ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1760/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 martie 2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 200/10.05.2023 și exonerarea de la plata sumei de 5000 RON amendă contravențională. În subsidiar, a solicitat transformarea amenzii contravenționale în avertisment, având în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 130/CA/2024 din 19 iunie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a fost anulată Hotărârea nr. 200/10.05.2023, dată de autoritatea publică pârâtă în dosar nr. x/2022.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 130/CA/2024 din 19 iunie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a susținut că prima instanța a apreciat în mod greșit că, din perspectiva legislației interne și comunitare, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru existența actului de discriminare, în ceea ce privește anunțul publicat pe site-ul reclamantei din cuprinsul căruia rezultă că accesul la serviciile respective (închirierea unui apartament cu 2 camere în mun. Reșița, jud. Caras Severin) era condiționat de neapartenența la etnia rromă, concretizându-se un tratament de restrictionare/refuz la serviciile oferite/intermediate de către intimata-reclamantă, de ofensare sau lezare a demnității prin discriminare sau crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa persoanelor de etnie rromă. Dreptul lezat în speță este dreptul la demnitate, onoare și prestigiu al persoanei, interdependent "exercitării" în condiții de egalitate și nediscriminare, sub pretenția subiectivă a posedării neștirbite a caracteristicilor autorităților morale, în acord cu dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în lumina art. 16, alin. (1), coroborat cu art. 30 alin. (6) din Constituție, respectiv art. 14, coroborat cu art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, cât și art. 1, raportat la art. 2 și 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Persoanele aparținând unei anumite etnii, precum cele aparținând etniei rrome, au în egală măsură, dreptul la demnitate umană, ori, prin permiterea de către intimata-reclamantă a publicării unui anunț online nemoderat, intimata-reclamantă participă direct sau indirect, la crearea unei atmosfere ostile, degradante sau ofensatoare la adresa etniei rrome în general. In opinia sa, instanța de fond a considerat în mod greșit că nu se poate reține vinovăția intimatei-reclamante cu privire la săvârșirea faptei de a permite unui utilizator să publice pe site-ul administrat de intimata-reclamantă a unui anunț cu caracter discriminator, și, prin urmare, a constatat lipsa unuia dintre elementele constitutive ale contravenției, nemaispecificând în continuare care este acela. Drept urmare, instanța de fond a constatat existența unei fapte periculoase, constatând totodată caracterul discriminatoriu al anunțului publicitar, dar a anulat sancțiunea aplicată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pe motiv că a fost aplicata altei persoane decât aceea care a săvârșit contravenția. În atare condiții, a arătat recurentul că cel ce a postat anunțul (în opinia instanței de fond unicul vinovat) nu ar fi putut săvârși contravenția în lipsa unei acțiuni directe și nemijlocite a intimatei-reclamante de a publica anunțul pe site-ul ei. De altfel Consiliul Național pentru combaterea Discriminării a reținut contravenția ca fiind constituită prin fapta de a publica un anunț în vederea închirierii unui apartament, care avea în context mențiunea:"Exclus rromi"; și nu de a concepe un astfel de anunț, așa cum a reținut instanța de fond. În speță, se poate vorbi despre o răspundere derivată dintr-o prezumată culpă in vigilando sau in eligendo. Esența răspunderii pentru culpa in vigilando a persoanei juridice consistă în "clauza de garanție", în sensul de îndatorire a tuturor persoanelor juridice de a garanta terților că cei față de care persoana juridică poartă responsabilități, prin actele și faptele lor nu le vor cauza prejudicii injuste. Pe de altă parte, în speță se poate reține și o răspundere directă a actualei reclamante, pentru fapta proprie a deținătorului/administratorului site-ului on line, în virtutea obligației implicite de a verifica, cenzura anunțurile cu un conținut discriminatoriu în scopul preîntâmpinării efectelor lezatoare a unor drepturi precum dreptul la demnitate personală în contextul publicității serviciilor oferite de anumiți prestatori găzduiți pe platforma online deținută și administrată de către intimata-reclamantă, necondiționat de anumite criterii, precum cel de apartenență etnică. Sub acest aspect intimata-reclamantă putea și trebuia să cenzureze sau să modereze publicarea pe site-ul propriu a unor asemenea anunțuri cu conținut degradant, umilitor și ofensator la adresa persoanelor de etnie rromă. În calitatea sa de deținător/administrator al platformei online, reclamanta avea obligația să verifice conținutul anunțurilor publicitare ale utilizatorilor cărora le creează asumat, prin punerea la dispoziție a platformei online, pârghia publicării online a respectivelor anunțuri, astfel încât publicarea acestora să fie aprobată doar în măsura în care corespundeau inclusiv cu normele juridice în materia nediscriminării. În concret, fapta descrisă generic anterior, față de care poartă vină intimata-reclamantă, constă în publicarea în mediul online, pe site-ului www. B., a unui anunț cu un conținut prin care se exclude de la început posibilitatea ca membrii etniei nome, să poată solicita în condiții de egalitate, închirierea apartamentului publicat. Așa cum rezultă neechivoc din economia anunțul publicat pe site-ul reclamantei, accesul la serviciile respective era condiționat de neapartenența la etnia nomă, concretizându-se un tratament, distinct de cel de restricționare/refuz la serviciile oferite/intermediate de către reclamantă, de ofensare sau lezare a demnității prin discriminare sau crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa persoanelor de etnie romă. Fapta în cauză apreciată a reprezenta discriminare cu caracter contravențional în lumina art. 15 raportat la art. 2, alin. (1) și (4) din O.G. nr. 137/2000R, constă în permiterea de către deținătorul și administratorul site-ului www.x.ro (site deținut de A.), publicării necenzurate a unor anunțuri cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă, sub efectul lezării demnității sau creării un cadru ostil, degradant, umilitor la adresa persoanelor de etnie nomă, intimata-reclamantă în cauză putea și trebuia să cenzureze sau să modereze publicarea pe site-ul propriu a unor asemenea anunțuri cu conținut degradant, umilitor și ofensator la adresa persoanelor de etnie romă. In calitatea sa de deținător/administrator al platformei online, intimata-reclamantă avea obligația să verifice conținutul anunțurilor publicitare ale utilizatorilor cărora le creează asumat, prin punerea la dispoziție a platformei online, pârghia publicării online a respectivelor anunțuri, astfel încât publicarea acestora să fie aprobată doar în măsura în care corespundeau inclusiv cu normele juridice în materia nediscriminării. Or, prin decizia de a publica respectivele anunțuri pe site-ul propriu, actuala reclamantă, în calitate de deținător/administrator al site-ului, și-a însușit pe cale implicită sensul defăimător, ofensator și degradant. Dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 137/2000 reglementează imperativ: "Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri și facilități; g) alte domenii ale vieții sociale". Faptul că reclamanta se supune, în ceea ce privește activitatea pe care o derulează, dispozițiilor Legii privind comerțul electronic nr. 365/2002 nu înseamnă sub nicio formă că este exclusă respectarea dispozițiilor altor acte normative, precum cele ale O.G. nr. 137/2000. Dimpotrivă, activitatea pe care o derulează reclamanta, ca de altfel toate activitățile derulate de orice persoană fizică și juridică în oricare din domeniile vieții publice și sociale, presupune respectarea principiului egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, prin asta însemnând respectarea dispozițiilor legale care reglementează la nivel de legislație internă acest principiu, anume O.G. nr. 137/2000. Dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea privind comerțul electronic nr. 365/2002 nu sunt aplicabile în raport cu domeniul nediscriminării, acestea nefiind exoneratoare de obligația respectării principiului nediscriminării prin cenzurarea anunțurilor care defăimează, respectiv interzic accesul la serviciile oferite de furnizorii de servicii (electronice) pe criterii discriminatorii, precum cel al apartenenței etnice. Dispozițiile legale în cauză nu pot fi defel interpretate în sensul că cenzurarea unor anunțuri de publicitate care au conținut discriminatoriu (defăimător și restricționator la accesul la servicii cu destinație publică) ar putea surveni doar dacă caracterul discriminatoriu al acestora ar fi fost constatat printr-o decizie a unei autorități publice. De altfel, ar fi și imposibil din punct de vedere juridic să se materializeze o astfel de aplicare a textului legii, având în vedere că o atare constatare a caracterului discriminatoriu al unui anunț cu un asemenea conținut nu s-ar putea produce decât în cazul și în urma publicării sale pe platforma online în speță, doar în atare situație anunțul fiind producător de efecte juridice defăimătoare și de natura refuzului accesului la astfel de servicii. Iar constatarea caracterului discriminatoriu al acestui anunț, ca în cazul oricărui material de acest gen postat și consumat în mediul online, epuizează instant posibilitatea materială ca acesta să fie propagat post factum (anunțul discriminatoriu constatat în cauză de către CNCD, care, reprezintă o acțiune factuală ilicită individualizată, determinată și delimitată în timp și spațiu, nu mai poate îmbrăca o formă materială ulterioară pentru a circula și propaga astfel încât să contureze informația care face obiectul de reglementare a art. 15, alin. (2) din Legea nr. 365/2002. Dispozițiile legale în speță vizează acele fapte (altele decât cele privind încălcarea principiului nediscriminării) de natura unor informații "în uz propagatoare (altele decât anunțurile publicitare, comentariile online etc. cu un conținut discriminatoriu, a căror naștere și consumare se produc într-un mediu singular - același spațiu în care au fost publicate, fără să se consume în mod imperativ prin uzitarea și propagarea acestora ulterioară în spații diferite și autonome de cel în care au luat naștere, precum se propagă informația/știrea cu privire la un fapt sau subiect, al căror conținut, prin natura sa (știrea sau lămurirea unui subiect, având la bază izvoare, surse etc), pentru a fi perceput ca nelegal de către terți trebuie să fi fost analizat și constatat nelegal a priori. În fine, în măsura în care s-ar reține, ab absurdum, că și astfel de materiale publicate online pe astfel de site-uri (precum anunțurile publicitare, comentariile online etc) s-ar încadra la categoria informațiilor regăsite în textul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, atunci capătă administrare în cauză principiul lex specialia generalibus derogant, urmând să se aplice în cauză dispozițiile speciale ale O.G. nr. 137/2000, care au un caracter special în raport cu cele ale Legii nr. 365/2002 în ceea ce privește analiza materialele publicate online de genul anunțurilor, corelativ obligației tuturor persoanelor fizice și juridice de respectare a principiului nediscriminării. O interpretare precum cea sugerată de către reclamantă, dincolo de lipsa vădită de coerență și substanță logico-juridică, s-ar plasa în deplină contradicție cu jurisprudența instanțelor naționale și a CEDO care au statuat, potrivit dreptului european și comunitar (obligatoriu pentru România, cu caracter superior față de legislația națională), răspunderea juridică a deținătorilor și administratorilor unor astfel de site-uri pentru articolele și comentariile postate online (fără să fie nevoie de o constatare a priori a nelegalității acestor materiale). Reclamanta deține obligația controlului a priori atât în privința avizării publicării oricărui anunț de publicitate provenit de la utilizatorii cărora le creează sub asumare proprie posibilitatea tehnică de publicare, prin punerea la dispoziție a platformei online deținute/administrate, întru prevenirea atingerii drepturilor și libertăților persoanelor. Prin acțiunea reclamantei constând în permiterea publicării unor anunțuri discriminatorii, reclamanta participă personal, direct sau indirect, la săvârșirea faptei de discriminare, concretizându-se un tratament de creare a unei atmosfere ostile, degradante și umilitoare la adresa etniei rome. Din această perspectivă, față de actuala reclamantă a fost angajată răspunderea juridică de tip contravențional pentru fapta sa activă proprie constând în publicarea pe site-ul propriu a unor anunțuri cu caracter discriminatoriu, necenzurate sau moderate astfel încât să preîntâmpine lezarea drepturilor unor categorii de persoane. Așadar, prin acțiunea intimatei-reclamante constând în permiterea publicării unor anunțuri online nemoderate, reclamanta participă personal, la crearea unei atmosfere ostile, degradante sau ofensatoare la adresa etniei rrome în general.

Apărările formulate în recurs Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea cererii de recurs ca netimbrată. Totodată, a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare întrucât motivele nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. În esență, a susținut că în speță nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii contravenționale. Astfel, în opinia sa, fapta nu îndeplinește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 10 lit. c) sau ale celei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, iar CNCD nu a făcut proba intenției intimatei în lezarea demnității sau în crearea unei atmosfere ostile.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 27 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din data de 27 martie 2025, Înalta Curte, în ceea ce privește excepția nulității recursului pentru netimbrare, a constatat că recurentul-pârât a depus la dosarul cauzei dovada de achitare a taxei judiciare de timbru, motiv pentru care a respins excepția invocată sub acest aspect. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Hotărârea nr. 200/10.05.2023, dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în dosarul nr. x/2022, s-a reținut că reclamanta A. S.R.L. a permis, în calitatea de deținător și administrator al site-ului www.x.ro, publicarea necenzurată la data de 09.07.2022 a unui anunț publicitar privind închirierea unui spațiu cu destinația de locuință, cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă, sub aspectul restricționării/refuzului accesului acestora la serviciile oferite de către utilizatorii site-ului în cauză. În concret, se arată că fapta constă în publicarea în mediul on-line, pe site-ul www.x.ro, a unui anunț cu următorul conținut: "Închiriez apartament renovat, V. Domanului, renovat și mobilat. Exclus romi. Se cer două garanții. Tel. 07XX XXX XXX". CNCD a hotărât că fapta întrunește elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) și (4), art. 10 li. c) și f) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. De asemenea, a hotărât sancționarea reclamantei A. S.R.L. cu amendă contravențională în cuantum de 5000 RON, potrivit art. 2 alin. (11) și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 . În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 200/10.05.2023 și exonerarea de la plata sumei de 5000 RON constând în amendă contravențională. În subsidiar, a solicitat transformarea amenzii contravenționale în avertisment, având în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă și a fost anulată hotărârea CNCD, pârâtul formulând recurs. 2. Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, având în vedere că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-pârât privesc greșita interpretare și aplicare a legii, în opinia sa, prima instanță apreciind în mod greșit că, din perspectiva legislației interne și comunitare, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru existența actului de discriminare, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3. Analiza motivului de nelegalitate invocat de recurentul-pârât Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză. Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Prin memoriul de recurs se susțin, în esență, următoarele: prima instanță a apreciat în mod greșit că, din perspectiva legislației interne și comunitare, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru existența actului de discriminare; dreptul lezat în speță este dreptul la demnitate, onoare și prestigiu al persoanei, interdependent "exercitării" în condiții de egalitate și nediscriminare, sub pretenția subiectivă a posedării neștirbite a caracteristicilor autorităților morale, în acord cu dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în lumina art. 16, alin. (1), coroborat cu art. 30, alin. (6) din Constituție, respectiv art. 14, coroborat cu art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, cât și art. 1, raportat la art. 2 și 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; în calitatea sa de deținător/administrator al platformei online, intimata-reclamantă avea obligația să verifice conținutul anunțurilor publicitare ale utilizatorilor cărora le creează asumat, prin punerea la dispoziție a platformei online, pârghia publicării online a respectivelor anunțuri, astfel încât publicarea acestora să fie aprobată doar în măsura în care corespundeau inclusiv cu normele juridice în materia nediscriminării. Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Potrivit dispozițiilor din O.G. nr. 137/2000, reținute ca temei juridic în Hotărârea CNCD contestată: Art. 2: "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. (…) (4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale." Art. 10: "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin: (…) c) refuzul de a vinde sau de a închiria un teren sau imobil cu destinație de locuință; (…) f) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alți prestatori de servicii, indiferent dacă sunt în proprietate privată ori publică; (…)" Art. 15: "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia." Din interpretarea dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, rezultă că, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare. Așadar, prima condiție este aceea a existenței a unui tratament diferențiat, adică persoane aflate în situații comparabile să fie tratate în mod diferit. Totodată, tratamentul diferențiat trebuie să aibă la bază existența unui criteriu de discriminare și să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. De asemenea, răspunderea contravențională este atrasă și de efectele pe care le generează orice comportament activ ori pasiv care favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități. Se mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, "Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului (…)." Din analiza acestor prevederi legale rezultă că una dintre condițiile pentru ca o faptă să fie considerată contravenție este ca aceasta să fi fost săvârșită cu vinovăție. În lumina acestor considerente, Înalta Curte reține că fapta care se impută în concret reclamantei, așa cum a fost reținută în Hotărârea CNCD contestată, constă în faptul că aceasta a permis unui utilizator să publice pe site-ul administrat de aceasta un anunț discriminatoriu: "Închiriez apartament renovat, V. Domanului, renovat și mobilat. Exclus rromi." Din contractul încheiat între reclamantă, în calitate de administrator al site-ului, și utilizatori, din termenii și condițiile de utilizare a site-ului www.x.ro, reies următoarele: - utilizatorii sunt responsabili de propriile acțiuni precum și de consecințele pe care acestea le pot avea, în urma publicării materialelor pe care le încarcă și pe care le pune la dispoziție în mod public pe contul propriu de pe site; - utilizatorii au obligația să nu publice materiale defăimătoare față de un alt utilizator, persoană fizică sau juridică, și să nu publice anunțuri cu conținut ilegal; - B. nu are obligația de a controla informațiile oferite de către utilizatori și disponibile pe site. Singurul răspunzător pentru forma, conținutul sau exactitatea materialului furnizat este utilizatorul; - întreaga răspundere civilă și penală pentru informațiile publicate și/sau transmise în internet de către utilizator, precum și pentru consecințele care pot apărea în urma acestor activități, revine în exclusivitate utilizatorului. În aceste condiții, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că, potrivit termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului în discuție, responsabilitatea pentru conținutul anunțului postat aparține utilizatorului, iar nu administratorului site-ului, astfel că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât cu privire la obligația reclamantei de verificare a conținutului anunțurilor publicitare ale utilizatorilor, astfel încât publicarea acestora să fie aprobată doar în măsura în care corespundeau inclusiv cu normele juridice în materia nediscriminării. Cu privire la posibilitatea de reținere în vreun fel și a vinei administratorului site-ului, Înalta Curte reține că în fața CNCD, reclamanta a arătat că își desfășoară activitatea de găzduire și stocare a informației reglementată de art. 14 din Legea nr. 365/2002, cu modificările ulterioare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 365/2002: "(1) Dacă un serviciu al societății informaționale constă în stocarea informației furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, furnizorul acelui serviciu nu răspunde pentru informația stocată la cererea unui destinatar, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții: a) furnizorul de servicii nu are cunoștință despre faptul că activitatea sau informația stocată este nelegală și, în ceea ce privește acțiunile în daune, nu are cunoștință despre fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația în cauză ar putea vătăma drepturile unui terț; b) având cunoștință despre faptul că activitatea sau informația respectivă este nelegală ori despre fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea ori informația în cauză ar putea vătăma drepturile unui terț, furnizorul de servicii acționează rapid în vederea eliminării sau a blocării accesului la aceasta. Prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut judecătorul fondului incidența situației prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 365/2002, din care rezultă că furnizorul serviciului de stocare a informației (reclamanta) nu răspunde pentru informația stocată la cererea utilizatorului, având în vedere că din actele dosarului nu reiese în niciun fel că reclamanta (furnizorul de servicii de stocare a informației) a avut cunoștință de anunțul utilizatorului prin care excludea romii de la oferta de închiriere a apartamentului. Din termenii și condițiile de utilizare a site-ului rezultă că reclamanta obliga utilizatorii mai întâi să se înregistreze pe site și apoi să poată distribui informația. Prin urmare, informația nu putea fi postată pe site de persoane neînregistrate, aceasta reprezentând o garanție că persoanele respective sunt identificabile și își asumă condițiile impuse de administratorul site-ului cu privire la postarea anunțurilor, inclusiv obligațiile de a nu publica materiale defăimătoare față de un alt utilizator și de a nu publica anunțuri cu conținut ilegal, respectiv responsabilitatea în caz de încălcare a acestor obligații. De asemenea, reclamanta mai utiliza în activitatea de moderare o listă cu termeni și expresii cu caracter jignitor ori dicriminatoriu în baza căreia este blocat automat încă de la postare anunțul care conține astfel de termeni sau expresii. Din lista de la dosarul de fond rezultă că după postarea anunțului din speță, reclamanta a completat cu formularea "exclus rromi", unde cuvântul rromi apare cu dublu "r". În aceste condiții, în mod corect a reținut instanța de fond și faptul că există pe site opțiunea de notificare a moderatorului pentru orice informație care pare suspectă, ilegală și defăimătoare, în urma notificării reclamanta putând verifica afirmațiile și hotărî dacă trebuie îndepărtate, astfel cum este prevăzut în termenii și condițiile de utilizare a site-ului. În aceste condiții, nu poate fi contrazisă concluzia judecătorului fondului în sensul că, pe de o parte, utilizatorii înregistrați pe site-ul administrat de reclamantă își asumă responsabilitatea pentru conținutul informațiilor postate, iar pe de altă parte, reclamanta a implementat anumite instrumente care să garanteze că nu se folosesc pe site informații defăimătoare, ilegale. În concluzie, nu se poate reține existența vinovăției reclamantei cu privire la săvârșirea faptei de a permite unui utilizator să publice pe site-ul administrat de aceasta anunțul discriminatoriu în discuție. Or, lipsind unul dintre elementele constitutive ale contravenției, se reține că în mod greșit s-a reținut, prin Hotărârea nr. 200/10.05.2023, în sarcina reclamantei, săvârșirea faptei de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) și (4), art. 10 lit. c) și f) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, pentru care s-a aplicat amenda contravențională de 5000 RON, conform art. 2 alin. (11) și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă și va respinge recursul ca nefondat.