Decizia nr. 3903/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată La data de 04.11.2024 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de Contencios Administeativ și Fiscal, sub nr. x/2024, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala (persoane cu handicap, protecția copilului).

Soluția pronunțată de prima instanță Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 decembrie 2024 Tribunalul Brăila - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în procedura de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată, a constatat că reclamantul nu a indicat în mod corect în cererea de chemare în judecată domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul, deoarece în data de 28.11.2024 s-a returnat la dosarul cauzei dovada de comunicare, motiv pentru care, în temeiul art. 194 lit. a) noul C. proc. civ. colaborat cu art. 200 lit. 3 noul C. proc. civ., a anulat cererea formulată de reclamantul A., respectiva încheiere fiind dată " cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare"

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul A., dosarul fiind înaintat instanței imediat superioare Tribunalului Brăila, respectiv Curții de Apel Galați-Secția contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți Prin decizia civilă nr. 141/R din data de 04 martie 2025, Curtea de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere prevederile art. 457 și art. 152 C. proc. civ. constatând că prezenta cale de atac poartă în mod greșit denumirea de "recurs", fiind formulată o cerere de reexaminare, a procedat la recalificarea acesteia și, în temeiul art. 200 alin. (7) C. proc. civ. și art. 11 din O.U.G. nr. 51/2008, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați, secția CAF și a declinat cauza privind cererea de reexaminare formulată de reclamantul A., împotriva încheierii din data de 20 decembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2024, în favoarea Tribunalului Brăila, secția a II-a.

Cererea de recurs dedusă judecății. Și împotriva deciziei civile nr. 141/R din data de 04 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul - reclamant A., fără a încadra criticile sale în vreunul din motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și fără a expune motivele de nelegalitate a hotărârii recurate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) Cod procedură civilă, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 22.05.2025 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 16 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, din oficiu a invocat excepția inadmisibilității recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., a reținut cauza pentru a se pronunța mai întâi pe acest aspect ce poate face de prisos cercetarea pe fond a recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Examinând mai întâi, conform art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și recursul declarat de recurentul - reclamant A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale. Legalitatea căii de atac este prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", din această reglementare rezultând că regimul juridic al căilor de atac este stabilit prin lege, chiar dacă ar exista o mențiune eronată în hotărârea atacată. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești, sunt condiționate de exercitarea în condițiile legii a respectivei căi de atac. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, și să respingă orice cale de atac neconformă acestora. Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile interesate sau procurorul pot solicita (instanței de control judiciar) reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de apel. Desfășurarea judecății în recurs se concretizează în controlul exercitat de instanța superioară asupra legalității hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre a fost atacată. El poate fi exercitat numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ce prevăd că " 1. Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Prin urmare, este necesar, ca aspect de admisibilitate, ca, pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs, să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac. Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor. Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Analizând astfel dacă hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., pentru care legiutorul a prevăzut că " Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente….."" Astfel, din interpretarea acestor dispoziții rezultă că, împotriva hotărârii de declinare a competenței, legiuitorul nu a prevăzut nici o cale de atac, recurentul - reclamant neavând, așadar, deschisă calea formulării unui recurs sau a oricărei alte căi de atac, indiferent de denumirea dată de parte. Prin urmare, recursul declarat de recurentul - reclamant A. privește o hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ. De altfel, chiar în dispozitivul hotărârii ce face obiectul recursului de față, în mod corect instanța a menționat că aceasta este " fără cale de atac". Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Așadar, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Cum hotărârea recurată nu este susceptibilă de exercitarea căii de atac a recursului, Înalta Curte constată că recurentul - reclamant a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, sancțiunea fiind respingerea acesteia, ca inadmisibilă. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care vizează exercitarea acțiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiții de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părții interesate de a sesiza instanța. Prin urmare, în condițiile în care recursul de față vizează o hotărâre ce "nu este supusă niciunei căi de atac", conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că recurentul-reclamant nu are deschisă această cale de atac împotriva acesteia, motiv pentru care Înalta Curte reține că recursul promovat de recurentul - reclamant este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, calea de atac exercitată de acesta nefiind prevăzută de lege. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca inadmisibil, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 Cod procedură civilă.