ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5829/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 8 noiembrie 2018, reclamanta A. și Regiune, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea Hotărârii nr. 325/05.09.2018 emisă de pârât, ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin sentința civilă nr. 20 din data de 7 februarie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de către reclamanta A. și Regiune în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva sentinței civile indicate la punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamanta A. și Regiune, întemeiat pe dispozițiile art. 483 și urm. din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în ipoteza casării cu reținere, admiterea cererii de chemare în judecată și anularea Hotărârii nr. 325/05.09.2018 emisă de pârât.

În dezvoltarea recursului, recurenta - reclamantă a criticat, în esență, maniera în care, prin hotărârea pronunțată, prima instanță a dezlegat chestiunea naturii juridice a notelor de ședință formulate la data de 1 februarie 2019 de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, apreciind recurenta că prin intermediul acestora sus indicatul pârât a solicitat extinderea cadrului procesual pasiv, în sensul introducerii în cauză și a petentului B..

În opinia recurentei, în contextul formulării unei astfel de cereri, prima instanță nu mai trebuia să pună în discuție, din oficiu, introducerea în cauză a altei persoane, ci era chemată doar să ia act de aceasta și, în temeiul art. 78 C. proc. civ., să dispună extinderea cadrului procesual pasiv, apreciind recurenta că sintagma "niciuna dintre părți", din cuprinsul sus indicatului text normativ, este elocventă din această perspectivă.

Într-un astfel de context, susține recurenta că soluția instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată drept inadmisibilă, prin reținerea incidenței prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, reprezintă rezultatul unei eronate aplicări a prevederilor art. 78 C. proc. civ., instanța de fond omițând, în fapt, să ia act de cererea de extindere a cadrului procesual.

De asemenea, sub aspectul elementelor aferente fondului cauzei, susține, în esență, recurenta că actul administrativ este nelegal, în contextul în care interdicția discriminării se referă la criterii precum: rasa, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, însă plângerea formulată împotriva sa nu se întemeiază pe nici unul din aceste criterii, condamnarea penală nefiind enumerata în textul O.G. nr. 137/2000, reprezentând, în esență, un criteriu de selecție perfect legal, potrivit prevederilor Legii nr. 290/2004.

Legal citat în cauză, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare în combaterea recursului declarat de reclamanta A. și Regiune.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 12 iulie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. și Regiune este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în contextul în care, prin cererea de recurs depusă în cauză, recurenta nu a procedat la indicarea expresă a cazurilor de casare, dintre cele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cărora înțelege să le circumscrie criticile sale, Înalta Curte apreciază că, în vederea identificării limitelor verificărilor pe care este chemată să le efectueze, primul aspect ce se impune a fi dezlegat este cel al încadrării aspectelor evocate prin memoriul de recurs, în motivele de nelegalitate limitativ reglementate de sus indicatul text normativ. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prin criticile aduse soluției de respingere, drept inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată, recurenta tinde să invoce incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în contextul în care apreciază că prin hotărârea pronunțată ar fi fost încălcate normele procedurale reglementate de art. 78 C. proc. civ., în timp ce prin argumentele ce vizează fondul cauzei, recurenta tinde să invoce prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Principala critică formulată de reclamanta împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, se referă, în fapt, la maniera în care prima instanță a dezlegat chestiunea conținutului manifestării de voință exprimată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în cuprinsul notelor de ședință din data de 1 februarie 2019, apreciind recurenta că acestea ar fi avut natura juridică a unei cereri a pârâtului de complinire a cadrului procesual pasiv, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la prevederile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 din C. proc. civ.

Contrar celor învederate de recurentă, Înalta Curte reține că, prin notele de ședință sus indicate, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a procedat exclusiv la a propune instanței ca, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, să pună în vedere reclamantei să își execute obligația de a complini cadrul procesual pasiv, prin introducerea în cauză a părții vizate de actul contestat (i.e. B.), arătând pârâtul că, în caz contrar, înțelege să invoce inadmisibilitatea acțiunii. Atât fraza de debut a notelor de ședință, cât și fraza finală a acestora sunt elocvente din perspectiva obiectului concret al actului procedural realizat de pârât, în timp ce paragrafele citate de recurentă în cuprinsul memoriului de recurs reprezintă doar argumentele aduse de pârât în susținerea poziției sale.

Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond."

Acestor dispoziții le corespund, în materia specială a contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept."

Pe cale de consecință, în măsura în care natura juridică a litigiului impune, pentru respectarea dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât și a principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., participarea terților (a căror drepturi și obligații ar putea fi afectate de efectele pe care o eventuală declarare a nelegalității actului atacat le-ar produce), stabilirea de către reclamant a unui cadru procesual incomplet este sancționată cu inadmisibilitatea acțiunii. Pe de altă parte, o astfel de sancțiune nu este incidentă în mod automat, prin simpla constatare a viciului actului de sesizare, ci părților litigante le este conferită posibilitatea de a solicita complinirea unei astfel de carențe, prin extinderea cadrului procesual.

Deși specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezența în proces a unor terți, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 78 C. proc. civ. și cele ale art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 obligă instanța de judecată doar la punerea în discuția părților a necesității introducerii în cauză a altor persoane, însă nu conferă dreptul de a dispune cu privire la cadrul procesual pasiv, în contra dreptului de dispoziție al părților, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ.

Actul formulat de pârât nu poate fi calificat însă, drept o solicitare de extindere a cadrului procesual, natura juridică a acestuia de mijloc de apărare prin intermediul căruia este invocată excepția inadmisibilității acțiunii fiind evidentă.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că voința pârâtului, exprimată în cuprinsul sus indicatelor note de ședință, a fost corect interpretată de prima instanță, neexistând, în fapt, o cerere, formulată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, de extindere a cadrului procesual pasiv, în sensul introducerii în cauză a petentului B. (pe care prima instanță să fi omis să o soluționeze), fiind astfel nefondate susținerile recurentei.

Totodată, Înalta Curte reține că prin Hotărârea nr. 325/05.09.2018, intimatul-pârât a decis, urmare a unei sesizări formulate de petentul B., că demersul recurentei de a condiționa participarea la un concurs de lipsa unei condamnări penale ce apare în cazierul judiciar reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 137/2000, motiv pentru care a aplicat acesteia o amendă contravențională de 1.000 RON reclamantei conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 37/2000 și a obligat pe reclamantă să publice un rezumat al hotărârii pe propria pagină de internet, cu link din prima pagină, timp de 30 de zile, cu păstrarea confidențialității datelor cu caracter personal, în baza art. 26 alin. (1) din același act normativ.

Învestită cu analiza legalității acestei soluții a pârâtului, instanța de contencios administrativ a fost chemată a stabili în ce măsură faptele reclamate au caracter discriminatoriu, analiză care nu putea fi făcută în lipsa persoanei ce a sesizat fapta de discriminare, respectiv B., parte a raportului de drept administrativ ce a fost supus examinării realizate de pârât, după cum, în mod legal, a reținut instanța de fond. Astfel, deși petentul B. nu a participat la emiterea actului contestat, eventuala declarare a nelegalității hotărârii nr. 325/05.09.2018 este de natură să producă efecte cu privire la drepturile și obligațiile acestuia, astfel încât prezența sa în proces era necesară, pentru a beneficia de posibilitatea efectivă de a-și prezenta apărările, în raport de pretențiile recurentei-reclamante.

Astfel, respectând spiritul și litera normelor procedurale reglementate de art. 78 C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, prima instanță a pus în discuția contradictorie a părților necesitatea introducerii în cauză a sus indicatului petent, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată drept inadmisibilă fiind generată de poziția expresă a reclamantei, de a se opune introducerii în cauză a terțului, coroborată cu invocarea de către pârât a excepției inadmisibilității.

În acest context, Înalta Curte apreciază a fi nefondată critica de nelegalitate formulată de reclamantă, ce se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunțată cu o corectă îndeplinire de către instanță a obligațiilor acesteia de a examina și soluționa toate cererile formulate de părțile în proces, conform obiectului acestora, astfel cum este el determinat de manifestarea de voință exprimată de părți și cu o corectă aplicare a normelor procedurale citate anterior.

Întrucât instanța de control judiciar apreciază că aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte consideră ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamată, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează, în fapt, fondul cauzei.

În consecință, constatând lipsa de incidență a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., și fiscal, recursul declarat de reclamanta A. și Regiune împotriva sentinței civile nr. 20 din data de 7 februarie 2019 urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. și Regiune împotriva sentinței civile nr. 20 din data de 7 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.