- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 16 septembrie 2025
Decizia nr. 3902/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare". I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată La data de 03 februarie 2025 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, sub nr. x/2025, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin care a solicitat anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x din 01.07.2015, emis de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Local Sector 2 București. Prin Rezoluția din data de 04 februarie 2025 instanța a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a complini lipsurile cererii de chemare în judecată în termen de 10 zile de la primirea acesteia, respectiv: cererea de chemare în judecată semnată, înscrisurile doveditoare și dovada îndeplinirii procedurii prealabile. De asemenea i s-a pus în vedere reclamantului să indice: numele și prenumele, denumirea pârâților, domiciliul sau reședința ori sediul părților, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul, obiectul cererii, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea și arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere iar pentru martori, numele, prenumele și adresa. La data de 04 februarie 2025 reclamantul A. a formulat cerere de ajutor public judiciar.
Soluția pronunțată de prima instanță pe cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul - reclamant Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 05 februarie 2025 în dosarul nr. x/2025 Curtea de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, a respins cererea de ajutor public judiciar, formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2025.
Cererea de reexaminare formulată Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare petentul A.., formându-se dosar asociat înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea -Secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2025/a1.
Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți Prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 3/2025 din data de 19 februarie 2025, pronunțată conform art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, Curtea de Apel Craiova - secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de petentul A..
Cererea de recurs dedusă judecății. Împotriva încheierii din Camera de Consiliu nr. 3/2025 din data de 19 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova - secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul - petent A., fără a încadra criticile sale în vreunul din motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și fără a expune motivele de nelegalitate a hotărârii recurate.
Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) Cod procedură civilă, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 22.05.2025 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 16 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, din oficiu a invocat excepția inadmisibilității recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, a reținut cauza pentru a se pronunța mai întâi pe acest aspect ce poate face de prisos cercetarea pe fond a recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Examinând mai întâi, conform art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și recursul declarat de recurentul - reclamant A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale. Legalitatea căii de atac este prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", din această reglementare rezultând că regimul juridic al căilor de atac este stabilit prin lege, chiar dacă ar exista o mențiune eronată în hotărârea atacată. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești, sunt condiționate de exercitarea în condițiile legii a respectivei căi de atac. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, și să respingă orice cale de atac neconformă acestora. Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile interesate sau procurorul pot solicita (instanței de control judiciar) reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de apel. Desfășurarea judecății în recurs se concretizează în controlul exercitat de instanța superioară asupra legalității hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre a fost atacată. El poate fi exercitat numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ce prevăd că " 1. Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Prin urmare, este necesar, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs, să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac. Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor. Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Prin urmare, recursul declarat împotriva unei decizii definitive este inadmisibil; o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Analizând astfel dacă hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de reexaminare formulată de aceeași parte în temeiul art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, pentru care legiutorul a prevăzut că " Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii", iar la alin. (3) al aceluiași articol a prevăzut că " Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă" Astfel, din interpretarea acestor dispoziții rezultă că, împotriva încheierii de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, legiuitorul a prevăzut doar o singură cale de atac, și anume cererea de reexaminare, de care recurentul a și uzat, aceasta fiind soluționată de instanță prin hotărârea ce face obiectul recursului de față - Încheierea nr. 3/2025 pronunțată în Camera de Consiliu la data de 19 februarie 2025, în dosarul nr. x/2025, hotărâre ce are caracter definitiv, acesta neavând, așadar, deschisă calea formulării unui recurs sau a oricărei alte căi de atac, indiferent de denumirea dată de parte. Prin urmare, recursul declarat de recurentul - reclamant A. privește o hotărâre cu caracter definitiv, potrivit art. 634 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., republicat, care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., ce prevede că: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". De altfel, caracterul definitiv al deciziei atacate a fost corect menționat în dispozitivul acesteia. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Așadar, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Concret, Înalta Curte constată că a fost învestită cu o cale de atac neprevăzută de lege, aspect în raport de care rezultă că demersul recurentului este inadmisibil. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care vizează exercitarea acțiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiții de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părții interesate de a sesiza instanța. Prin urmare, în condițiile în care recursul de față vizează o hotărâre ce are caracter definitiv, instanța de control judiciar constată că recurentul-reclamant nu are deschisă această cale de atac împotriva acesteia, motiv pentru care Înalta Curte reține că recursul promovat de recurentul - reclamant este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, calea de atac exercitată de acesta nefiind prevăzută de lege. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca inadmisibil, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 3/2025 din data de 19 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova- secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 septembrie 2025.