Decizia nr. 3567/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 171/2023 a Curții de Apel Oradea

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 06.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea în parte a Hotărârii secției pentru Judecători nr. 1552/18.12.2020, cu privire la soluția de validare și promovare la secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Arad a domnului judecător B., întrucât nu au fost respectate prevederile art. 30 și art. 32 alin. (5) coroborat cu art. 7 alin. (5) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secției pentru Judecători nr. 1348/2019, precum și ale art. 463 coroborat cu art. 46 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările ulterioare.

1.2. Prin sentința nr. 171 din 3 iulie 2023, Curtea de Apel Oradea - secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și terțul B., având ca obiect anularea în parte a Hotărârii secției pentru judecători nr. 1552/18.12.2020, cu privire la soluția de validare și promovare la secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Arad a domnului judecător B.; a respins excepția de nelegalitate a Hotărârilor CSM - secția pentru judecători nr. 1551/18.12.2020 și nr. 1552/18.12.2020 și, totodată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 317/2004.

1.3. Împotriva sentinței nr. 171 din 3 iulie 2023 a Curții de Apel Oradea - secția de contencios administrativ și fiscal și a încheierilor prin care s-au respins cererile de recuzare a formulat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. 1.4. În cursul soluționării recursului, recurenta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 și art. 47 din Legea nr. 303/2004, respectiv a art. 40 lit. h) și p) din Legea nr. 317/2004, arătând că acestea încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României deoarece nu sunt predictibile, iar respectarea Constituției a supremației sale și a legilor este obligatorie.

2. Hotărârea atacată cu recurs Prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2024, pronunțată în dosarul asociat x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 și art. 47 din Legea nr. 303/2004 și art. 40 lit. h) și p) din Legea nr. 317/2004, formulată de recurenta-reclamantă A.. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii de ședință din 24 aprilie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, solicitând casarea încheierii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 și art. 47 din Legea nr. 303/2004 și art. 40 lit. h) din Legea nr. 317/2004.

În susținerea căii de atac, recurenta a invocat, în primul rând, schimbarea nelegală a compunerii completului între termenul din 31 ianuarie 2024 și cel din 24 aprilie 2024, fără ca la dosar să existe procesul-verbal de înlocuire sau hotărârea colegiului de conducere care să justifice substituirea judecătorilor inițial desemnați. Această lipsă de transparență ar atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., întrucât hotărârea ar fi fost pronunțată de un complet nelegal constituit.

În al doilea rând, recurenta a susținut că instanța a încălcat dreptul său la apărare, principiul contradictorialității și egalitatea armelor, întrucât: nu i-a comunicat întâmpinarea/poziția intimatului CSM depusă la 22.04.2024, cererea completată la 24.04.2024 vizând noilor dispoziții legale invocate ca neconstituționale (art. 43, 47 din Legea 303/2004 și art. 40 lit. h) din Legea 317/2004) nu a fost comunicată intimatului și nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților, nu i s-a oferit posibilitatea de a formula concluzii asupra cererii completate, instanța a respins cererea ca inadmisibilă fără dezbatere efectivă, încălcând dispozițiile art. 7, 8, 13, 14, 22 alin. (2) și art. 248 C. proc.

civ.. În opinia recurentei, modul în care s-a desfășurat ședința de judecată relevă o lipsă de imparțialitate, întrucât instanța ar fi anticipat soluția fără a-i permite să își expună apărările. În ceea ce privește excepțiile analizate de instanță, recurenta a arătat că excepția autorității de lucru judecat a fost aplicată greșită, întrucât CSM a invocat această excepție exclusiv în raport cu art. 40 lit. p) din Legea nr. 317/2004, iar nu și cu privire la celelalte dispoziții (art. 43 și 47 din Legea nr. 303/2004 și art. 40 lit. h) din Legea nr. 317/2004), introduse prin cererea completată. În opinia sa, nu există identitate de obiect și cauză între excepția ridicată anterior și cea completată ulterior, astfel încât instanța nu putea extinde autoritatea de lucru judecat asupra unor texte care nu au fost anterior analizate și nici măcar puse în discuție.

Totodată, recurenta a susținut că nici excepția lipsei de interes nu a fost soluționată cu respectarea principiului contradictorialității, întrucât i s-a permis să formuleze concluzii doar sumar, fără a se discuta efectiv cererea de sesizare în forma completată. În fine, recurenta a arătat că în mod greșit a instanța ar fi respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, deși erau îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992: excepția de neconstituționalitate viza dispoziții normative relevante pentru soluționarea cauzei, care continuă să producă efecte juridice, nu au fost declarate anterior neconstituționale și erau aplicabile hotărârilor CSM contestate.

În ansamblu, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu respectarea garanțiilor procesuale și a principiilor fundamentale ale procesului civil. Prin completarea motivelor de recurs, depuse ulterior comunicării încheierii recurate, recurenta-reclamantă a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că instanța nu a motivat încheierea în raport cu dispozițiile legale aplicabile și cu criticile formulate, limitându-se la a respinge cererea ca inadmisibilă fără a analiza condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. În opinia sa, instanța nu a examinat dacă dispozițiile criticate continuă să producă efecte juridice, dacă au legătură cu soluționarea cauzei și dacă sunt relevante pentru analiza excepției de nelegalitate a hotărârilor CSM contestate.

Recurenta a invocat și faptul că instanța nu a ținut seama de jurisprudența Curții Constituționale, în special de deciziile nr. 766/2020, nr. 588/2017 și nr. 454/2020, care consacră obligația ca aspectele esențiale ale statutului magistraților să fie reglementate prin lege organică, iar nu prin regulamente ale CSM. Ignorarea acestor repere jurisprudențiale a condus la o soluție vădit nelegală, întrucât instanța nu a analizat fondul criticilor privind delegarea unor atribuții esențiale către acte infralegale. Recurenta a mai susținut că instanța a interpretat în mod eronat condiția interesului procesual, apreciind că pensionarea sa ar înlătura interesul în promovarea excepției.

A arătat că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, drepturile subiective, inclusiv dreptul la carieră, la demnitate și la reputație profesională, pot fi recunoscute chiar și ulterior încetării raportului de serviciu, iar vătămarea produsă prin emiterea unor acte nelegale subzistă independent de situația profesională actuală. În acest sens, recurenta a invocat și art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituție, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, subliniind că accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil impun analizarea admisibilității excepției în raport cu toate drepturile afectate, nu doar cu statutul său profesional la momentul soluționării recursului.

În final, recurenta a arătat că instanța a interpretat în mod superficial și contradictoriu condițiile de admisibilitate ale excepției, reținând lipsa interesului fără a analiza efectele juridice ale dispozițiilor criticate și fără a ține seama de faptul că acestea au stat la baza hotărârilor CSM contestate. 4. Apărări formulate în cauză Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând legalitatea încheierii recurate prin prisma criticilor formulate, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., precum și a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează, cu substituirea argumentelor primei instanțe, a cărei soluție este, în principiu, corectă.

În ceea ce privește critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., referitoare la pretinsa modificare nelegală a compunerii completului, instanța de control judiciar reține că, prin Decizia nr. 52/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat cu caracter obligatoriu că legalitatea hotărârilor colegiilor de conducere privind compunerea completelor nu poate fi analizată în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci exclusiv în condițiile Legii nr. 554/2004. În consecință, critica recurentei este inadmisibilă. În ceea ce privește criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., referitoare la pretinsa încălcare a principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și egalității armelor, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate. Recurenta a avut cunoștință de toate actele și termenele din dosar și a avut posibilitatea efectivă de a formula apărări. Notele scrise ale intimatului Consiliul Superior al Magistraturii au fost transmise instanței la 17 aprilie 2024 și depuse în original la 22 aprilie 2024, fiind comunicate recurentei prin sistemul TDS la 18 aprilie 2024, ora 10:54, și vizualizate de aceasta la ora 10:57, conform dovezii de la fila x. În aceste condiții, susținerea potrivit căreia nu ar fi cunoscut conținutul notelor scrise nu poate fi primită.

Totodată, o eventuală necomunicare a precizării excepției de neconstituționalitate depuse de recurentă la termenul din 24 aprilie 2024 ar putea fi invocată doar de partea pretins vătămată - intimatul CSM -, nu de recurenta însăși. Recurenta a fost prezentă la termenul de dezbateri din 24 aprilie 2024, a formulat concluzii orale și a avut posibilitatea de a-și expune punctul de vedere asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale. În raport cu dispozițiile art. 8, art. 13 și art. 14 C. proc. civ., nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare sau a principiului contradictorialității. În lipsa unei vătămări concrete, nu poate fi incidentă nulitatea prevăzută de art. 174-176 C. proc.

civ. Referitor la susținerea potrivit căreia instanța ar fi extins nelegal autoritatea de lucru judecat asupra dispozițiilor art. 43 și art. 47 din Legea nr. 303/2004 și art. 40 lit. h) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că această critică nu are suport în cuprinsul încheierii atacate. Instanța nu a analizat și nu a reținut incidența autorității de lucru judecat cu privire la aceste dispoziții, astfel încât critica se întemeiază pe o premisă factuală eronată și este lipsită de obiect. Înalta Curte respinge ca nefondate și criticile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la pretinsa nemotivare a încheierii recurate. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care fundamentează soluția. În speță, încheierea atacată expune raționamentul care a fundamentat soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin raportare la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, chiar dacă motivarea este concisă. Lipsa dezvoltării detaliate a tuturor argumentelor nu echivalează cu lipsa motivării. În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, acestea se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea unei norme de procedură.

Contrar susținerilor recurentei, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale este legală, pentru considerentele ce urmează, cu substituirea parțială a motivării primei instanțe. În acest sens, este de menționat că, instanța de control judiciar poate păstra o soluție corectă, înlăturând argumentele care nu se integrează în raționamentul logico-juridic și completând sau, după caz, substituind motivarea prin considerente apte să fundamenteze dispozitivul hotărârii supuse recursului. Cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta -reclamantă în fața instanței de fond are ca obiect soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor prevederilor art. 43 și art. 47 din Legea nr. 303/2004, respectiv a art. 40 lit. h) și p) din Legea nr. 317/2004.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind invocarea excepției într-un litigiu pendinte și existența legăturii dintre norma criticată și soluționarea cauzei. Sintagma "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în litigiul concret, cât și necesitatea invocării excepției pentru restabilirea legalității. Cu privire la excepția de neconstituționalitate vizând art. 40 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că aceasta este acoperită de autoritatea de lucru judecat, în sensul art. 430 și art. 431 C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel Oradea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă prin sentința nr. 171/CA/2023, iar recursul împotriva acesteia a fost respins ca tardiv prin încheierea definitivă din 31 ianuarie 2024. În aceste condiții, excepția nu poate fi reiterată.

În ceea ce privește dispozițiile art. 43 și art. 47 din Legea nr. 303/2004 și art. 40 lit. h) din Legea nr. 317/2004, cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă pentru lipsa legăturii cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Litigiul principal, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 1552/18.12.2020 a secției pentru judecători, a fost soluționat definitiv, iar legalitatea actelor administrative emise în procedura de concurs de promovare a fost confirmată prin hotărâri judecătorești definitive. Concursul din anul 2020 este finalizat, posturile au fost ocupate, iar efectele actelor contestate sunt ireversibile. În aceste condiții, chiar dacă dispozițiile criticate ar fi declarate neconstituționale, o asemenea constatare nu ar putea produce niciun efect asupra soluției din litigiul principal, ceea ce contravine cerinței art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind legătura excepției cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește interesul procesual, Înalta Curte reține că acesta nu lipsește exclusiv ca urmare a pensionării recurentei, ci în principal pentru că litigiul principal este definitiv soluționat, actele administrative contestate nu mai pot fi repuse în discuție, iar excepția de neconstituționalitate nu mai poate produce un efect util în sensul art. 33 C. proc. civ. Pensionarea recurentei prin decret prezidențial reprezintă doar un argument suplimentar, care confirmă lipsa unui interes actual în promovarea excepției. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de casare invocate nu sunt întemeiate, încheierea atacată fiind legală sub aspectul soluției, motivarea acesteia completându-se în sensul celor arătate.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Prin urmare, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, în limitele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 5 și 6 C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 24 aprilie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 21 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.