Decizia nr. 3506/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârea instanței de fond Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal, la data de 19.01.2024, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, anularea refuzului pârâtului emis prin Adresa nr. x/08.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru B., cetățean al statului Nepal, și obligarea acestuia să emită un nou act prin care să soluționeze favorabil cererea reclamantei de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Prin sentința nr. 397 din 22 mai 2024, Curtea a admis acțiunea reclamantei, a anulat Actul nr. x/BICS/OCA/08.11.2023 emis de IGI-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin și a obligat pârâtul la eliberarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin (Nepal) B., luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe pârâtul MAI-Inspectoratul General pentru Imigrări- Direcția Migrație-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, după rejudecarea cauzei, respingerea contestației formulate de S.C. A. S.R.L.. În esență, a apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la îndeplinirea de către intimată a condițiilor generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, prevăzute de O.G.

nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România. A precizat că în vederea stabilirii dacă societatea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din actul normativ menționat, a efectuat o serie de verificări. Astfel, la data de 20.09.2023, echipa operativă din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Timiș s-a deplasat la sediul firmei A. S.R.L., situat în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, unde a constatat faptul că sediul social este fictiv întrucât, la adresa respectivă nu se desfășoară activități lucrative.

Ca urmare a efectuării controlului, a rezultat că societatea nu se identifică la adresa sediului și nu se desfășoară efectiv activitate compatibilă cu funcțiile COR pentru care a solicitat avizul de angajare în muncă, aspect rezultat și din certificatul constatator prezentat cu ocazia depunerii cererii și a documentelor subsecvente, din care rezultă că nu se desfășoară activitățile prevăzute în actul constitutiv sau modificator și nu există puncte de lucru. În opinia recurentului-pârât, nu se poate afirma că simpla depunere a documentelor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2014 ar fi suficientă pentru îndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) atunci când, în urma verificărilor efectuate de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile acestuia, se constată că societatea comercială înființată nu desfășoară niciun fel de activitate economică, fiind înființată exclusiv în scopul facilitării obținerii dreptului de ședere al străinilor pe teritoriul României.

A plasa un muncitor străin la un beneficiar, în vederea obținerii unui beneficiu material de pe urma muncii acestuia, nu poate fi interpretat în sensul definit de legiuitor că societatea "desfășoară activități compatibile cu funcția pentru care se solicită emiterea avizului de angajare". Referitor la cele reținute de instanța de fond cu privire la autorizarea societății ca agent de muncă temporară în temeiul art. 88 alin. (3) din Codul muncii, a precizat recurentul că încadrarea cetățenilor străini la un angajator, agent de muncă temporară, este posibilă numai cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, art. 2 din H.G. nr. 1256/2011, art. 94 alin. (1) din Codul muncii și art. 30 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2014. Potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, este necesar ca, pentru obținerea unui aviz de angajare, societatea comercială solicitantă să facă dovada că desfășoară activități compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului. Referitor la proporționalitatea deciziei refuzului emiterii avizului de angajare, acesta respectă principiul proporționalității definit de art. 9 din Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, conform căruia orice măsură luată de o autoritate publică, ce afectează drepturile indivizilor, trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară n vederea atingerii acelui scop și, în același timp, cea mai rezonabilă.

Decizia emisă este justificată de neîndeplinirea de către reclamantă a condițiilor legale pentru angajarea străinului pe teritoriul României, fiind dispusă cu respectarea exigențelor normative relevante în cauză. 3. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității introducerii cererii de recurs (respinsă prin încheierea de ședință din 13 martie 2025), iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a apărărilor intimatei-reclamante, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a dedus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ refuzul de eliberare a avizului de angajare pentru cetățeanul nepalez B., refuz ce a fost întemeiat pe neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind prestarea de către angajator a unor activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. Prima instanță a reținut a fi nejustificat refuzul recurentului-pârât IGI-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, apreciind că modul concret de desfășurare a activității de către societatea reclamantă, în condițiile în care O.G.

nr. 25/2014 nu interzice angajarea străinului de către un agent de muncă temporară, nu denotă o favorizare a migrației și nici o discriminare a cetățenilor români, ai UE, SEE și, respectiv, a cetățenilor străini care au acordat un drept de ședere pe termen lung pe teritoriul României. Recurentul-pârât a criticat soluția instanței de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că a aplicat greșit dispozițiile legale care reglementează condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

În motivarea refuzului, autoritatea emitentă a făcut referire la neîndeplinirea condiției generale prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind prestarea de către angajator a unor activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, în sensul că din verificările efectuate a rezultat că angajatorul nu desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului. Înalta Curte constată că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale menționate, considerând că nu este necesar ca reclamanta să desfășoare activitatea la sediul său, de vreme ce O.G. nr. 25/2014 nu interzice angajarea străinului de către un agent de muncă temporar.

Astfel, din interpretarea gramaticală a textului legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, întemeiată pe expresia "desfășoară", rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care persoana realizează în concret activități materiale compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă, deci, realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate pentru care solicită avizele de angajare. Sfera noțiunii "a desfășura o activitate" este diferită de cea identificată prin sintagma "a avea în obiectul de activitate un anumit cod CAEN", prima reprezentând efectuarea unor acte materiale, iar a doua înscrierea în documentele constituite a unor denumiri și simboluri și are doar semnificația unei condiții juridice pentru îndeplinirea legală a celei dintâi.

Faptul că cetățenii străini, pentru care se solicită eliberarea avizelor de angajare, lucrează în cadrul altor societăți, în baza contractelor de prestări servicii, încheiate de intimata-reclamantă cu aceste societăți nu face să fie îndeplinită condiția desfășurării efective a activități autorizate. Prin urmare, din moment ce nu s-a dovedit că intimata-reclamantă desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, Înalta Curte concluzionează că este justificat refuzul eliberării avizului de angajare, raportat la neîndeplinirea cerinței stipulate la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 6 din O.G.

nr. 25/2014, dovada condiției generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanță se efectuează, în primul rând, prin depunerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului, însă aceasta nu semnifică faptul că este suficientă autorizarea unei activități în evidențele ONRC pentru a se considera întrunită condiția legală, raportat la conținutul normei juridice care prevede în mod expres cerința desfășurării efective a acestei activități. În acest sens, și prevederile art. 28 alin. (2) din O.G.

nr. 25/2014 dispun că, ulterior depunerii documentației de către persoana juridică, structura de imigrări poate efectua verificări suplimentare pentru a constata îndeplinirea condițiilor pentru obținerea avizului de angajare, inclusiv a cerinței de la art. 4 alin. (2) lit. a), tocmai pentru a se evita orice suspiciuni de migrație ilegală și pentru a se stabili cu certitudine că nevoia de forță de muncă aparține, într-adevăr, solicitantului avizului de angajare.

Această interpretare este confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție care, ulterior pronunțării sentinței recurate, a intervenit, printr-o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțând Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 252 din 24 martie 2025 prin care a stabilit că, "În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabilește că: Pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului,

fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.". Relevante pentru cauză de față, prin raportare la susținerile intimatei-reclamante în sensul că activitatea ar putea fi desfășurată în calitate de agent de muncă temporară, sunt cele reținute în par. 53 din decizie, în sensul că, "49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfășura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.

50. În egală măsură, coroborarea acestei dispoziții legale cu cea conținută la art. 6 alin. (1) din același act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor mențiunea care permite juridic desfășurarea unei activități nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității cu care funcția pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfășura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acțiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri și simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenția dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.

51. Cu alte cuvinte, condiția pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfășurare în concret a activității pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce privește regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 dau naștere unei prezumții relative de îndeplinire a cerinței, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară. 52. Spre aceeași interpretare converg și prevederile art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.

53. În concluzie, se apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfășura să se identifice cu una dintre activitățile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, precum și suplimentar ca angajatorul să desfășoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiția nu se verifică în ipoteza în care nu titularul cererii de avizare desfășoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.

54. De altfel, voința legiuitorului a fost clarificată în același sens, prin Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, prin care s-au modificat și dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014.

Cu această ocazie, s-a reținut că este necesară "modificarea art. 4 alin. (2) lit. a) în sensul menționării faptului că străinul desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, modificarea fiind necesară pentru claritatea textului și eliminarea diferitelor interpretări în analizarea îndeplinirii condiției". 55. Deopotrivă, trebuie subliniat că această concluzie nu intră în contradicție cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.256/2011 privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, invocate în cuprinsul sentinței și al cererii de recurs din cadrul dosarului în care a fost pronunțată încheierea de sesizare, întrucât domeniile de aplicare a celor două acte normative nu se suprapun.

În acest sens, după cum rezultă din art. 2 al actului normativ menționat, punerea la dispoziție a lucrătorilor temporari străini presupune două cerințe specifice cumulative, anume ca angajatorii să dețină calitatea de agenți de muncă autorizați conform respectivei hotărâri și ca angajații să fie domiciliați sau să dețină reședința în România, în baza autorizației de muncă sau a permisului de ședere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii." După cum a constatat și prima instanță, intimata-reclamantă prestează servicii de livrare a resurselor umane, sub formă de muncă temporară. Însă, după cum reiese din considerentele deciziei menționate anterior, titularul cererii de avizare este cel care trebuie să desfășoare propriu zis activitatea, prin intermediul propriilor săi angajați, prestarea activității de către colaboratori sau subcontractori ai intimatei-reclamante nefiind de natură să întrunească condițiile legale.

În consecință, contrar celor reținute de judecătorul fondului, refuzul recurentului-pârât de emitere a avizului de angajare respectă dispozițiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din acest act normativ, maniera de interpretare a acestor norme de drept material fiind statuată cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 20 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât MAI-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge cererea formulată de reclamanta S.C.

A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne- Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație-Biroul Pentru Imigrări Caraș-Severin împotriva sentinței nr. 397 din 22 mai 2024 a Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și, în rejudecare: Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 19 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.