Decizia nr. 3776/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea formulată înregistrată la data de 01.03.2024, sub nr. x/2024 pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, a formulat plângere împotriva Ordinului nr. 807/16.11.2023 și a Ordinului nr. 63/31.01.2024 de soluționare a contestației fonnulate împotriva Ordinului nr. 807/16.11.2023, solicitând: [1] Anularea parțială a ordinelor respective; [2] Obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin în sensul recalculării și plății drepturilor salariale și a sporurilor prevăzute la art. 1 din Ordinul 807/2023 începând cu 30.10.2023 și în continuare, prin raportare la salariul de bază rezultat din: - Adăugarea majorării de 25% prevăzute la art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 la salariul aflat în plată prin aplicarea VRS de 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; - Aplicarea majorării de 15% pentru complexitatea muncii acordate prin Ordinul nr. 50/2018 al Procurorului Șef DNA la noul salariu de bază deplafonat pus în plată începând cu data de 08.12.2018, prin aplicarea VRS de 605,225 RON;

- Actualizarea cu indicele de inflație a sumelor care reprezintă diferența dintre drepturile salariale stabilite potrivit noului ordin și drepturile salariale aflate în plată, începând cu data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății, și plata dobânzilor legale - remuneratorii și penalizatoare - cuvenite pentru drepturile restante, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești.

2. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 1312/2024 pronunțată la 24 iulie 2024, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare, a respins ca prescris capătul de cerere vizând aplicarea majorării de 15% pentru complexitatea muncii începând cu data de 08.12.2018 până la data de 26.12.2020, inclusiv, formulat de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, a respins ca neîntemeiată excepția rămânerii fără obiect invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a respins, în rest, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1312/2024 pronunțate la 24 iulie 2024 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost promovată. Acțiunea inițială a vizat obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin prin care să fie recalculate și plătite drepturile salariale începând cu 30.10.2023, prin aplicarea majorării de 25% prevăzute de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea 153/2017 fără plafonarea de la alin. (6), precum și prin aplicarea majorării de 15% pentru complexitatea muncii acordate prin Ordinul DNA nr. 50/2018, cu actualizarea sumelor și plata dobânzilor legale.

Recurentul-reclamant susține că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material atunci când a apreciat că majorarea de 25% ar fi deja acordată prin Ordinul 251/2023. Arată că valoarea de referință sectorială de 605,225 RON provine dintr-o majorare anterioară, reglementată prin O.U.G. nr. 20/2016 și Legea 293/2015, și nu are nicio legătură cu majorarea distinctă de 25% prevăzută de Legea 153/2017, aplicabilă încă din 01.01.2018 și neacordată până în prezent. Instanța a confundat natura celor două majorări, ceea ce ar reprezenta o eroare gravă de drept. În ceea ce privește majorarea de 15% pentru complexitatea muncii, partea recurentă menționează că instanța a calificat-o în mod eronat ca element al salariului de bază, deși Legea 153/2017 stabilește clar că majorările fac parte din venitul salarial, nu din salariul de bază.

De asemenea, dispozițiile art. 22 alin. (2) din Anexa V, invocate de instanță, se referă exclusiv la elementele salariului de bază și nu pot fi extinse asupra majorărilor, care au un regim juridic distinct. Pentru aceste motive, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, casarea sentinței ca nelegală și netemeinică, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. 4. Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc.

civ. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1.

al acestei decizii, vizează anularea Ordinelor nr. 807/16.11.2023 și nr. 63/31.01.2024, adăugarea majorării de 25% prevăzute la art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 la salariul aflat în plată prin aplicarea VRS de 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; aplicarea majorării de 15% pentru complexitatea muncii acordate prin Ordinul nr. 50/2018 al Procurorului Șef DNA la noul salariu de bază deplafonat pus în plată începând cu data de 08.12.2018, prin aplicarea VRS de 605,225 RON și a actualizarea cu indicele de inflație a sumelor care reprezintă diferența dintre drepturile salariale stabilite potrivit noului ordin și drepturile salariale aflate în plată, începând cu data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății, și plata dobânzilor legale - remuneratorii și penalizatoare - cuvenite pentru drepturile restante, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea, reclamanta formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză. Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actului atacat, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. În acest context, recursul formulat este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate. Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs.

Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs. Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care partea recurentă a susținut, în esență, că instanța de fond s-a pronunțat cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește adăugarea majorării de 25% prevăzută la art. 38 alin. (3) lit. a) din legea 153/2017 la salariul aflat în plată prin aplicarea VRS de 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută la art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 și că, a asociat în mod eronat caracterul majorării de 15% pentru complexitatea muncii din perspectiva Legii 153/2017, sunt nefondate.

În limitele acestor critici, Înalta Curte analizează legalitatea hotărârii atacate, fără a reevalua aspectele care nu au făcut obiectul recursului, în conformitate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la critica referitoare la majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, recurentul-reclamant susține că instanța de fond ar fi confundat majorarea aplicată valorii de referință sectorială de 605,225 RON, stabilită prin Ordinul nr. 251/2023, cu majorarea distinctă de 25% instituită de lege începând cu 1 ianuarie 2018, apreciind în mod eronat că aceasta din urmă ar fi fost deja acordată.

Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită, întrucât prima instanță a reținut, în mod corect, că salariul de bază utilizat pentru calculul sporurilor prevăzute de Ordinul nr. 807/2023 este rezultatul aplicării valorii de referință sectoriale de 605,225 RON, stabilită prin Ordinul nr. 251/2023, ordin emis în executarea hotărârilor judecătorești definitive și în conformitate cu dispozițiile legale incidente. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că salariul de bază în cuantum de 16.343 RON, la care se raportează sporurile acordate prin Ordinul nr. 807/2023, include deja majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, aplicată în cadrul procesului de determinare a salariului de bază conform legislației în vigoare.

Partea-recurentă susține că majorarea de 25% ar avea o natură juridică distinctă de majorarea aplicată valorii de referință sectoriale, însă această susținere nu este confirmată de cadrul normativ aplicabil. Art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 reglementează o majorare aplicabilă salariului de bază, iar nu valorii de referință sectoriale, însă odată ce salariul de bază a fost stabilit prin aplicarea dispozițiilor legale incidente, inclusiv a majorărilor prevăzute de lege, nu se poate susține că aceeași majorare ar trebui aplicată din nou asupra unui salariu de bază deja determinat. Curtea de Apel a reținut în mod corect că solicitarea reclamantului vizează aplicarea repetată a unei majorări deja valorificate în cadrul procesului de stabilire a salariului de bază, ceea ce ar conduce la o dublă majorare neprevăzută de lege.

Înalta Curte observă că recurentul nu indică niciun text de lege care să permită aplicarea cumulativă sau succesivă a aceleiași majorări asupra unui salariu de bază deja stabilit, iar interpretarea propusă de recurent ar contraveni principiului legalității salarizării în sectorul public, consacrat de art. 3 din Legea nr. 153/2017. În consecință, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, iar critica recurentului nu va fi primită. Este nefondată critica referitoare la majorarea de 15% pentru complexitatea muncii, recurentul-reclamant susținând că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 7 lit. a) și m) din Legea nr. 153/2017 și a calificat în mod eronat această majorare ca element al salariului de bază.

Partea recurentă opinează că majorările fac parte din venitul salarial, iar nu din salariul de bază. Curtea de Apel a reținut în mod corect că majorarea de 15% pentru complexitatea muncii este prevăzută în Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017 pentru anumite categorii de funcționari publici, însă specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt salarizați potrivit Anexei nr. V, iar art. 22 alin. (2) din această anexă instituie o excepție expresă, în sensul că aceștia nu beneficiază de elementele salariale care compun salariul de bază al altor categorii profesionale. Majorarea de 15% pentru complexitatea muncii este, potrivit legii, un element care compune salariul de bază al funcționarilor publici pentru care este prevăzută, iar nu un spor sau o majorare generală aplicabilă tuturor categoriilor de personal.

În consecință, specialiștii DNA nu pot beneficia de această majorare, întrucât legiuitorul a exclus în mod expres aplicarea elementelor salariale specifice altor familii ocupaționale. Deși recurentul-reclamant invocă faptul că prin Ordinul nr. 50/2018 s-ar fi acordat această majorare, Înalta Curte reține că un ordin administrativ nu poate deroga de la lege și nu poate crea drepturi salariale în absența unui temei legal. Acordarea anterioară a unei majorări neprevăzute de lege nu poate fundamenta pretenția de continuare a acordării acesteia, întrucât drepturile salariale în sectorul public sunt de ordine publică, iar aplicarea lor este strict condiționată de existența unui temei legal expres.

Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 22 alin. (2) din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, iar critica recurentului este nefondată. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente, iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1312/2024 pronunțate la 24 iulie 2024 de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 26 iunie 2025.