ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1206/2024

Ședința publică din data de 29 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, la data de 01.03.2021, sub numărul x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, în principal, anularea amenzii aplicate A. prin Decizia Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2020, ca nelegală, în cuantum de 128.762,01 RON, reprezentând 3% din cifra de afaceri realizată în anul 2019, iar în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 1230 din 15 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta, A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, ca neîntemeiată. A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1230 din 15 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. arată recurenta reclamantă că instanța de fond a preluat, fără o analiză proprie, motivele și argumentele Consiliului Concurenței din Decizia nr. 71/2020 și din întâmpinarea formulată de acesta față de cererea de anulare a deciziei, iar faptul că instanța se limitează la a prelua și considera ca valabile mențiunile din decizia Consiliului Concurenței echivalează cu lipsa unei motivări corespunzătoare.

Susține, în esență, că prima instanță nu răspunde și nu explică în ce măsură este justificată încadrarea unei participări la o licitație, cea de la Composesoratul Siculeni din data de 10.11.2012, în care recurenta nu putea să concureze decât cu B. S.R.L. și cu întreprinderea Individuală C., ca parte a unei "fapte anticoncurențiale complexă, unică și continuă având în plan central întreprinderea implicată B. S.R.L. [...] în intervalul 15.11.2011- 28.02.2015, urmărind realizarea unui scop comun anticoncurențial, respectiv distorsionarea concurenței prin împărțirea pieței în cadrul licitațiilor analizate".

Relevă recurenta reclamantă că este imposibil ca societatea A. să fi participat la o faptă unică, continuă și complexă, chiar dacă activitatea sa în contextul licitației din 10.11.2012 de la Composesoratul Siculeni ar putea fi considerată ca fiind contrară legii, presupunând că probele invocate de Consiliul Concurenței cu privire la aceasta - o consemnare a unei persoane terțe de societate, necomunicată acesteia, recunoașterea formulată de B. și teoria probabilităților (doar invocată] - ar fi valabile pentru dovedirea unui astfel de comportament.

Câtă vreme A. nu a concurat, de exemplu, cu societatea D. S.R.L., este absurd să se considere că a participat la o faptă anticoncurențială alături de aceasta, și, chiar dacă există un element de unitate între întreprinderile menționate în Decizia nr. 71/2020 a Consiliului Concurenței, acesta nu este suficient pentru a concluziona că ar fi vorba de o faptă unică și continuă sau de mai multe fapte anticoncurențiale asemănătoare, iar B. ar fi participant la fiecare dintre acestea.

În condițiile în care răspunderea contravențională este individuală și nimeni nu poate fi ținut să răspundă pentru acte și fapte materiale ale altor persoane, înglobarea unei eventuale fapte anticoncurențiale săvârșite în data de 10.12.2012, într-o faptă anticoncurențială care se întinde pe un interval lung de timp - 15.11.2011 - 28.02.2015 -fără ca recurenta să fie implicată în vreun mod în acestea, direct sau indirect, și fără ca măcar să știe de existența acestor fapte materiale, este contrară realității.

Conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru a putea fi vorba de o încălcare unică, continuă și complexă și nu, eventual, de mai multe încălcări distincte, este necesar ca toți cei sancționați să fi știut măcar de existența coparticipanților și a faptelor săvârșite de aceștia și să fi acceptat, chiar tacit, aceste fapte și rezultatele lor. Or, nu este dovedit și nu se poate afirma că recurenta reclamantă ar fi știut, de exemplu, că între B. și oricare din celelalte întreprinderi menționate ar fi existat raporturi comerciale, că acestea ar fi participat împreună la licitații sau că ar fi trucat aceste proceduri (Hotărârea din 24 iunie 2015, Fresh Del Monte Produce/Comisia și Comisia Fresh Del Monte Produce, C-293/13 și C-294/13). Or, astfel cum a susținut și prin cererea de anulare a amenzii, o eventuală încadrare a comportamentului societății recurente ca o faptă distinctă, ar fi avut consecințe importante, în primul rând sub aspectul intervenirii prescripției aplicării unei amenzi contravenționale, raportat la data la care a fost declanșată investigația cu privire la licitația de la Composesoratul Siculeni din 10.12.2012.

Astfel, susține recurenta reclamantă că, raportat la data licitației din 10.11.2012 de la Composesoratul Siculeni, declanșarea investigației prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 773/21.05.2018 s-a făcut după intervenirea termenului de prescripție pentru aplicarea sancțiunii, care este de 5 ani, conform art. 63 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată.

În ceea ce privește probatoriul invocat de Consiliul Concurenței pentru a putea dovedi vinovăția A., trebuie avut în vedere că standardul legal aplicabil în materia dreptului concurenței impune existența unor probe care să emane de la contravenient sau care să fie însușite de aceasta măcar în mod pasiv/tacit în urma comunicării de către o altă întreprindere, urmată de lipsa de delimitare față de astfel de comunicări, ceea ce nu se întâmplă în acest caz.

Unica "probă" invocată față de A. în cuprinsul Deciziei nr. 71/2020 este un document intern ale societății B. S.R.L., întocmit pentru uz intern de către un angajat al acesteia - dl. E..

Susține recurenta reclamantă că A. nu a avut contacte cu dl. E. anterior procedurii din data de 10.12.2012 de la Composesoratul Siculeni și nu a discutat cu alți reprezentanți ai B. aspecte care țineau de modul de participare la respectiva licitație, iar faptul că rapoartele de activitate ale angajatului B. corespund cu cele derulate în cadrul licitației poate fi explicat, probabil, prin redactarea acestor rapoarte la un interval destul de lung după desfășurarea licitației.

De asemenea, arată că instanța de fond este într-o eroare evidentă cu privire chiar la cauza supusă analizei sale, atunci când declară că: "în cauză. Curtea constată că elementele de probă reținute de către Consiliu în decizia atacată, coroborate, fac dovada încălcării de către reclamantă a art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996, fără a se putea reține existența vreunui dubiu, sub acest aspect, în favoarea notarului public" pentru că, în primul rând, nu este vorba de niciun notar public, ci de o societate din domeniul recoltării și exploatării de masă lemnoasă, iar, în al doilea rând, instanța de fond nu avea cum să coroboreze mai multe elemente de probă pentru simplul motiv că este vorba de un singur element, repetat în cadrul considerentelor, și anume consemnarea angajatului B., dl. E..

Deosebit, recurenta reclamantă pretinde că instanța de fond nu răspunde în niciun mod la argumentul privind posibila existență a unui abuz de poziție dominantă, prevăzut și sancționat de art. 6 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 și de art. 102 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, al B., aflată în poziție dominantă pe piața prelucrării de material lemnos asupra A., prin impunerea unor condiții contractuale care ar putea conduce la inexistența unei înțelegeri anticoncurențiale.

Susține recurenta reclamantă și faptul că Decizia nr. 71/2020 a Consiliului Concurenței este eronată și în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate A., prin aplicarea greșită a criteriilor de individualizare a sancțiunilor din Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996.

Astfel, contrar celor reținute de către instanța de fond, nivelul de gravitate al faptei imputate nu poate fi în niciun caz mare (adică maxim), la fel ca pentru societăți de talia B., pentru motivul că A. este o societate de talie mică (IMM), care își desfășoară activitatea doar în județul Harghita și în zonele limitrofe, spre deoesbire de B., activă la nivel național și chiar european. Oricum, stabilirea nivelului de gravitate se face de jos în sus, de la cea mai mică vinovăție spre forma gravă de vinovăție, similar oricărei materii contravenționale dar și dreptului penal și, întrucât gravitatea unei fapte anticoncurențiale este un concept obiectiv, este imposibil de acceptat ca faptele atribuite A. să fie de aceeași gravitate cu cele ale B..

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta reclamantă arată că instanța de fond interpretează superficial și eronat cadrul legal aplicabil, inclusiv deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene în această materie.

Susține recurenta reclamantă că, prin decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza MENARINI DIAGNOSTICS S.R.L. v. ITALIA din 27 septembrie 2011 (cererea 43509/08), CEDO a stabilit în mod definitiv că, având în vedere nivelul foarte ridicat al sancțiunilor din dreptul concurenței, acestea au natura unor sancțiuni penale și, în consecință, standardele legale privind probarea și analizarea acestora de către instanțele de judecată sunt cele din dreptul penal, ceea ce presupune, în principal, probarea faptelor dincolo de orice dubiu rezonabil, iar, pentru instanțele de judecată impune efectuarea unei analize complete a tuturor aspectelor faptei, a probelor invocate și a modului în care este atribuită răspunderea.

Cu alte cuvinte. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că analiza de către instanțele de judecată, chiar și de cele de contencios administrativ, a unei sancțiuni aplicate pentru încălcarea regulilor de concurență, al căror cuantum este foarte ridicat, nu se poate face formal, cu verificarea doar a aspectelor de procedură, ci printr-o analiză exhaustivă, critică, a deciziei de sancționare și a materialelor pe care aceasta se sprijină.

Pe de altă parte, arată că potrivit jurisprudenței europene constante din domeniul dreptului concurenței, aplicarea sancțiunii este dublu condiționată, și anume: a)existența încălcării regulii de concurență să fie singura explicație plauzibilă a comportamentului pe piață al operatorilor economici implicați; b)existența încălcării, pe baza probelor disponibile, să fie dincolo de orice dubiu rezonabil, niciuna din cele două condiții nefiind regăsită în situația Deciziei nr. 71/2020.

III. Apărările formulate de intimatul pârât Consiliul Concurenței

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului formulat A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1230/15.06.2021 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021, având ca obiect anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2021, susținând, în esență, că hotărârea atacată corespunde exigențelor art. 425 din Cidul de procedură civilă, instanța răspunzând criticilor de nelegalitate invocate de către reclamant. În același timp arată că nu sunt întemeiate nici motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât deciziile luate în materie de concurență nu sunt de natură penală.

IV. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Succintă prezentare a ansamblului factual dedus judecății

Prin Ordinul nr. 78/01.02.2016 s-a dispus declanșarea unei investigații având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 21/1996 de către F. S.R.L., G. S.A., H. S.R.L. și Lacul Codrilor S.R.L., pe piața locală a masei lemnoase pe picior vândută în cadrul licitațiilor organizate de către Direcțiile silvice Alba și Hunedoara, în perioada 2010-2013.

Ulterior a fost extins obiectul investigației prin Ordinul nr. 128/17.02.2016 și față de alte întreprinderi.

Prin Ordinul nr. 153/23.02.2016 s-a dispus efectuarea unei inspecții inopinate la punctul de lucru din București al întreprinderii I. S.R.L., precum și în orice alte spații în care își desfășoară activitatea, iar prin Ordinul nr. 154/2016 la punctele de lucru din jud. Alba ale aceleiași societăți.

Prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 1210/06.12.2017, a fost extinsă investigația privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea concurenței și a art. 101 TFUE față de întreprinderile I. S.R.L., J. S.R.L., F. S.R.L., G. S.A., K. S.R.L., H. S.R.L., Lacul Codrilor S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L. și U. S.R.L..

Prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 773/21.05.2018, a fost extinsă ivestigația privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea concurenței și a art. 101 TFUE de către întreprinderile I. S.R.L., J. S.R.L., F. S.R.L., G. S.A., K. S.R.L., H. S.R.L., Lacul Codrilor S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. întreprindere Individuală, Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L., BB. S.R.L., CC. S.R.L., DD. S.R.L., EE. S.R.L., FF. S.R.L., GG. S.R.L., HH. S.R.L., II. S.R.L., JJ. S.A., Frasinul S.R.L., KK. S.R.L., A. S.R.L., LL. S.R.L., C. întreprindere Individuală, MM. S.R.L., NN. S.R.L., OO. S.R.L., Liant S.R.L., PP. S.R.L., QQ. S.R.L., RR. S.R.L., SS. S.R.L., TT. S.R.L., UU. S.R.L., VV. S.R.L., WW. S.R.L., XX. S.R.L., YY. S.R.L., ZZ. S.R.L., AAA. S.R.L., BBB. S.R.L., CCC. S.R.L., DDD. S.R.L., EEE. S.R.L., FFF. S.R.L. și GGG. S.R.L.;

Prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 200/11.02.2019, de asemenea a fost extinsă investigația privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea concurenței și a art. 101 TFUE de către întreprinderile I. S.R.L., J. S.R.L., F. S.R.L., G. S.A., K. S.R.L., H. S.R.L., Lacul Codrilor S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. întreprindere Individuală, Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L., BB. S.R.L., CC. S.R.L., DD. S.R.L., EE. S.R.L., FF. S.R.L., GG. S.R.L., HH. S.R.L., II. S.R.L., JJ. S.A., Frasinul S.R.L., KK. S.R.L., A. S.R.L., LL. S.R.L., C. întreprindere Individuală, MM. S.R.L., NN. S.R.L., OO. S.R.L., Liant S.R.L., PP. S.R.L., QQ. S.R.L., RR. S.R.L., SS. S.R.L., TT. S.R.L., UU. S.R.L., VV. S.R.L., WW. S.R.L., XX. S.R.L., YY. S.R.L., ZZ. S.R.L., AAA. S.R.L., BBB. S.R.L., CCC. S.R.L., DDD. S.R.L., EEE. S.R.L., FFF. S.R.L., GGG. S.R.L., HHH. S.R.L., III. S.R.L., JJJ. S.R.L., KKK. S.R.L., LLL. S.R.L., Bradul Maneciu S.R.L., Cheile Gradistei S.R.L., MMM. S.R.L., NNN. S.R.L., OOO. S.R.L., PPP. S.R.L., D. S.R.L., QQQ. S.R.L., RRR. S.R.L., SSS. S.R.L., TTT. S.R.L., UUU. S.R.L., VVV. S.R.L., WWW. S.R.L., XXX. S.R.L., YYY. S.R.L., ZZZ. S.R.L., AAAA. S.R.L., BBBB. S.R.L., CCCC. S.R.L., DDDD. S.R.L., EEEE. S.R.L., FFFF. S.R.L., GGGG. S.R.L., HHHH. S.R.L., IIII. S.R.L., JJJJ. S.R.L., KKKK. S.A., LLLL. S.R.L. și MMMM. S.R.L..

Prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 307/17.03.2020 s-a dispus disjungerea investigației în două investigații distincte: cea în care este parte recurenta reclamantă, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din Tratat, prin practici de împărțire a pieței și/sau fixare a prețurilor, pe piața comercializării masei lemnoase din România, în perioada 2010 - prezent (de la momentul emiterii ordinului), de către un număr de 85 de întreprinderi; și o investigație ce vizează posibila practică concertată/înțelegere care are ca obiect sau are ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe o parte a pieței comercializării masei lemnoase, susceptibilă să încalce prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, de un număr de 10 întreprinderi cu ocazia participării la procedurile de licitație organizate de către Regia Publică Locală Ocolul Silvic Valea Frumoasei RA, județul Sibiu, în data de 09.01.2015 și în data de 16.01.2015.

Totodată, prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 993/06.10.2020, având în vedere existența unor indicii care vizau incidența principiului continuității economice față de întreprinderea NNNN. S.R.L. s-a dispus extinderea investigației și față de această societate.

Prin Decizia Consiliului Concurenței nr. 71/2020, contestată în prezenta cauză, Plenul Consiliului Concurenței a decis, printre altele, la art. 1 încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de către întreprinderile: H. S.R.L., X. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, BB. S.R.L., J. S.R.L., EE., FF. S.R.L., D. S.R.L., HH. S.R.L., QQQ. S.R.L., JJ. S.A., FRASINUL S.R.L., A. S.R.L., LL. S.R.L., Q. S.R.L., TTT. S.R.L., C. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, UUU. S.R.L., B. S.R.L., F. S.R.L., G. S.A., O. S.R.L., WW. S.R.L., ZZZ. S.R.L., CCCC. S.R.L., K. S.R.L., YY. S.R.L., EEEE. S.R.L., ZZ. S.R.L., AAA. S.R.L., JJJJ. S.R.L., FFF. S.R.L., GGG. S.R.L., prin practici anticoncurențiale de împărțire a pieței și/sau a surselor de aprovizionare.

Prin același act, la art. 2 s-a reținut că în temeiul art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost sancționată recurenta reclamantă A. S.R.L. cu amendă în cuantum de 128.762,01 RON, reprezentând 3 % din cifra de afaceri realizată în anul 2019, după aplicarea de circumstanțe atenuante.

În considerentele Deciziei nr. 71/2020 a fost reținut comportamentul anticoncurențial al recurentei reclamante ca o faptă unică și complexă, derulată în timp în perioada 15.11.2011 - 28.02.2015, relevante fiind punctul 321 C din decizie unde s-a menționat că "întreprinderile implicate B. S.R.L., A. S.R.L. și C. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ au realizat un act material care constituie un element al faptei anticoncurențiale complexe, unice și continue, având în plan central B. S.R.L., constând într-o înțelegere/practică concertată de împărțire a pieței, având ca obiect împărțirea partizilor de masă lemnoasă pe picior oferite la licitația organizată de către Composesoratul Siculeni, în data de 10.11.2012", precum și punctul 598 din aceeași decizie unde se specifică faptul că, în ceea ce privește "întreprinderea implicată A. S.R.L., din perspectiva acesteia, se reține o faptă anticoncurențială complexă, unică și continuă de împărțire a pieței în cadrul licitației analizate, prezentată în tabelul de mai jos, prin participarea într-un act material/element, în data de 10.11.2012 al faptei anticoncurențiale complexe, unice și continue de împărțire a pieței în cadrul licitației analizate pentru comercializarea masei lemnoase având în plan central întreprinderea B. S.R.L.."

Analizând în continuare recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva sentinței, Înalta Curte constată, în ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită prima instanță, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse sau o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Astfel, recurenta a susținut că au fost omise argumentele sale esențiale referitoare la: faptul că probele reținute nu menționează societatea recurentă, nefăcând referire la aceasta și nici la unicul act material care-i este imputat; că întreprinderile nu se cunoșteau între ele, nu au avut contacte și nu au participat la aceleași proceduri, astfel încât A. ar fi fost reținută în mod greșit pentru întreaga activitate anticoncurențială a cartelului; pentru reținerea A. ca răspunzătoare pentru întreaga activitate a cartelului ar fi trebuit ca societatea să cunoască toate celelalte comportamente sau să fi putut să le prevadă în mod rezonabil și să fi fost pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea; în măsura în care s-ar fi acceptat ipoteza că A. ar fi participat la o faptă distinct sancționabilă, față de aceasta ar fi intervenit prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea contravențională; standardul de probă în materia concurenței ar fi necesitat să existe probe care emană de la contravenient sau să fi fost însușite de acesta; în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, A. consideră că ar fi fost încadrată în mod greșit ca fiind de gravitate mare, fiind de gravitate mică, cel mult medie.

Înalta Curte constată, însă, că toate aceste critici, aflate într-o legătură de interdependență, au fost analizate de către prima instanță atât prin prisma dispozițiilor din legislația națională cât și a dreptului uniunii ori a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel cu privire la respectarea standardelor de probă în legătură cu unicul act material din data de 10.11.2012 reținut în sarcina reclamantei, Înalta Curte constată că săvârșirea acestuia, în maniera unei restrângeri orizontale a concurenței prin obiect, a fost dovedită cu declarația domnului E., în calitate de achizitor al întreprinderii B. S.R.L. care a arătat că "am convenit ca la cele 2 partizi accesibile să fie cumpărate de către OOOO., cele două situate lângă Vlahita au fost cumpărate de către A., iar ultima cu 270 mc, de către C.", sintagma "am convenit" relevând o înțelegere anticoncurențială ce a avut loc înaintea organizării licitației din 10.11.2012, aceste aspecte coroborându-se cu dimanica licitației în urma căreia cele 3 părți la înțelegerea anticoncurențială au cumpărat masă lemnoasă pe picior la cel mai mic preț, respectiv prețul de pornire, întrucât au eliminat, prin înțelegerea încheiată, manifestarea vreunei forme de concurență una față de celalaltă.

Cu privire la caracterul unilateral al raportului de activitate care cuprinde declarația domnului E., Înalta Curte constată că, în contextul specificității regimului probelor în materia dreptului concurenței, atât la nivel național, cât și la nivelul UE, susținerile recurentei referitoare la principiile de procedură civilă care ar stipula că un document face proba exclusiv în fața emitentului, sunt neîntemeiate, jurisprudența CJUE statuând în mod contrar.

Nu pot fi primite susținerile recurentei reclamante potrivit cărora raportul de activitate ar fi lipsit de valoare probatorie în ceea ce o privește pe motiv că acesta nu i-ar fi opozabil, emanând de la o altă entitate investigată, jurisprudenta europeană reținând că nu există nici o dispoziție sau principiu general în dreptul UE care sa interzică Comisiei Europene să ia în considerare, împotriva unui agent economic, declarațiile făcute de alți agenți economici care sunt acuzați, altfel sarcina dovedirii unui comportament contrar art. 81 si 82 din Tratat (actualele art. 101 si 102 din TFUE) care revine Comisiei, ar fi lipsită de substanță și incompatibilă cu sarcina supravegherii aplicării corespunzătoare a acestor prevederi (cazurile conexate T-305/94, T-306/94, T-307/94, T-313/94, T-316/94, T-318/94, T-325/94, T-328/94, T-329/94 și T-335/94 LVM și alții împotriva Comisiei) .

De altfel, forța probantă a documentelor interne ale societăților a fost confirmată, de asemenea, și de jurisprudenta europeană:

"De altfel, trebuie înlăturat argumentul reclamantei potrivit căruia autorul notei societății PPPP. nu a participat niciodată la vreo reuniune a înțelegerii, întrucât instanța Uniunii apreciază că faptul că informațiile sunt raportate în mod indirect nu influențează valoarea lor probanta (Hotărârea Tribunalului din 10 martie 1992, Shell/Comisia, T-11/89) și că, potrivit normelor generale în materie de probe, trebuie acordată o mare importanță faptului că documentele au fost întocmite în legătură directă cu reuniunile în cauză și în mod evident fără să se fi putut imagina că acestea ar putea ajunge la cunoștința unor terți cărora nu le erau destinate (Concluziile judecătorului QQQQ., exercitând funcția de avocat general, prezentate în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Tribunalului din 24 octombrie 1991, Rhone-Poulenc/Comisia, T-l/89). În speță, autorul notei societății PPPP. era însărcinat cu achizițiile de bitum pentru PPPP. și participa la reuniunile înțelegerii, în consecință notele sale întocmite la momentul faptelor au o forță probantă semnificativă." (T-357/06, Koninklijke Wegenbouw Stevin BV împotriva Comisiei Europene, par. 290 - 293).

"[...] Mai mult, deși reclamantele pun în discuție valoarea probantă a notelor domnului Y. pe baza faptului că era vorba despre un document intern al RRRR., neconfirmat, în opinia lor, de alte note ale altor participanți la reuniune, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, natura internă a unui document nu poate împiedica Comisia să îl invoce în calitate de element incriminator pentru a corobora alte elemente de probă, mai ales în cadrul unei serii mai largi de elemente de probă concordante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2004, JFE Engineering/Comisia, T-67/00, T-68/00, T-71/00 și T-78/00,punctul 231). În această privință, trebuie să se adauge că, pentru a ajunge la această concluzie, Comisia nu s-a întemeiat exclusiv pe notele domnului Y., ci și, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 201-206 de mai sus, pe contextul general care are la bază alte elemente de probă referitoare în special la conduita părților înainte și după această din urmă reuniune. [...]" (T-475/14, Prysmian SpA, Prysmian Cavi e SSSS. S.R.L. împotriva Comisiei Europene, par. 213)

Astfel, Înalta Curte consideră că libera apreciere a probelor implică oferirea unui grad de credibilitate ridicat aspectelor consemnate în cadrul rapoartelor de activitate, chiar dacă aceste documente nu provin direct de la întreprinderea sancționată. Atât timp cât recurenta este menționată în respectivele rapoarte, iar din redarea situației de fapt rezultă contactul dintre concurenți, nu este necesar ca astfel de înscrisuri să aibă caracter bilateral, cum în mod eronat susține recurenta, impunându-se acordarea unei importanțe sporite împrejurării în care un înscris a fost întocmit în legătură imediata cu faptele (Hotărârea Tribunalului din 11 martie 1999, Ensidesa/Comisia, T-157/94, punctul 312) sau de un martor direct al acestor fapte (Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 207).

Cu referire la încadrarea actul material, astfel dovedit, din data de 10.11.2012, ca "act material al faptei unice și complexe, continue derulată în perioada 2011-2015, având în plan central societatea B. SRL" Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că potrivit jurisprudenței instanței europene în cauzele C-293/13P și C-294/13P "(...) este posibil ca o întreprindere să nu fi participat în mod direct decât la o parte dintre comportamentele anticoncurențiale care compun încălcarea unică și continuă, dar să fi cunoscut toate celelalte comportamente ilicite preconizate sau puse în aplicare de ceilalți participanți la înțelegere pentru atingerea acelorași obiective sau să fi putut să le prevadă în mod rezonabil și să fi fost pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea. Într-un astfel de caz, Comisia are deopotrivă dreptul să stabilească în sarcina acestei întreprinderi răspunderea pentru toate comportamentele anticoncurențiale care compun o asemenea încălcare și, prin urmare, pentru aceasta în totalitate".

De asemenea, în cauzele C-239/11P, C-489/11P și C-498/11 P, s-a reținut că " pe de altă parte, pentru calificarea a diferite acțiuni drept încălcare unică și continuă nu trebuie să se verifice dacă prezintă o legătură de complementaritate, în sensul că fiecare dintre acestea este destinată să facă față uneia sau mai multor consecințe ale concurenței normale și contribuie, prin intermediul unei interacțiuni, la realizarea ansamblului efectelor anticoncurențiale dorite de autorii acestora în cadrul unui plan global care vizează un obiectiv unic. În schimb, condiția referitoare la noțiunea de obiectiv unic implică necesitatea de a verifica dacă nu există elemente care caracterizează diferitele comportamente ce fac parte din încălcare și care să poată să indice că comportamentele materiale adoptate de alte întreprinderi participante nu au același obiect sau același efect anticoncurențial și, în consecință, nu se înscriu într-un «plan de ansamblu» în considerarea obiectului lor identic care denaturează concurența în cadrul pieței interne."

Din probatoriul administrat de către pârâtă în cadrul investigației, rezultă că toate eforturile întreprinderilor participante urmăreau un obiectiv anticoncurențial comun, și anume împărțirea partizilor de lemn fasonat sau pe picior în cadrul licitațiilor organizate de Romsilva sau de ocoale silvice private.

În același sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, consfințind hotărârea Tribunalului, a reținut în cauza Comisia/Anic Partecipazioni SpA că "rezultă din art. 101 din Tratat că un acord poate consta nu numai dintr-un act izolat, ci și dintr-o serie de acte sau conduite continue" și că "ar fi artificial să se divizeze o astfel de conduită continuă, caracterizată printr-un singur scop, tratând-o ca fiind formată din mai multe încălcări separate, aceasta fiind o singură încălcare care s-a manifestat progresiv atât prin acorduri, cât și prin practici concertate".

Înalta Curte constată că, dacă ar accepta criticile recurentei reclamante referitoare la imposibilitatea răspunderii pentru "integralitatea comportamentului anticoncurențial", s-ar ajunge la o absolutizare a conceptului de "încălcare unică", fiind evident că, în realitate, acesta nu se referă la a răspunde efectiv pentru întregul comportament al tuturor participanților, ci pentru o faptă de aceeași natură cu a celorlalți participanți, săvârșită cu același grad de vinovăție, individualizarea efectivă a răspunderii diferențiindu-se pentru fiecare participant în funcție de implicarea efectivă în săvârșirea faptei.

Astfel, autoritatea de concurență, în urma coroborării probelor și cu respectarea dispozițiilor legale, a stabilit că recurenta reclamantă a participat la o faptă complexă, unică și continuă, constând într-o înțelegere/practică concertată de împărțire a pieței și/sau a surselor de aprovizionare, realizată de părțile implicate, în perioada de timp cuprinsă în intervalul 15.11.2011-28.02.2015, având în plan central întreprinderea B. S.R.L..

Înalta Curte constată că nu este întemeiată nici critica privind împlinirea termenului de prescripție pentru aplicarea sancțiunii în condițiile în care recurenta se raportează, eronat, la termenul de cinci ani reglementat de art. 63 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, care ar fi început să curgă la data de 10.11.2012, când a avut loc licitația de la Composesoratul Siculeni.

Astfel, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (3) coroborat cu art. 64 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996, declanșarea investigației față de I. S.R.L. (denumirea anterioară a B.), prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 128/17.02.2016, a produs efect întreruptiv și față de recurenta reclamantă, aceasta fiind implicată în fapta unică și continuă săvârșită de întreprinderea I. S.R.L. (în prezent B. SRL), care era vizată în mod expres de ordinul de extindere. Rezultă, astfel că, la data de 17.02.2016, a intervenit întreruperea termenului de prescripție față de reclamantă, curgând un nou termen de prescripție de 5 ani. Termenul de prescripție a fost din nou întrerupt față de recurentă prin declanșarea investigației de către intimata pârâtă în raport cu aceasta prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 773/21.05.2018, astfel încât, termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunii s-ar împlini, cu respectarea regulii privind împlinirea perioadei egale cu dublul termenului de prescripție, impuse de art. 64 alin. (4) teza a II-a din Legea concurenței nr. 21/1996, la 10.11.2022, la 10 ani de la data săvârșirii actului material din 10.11.2012, sancțiunea fiind, însă, aplicată în anul 2020, cu respectarea termenului de prescripție.

Cu privire la critica privind menționarea calității de, notar public" (sentința primei instanțe, pag 31, par 6), Înalta Curte constată că, în fapt, eroarea materială strecurată nu este de natură să afecteze legalitatea sentinței.

A mai invocat recurenta reclamantă că instanța de fond nu a analizat argumentul privind posibila existență a unui abuz de poziție dominantă, prevăzut și sancționat de art. 6 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 și de art. 102 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, al B., aflată în poziție dominantă pe piața prelucrării de material lemnos asupra A., prin impunerea unor condiții contractuale care ar putea conduce la inexistența unei înțelegeri anticoncurențiale.

Or, se constată că această critică de nelegalitate a actului contestat, în primul rând, nu a fost invocată în termen în fața primei instanțe, neputând fi invocată omisso medio direct în recurs, și, în al doilea rând, recurenta nu a detaliat care anume elemente din atitudinea B. ar fi condus la concluzia existenței unui abuz de poziție dominantă.

În ceea ce privește critica din recurs privind nelegalitatea sentinței recurate prin prisma statuărilor asupra individualizării sancțiunii, Înalta Curte constată că intimata a individualizat corect sancțiunea aplicată, reținând că fapta reclamantei se încadrează în "abateri grave" întrucât reprezintă restricții orizontale ale concurenței prin obiect.

Consiliul Concurenței a stabilit un algoritm obiectiv de sancționare, făcând o diferență evidentă în Decizia nr. 71/2020 cu privire la sancțiunea aplicată IMM-urilor (cum este și recurenta). Astfel, pentru IMM-uri, s-a stabilit cel mai mic procent al sancțiunii, respectiv 4% și s-a adăugat un procent de 0,05% pentru fiecare act material. Cum în sarcina recurentei a fost reținut actul material din 10.11.2012, amenda fost raportată la procentul minim de 4%; de asemenea a fost reținută o durată scurtă a faptei prin raportare la un singur act material. Totodată, au fost reținute circumstanțe atenuante, astfel că nivelul de bază al amenzii a fost redus cu 10% întrucât a dovedit existența și implementarea efectivă a unui program de conformare cu regulile de concurență; cu încă 10% întrucât activitatea recurentei reclamante a fost afectată de criza generată de pandemia Covid-19; precum și cu un procent de încă 5% din nivelul de bază întrucât recurenta a dovedit derularea de acțiuni și seminarii de instruire cu tematică privind conformarea cu regulile de concurență, cu partenerii săi comerciali externi.

În ceea ce privește argumentele recurentei privind încadrarea faptei ca fiind de gravitate mică, Înalta Curte constată că, potrivit pct. 11 lit. c) din Instrucțiunile emise pentru individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea nr. 21/1996, în cadrul faptelor de gravitate mare se încadrează restricțiile pe orizontală de natura celor prevăzute de art. 7 alin. (4) lit. a) din lege, în timp ce în sarcina recurentei reclamante s-a reținut încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996 raportat la art. 101 TFUE întrucât a participat la o faptă de tip cartel, de împărțire a pieței, prin urmare, restricția este orizontală prin obiect.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat.

Astfel, potrivit art. 23 alin. (5) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din Tratat (în prezent, art. 101 și 102 TFUE): "Deciziile luate în temeiul alin. (1) și (2) nu sunt de natură penală." În același timp, aspectele invocate de recurentă raportat la hotărârea CEDO Menarini Diagnostics v. Italia (cauza nr. 43509/08) nu au incidență în cauza de față, întrucât în cauza respectivă nu s-a specificat că în materia concurenței se aplică standardul probatoriu "dincolo de orice dubiu rezonabil", ci că "natura unei proceduri administrative poate diferi, în mai multe privințe, de natura unei proceduri penale în sensul strict al termenului". De asemenea, Curtea EDO a constatat că nu a existat o încălcare a art. 6 din CEDO, motivat de faptul că instanțele administrative au exercitat un control complet cu privire la activitatea autorității de concurență din Italia; controlul oferit de legislația din Italia prevedea posibilitatea de a fi verificate atât proporționalitatea măsurilor luate de autoritate, cât și a sancțiunilor aplicate, constatându-se că instanța specializată ar fi putut cenzura inclusiv modalitatea de individualizare a sancțiunii, indiferent de calificarea acesteia ca având natură penală sau nu. Or, atâta timp cât instanța are competența de a verifica legalitatea atât a măsurilor luate de Consiliul Concurenței în cursul unei investigații, cât și a sancțiunilor aplicate prin decizia de sancționare, nu se poate reține o încălcare a art. 6 din CEDO, invocată în recurs.

Totodată, referitor la posibilitatea existenței unei explicații plauzibile alternative, aceasta nu este incidentă în cauză întrucât recurenta nu a demonstrat existența unei alternative plauzibile încălcării, în condițiile în care sarcina probei justificărilor obiective îi aparține, rațiune pentru care legiuitorul Uniunii a edictat regula ca atare în Regulamentul 1/2003.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1230 din 15 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 februarie 2024.