Decizia nr. 3560/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2046/2024 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 la data de 04.11.2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L au formulat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în temeiul art. 14, coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 51 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, art. 59 C. proc. civ., precum și art. 194 și următoarele C. proc.

civ., cerere de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de decizia Consiliului Concurenței nr. 122/26.06.2024 prin care s-a dispus sancționarea acestora cu amendă în valoare de 1.203.925,51 RON pentru prima reclamantă, respectiv 127.243,71 RON pentru cea de-a doua, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea deciziei care formează obiectul dosarului nr. x/2024 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. 1.2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2046 din 06 decembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamante, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2046 din 06 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În esență, au arătat că prin considerentele sentinței, instanța de fond nu a analizat în mod concret și efectiv niciunul dintre cele 3 motive în baza cărora s-a solicitat suspendarea Deciziei, fiind nerespectate dispozițiile art. 425, alin. (1), lit. c) C. proc. civ. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au invocat restricționarea excesivă și nejustificată a instituției cazului bine justificat, ceea ce conduce la un pericol de perpetuă respingere a oricărei cereri de suspendare de acte administrative.

Prima instanță nu a combătut în mod concret și efectiv absolut niciun motiv invocat prin cererea de suspendare. Instanța a folosit termeni pur generali, simple afirmații, fără a enunța vreun raționament de tip cauză-efect sau premisă-concluzie. Procedând în acest fel, prin utilizarea unui argument generic și teoretic (fără legătură cu cele invocate în cauză) potrivit căruia dacă actul administrativ cuprinde fapte complexe și o multitudine de texte legale incidente, nicio analiză a acestuia nu poate fi efectuată în cadrul unei proceduri sumare, practic prima instanță a aplicat dispozițiile art. 2, alin. (1), lit. t) din Legea nr. 554/2004 într-o manieră care refuză efectiv suspendarea oricărei decizii emise de Consiliul Concurenței.

Or, scopul unei norme juridice nu este acela de a nu fi niciodată aplicabilă, ci dimpotrivă rațiunea legiuitorului în edictarea dispozițiilor art. 2, alin. (1), lit. t) din Legea nr. 554/2004 a fost tocmai de a proteja entitățile private față de forța juridică superioară a entităților de drept public care ar putea fi exercitată în mod abuziv. Au considerat că prima instanță a efectuat o interpretare și aplicare a textului de lege vădit eronată, prin impunerea unor condiții extrem de restrictive și excedente cadrului legal de acces la această instituție, anume ca actul analizat să nu fie fundamentat pe împrejurări de fapt complexe. În măsura în care această nou introdusă condiție ar supraviețui la nivel jurisprudențial, atunci s-ar crea riscul sistemic al imposibilității de suspendare a oricărui act administrativ mai amplu și/sau mai complex, întrucât instanțele ar putea refuza orice analiză care ar presupune observarea altor elemente decât cele pur formale.

A apreciat așadar, că suspendarea Deciziei este fundamentată în speța de față pe cazuri bine justificate întrucât prin actul administrativ atacat s-a aplicat un tratament juridic defectuos pe palierul existenței faptei prin acordarea unui tratament juridic diferit unor situații similare (deși recurentele s-au asociat în aceleași condiții în scopul participării la toate licitațiile investigate de Consiliu, nelegale au fost considerate doar asocierile în care ofertele subscriselor au fost declarate câștigătoare); prin acordarea unui tratament juridic similar unor situații diferite (Decizia sancționează și pentru licitațiile despre care însuși Consiliul recunoaște că nu se puteau califica din cauza lipsei de experiență relevantă, or, sancțiunea a fost aplicată pe ideea că asocierea nu era necesară, fiind suficientă participarea individuală).

Pe palierul tratamentului aplicat faptei reținute s-a invocat utilizarea de către Consiliu a unui mod inconsecvent de stabilire a pieței relevante și a cotei de piață (sub aspectul strict al evidențierii erorilor de raționament ca element al aparenței de nelegalitate și nu al analizei de către instanța de suspendare a pieței relevante/cotelor de piață în sine). Or, pe fond, impactul acestor chestiuni poate deveni semnificativ, întrucât este susceptibil să determine incidența exceptărilor prevăzute de art. 7, alin. (1)-(3) din Legea concurenței, precum și diminuarea semnificativă a amenzii prin aplicarea consecventă a normelor de individualizare a sancțiunii aplicate.

În continuare, a considerat că instanța de fond a adăugat o condiție nouă la instituția cazurilor bine justificate, respectiv indicarea unui text normativ a cărui încălcare ar rezulta cu ușurință dintr-o cercetare sumară, fără verificarea raționamentului emitentului actului administrativ în aplicarea normelor legale în condițiile în care art. 2, alin. (1), lit. t) din Legea nr. 554/2004 nu prevede obligația pentru reclamante de a indica în mod expres un text de lege a cărui încălcare ar rezulta cu ușurință fără a fi necesară verificarea raținonamentului în drept al emitentului actului normativ. În opinia recurentelor-reclamante, acțiunea de suspendare a Deciziei a fost motivată atât în fapt, cât și în drept, astfel încât nu înțeleg ce anume se reproșează prin Sentință cu privire la neindicarea textelor de lege.

Au reamintit că prin cererea introductivă au indicat inclusiv aspecte de principiu, precum: necesitatea asigurării unui just echilibru între prezumția relativă de legalitate a actului administrativ atacat și prezumția de nevinovăție de care se bucură societățile garantată de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Executarea sancțiunii stabilite prin Decizie, înainte de verificarea legalității actului administrativ, apare drept disproporționată în contextul configurației argumentative a Deciziei atacate. A arătat că două dintre cazurile bine justificate invocate prin cererea de suspendare vizează erori de raționament ale Consiliului din cadrul Deciziei pe însăși esența sancționării, existența faptei, fără o referință directă, chiar dacă implicită, la norma de incriminare, respectiv art. 5, alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

În plus multiple referințe explicite la încălcările sau aplicările greșite de către Consiliu a normelor din Legea nr. 21/1996, precum și a reglementările europene în materie au fost realizate în cadrul acțiunii în anulare care a fost anexată la cererea de suspendare, devenind astfel parte integrantă din aceasta. În ceea ce privește cel de-al treilea caz indicat prin cererea de suspendare, referitor la erorile cu privire la stabilirea pieței relevante și a cotelor de piață pentru reclamantele, acestea erau fundamentate expres pe dispozițiile art. 7, alin. (1)-(3) din Legea nr. 21/1996 care ar fi putut conduce la exceptarea de la aplicarea sancțiunii în măsura în care silogismul Consiliului din Decizie nu ar fi fost viciat.

În consecință, au apreciat că, sub acest aspect, Sentința este lovită atât de viciul lipsei de motivare, cât și de viciul încălcării normelor de drept material aplicabile situației în cauză. Alte critici aduse sentinței recurate s-au referit la omisiunea analizării în paralel a argumentelor reclamantelor și contraargumentelor pârâtului, precum și la reținerea eronată și nemotivată că argumentele reclamantelor ar fi necesitat o analiză detaliată a situației de fapt și de drept, inclusiv a probelor, specifică acțiunii în anulare.

În opinia recurentelor-reclamante, raționamentul instanței este unul de tip asertiv și nu unul tip silogistic, anume prima instanță se limitează la a afirma pur și simplu că motivele invocate de reclamante necesită o analiză aprofundată care nu este specifică acțiunii în suspendare, dar omite în integralitate să arate de unde rezultă această necesitate a analizei aprofundate și care au fost elementele de raționament logico-juridic care au condus judecătorul cauzei să ajungă la o atare concluzie. Totodată, au criticat lipsa totală de motivare a cazului bine justificat reprezentat de utilizarea de către Consiliu a unui mod inconsecvent de stabilire a pieței relevante și a cotei de piață.

În acest sens, au reamintit că prin acțiunea introductivă au invocat drept caz bine justificat utilizarea de către Consiliu a unui mod inconsecvent de stabilire a pieței relevante și a cotei de piață (sub aspectul strict al evidențierii erorilor de raționament ca element al aparenței de nelegalitate și nu al analizei de către instanța de suspendare a pieței relevante/cotelor de piață în sine). În ceea ce privește condiția pagubei iminente, respectiv dovada îndeplinirii acestei condiții, recurentele-reclamante au reiterat analiza economico-financiară a efectelor pe care plata imediată a amenzii impuse de Consiliu le va avea asupra activității lor, susținând în esență că suspendarea efectelor deciziei Consiliului Concurenței devine crucială pentru a evita o situație de colaps economic al reclamantelor, prevenind, în același timp, și o criză de prestare a serviciilor de interes/utilitate publice.

Această măsură temporară ar permite companiei să-și susțină activitatea și să contribuie în continuare la îndeplinirea nevoilor Statului Român, rămânând o resursă importantă pentru prestarea de servicii esențiale autorităților/instituțiilor publice. 1.4. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliu Concurenței a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentele-reclamante.

În esență, a considerat că instanța de fond a expus și analizat toate criticile prezentate de către reclamante în cuprinsul cererii de suspendare și, prin raportare la dispozițiile legii contenciosului administrativ, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și conținutul Deciziei contestate, a concluzionat în mod corect, că aceste critici nu pot fi analizate în cadrul unei proceduri specifice unei cereri de suspendare pentru că necesită analiza întregii situații de fapt și a prevederilor legale pentru a verifica raționamentul autorității de concurență cu privire la constatarea încălcării ce face obiectul Deciziei contestate, atribuție ce este de resortul instanței de judecată învestită cu soluționarea cererii de anulare a Deciziei nr. 122/2024 care, așa cum recurentele-reclamante susțin, cuprinde implicit și cele trei critici expuse în cuprinsul cererii de suspendare (acordarea unui tratament juridic diferit unor situații similare; Acordarea unui tratament juridic similar unor situații diferite; Utilizarea de către Consiliul Concurenței a unui mod inconsecvent de stabilire a pieței relevante și a cotei de piață).

1.5. Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 19 iunie 2025, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este nefondat, pentru următoarele considerente: 2.1.

Argumentele de fapt și de drept relevante Recurentele-reclamante au investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin care au solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia Consiliului Concurenței nr. 122/26.06.2024 prin care s-a dispus sancționarea acestora cu amendă în valoare de 1.203.925,51 RON pentru prima reclamantă, respectiv 127.243,71 RON pentru cea de-a doua, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea deciziei care formează obiectul dosarului nr. x/2024 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia Consiliului Concurenței nr. 122/26.06.2024 s-a constatat încălcarea dispozițiilor prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de către întreprinderile A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L.

prin participarea la o înțelegere și/sau practică concertată unică și continuă de împărțire a pieței, constând în coordonarea politicilor comerciale ale întreprinderilor concurente, cu scopul manipulării unor proceduri de achiziție publică, în vederea împărțirii acestora, inclusiv printr-un schimb de informații sensibile din punct de vedere concurențial, de natură a facilita coordonarea comportamentului pe piața serviciilor de arhivare digitală și arhivare fizică a documentelor, inclusiv prin conversia anumitor documente într-o bază de date textuală și arhivă digitală, precum și a altor activități conexe acestora.

Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamante, reținând că nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că este lipsită de utilitate analizarea condiției pagubei iminente, având în vedere necesitatea întrunirii cumulative a celor două condiții impuse de textul de lege. Reclamantele au declarat recurs împotriva acestei soluții, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, prin criticile de nelegalitate aduse sentinței recurate s-au susținut următoarele: nemotivarea sentinței, respectiv neanalizare în mod concret și efectiv a niciunuia dintre cele 3 motive invocate în cererea de suspendare; restricționarea excesivă și nejustificată a instituției cazului bine justificat; adăugarea unei noi condiții la instituția cazurilor bine justificate (respectiv, aceea de indicare a unei text normativ a cărui încălcare ar rezulta cu ușurință dintr-o cercetare sumară fără verificarea raționamentului emitentului actului administrativ în aplicarea normelor legale) și reținerea ca neîndeplinită a acestei condiții, contrar realității și fără nicio motivare; omisiunea analizării în paralel a argumentelor reclamantelor și contraargumentelor pârâtului; reținerea eronată și nemotivată că argumentele reclamantelor ar fi necesitat o analiză detaliată a situației de fapt și de drept, inclusiv a probelor, specifică acțiunii în anulare; lipsa totală de motivare a cazului bine justificat reprezentat de utilizarea de către Consiliul Concurenței a unui mod inconsecvent de stabilire a pieței relevante și a cotei de piață.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentele-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care s-a invocat o nemotivare a hotărârii pronunțate de către prima instanță. Lecturând considerentele sentinței recurate, se constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, respectiv prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, prima instanță a examinat argumentele părților și în urma efectuării unei analize a aparenței de temeinicie a motivelor indicate, a apreciat că aceste indicii de nelegalitate sunt aspecte ce țin de fondul cauzei. Or, în această situație, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Prin urmare, din această perspectivă, nu se poate reține o nemotivare a sentinței recurate și nici o "restricționare excesivă și nejustificată a instituției cazului bine justificat", cum eronat susțin recurentele-reclamante, judecătorul fondului expunând în mod logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Totodată, neanalizarea "în paralel a argumentelor reclamantelor și contraargumentelor pârâtului", nu atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Textul de lege cuprins la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu impune "o analiză în paralel a argumentelor și contraargumentelor", cum eronat apreciază recurentele-reclamante, și nici nu impune instanței de judecată să urmeze linia de argumentație a părților și să demonstreze, în mod explicit, argumentele pe care le consideră neîntemeiate, ci înlăturarea acestor argumente poate să decurgă implicit din incompatibilitatea lor cu argumentele însușite de instanță.

Mai mult, motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, iar instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor argumentelor/contraargumentelor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentelor-reclamante neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, întrucât recurentele-reclamante nu au invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative contestate. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, iar conform art. 15, aceeași cerere se poate adresa instanței competente și prin cererea de anulare a actului administrativ. Cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cazul bine justificat și paguba iminentă, cele două condiții determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei și invers.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Contrar susținerilor recurentelor-reclamante, instanța nu a adăugat o condiție nouă la instituția cazurilor bine justificate, care obligă indicarea, în mod expres, și a unui text de lege încălcat de către pârât, ci doar a precizat o astfel de posibilitate, reieșită din considerațiile de ordin teoretic și din jurisprudența în materie.

Cu alte cuvinte, instanța doar a remarcând că nu au fost indicate în cuprinsul cererii de suspendare încălcarea, la nivel de aparență, a unor texte de lege, pentru a putea fi analizate de instanță, motiv pentru care s-a rezumat la analizarea celor trei indicii de nelegalitate invocate de reclamante. Nu poate fi reținut argumentul recurentelor-reclamante prin care se susține că multiple referințe explicite la încălcările sau aplicările greșite de către Consiliu a normelor din Legea nr. 21/1996, precum și a reglementările europene în materie au fost realizate în cadrul acțiunii în anulare care a fost anexată la cererea de suspendare, devenind astfel parte integrantă din aceasta, câtă vreme instanța de fond, în limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate analiza criticile de nelegalitate din acțiunea în anulare.

La o analiză prima facie, instanța de control judiciar reține că nu calitatea de câștigător la licitațiile publice a fost cea care a determinat comportamentul recurentelor-reclamante ca fiind unul ilicit, cum eronat susțin recurentele-reclamante. Investigația intimatului-pârât a vizat comportamentul adoptat de întreprinderile implicate la procedurile de achiziție publică, luând în considerare modalitatea de ofertare și de executare a contractelor încheiate, corespondența purtată între cele trei întreprinderi în cadrul și în legătură cu procedurile de achiziție publică desfășurate în perioada 2018-2019 și nu rezultatul licitațiilor care au făcut obiectul analizei.

Celelalte două indicii de aparentă nelegalitate în susținerea cazului bine justificat, astfel cum au fost invocate de recurentele-reclamante (acordarea unui tratament juridic similar unor situații diferite; utilizarea de către Consiliul Concurenței a unui mod inconsecvent de stabilire a pieței relevante și a cotei de piață) vizează erorile de raționament ale intimatului-pârât din cadrul Deciziei de sancționare cu privire la existența faptei anticoncurențiale, respectiv modul în care acesta a apreciat materialului probator pentru a stabili situația de fapt în raport cu care a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Or, analizarea acestor indicii de nelegalitate pe calea cereri de suspendare ar presupune o verificare minuțioasă de către instanța competentă a tuturor elementelor ce au stat la baza emiterii Deciziei de sancționare, împrejurare care ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni și cu o prejudecare a fondului cauzei. Deși este adevărat că aparența de nelegalitate poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului dedus judecății, îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, ceea ce nu este cazul, în speță de față fiind necesară cercetarea detaliată a situației de fapt în raport de probele administrate, dar și analiza modului în care au fost interpretate și aplicate normele legale de către autoritatea publică.

Având în vedere împrejurarea că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței cazului temeinic justificat, în deplin acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs apreciază ca fiind inutil examenul îndeplinirii condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente, întrucât, pentru a determina suspendarea executării actului administrativ, cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ. În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluției date de către prima instanță, care a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamante ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2046 din 06 decembrie 2024 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 19 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.