Decizia nr. 3544/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 448/2024 a Curții de Apel Cluj

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea depusă pe rolul Curții de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a H.G. nr. 41/2018, în ceea ce privește art. 1 alin. (1) pct. 3, respectiv în ceea ce privește înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrare Ministerului Justiției a unei părți din apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca, Bd. x, jud. Cluj, compus dintr-un birou de 11,28 mp, un birou de 5,8 mp, un antreu de 9,99 mp, identificat cu nr. top.

x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, cu cheltuieli de judecată. 1.2. Încheierea și hotărârea instanței de fond Prin încheierea de ședință din 12 noiembrie 2018 s-a respins (prin practica) excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a acțiunii ce face obiectul dosarului înregistrat sub nr. x/2018. Prin sentința civilă nr. 448 din 16 decembrie 2024, Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal: - a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României; - a respins cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului, formulată de intervenientul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată; - a anulat în parte H.G.

nr. 41/2018, în ceea ce privește înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrare Ministerului Justiției a unei părți din apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca, Bd. x, jud. Cluj, compusă dintr-un birou de 11,28 mp, un birou de 5,8 mp, un antreu de 9,99 mp, identificat cu nr. top. x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca; - a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.915,95 de RON, cu titlul de cheltuieli de judecată. 1.3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 448 din 16 decembrie 2024 și încheierii de ședință din 12 noiembrie 2018 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ. În esență, din perspectiva primului motiv de casare (pct. 6) a arătat că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția din dispozitiv ori cuprinde argumente contradictorii. A considerat că se impune casarea hotărârii instanței de fond, în primul rând, pentru că aceasta este lipsită de conținut, nefiind consemnate integral apărările formulate de Guvernul României ori arătate motivele pentru care toate argumentele i-au fost înlăturate, ceea ce reprezintă o incontestabilă încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor Guvernului României, fiind ignorate apărările formulate în cauză, pe cale de excepție și pe fondul cererii.

Deși se impunea ca motivarea hotărârii primei instanțe să răspundă în fapt și în drept la toate apărările formulate de părți și să se refere la toate probele administrate în cauză, cu care ar fi trebuit să fie în concordanță, astfel încât să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv, totuși, nu numai că a omis să consemneze toate obiecțiunile la cererea reclamantei, dar prima instanță a examinat formal argumentele prezentate, care au fost înlăturate cu o motivare succintă. În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părților dovada că susținerile și mijloacele de apărare formulate prin cererea dedusă judecății și prin întâmpinare au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, considerentele sentinței recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție și nu dovedesc analizarea efectivă a argumentelor părților. Hotărârea instanței de fond nu permite nici exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare. Din perspectiva celui de-al doilea motiv de casare invocat (pct. 8), recurentul-pârât a criticat soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, pronunțată prin încheierea de ședință din 12.11.2018, ca fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a normelor și principiilor de drept incidente.

Pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite nu numai condițiile privind capacitatea și calitatea procesuală, ci și aceea a existenței unui interes legitim, născut și actual, personal și direct. Dispozițiile Legii nr. 554/2004 își găsesc suportul în prevederile legii fundamentale, iar din analiza acestora reiese că instanțele de contencios administrativ au obligația de a analiza și de a se pronunța și prin prisma existenței interesului legitim, nu doar a dreptului subiectiv. Or, reclamanta nu probează existența încălcării vreunui drept personal, recunoscut de lege, prin adoptarea actului administrativ contestat sau unui interes legitim, astfel cum sunt acestea definite la art. 2 alin. (1) lit. o) și lit. p) din Legea nr. 554/2004, iar motivele prezentate ar putea fi incluse în categoria interesului general.

În mod incorect prima instanța a înlăturat apărările formulate pe calea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, motivând formal că "reclamanții susțin că s-a cumpărat apartamentul în discuție". Din analiza motivelor cererii de chemare în judecată nu existau sub nicio formă indicii în sensul că reclamanta ar deține în proprietate apartamentul nr. x din B-dul x nr. 15, Cluj -Napoca. Dimpotrivă, reclamanta a invocat existența unui contract de asociere în participațiune, în temeiul căruia ar fi solicitat consiliului local cumpărarea spațiului comercial. Dacă a achitat sau nu contravaloarea prețului nu are relevanță în prezenta cauză, ci doar eventuala perfectare a contractului de vânzare-cumpărare și înregistrarea dreptului de proprietate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Prin încheierea de ședință instanța a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018 Deci, anterior anulării parțiale a Hotărârii Consiliului Local Cluj-Napoca nr. 732/2017 care a stat la baza adoptării Hotărârii Guvernului nr. 41/2018, instanța s-a antepronunțat, prin respingerea excepției lipsei calității procesuale active. Contrar opiniei judecătorului fondului, partea reclamantă nu și-a dovedit calitatea procesuală activă, iar soluția pronunțată la acea dată cu privire la excepția invocată de Guvernul României, este nelegală, fapt de natură a atrage casarea. În continuare, a arătat că soluția dată asupra fondului cauzei este, la rândul său, nelegală, hotărârea primei instanțe fiind rezultatul interpretării si aplicării greșite a legii.

În opinia sa, prima instanță nu a realizat o încadrare juridică adecvată în raport cu situația factuală relevată de actele dosarului, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții vădit nelegale. În analiza pretențiilor deduse judecății, prima instanță trebuia să observe că autoritatea pârâtă a acționat cu diligență legală, astfel încât, având în analiză Memorandumul inițiat de Ministerul Justiției în anul 2016, a aprobat transmiterea solicitării către Consiliul Local Cluj-Napoca (vizând trecerea imobilului în litigiu din domeniul public al UAT în domeniul public al statului), motivul fiind dat de necesitatea înfăptuirii actului de justiție într-un spațiu adecvat. Ulterior adoptării H.C.L.

Cluj-Napoca nr. 732/2017, Guvernul României nu a rămas în pasivitate, ci a adoptat actul administrativ în litigiu, prin care s-a aprobat înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestora în administrarea Ministerului Justiției, cu motivarea prezentată în Nota de fundamentare. Sub aspectul legalității actului normativ, a considerat că Hotărârea Guvernului nr. 41/2018 a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând motive de nulitate. În cauză nu a fost relevat un titlu de proprietate al reclamantei, iar în eventualitatea suprapunerii a două titluri de proprietate, calea judiciară de urmat este o acțiune în revendicare imobiliară, iar nu acțiunea în anulare reglementată de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Anularea unui act juridic intervine atunci când acesta este afectat de vicii de legalitate. Anularea reprezintă operațiunea juridică prin care actul se desființează, încetând astfel efectele sale juridice cu caracter retroactiv, ca și cum nu ar fi existat. Hotărârea Guvernului nr. 41/2018 este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituție, republicată și al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 (astfel cum era în vigoare la acea dată). Actul administrativ contestat a fost adoptat de către Executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Justiției.

La elaborarea acestuia au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către Ministerul Finanțelor. Prin raportare la soluția pronunțată de instanța de fond, nu pot fi reținute elemente de nelegalitate ale actului contestat, sau eventuale împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalității, veridicității și autenticității acestui act administrativ.

Legalitatea actelor administrative impune respectarea anumitor cerințe: actele să fie adoptate sau emise de către autoritățile competente din punct de vedere material/teritorial și în limitele acestor competențe; conținutul lor să fie conform cu conținutul legii în baza căreia este emis; actele să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pun în executare; actele să fie adoptate sau emise în forma specifică actelor administrative și a normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege. Toate aceste cerințe esențiale au fost respectate în cauză, hotărârea Guvernului contestată fiind emisă în deplină concordanță cu prevederile legale. Prin urmare, judecătorul fondului nu a avut temei legal pentru a dispune anularea Hotărârii Guvernului nr. 41/2018 pentru simplul fapt că actul administrativ care a stat la baza acestuia, respectiv Hotărârea Consiliului Local Cluj-Napoca nr. 732/2017, a fost anulată ulterior promovării prezentei cauze pe rolul instanței de judecată.

A criticat și soluția instanței de fond sub aspectul dispozitivului privind obligarea Guvernului României la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.915,95 RON, în principal din perspectiva obligației de plată, iar în subsidiar cu solicitarea reducerii cuantumului acestora. Partea aflată în culpă procesuală poate fi obligată la plata cheltuielilor ocazionate de proces, ceea ce nu este cazul, întrucât Guvernul României formulează doar apărări cu privire la actul administrativ adoptat, cu privire la care apreciază că nu există nici un motiv de nelegalitate, implicit, nu există o culpă procesuală. Reclamanta a fost cea care a dorit inițierea acestui demers judiciar, care nu îi profită. În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, onorariul avocațial fiind disproporționat față de activitatea care a fost depusă în cauză.

1.4. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că sentința recurată este temeinică și legală, nefiind incidente motivele de casare invocate. În esență, a arătat că hotărârea este motivată, considerentele corespund obiectului cererii de chemare în judecată - anulare H.G. nr. 41/2018 și expun raționamentul care a stat la baza soluției. De asemenea, a susținut că în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, întrucât reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra spațiului în suprafață de 27,07 mp, parte din ap. 11, care a făcut obiectul H.G. nr. 41/2008, iar pe fond instanța a aplicat principiul conform căruia nulitatea actului inițial va atrage și nulitatea actelor subsecvente.

Intimatul-intervenient Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a arătat că susține recursul Guvernului României și a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele prezentate în continuare. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin cererea introductivă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea în parte a actului normativ reprezentat de H.G. nr. 41/2018, în ceea ce privește art. 1 alin. (1) pct. 3, respectiv în ceea ce privește înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrare Ministerului Justiției a unei părți din apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca, Bd.

x, jud. Cluj, compus dintr-un birou de 11,28 mp, un birou de 5,8 mp, un antreu de 9,99 mp, identificat cu nr. top. x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, cu cheltuieli de judecată. Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a acțiunii ce face obiectul dosarului înregistrat sub nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Cluj. După reluarea judecății, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul Ministerul Justiției, iar pe fondul cauzei, a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată și a anulat în parte H.G.

nr. 41/2018, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.915,95 RON. Pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând soluția primei instanțe dată asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și asupra fondului cauzei, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Examinând criticile formulate, instanța de control judiciar nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cadrul căruia recurentul-pârât a susținut că hotărârea este lipsită de conținut, că nu au fost consemnate integral apărările pe care le-a formulat ori arătate motivele pentru care toate argumentele i-au fost înlăturate, ceea ce reprezintă o incontestabilă încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat în mod clar și logic raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii excepției lipsei calității procesuale active și admiterii acțiunii reclamantei. În practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, s-a reținut că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ. O parte din critici au fost îndepărtate implicit de instanță, prin maniera diferită de soluționare a unor aspecte esențiale referitoare la actul care a stat la baza emiterii H.G. nr. 41/2018, respectiv HCL Cluj-Napoca nr. 732/2017, act care a fost anulat prin sentința civilă nr. 1700/2004 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2018. Întrucât argumentele pârâtului se raportau exclusiv la situația anterioară anulării HCL Cluj-Napoca nr. 732/2017 și erau centrate pe prezumția de legalitate a acestui act administrativ, analiza lor explicită nu se mai justifica. Instanța de judecată nu era obligată să urmeze linia de argumentație a părții și să demonstreze în mod explicit argumentele pe care le consideră neîntemeiate, ci înlăturarea acestor argumente poate să decurgă implicit din incompatibilitatea lor cu argumentele însușite de instanță.

Prin urmare, faptul că în considerentele hotărârii nu au fost consemnate integral apărările formulate de Guvernul României și nu au fost arătate motivele pentru care toate argumentele acestuia au fost înlăturate, nu este de natură să atragă casarea hotărârii deoarece motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de părți, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. În ceea ce privește cealaltă teză a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., invocată de recurentul-pârât, Înalta Curte observă că aceasta se referă la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată. Or, niciuna dintre aceste situații nu se identidică în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurent ca atare. Instanța de control judiciar constată că prima instanță a făcut o corectă dezlegare a problemei de drept supusă analizei, nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc.

civ., invocat de recurentul-pârât. Prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauză, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei sunt incidente dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în contenciosul administrativ, în cazul contestării unui act administrativ, calitatea procesuală activă aparține persoanei care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim de o autoritate publică, prin emiterea actului, în timp ce calitatea procesuală pasivă aparține autorității publice care a emis actul administrativ atacat. Interesul legitim privat de care s-a prevalat reclamanta îl reprezintă protejarea dreptului său de proprietate, susținând că există o suprapunere între proprietatea sa și imobilul nr. 11 care a format obiectul anexei la H.G.

nr. 41/2008 prin care s-a aprobat, la art. 1, înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Justiției a imobilelor prevăzute în anexă, printre care figurează, la poziția 3, apartamentul 11 situat în Cluj-Napoca, Bd. x. Or, având în vedere raportul juridic dedus judecății și actul administrativ contestat în prezenta cauză, soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamante este una corectă și se impune a se menține. Referitor la soluția pronunțată pe fondul dedus judecății, Înalta Curte constată că este legală, fiind o aplicare a regulii de drept potrivit căreia anularea actului juridic inițial (primar) atrage și anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice, nulitatea fiind o sancțiune care produce efecte retroactive.

În mod just a reținut instanța de fond că H.G. nr. 41/2018 privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestora în administrarea Ministerului Justiției a fost adoptată în temeiul HCL nr. 732/2017 prin care s-a aprobat transmiterea imobilelor situate în Cluj-Napoca, Bd. x, din domeniul public al municipiului Cluj-Napoca în domeniul public al statului român. Printre aceste imobile se număra și apartamentul nr. x, compus din 11 birouri, trei antreuri, patru depozite, două magazii, antreu subsol, scări acces subsol, două holuri, un hol comun cu ap. 13, un hol comun cu ap. 12 și 13, sală de ședințe comună cu ap. 12 și 13, balcon și patru garaje, cu nr. top.

x, cu părți indivize comune în cotă de 32,00/100 parte, înscris în CF nr. x. Prin sentința civilă nr. 1700/2024, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2018, definitivă prin nerecurare, a fost anulată în parte HCL Cluj-Napoca nr. 732/2017, respectiv în ceea ce privește transmiterea din domeniul public al municipiului Cluj-Napoca în domeniul public al statului român și declararea ca bun de interes public național a unei părți din apartamentul nr. x (parter), situat în Cluj-Napoca, Bd. x, jud. Cluj, parte compusă dintr-un birou de 11,28 mp, un birou de 5,8 mp și un antreu de 9,99 mp, imobil identificat cu nr. top. x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca. În aceste condiții, anularea în parte a actului juridic inițial reprezentat de HCL Cluj-Napoca nr. 732/2017, atrage și anularea în parte a actului subsecvent, respectiv a H.G.

nr. 41/2018 care a fost adoptat în temeiul actului inițial, având în vedere că nulitatea produce efecte inclusiv pentru trecut. Cât privește motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată, o dată constatată legalitatea soluției pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., potrivit căruia partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească acesteia cheltuieli de judecată. Referitor la subsidiarul acestei critici, în sensul neîndeplinirii condiției cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că asupra acestei chestiuni s-a pronunțat Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc.

civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluției astfel dispuse, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut că: "proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate". Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanțelor de judecată prin decizia anterior menționată, conform art. 517 alin. (4) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că motivul referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României, ca nefondat. Având în vedere cererea intimatei-reclamante de obligare, în solidar, a recurentul-pârât și a intimatul-intervenient la plata cheltuielilor de judecată dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul de recurs la filele x, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte îi va obliga la plata sumei de 7.032 RON. ÎNALTA CURTE,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 448 din 16 decembrie 2024 și încheierii de ședință din 12 noiembrie 2018 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă, în solidar, recurentul-pârât și intimatul-intervenient la plata către intimata-reclamantă a sumei de 7.032 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 19 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.