Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2025
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2853/2025

HOTĂRÂRE
27.05.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2853/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 27 mai 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1587/2023 din 16 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 27 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1869/2023
Ședința publică din data de 4 aprilie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sec
ÎCCJ 2024-05-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2762/2024
Ședința publică de la 22 mai 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată p
ÎCCJ 2023-03-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1298/2023
Ședința publică din data de 8 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.10.202
ÎCCJ 2023-11-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5492/2023
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2024-10-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2024
Ședința publică din data de 16 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă