie 2024.