ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2762/2024

Ședința publică de la 22 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.04.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

a)anularea deciziei Consiliului Concurenței nr. 72/15.12.2020 în ce privește sancțiunea impusă prin aceasta A. S.R.L.;

b)În subsidiar, individualizarea corectă a faptei, ținând cont de particularitățile în cazul A. S.R.L. și, prin urmare, reducerea în mod corespunzător a sancțiunii; și

c)acordarea cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1359 din 30 iunie 2022, Curtea de Apel București -, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

I.3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1359 din 30 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Consiliul Concurenței a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia și în principal, anularea deciziei Consiliului Concurenței nr. 72/15.12.2020 în ce privește sancționarea A. S.R.L., iar în subsidiar, individualizarea corectă a faptei, ținând cont de particularitățile în cazul A. S.R.L. și, prin urmare, reducerea în mod corespunzător a sancțiunii, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea nr. 1359/2022 a Curții de Apel București a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de Legea concurenței nr. 21/1996, Ghidul BDPR și Instrucțiunile din 11 octombrie 2016 privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996, art. 101 din TFUE.

- Susține recurenta-reclamantă că mecanismul BDPR restricționează concurența și a condus la stabilirea unor contacte între furnizori. A fost evidențiată o dependență a fermierilor față de BDPR și faptul că posibilitatea de a înregistra doar o singură combinație de marcă și model în cadrul BDPR limitează concurența intra-marcă. Se specifică faptul că în cadrul BDPR, un model aparținând unei anumite mărci poate fi înscris o singură dată, cu o configurație standard specifică, indiferent de numărul de furnizori care comercializează respectivul echipament sau care au întocmit și depus documentația necesară înscrierii. BDPR influențează concurența inter-marcă și favorizează coordonarea pe piață, implicând necesitatea unor contacte minime între furnizori pentru a preveni excluderea unei mărci și pentru a minimiza impactul asupra fermierilor beneficiari și descurajează furnizorii să înscrie elementele în baza de date, lucru demonstrat prin faptul că, în cazul mărcilor B. și C., deși există mai mulți distribuitori, înscrierea în BDPR a fost efectuată exclusiv de producător .

- Recurenta-reclamantă subliniază că y și x au profitat de poziția lor superioară de negociere în raport cu A. S.R.L..

Arată, totodată, că decizia nu analizează exploatarea puterii superioare de negociere în detrimentul A. S.R.L. și nici impactul restrictiv pe care prezența și importanța celor doi producători l-au avut asupra libertății A. S.R.L. de a opera independent pe piață și de a se îndepărta de la instrucțiunile primite de la producători.

Recurenta-reclamantă arată că, în cea mai mare parte a timpului, A. S.R.L. a acționat ca intermediar pentru x și y, având în vedere relația de agenție cu fiecare dintre aceștia. În realitate, susține recurenta, agenția a reprezentat chiar și întreaga activitate a A. S.R.L. pentru o anumită marcă. Producătorii au impus un model contractual prin care A. S.R.L. a desfășurat o activitate hibridă pentru cele două mărci, operând în principal ca agent și oferind servicii de intermediere în interesul acestora, iar în plan secundar, distribuind mărcile în anumite zone, sub propriul nume.

Recurenta-reclamantă critică decizia pentru că aceasta adoptă o abordare teoretică, bazată pe presupuneri, care nu reflectă activitatea efectivă a A. S.R.L., că analiza teoretică a contractelor sugerează că A. S.R.L. a avut în principal rolul de revânzător, iar decizia se bazează pe presupuneri pentru a atribui în mod nejustificat răspunderea pentru intermediere și pentru a include agenția în sfera distribuției.

În continuare se precizează că producătorii au fost inițiatorii și conducătorii evenimentelor descrise, iar A. S.R.L. a jucat un rol formal, pasiv și limitat în discuțiile examinate, participarea sa fiind dictată de regulile BDPR și inițiată de producători pentru a proteja mărcile lor. A. S.R.L. arată că a oferit avantaje suplimentare clienților săi, evitând implementarea unui preț minim sau fix.

Totodată, învederează că acțiunile nu au fost continue, deoarece A. S.R.L. nu a aderat la regulile stabilite de producători, nu a intrat în competiție cu x și y și susține că așa-zisul mecanism de coerciție este de fapt reprezentat de măsurile reglementate de AFIR în ghidul BDPR.

- În ceea ce privește observațiile privind calificarea încălcării și sancționarea, recurenta-reclamanta susține că instrucțiunile nu determină automat ca înțelegerile între concurenți privind prețurile să fie considerate de gravitate mare. A. S.R.L. apreciază că gravitatea acestora este, cel mult, medie.

Menționează că a participat într-un mod pasiv la discuții, având rolul de a promova interesele comerciale ale producătorilor ca intermediar, discuțiile au fost inițiate de producători, bazându-se pe poziția lor superioară de negociere, pe relația de intermediere și pe dependența A. S.R.L..

Susține în continuare că deși Decizia identifică o încălcare prin obiect, ar fi fost necesară o analiză a tendinței de migrare a cererii către mărcile concurente în perioada respectivă. Arată că Decizia nu se conformează standardului de probă pentru încălcările prin obiect, așa cum a fost definit de deciziile importante ale Curții Europene de Justiție în cazuri precum D. și Cartes Bancaires.

Recurenta învederează instanței de recurs că nu se poate considera că există o relație orizontală pe piață între furnizori și distribuitori, având în vedere mecanismele economice reale dezvoltate în piață. Există o discrepanță semnificativă între descrierea formală a autorității și mecanismul real de funcționare a afacerii, luând în considerare toate elementele de context menționate anterior.

- În ceea ce privește A. S.R.L., compania arată că operează exclusiv la nivel regional, acoperind cererea doar în câteva județe din estul României.

Afirmația că ăpiețele sunt transparente, permițând concurenților să observe cu precizie prețurile celorlalți, un aspect structural care facilitează monitorizarea acordurilorÓ este, în opinia recurentei-reclamante, o presupunere simplă, care se aplică întregii piețe, incluzând și alte mărci. Decizia nu oferă argumente sau dovezi care să susțină transparența inter-marcă, indiferent de sursa de finanțare.

Recurenta-reclamantă subliniază în cererea de recurs că piața relevantă nu se limitează la produsele x și y, ci include toate mărcile care pot fi considerate substituibile. Conform datelor din Decizie, există numeroase mărci concurente care oferă alternative viabile pentru consumatori.

Este evidențiat faptul că organizarea și structurarea înțelegerilor au fost gestionate exclusiv de x și y, aspect recunoscut prin Decizie raportat la circumstanțele agravante reținute în sarcina producătorilor. Recurenta arată că acțiunile în cauză s-au concentrat doar asupra concurenței intra-marcă, iar inovația ar fi fost afectată în principal de acorduri anticoncurențiale între producătorii de mărci concurente, și nu între agenți sau distribuitori.

Mai mult, a menționat că puterea de negociere a cumpărătorilor este redusă, având în vedere că numărul furnizorilor de utilaje marca x și y este limitat la întreprinderile implicate în acordurile anticoncurențiale examinate, iar majoritatea cumpărătorilor sunt fermieri sau întreprinderi agricole de dimensiuni mici.

- Recurenta-reclamantă susține în cererea de recurs că nivelul de bază al sancțiunii ar trebui să reflecte gravitatea reală a faptelor și argumentează că pentru A. S.R.L. ar trebui avute în vedere circumstanțe atenuante suplimentare față de cele recunoscute în Decizie.

Arată că faptele au fost încurajate și chiar impuse de reglementarea deficitară și anticoncurențială BDPR, că A. S.R.L. se confruntă cu o dependență față de cei doi producători, existând un dezechilibru semnificativ al puterii de negociere, aspect recunoscut și prin Decizie.

Învederează în continuare că activitatea de revânzare a mărcilor y nu reprezintă mai mult de 20% din cifra de afaceri totală a societății, iar pentru marca y, aceasta constituie cel mult 6,1% din activitatea A. S.R.L.. Susține că producătorii au fost cei care au inițiat și condus faptele incriminate, că A. S.R.L. a acționat în principal ca intermediar pentru x și y, promovând mărcile conform indicațiilor acestora și că participarea A. S.R.L. la presupusele înțelegeri anticoncurențiale a fost foarte limitată, compania evitând efectiv implementarea acestora și adoptând un comportament concurențial corect.

Recurenta-reclamantă menționează că impactul unei sancțiuni disproporționate asupra A. S.R.L. ar fi considerabil și că aceste puncte au fost prezentate pentru a evidenția rolul minor și pasiv al A. S.R.L. în contextul faptelor analizate și pentru a argumenta că sancțiunea ar trebui să fie proporțională cu gradul de implicare și efectele acțiunilor sale pe piață. De asemenea, recurenta a precizat că circumstanțele atenuante ar trebui să fie adecvat reflectate în individualizarea sancțiunii.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de A. S.R.L., menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu consecința menținerii Deciziei Consiliului Concurenței nr. 72/2020.

Intimatul-pârât a adus argumente cu privire la acuzațiile de comportament anticoncurențial împotriva A. S.R.L., susținând că acestea nu au fost determinate de regulile AFIR privind piața reglementată. A fost subliniat că baza de date înființată de AFIR asigură rezonabilitatea costurilor și că înscrierea unei singure combinații de marcă și model nu restricționează concurența intra-marcă.

De asemenea, s-a menționat că Autoritatea de Concurență nu s-a antepronunțat prin Decizia nr. 6/2020, care a respins plângerea privind pretinsul caracter anticoncurențial al BDPR.

Intimatul-pârât a mai arătat că Autoritatea de concurență a identificat corect natura duală a sistemului de distribuție x/y și cooperarea practică dintre producători și dealeri, constatând existența unui cartel între întreprinderile concurente.

Precizează că documentele de natură contractuală existente la dosarul cauzei au relevat faptul că relațiile contractuale dintre x, respectiv yn și distribuitorii lor, printre care și recurenta-reclamantă, nu pot fi calificate drept contracte de agenție propriu-zisă.

Totodată, pornind de la principiul conform căruia factorul determinant în definirea unui contract de agenție este riscul financiar sau comercial suportat de agent în legătură cu activitățile pentru care a fost desemnat ca agent de către comitent, autoritatea de concurență a concluzionat că A. S.R.L., prin prisma relației contractuale cu producătorii, și-a asumat riscul financiar sau comercial în legătură cu activitățile proprii, contractele încheiate neputând fi calificate drept contracte de agenție propriu-zisă.

Se mai arată că prin decizia atacată, autoritatea de concurență a constatat existența unei înțelegeri anticoncurențiale orizontale de fixare a prețurilor la nivelul consumatorului final între yn/x și dealerii săi printre care și A. S.R.L..

Arată că prima instanță a respins în mod corect afirmațiile recurentei referitoare la relațiile contractuale și de concurență dintre entitățile implicate în înțelegerea de fixare a prețurilor, confirmând că prin decizia atacată s-a reținut în mod corect existența unei înțelegeri anticoncurențiale de fixare a prețurilor la nivelul consumatorului final între A. S.R.L. și celelalte societăți implicate.

Intimatul-pârât, contrar afirmațiilor recurentei, susține că, potrivit deciziei, o pondere mai mică a vânzărilor realizate prin intermediul dealerilor nu este relevantă din punct de vedere concurențial. În contextul rolului dual al distribuitorilor sau agenților de vânzări, proporția redusă a bunurilor revândute comparativ cu cele intermediare nu este semnificativă, atâta timp cât riscurile asumate de distribuitor sau agent sunt considerabile, așa cum reiese din clauzele contractuale.

Se susține prin întâmpinare că autoritatea de concurență a determinat în mod justificat că recurenta a fost parte a unui acord de fixare a prețurilor pentru produsele mărcilor x și y.

Intimatul-pârât învederează instanței de recurs că standardul probatoriu aplicat este în concordanță cu jurisprudența europeană și cu principiile stabilite la nivel național, că recunoașterea explicită și fără echivoc a faptelor anticoncurențiale de către E. și F. confirmă existența înțelegerii de fixare a prețurilor de vânzare.

Intimatul-pârât arată că a prezentat documente și informații care indică faptul că înțelegerile între întreprinderi, inclusiv implicarea recurentei, au fost orientate către stabilirea prețurilor pentru produsele mărcilor x și y. Un email datat 10 decembrie 2015 de la x confirmă că nu există obiecții față de deciziile luate în întâlnirea din 9 decembrie 2015 și comunică tuturor distribuitorilor prețurile care urmează să fie listate în BDPR.

Mai mult, precizează că Decizia nr. 72/2020 detaliază că, înainte de înregistrarea efectivă în BDPR, pe data de 20 octombrie 2014, a avut loc o întâlnire între yn și diverse întreprinderi, inclusiv A. S.R.L., unde s-a convenit ca prețurile înregistrate în BDPR să fie prețurile de listă. Pe 5 februarie 2016, echipamentele marca y au fost reintroduse în BDPR, yn transmițând un tabel cu prețurile a peste 200 de produse marca y către întreprinderile participante la cartel, inclusiv A. S.R.L., cu instrucțiunea de a respecta prețurile convenite și avertizând cu sancțiuni pentru orice deviere de la acestea. Aceste acțiuni au fost prezentate ca dovezi ale implicării recurentei în înțelegerile de fixare a prețurilor.

Intimatul-pârât menționează că A. S.R.L. a avut un rol activ în stabilirea înțelegerii anticoncurențiale și enumeră dovezile din care rezultă acest aspect.

Consiliul apreciază că înțelegerea la care a participat recurenta, având ca obiect fixarea prețurilor pentru produsele marcilor x/y, este restrictivă de concurență prin obiect, iar scopul acestei înțelegeri a fost de a stabili un nivel de preț convenabil tuturor părților implicate, cu intenția de a maximiza profiturile.

Susține că înțelegerea avea potențialul de a elimina concurența pe piață, deoarece întreprinderile implicate au convenit asupra prețurilor de vânzare, depășind simpla discuție despre parametrii pieței, concluzie a fost reținută și de instanța de fond.

Intimatul-pârât precizează că autoritatea de concurență a determinat în mod corect și legal amenda aplicată A. S.R.L., că în mod corect instanța de fond a respins argumentele recurentei privind individualizarea amenzii, stabilind că sancțiunea a fost calculată judicios, conform legislației aplicabile, la un procent de 3.5748% din cifra de afaceri din anul 2019, deși, potrivit art. 55 din lege, limita maximă era de 10% din cifra de afaceri.

Se mai arată că înțelegerea la care a participat recurenta-reclamantă este o încălcare gravă a concurenței; comportamentele observate implică restricții orizontale de fixare a prețurilor, cu mecanisme multiple de implementare și piețele afectate sunt vaste, acoperind întregul teritoriu național și implicând un număr mare de consumatori. Transparența piețelor facilitează monitorizarea acordurilor, permițând concurenților să observe prețurile celorlalți.

Intimatul-pârât menționează că înțelegerile anticoncurențiale afectează toate prețurile din piață pentru echipamentele mărcilor x și y, nu doar pe cele legate de AFIR și achiziționate cu fonduri europene, iar efectul negativ se extinde la întreaga piață. Se arată și că înțelegerile sunt structurate și bine organizate, cu întâlniri periodice la care participă persoane din conducerea societăților, iar respectarea termenilor înțelegerii este monitorizată.

Piața este într-un proces continuu de inovație și prezintă un nivel tehnologic ridicat. Puterea de negociere a cumpărătorilor este limitată, deoarece numărul furnizorilor de utilaje x și y este restrâns la întreprinderile implicate în înțelegere. Majoritatea cumpărătorilor sunt fermieri sau întreprinderi agricole mici, ceea ce amplifică impactul restricțiilor asupra lor. Aceste aspecte subliniază gravitatea încălcării și necesitatea unei abordări adecvate în sancționare.

Consiliul apreciază că nu sunt relevante circumstanțele atenuante invocate de recurentă în acest caz. Se argumentează că reglementările BDPR nu încalcă normele concurențiale și nu limitează libertatea comercială a întreprinderilor. De asemenea, se menționează că starea de dependență a A. S.R.L. față de producători și dezechilibrul puterii de negociere au fost luate în considerare la stabilirea nivelului de gravitate a faptelor, motiv pentru care s-a aplicat un nivel minim de 4% pentru gravitate, comparativ cu 5% pentru producători.

În ceea ce privește activitatea de revânzare a mărcilor y, care nu depășește 20% din cifra de afaceri totală a societății, și rolul predominant de intermediar al A. S.R.L. pentru x și y, se susține că aceste aspecte nu sunt suficiente pentru a constitui circumstanțe atenuante. În plus, faptul că producătorii au inițiat și condus faptele imputate nu este considerat un motiv pentru a reduce sancțiunea. Aceste puncte subliniază poziția instanței că sancțiunea aplicată a fost adecvată și proporțională cu implicarea și efectele acțiunilor A. S.R.L. în piață.

Intimatul-pârât a argumentat că participarea A. S.R.L. la înțelegerile presupus anticoncurențiale a fost limitată, compania evitând efectiv implementarea acestora și menținând în general un comportament concurențial corect. Cu toate acestea, Autoritatea de Concurență a identificat circumstanțe agravante pentru întreprinderile x și yn, ca inițiatoare și conducătoare ale încălcărilor. În acest cadru, presiunea exercitată de aceste întreprinderi nu este considerată o circumstanță atenuantă validă pentru A. S.R.L., această abordare fiind respinsă în mod constant în practica Comisiei.

Mai mult, s-a evidențiat că A. S.R.L. a avut un rol activ în formarea înțelegerii, participând la întâlniri și discuții cu caracter anticoncurențial și fiind una dintre societățile care a coordonat comportamentul comercial pentru înregistrarea în BDPR. De asemenea, A. S.R.L. a redirecționat corespondența anticoncurențială către F. și G., ceea ce indică o implicare semnificativă în activitățile anticoncurențiale.

Consiliul apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că recurenta-reclamantă a beneficiat de o reducere de 10% a amenzii, luând în considerare circumstanțele atenuante legate de încadrarea societății ca întreprindere mică și mijlocie și dificultățile întâmpinate în domeniul agricol din cauza secetei din 2020, în contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2.

În ceea ce privește solicitarea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, intimatul-pârât solicită instanței de recurs să aibă în vedere posibilitatea reducerii onorariului avocatului dacă acesta nu corespunde cu valoarea și complexitatea cazului, chiar dacă a fost stabilit printr-un contract de asistență juridică.

I.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.05.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

II.1 Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte reține că prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 1037/29.11.2017 a fost dispusă declanșarea unei investigații privind posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 și a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de către o serie de întreprinderi concurente active pe piața comercializării de mașini, utilaje și echipamente specializate agricole din România, printr-o posibilă coordonare a politicilor comerciale în ceea ce privește fixarea prețurilor de vânzare.

Prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 507/24.05.2019 investigația declanșată anterior a fost extinsă și asupra altor întreprinderi, respectiv H. S.R.L., A. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. și yn-I. S.R.L..

Prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 310/19.03.2020 investigația a fost extinsă și asupra întreprinderii x Global Sales GMBH. Prin același ordin a fost redefinită piața comercializării de mașini, utilaje și echipamente agricole, în funcție de categoriile de utilaje comercializate de întreprinderile implicate.

Prin Decizia nr. 72 din 15 decembrie 2020 Consiliul Concurenței a constatat și sancționat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței și ale art. 101 alin. (1) lit. a) din TFUE de către A. S.R.L. alături de alte întreprinderi concurente - x Global Sales GmbH (prescurtat J.), x Regional Center South East Europe S.R.L. (prescurtat K.), E., L., H., G., F., prin: participarea la o înțelegere anticoncurențială având ca obiect coordonarea comportamentelor comerciale în ceea ce privește fixarea prețului de vânzare practicat la comercializarea de tractoare, combine, combine autopropulsate pentru furaje, încărcătoare frontale, prese de balotat, utilaje pentru fân, remorci tehnologice pentru zootehnie marca x în România.

J. și K. au solicitat Consiliului Concurenței declanșarea unei investigații împotriva Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR pentru încălcarea de către aceasta a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, cerere respinsă prin Decizia nr. 6/05.02.2020, iar acțiunea reclamantelor pentru anularea acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 687/28.04.2021 pronunțată în dos nr. x/2020.

Consiliul Concurenței a reținut în sarcina recurentei-reclamante o restricționare a concurenței prin obiect în sensul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței și ale art. 101 alin. (1) lit. a) din TFUE, arătând că între producătorul x (cu mențiunea că în perioada 2014- septembrie 2016 este vorba de J., iar în perioada de octombrie 2016-2018 de K.) și dealerii A. S.R.L., E., L., H., G. și F. a existat o coordonare a politicilor comerciale în materie de preț, urmărind fixarea prețului de vânzare pentru utilajele marca x în scopul maximizării profiturilor prin securizarea unui anumit nivel de preț stabilit de comun acord și convenabil tuturor părților implicate, ce inițial a vizat înregistrarea utilajelor marca x în baza de date a AFIR, iar ulterior s-a extins asupra întregii activități de comercializare a respectivelor produse, independent de sursa de finanțare a achiziției (fonduri FEADR sau non-FEADR).

În absența înțelegerii, furnizorii ar fi putut transmite către AFIR solicitări de înregistrare în BDPR a elementelor marca x, fiecare dintre ei la prețul propriu, stabilit individual, iar AFIR ar fi înregistrat respectivele elemente o singură dată, la prețul cel mai mic din ofertele primite.

De asemenea, s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996 și ale art. 101 alin. (1) lit. a) din TFUE, de către mai multe întreprinderi, printre care și reclamanta A. S.R.L., prin participarea la o înțelegere anticoncurențială având ca obiect coordonarea comportamentelor comerciale în ceea ce privește fixarea prețului de vânzare practicat la comercializarea de echipamente, mașini de fertilizat marca y în România.

Pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) lit. a) TFUE, A. S.R.L. a fost sancționată, în baza art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței, cu amendă reprezentând 3,5748%% din cifra de afaceri realizată în anul 2019, reținându-se o încălcare de gravitate mare cu durată medie, acordându-se următoarele circumstanțe atenuante: existența și implementarea efectivă la nivelul întreprinderii a unui program de conformare cu regulile de concurență, astfel că nivelul de bază s-a redus cu 10%; promovarea regulilor de concurență prin pregătirea și diseminarea unor programe de conformare cu regulile de concurență la nivelul partenerilor comerciali ai societății, astfel că nivelul de bază s-a redus cu 5%; având în vedere încadrarea acesteia în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, dificultățile apărute ca urmare a secetei din domeniul agricol în anul 2020, în contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2, a determinat reducerea nivelului de bază cu 10%.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă a formulat contestație ce a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 1359 din 30.06.2022 a Curții de Apel București.

În drept, Înalta Curte reține că sunt incidente următoarele prevederi legale:

- art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (6) din Legea nr. 21/1996:

(1) Sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;(...)Ó; ă(6) Ori de câte ori Consiliul Concurenței aplică prevederile alin. (1) înțelegerilor, deciziilor sau practicilor concertate, în măsura în care acestea pot afecta comerțul între statele membre, acesta aplică, de asemenea, prevederile art. 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Ó;

- art. 7 alin. (4) pct. 1 din Legea concurenței, care prevede că acordurile privind fixarea prețurilor de vânzare către terți sunt încadrate ca fiind restricții grave;

- art. 101 din TFUE ă(1) Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care: (a)stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare. Ó

II.2. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Motivul de recurs a fost întemeiat de recurenta-reclamantă pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care se referă la situația ăcând hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materialÓ.

Cu titlu preliminar, trebuie subliniat că, potrivit art. 488 alin. (1) raportat la art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia controlul judiciar este limitat la aspecte de nelegalitate a hotărârii instanței ierarhic inferioare care au aptitudinea de a fi încadrate în motivele de casare ce sunt reglementate în mod exhaustiv la pct. 1-8 din cuprinsul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) Cod procedură civilă, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar în temeiul art. 478 alin. (3) C. proc. civ. în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

De aceea, de regulă, în recurs nu pot fi invocate motive de nelegalitate a actului administrativ noi, neinvocate în fața primei instanțe, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la evaluarea legalității hotărârii de fond, în raport cu pretențiile din cererea de chemare în judecată și cu argumentele și apărările formulate în faza procesuală a fondului.

Prin intermediul motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În respectul acestor rigori procedurale care se impun în judecarea recursului, Înalta Curte nu va analiza în cele ce urmează susținerile expuse de părți cu privire la situația de fapt, pentru că asemenea susțineri sunt formulate cu neobservarea limitelor dreptului de a deduce instanței de recurs, spre analiză, doar chestiuni care interesează legalitatea hotărârii pe care a atacat-o.

În esență, criticile aduse sentinței civile nr. 1359 din 30 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal care pot fi încadrate în acest motiv de casare vizează aspectul că instanța de fond a conferit o interpretare greșită normelor de drept material prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a), art. 55 lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996 și ale art. 101 alin. (1) lit. a) din TFUE.

Înalta Curte reține că o primă critică de nelegalitate vizează constatarea încălcării, iar cea de-a doua critică se referă la calificarea încălcării și sancționarea faptelor.

II.2.1. În ceea ce privește constatarea încălcării, recurenta-reclamantă a criticat în esență modul de funcționare al BDPR și implicațiile acestui mecanism asupra concurenței.

Față de acest aspect, recurenta-reclamantă arată că BDPR limitează concurența și determină contacte între furnizori, prezentând o serie de particularități cu potențial anticoncurențial deoarece există un grad de dependență a fermierilor față de BDPR, înscrierea unei singure combinații marcă-model limitează concurența intra-marcă, BDPR afectează concurența inter-marcă și favorizează coordonarea în piață, iar mecanismul BDPR descurajează furnizorii să înscrie elemente în baza de date.

În ceea ce privește poziția intimatului-pârât, Consiliul Concurenței arată că a realizat o examinare detaliată a sectorului economic vizat în care a descris particularitățile existente în domeniu, legislația în materie, atribuțiile Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), cadrul de reglementare și mecanismul de funcționare și actualizare al BDPR, rezultând astfel o analiză amplă și complexă a contextului în care au fost săvârșite faptele anticoncurențiale.

În esență, intimatul-pârât a arătat că mecanismul de constituire și ajustare a prețurilor de referință pentru fiecare produs înscris în BDPR constă într-o serie de activități prin care, pe de o parte, se descurajează comportamentul furnizorilor de utilaje agricole de a adopta comportamente discriminatorii în privința prețurilor practicate la aceleași produse, în funcție de natura sursei de finanțare (fonduri europene vs. alte surse de finanțare), iar, pe de altă parte, se stimulează concurența prin preț între întreprinderile care comercializează aceeași marcă de utilaje agricole.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a analizat cadrul de reglementare, precum și mecanismul de funcționare a BDPR, cu consencința înlăturării susținerilor recurentei-reclamante în ceea ce privește neajunsurile mecanismului.

Astfel, Înalta Curte reține că prin Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR), Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) înlesnește accesul solicitanților de fonduri europene la informații, simplificând în același timp procedura de achiziție. Elementele care se regăsesc în această bază de date pot fi achiziționate de către beneficiarii privați PNDR în mod direct, fără a mai parcurge nicio altă procedură de achiziție.

În conformitate cu cerințele regulamentelor europene care reglementează sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), sprijinul acordat beneficiarilor trebuie să respecte principiul rezonabilității costurilor. În acest sens, statele membre au obligația de a se asigura de faptul că toate costurile sunt stabilite printr-o metodă de calcul corectă, echitabilă și verificabilă.

Baza de date utilizată pentru evaluarea proiectelor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală în cadrul programelor naționale de dezvoltare rurală cuprinde prețuri de referință pentru mașini, utilaje și echipamente specializate.

Baza de Date funcționează pe principiul cumpărării directe a echipamentului dorit, cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, fără a mai parcurge altă procedură de achiziție, dar cu respectarea prevederilor comunitare și naționale.

Înscrierea elementelor în BDPR se realizează la solicitarea oficială transmisă de către producători/importatori/distribuitori autorizați ai mașinilor și utilajelor specializate. În cadrul bazei de date sunt afișate numai informații privind codul CPV, marca, modelul, dotările standard și prețul exprimat în euro, fără TVA, identitatea producătorului, importatorului sau distribuitorului care a transmis datele pentru înscriere nefiind afișată pe pagina oficială a AFIR.

Elementele pot fi identificate prin combinația marcă-model și nu specifică denumirea producătorului, importatorului sau distribuitorului care comercializează una sau mai multe mărci de produs. Actualizarea prețurilor se realizează la solicitarea vânzătorului care a înscris marca respectivă în BDPR, cu aprobarea conducerii AFIR pentru fiecare marcă/furnizor, în limita a 5% o dată la 12 luni, în limita a 2,5% o dată la 6 luni.

Conform regulilor de funcționare a bazei de date, în situația în care se depune spre înregistrare aceeași combinație marcă/model de către mai mulți furnizori, la prețuri diferite, AFIR va alege combinația marcă/model cu prețul cel mai scăzut și doar aceasta va fi înscrisă în BDPR.

În acest context, se constată că funcționarea corespunzătoare a acestui mecanism de finanțare este centrată pe respectarea regulilor de transparență și corectitudine de către toți cei care se înscriu cu elemente în baza de date.

Baza de date a fost concepută tocmai pentru a facilita procedurile de achiziție și de acces la finanțare, utilizarea nefiind obligatorie.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că înscrierea unei singure combinații marcă-model nu limitează concurența intra-marcă, așa cum susține recurenta-reclamantă. Faptul că în BDPR combinația marcă-model-configurație standard este unică, determină ca, în situația în care se solicită înregistrarea aceleiași combinații marcă-model de către mai mulți furnizori, la prețuri diferite, va fi aleasă de către AFIR combinația cu prețul cel mai scăzut și doar aceasta va fi înscrisă în BDPR. Așadar, efectul acestei proceduri este reprezentat tocmai de manifestarea concurenței intra-marcă la momentul înscrierii utilajelor agricole în BDPR prin selecția ofertelor de înscriere și alegerea prețului celui mai mic.

Totodată, Înalta Curte reține că instanța de fond a analizat, examinat și detaliat toate argumentele subsumate acestei prime critici în ceea ce privește imposibilitatea de a înscrie mai multe combinații tehnice și condițiile în care poate fi modificat standardul de echipare înscris, specificațiile tehnice standard, existența mai multor modalități în care pot fi achiziționate utilaje agricole de către fermieri, imposibilitatea înscrierii aceluiași element în baza de date cu un preț mai mic cu mai puțin de 5%, neafectarea concurenței inter-marcă, răspunzând și explicând în mod corect, temeinic și legal situației învederate.

Recurenta-reclamantă susține că intimatul-pârât nu a analizat în mod adecvat toate susținerile acesteia din cauza faptului că s-a antepronunțat prin Decizia 6/2020 prin care a respins plângerea privind caracterul anticoncurențial al BDPR, iar prin faptul că nu a solicitat un punct de vedere recurentei-reclamante privind obiectul plângerii și a făcut trimitere la Decizia 6/2020 în cuprinsul deciziei contestate, recurenta susține că autoritatea de concurență a încălcat dreptul la apărare al acesteia.

Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul fondului a înlăturat argumentele recurentei-reclamante în legătură cu problematica antepronunțării, deoarece procedurile Consiliului Concurenței, deși similare, nu reprezintă proceduri jurisdicționale, activitatea Consiliului (autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenței) rămânând una specifică adoptării oricărui act administrativ.

În ceea ce privește dreptul la apărare, Înalta Curte apreciază că argumentele ridicate de recurenta-reclamantă nu pot fi primite atât timp cât deciziile adoptate de Consiliul Concurenței în plen pot fi atacate în fața unei instanțe judecătorești, în procedura de contencios administrativ în primă instanță, iar împotriva acestei hotărâri părțile interesate și terții vătămați într-un drept al lor sau într-un interes legitim pot introduce recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului admite că în procedurile administrative este posibil ca nu toate garanțiile art. 6 din Convenție să fie respectate, fiind însă obligatoriu ca, în acest caz, decizia administrativă să fie supusă cenzurii unei instanțe independente, cu plenitudine de competență, care să asigure toate garanțiile procedurale ale dreptului la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul dreptului la apărare. (cauza A. Menarini Diagnostics S.R.L. c. Italie, cererea 43509/08)

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a respins această critică de nelegalitate reținând că în cadrul investigației recurenta a beneficiat de toate garanțiile prevăzute de lege pentru a-și exercita dreptul la apărare, lucru dovedit inclusiv prin formularea de observații față de raportul de investigație prin care recurenta-reclamantă a expus nemulțumirile legate de mecanismul de funcționare al BDPR.

Printr-o altă critică de nelegalitate recurenta invocă un caracter dual al relațiilor comerciale dintre A. S.R.L. și x/yn, concurența existentă între dealeri și producătorii x și yn, exploatarea unei poziții superioare de negociere prin impunerea unui model contractual care reglementa o activitate hibridă, în principal, de agent prestator de servicii de intermediere și, în subsidiar, de distribuitor de mărci în nume propriu, în considerarea relației de agenție cu fiecare dintre aceștia.

Arată recurenta-reclamantă că producătorii au avut rol de inițiatori și conducători ai faptelor, A. S.R.L. având rol pasiv, fără să fi inițiat sau organizat vreo întâlnire sau comunicare imputabilă, aceasta neavând posibilitatea de a nu participa la discuții, în caz contrar existând riscul de a fi exclusă din sistemul de distribuție.

Instanța de fond, în ceea ce privește natura juridică a relațiilor comerciale dintre cele 6 întreprinderi (A. S.R.L., E. S.A., H. S.R.L., L. S.R.L., F. S.R.L. și G. SRL) și producătorii x și yn, precum și rolurile jucate de aceste societăți pe piața de distribuție, a reținut că obiectul principal al contractelor analizate era cel de distribuție, iar serviciile de intermediere și de service erau prestații secundare.

Înalta Curte reține că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale înlăturând argumentele recurentei-reclamante privind natura juridică a relațiilor comerciale dintre părți, deoarece în urma examinării probatoriului aflat la dosarul de investigație al Consiliului Concurenței a reieșit faptul că acordurile încheiate nu pot fi calificate drept contracte de agenție propriu-zise.

Astfel, instanța de recurs reține că, în ceea ce privește comportamentul celor 6 societăți participante la înțelegerea anticoncurențială, respectiv A. S.R.L., E., L., H., G. și F., materializat în înțelegerea de fixare a prețului minim de vânzare pentru produsele marca x/y, două dintre aceste întreprinderi, E. și F., confirmă existența înțelegerii de fixare a prețului de vânzare, iar corespondența existentă la dosarul de investigație confirmă faptul că societățile indicate și-au coordonat politicile comerciale cu privire la: desemnarea de comun acord a unei singure întreprinderi care să înscrie utilajele unei anumite mărci în baza de date cu prețuri de referință, eliminând astfel concurența care ar fi trebuit să se manifeste la momentul înscrierii în baza de date și rolul AFIR de selectare, dintre oferte, a prețului cel mai scăzut; stabilirea în comun a caracteristicilor tehnice pentru configurarea elementelor ce urmau să fie înscrise în această bază de date; stabilirea de comun acord a prețurilor de referință ce urmau să fie înscrise în baza de date pentru fiecare element în parte eliminând astfel concurența care ar fi trebuit să se manifeste la momentul înscrierii în baza de date și rolul AFIR de selectare, dintre oferte, a prețului cel mai scăzut; fixarea indirectă a nivelului minim al prețurilor de vânzare de pe piață prin raportare la prețurile de referință înscrise în Baza de Date a AFIR; stabilirea consecințelor ce urmau să fie suportate de către întreprinderile care nu respectau politica de prețuri agreată.

Instanța de fond a reținut că în condițiile în care recurenta și celelalte 5 firme pot vinde independent același produs, acestea au calitatea de concurenți cu privire la produsul respectiv și, întrucât aceste 6 societăți comerciale erau singurele care puteau comercializa produsele x/y pe piața din România, înțelegerea concurențială dintre ele afecta toată piața din România pe care se comercializează produsele ce fac obiectul său.

Interesul celor 6 participanți la înțelegere, împreună cu A. și y, ca prețul afișat în baza de date AFIR să fie cât mai mare corespunde intereselor comerciale ale acestora.

În acest context, instanța de recurs reține că înțelegerea constatată și sancționată de Consiliul Concurenței este o înțelegere care are ca obiect distorsionarea concurenței libere de piață, prin fixarea unui preț minimal cu privire la comercializarea în România a unui catalog de produse.

Comportamentul părților implicate demonstrează opțiunea clară a acestora de a nu concura în stabilirea politicii de preț, procesul concurențial fiind înlocuit cu o formă de cooperare care exclude incertitudinile cu privire la comportamentul viitor pe piață al părților implicate în ce privește determinarea prețului minimal AFIR, scopul urmărit constând în minimizarea riscurilor rezultate din concurență, astfel încât prin stabilirea prețurilor de vânzare practicate la comercializarea utilajelor să fie asigurat, de toți cei 6 comercianți existenți pe piața din România a acestor produse, un nivel minim al prețurilor practicate, nivel stabilit de comun acord astfel încât să fie acceptabil pentru toate părțile implicate în înțelegere.

Fixarea prețurilor privea întreaga activitate de comercializare desfășurată de părțile la înțelegere, independent de sursa de finanțare a achiziției, fonduri europene sau alte surse de finanțare, având în vedere că prețurile din baza de date AFIR erau subiect de verificări permanente prin prisma corespondenței lor cu prețurile de piață într-o marjă de 5 %.

Piața de investigație ce a fost vizată și cele două subpiețe identificate au ca modalitate firească de manifestare a concurenței confruntarea liberă a cererii cu oferta și formarea prețurilor în mod independent de fiecare societate comercială, conform intereselor proprii, fără influența exercitată de schimbul de informații între concurenți și fără stabilirea în comun a prețurilor. Cererea este reprezentată de ferme agricole și persoane fizice (fermieri) care, în vederea desfășurării lucrărilor agricole, achiziționează utilaje agricole, iar oferta este reprezentată de către întreprinderi care oferă spre comercializare utilaje agricole, din această categorie făcând parte și întreprinderile implicate.

În ce privește proba înțelegerii, relevantă este jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza T-Mobile Netherlands, C-8/08, în care Curtea a statuat că orice operator economic trebuie să stabilească în mod autonom politica pe care intenționează să o urmeze pe piața comună. Așadar, o asemenea cerință privind autonomia se opune în mod riguros oricărui contact direct sau indirect între asemenea operatori, de natură fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui astfel de concurent comportamentul pe care întreprinderea însăși este decisă sau preconizează să îl adopte pe piață, atunci când contactele au drept obiect sau drept efect realizarea unor condiții de concurență care nu ar corespunde condițiilor normale de pe piața relevantă (Hotărârea T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctele 32 și 33, precum și jurisprudența citată).

Concluziile instanței europene în această cauză au fost în sensul că:

ÓO practică concertată are un obiect anticoncurențial în sensul articolului 81 alin. (1) CE atunci când, din cauza conținutului său, precum și a finalității sale și ținând cont de contextul juridic și economic în care se încadrează, aceasta este în mod concret aptă să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurența în cadrul pieței comune. Nu este necesară o împiedicare, restrângere sau denaturare concretă a concurenței, nici existența unei legături directe între această practică concertată și prețul de consum. Schimbul de informații între concurenți are un obiect anticoncurențial atunci când poate elimina incertitudinile legate de comportamentul avut în vedere de întreprinderile interesate.

În cadrul analizei legăturii de cauzalitate dintre concertare și comportamentul pe piață al întreprinderilor care participă la aceasta, legătură care este necesară pentru a stabili existența unei practici concertate în sensul articolului 81 alin. (1) CE, instanța națională este obligată, sub rezerva probei contrare care trebuie făcută de acestea din urmă, să aplice prezumția de cauzalitate menționată în jurisprudența Curții, potrivit căreia întreprinderile menționate, atunci când rămân active pe piață, țin cont de schimbul de informații cu concurenții lor.

În măsura în care întreprinderea participantă la concertare rămâne activă pe piața relevantă, prezumția legăturii de cauzalitate dintre concertare și comportamentul acestei întreprinderi pe piața respectivă este aplicabil chiar dacă respectiva concertare nu se întemeiază decât pe o singură reuniune a întreprinderilor respective. Ó

În același sens, în cauza C-194/14 P AC-Treuhand/Comisia, instanța europeană a statuat că modurile pasive de participare la încălcare, precum prezența unei întreprinderi la reuniuni în cursul cărora au fost încheiate acorduri având un obiect anticoncurențial, fără să se fi opus în mod vădit, reflectă o complicitate care este de natură să angajeze răspunderea sa potrivit articolului 101 TFUE, având în vedere că aprobarea tacită a unei inițiative nelegale, fără a se distanța în mod public de conținutul acesteia sau fără a o denunța entităților administrative, are drept efect să încurajeze continuarea încălcării și să compromită descoperirea sa (Hotărârea AC-Treuhand/Comisia, C-194/14 P, EU:C:2015:717, punctul 31 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, jurisprudența europeană a subliniat distincția între practica concertată și comportamentul paralel.

Astfel, în Hotărârea din 31 martie 1993, Ahlstršm Osakeyhtiš și alții împotriva Comisiei Comunităților Europene, în cauzele conexate C-89/85, C-104/85, C-114/85, C-116/85, C-117/85 și C-125/85-C-129/85 (Woodpulp II), CJUE a reamintit că ăun comportament paralel poate fi considerat ca făcând dovada unei concertări numai dacă respectiva concertare constituie singura explicație plauzibilă a unui asemenea comportament. Este necesar să se țină cont de faptul că, deși articolul 85 din tratat interzice orice formă de înțelegere de natură să denatureze concurența, acesta nu exclude dreptul operatorilor economici de a se adapta în mod inteligent la comportamentul constatat sau anticipat al concurenților lorÓ. (punctul 71)

În Hotărârea din 8 iulie 2004 Chorus UK Ltd împotriva Comisiei, T-48/00, Tribunalul de Primă Instanță a subliniat că această statuare este pertinentă ădoar în situația în care Comisia se bazează exclusiv pe existența comportamentului paralel pentru a proba existența unei practici concertateÓ. (punctul 72)

Or, în cauză proba încălcării nu a fost dedusă doar din comportamanentul pe piață, ci rezultă din coroborarea recunoașterii a două dintre întreprinderile implicate cu corespondența părților, care conturează starea de fapt reținută de către autoritatea de concurență și ulterior de către instanța de fond, în sensul că înțelegerea a fost pusă în practică pentru perioada indicată în decizia atacată, la prețurile rezultate din înțelegere, prețuri minimale care au fost practicate de partici