ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 693/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.02.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrațiune-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, anularea refuzului pârâtului IGI Caraș-Severin nr. x/BICS/BED din 10.02.2023 (comunicat la 15.02.2023) privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru B., și obligarea pârâtului să emită un nou act prin care să soluționeze favorabil cererea de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Prin sentința nr. 342 din 8 iunie 2023, Curtea a admis acțiunea, a anulat Actul nr. x/BICS/BED din 10.02.2023 emis de Biroul de Imigrări Caraș-Severin și a obligat pârâtul la eliberarea avizului pentru cetățeanul străin B., cetățean al statului Nepal.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări- Direcția Migrație-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a formulat recurs, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea contestației formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L..

A susținut recurentul-pârât că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la îndeplinirea de către intimată a condițiilor generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, prevăzute de O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

A prezentat situația de fapt, precizând că noul angajator, A. S.R.L., nu a prezentat acordul scris din partea angajatorului anterior, C. S.R.L., la care străinul figura cu aviz de muncă și contract de muncă încetat la data de 12.10.2022, sau decizia de încetare a contractului individual de muncă cu angajatorul anterior din care să rezulte condițiile în care acesta a fost încetat. Ulterior, societatea C. S.R.L. a transmis Decizia de încetare nr. 144/12.10.2022 a contractului de muncă nr. x/21.06.2022, decizie care nu s-a aflat în posesia lucrătorilor din cadrul Biroului pentru Imigrări Caraș-Severin.

Din decizia de încetare a contractului de muncă rezultă că acesta a încetat în baza art. 81 alin. (7) din Legea nr. 53/2003, astfel că nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014.

În vederea obținerii avizelor de angajare solicitate, societatea comercială trebuia să îndeplinească toate condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare prevăzute de O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România, iar instanța de fond a interpretat greșit ca fiind îndeplinită această condiție prevăzută de art. 17 alin. (5) și (6) din ordonanță.

A mai precizat recurentul-pârât că instanța de fond a dat valoare juridică procedurii de încărcare pe portalul instituției a documentelor necesare obținerii avizului de angajare în muncă, data la care cererea s-a considerat depusă ar fi cea la care a avut loc depunerea fizică a documentelor.

În realitate, la data de 18.11.2022 a fost efectuată o operațiune de încărcare a documentelor pe platforma online în vederea obținerii unei programări pentru depunerea fizică a cererii de obținere a avizului de angajare la ghișeul formațiunii teritoriale IGI. Încărcarea documentelor în aplicația portaligi.mai.gov.ro nu constituie înregistrarea cererii respective în sens administrativ, această operațiune tehnico-materială cu caracter administrativ fiind îndeplinită doar cu ocazia prezentării documentelor la ghișeul de lucru cu publicul.

A mai menționat recurentul-pârât că, la data de 24.02.2023, S.C. D. S.R.L. a solicitat prin cererea nr. x/24.02.2023 emiterea avizului de angajare în muncă pentru cetățeanul străin B., iar la data de 29.03.2023, Direcția pentru Imigrări București a emis avizul de angajare în muncă nr. x, fiind înmânat societății la data de 05.04.2023, astfel că, începând cu 19.04.2023, conform contractului individual de muncă nr. x, B. este angajatul acestei societăți.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce succed.

În esență, recruentul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin susține încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, mai exact a prevederilor art. 17 alin. (5) și alin. (6) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, având în vedere că a considerat a fi îndeplinite condițiile de admitere a cererii formulate de reclamantă.

Contrar alegațiilor recurentului și în acord cu opinia instanței de fond, al cărei raționament logico-juridic îl împărtășește, Înalta Curte reține caracterul nejustificat al refuzului emis de autoritatea pârâtă, sentința atacată fiind pronunțată cu interpetarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente în materie raportat la probatoriul administrat.

Conform art. 17 alin. (1), (2) și (4) din O.G. nr. 25/2014, forma în vigoare în perioada de referință, "(1) Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepția celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE; (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), străinul este încadrat în noul loc de muncă în baza unui nou aviz de angajare obținut de angajator în condițiile prezentei ordonanțe; (4) Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9."

Alin. (5) al aceluiași articol se prevede că, "În situațiile prevăzute la alin. (1), cu condiția să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări", iar la alin. (6) se stipulează că "Prevederile alin. (5) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Din interpretarea textului de lege anterior citat reiese că, în lipsa acordului scris din partea angajatorului anterior, este necesară depunerea deciziei de încetare a contractului de muncă, pentru a se verifica motivele încetării, deoarece, în anumite cazuri de încetare a raportului de muncă, acordul menționat nu mai este necesar, potrivit art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014 (inițiativa angajatorului anterior, acordul părților ori demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă).

În cauză, cu privire la condiția prezentării acordului scris din partea angajatorului anterior sau a deciziei de încetare a contractului de muncă din care să rezulte motivele încetării, se impune a se reține că reclamanta a susținut că acest acord a existat, străinul fiind încadrat cu timp parțial la S.C. E.. Recurentul-pârât a apreciat, că acordul provenit de la societatea menționată anterior nu ar fi valabil, întrucât încalcă art. 3 alin. (2) lit. m) din O.G. nr. 25/2014, conform căruia nu este necesară obținerea avizului de angajare pentru încadrarea în muncă pe teritoriul României a străinilor titulari ai dreptului de ședere temporară în scop de muncă, încadrați cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pentru încadrarea în muncă la un alt angajator cu contract individual de muncă cu timp parțial.

Este adevărat că acordul angajatorului inițial, C. S.R.L., nu a fost depus, ci doar cel exprimat de următorul angajator. Însă, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă avea posibilitatea cunoașterii motivelor încetării raportului de muncă încheiat cu angajatorul inițial, existând obligația acestuia de a comunica încetarea contractului în termen de 10 de zile, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014,conform cărora "Angajatorul/Beneficiarul prestării de servicii prevăzut la alin. (1) are obligația de a comunica Inspectoratului General pentru Imigrări, în termen de 10 zile, modificarea sau încetarea contractului individual de muncă încheiat cu străinul ori, după caz, încetarea detașării acestuia".

O atare condiție este prevăzută doar în scopul prezervării drepturilor primului angajator, potrivit art. 17 din O.G. nr. 25/2014, modificat prin O.U.G. nr. 143/2022, care suportă, de principiu, toate cheltuielile necesare încadrării străinului pe piața muncii din România, dar cu privire la acest angajator inițial s-a susținut că din vina sa au încetat raporturile de muncă cu cetățeanul străin, conform probelor administrate sub acest aspect.

Or, în conformitate cu art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, prevederile alin. (5) al aceluiași articol (ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cât privește dreptul cetățeanului străin de ședere temporară pe teritoriul României, este de observat că acesta a deținut un permis unic valabil până la data de 03.08.2023, așa încât, la momentul soluționării cererii de către autoritatea pârâtă, permisul se afla în perioada de valabilitate, neputându-se vorbi despre pierderea valabilității permisului în discuție raportat la dispozițiile art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 și la condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002.

De altfel, prin intermediul art. II din Legea nr. 382/2022, legiuitorul a prevăzut posibilitatea solicitării unui nou permis inclusiv cetățenilor străini care au permisul unic expirat, dar în acest sens este necesar ca aceștia să aplice pentru prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, în speță existând premisele prelungirii valabilității documentului solicitat după încheierea contractului de muncă pentru care s-a solicitat de către societatea reclamantă emiterea avizului, potrivit art. 56 alin. (9

1

) din O.U.G. nr. 194/2002.

Or, în lipsa avizului de angajare al cărui refuz de eliberare îl constituie obiectul cauzei de față, cetățeanul străin B. nu poate încheia un contract individual de muncă valabil cu o societate comercială din România și nici să depună documentele la sediul autorității pârâte, întrucât nu are posibilitatea să demonstreze că deține mijloacele materiale corespunzătoare pentru a se întreține pe perioada șederii în România și pentru întoarcerea în țara sa de origine.

Cum, în prezenta cauză, probatoriul administrat confirmă faptul că cetățeanul străin a intenționat să desfășoare activitate pe teritoriul României, așa cum reiese din noul contract de muncă încheiat, se constată că în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond că refuzul emiterii avizului de muncă solicitat are drept consecință ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul statului român de a se asigura că cetățenii străini care obțin dreptul de ședere respectă scopul declarat și interesul privat al cetățeanului străin de a accede la un loc de muncă pe teritoriul României.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar reține și faptul că, deși autoritatea pârâtă a susținut că angajatorul nu a depus decizia de încetare a contractului de muncă cu angajatorul inițial C. S.R.L., în întâmpinarea formulată în fața instanței de fond a precizat denumirea și datele de identificare ale angajatorului inițial, precum și data încetării contractului de muncă cu acesta, 12.10.2022, confirmând că este în posesia informațiilor referitoare la încetarea contractului de muncă cu acest angajator.

Prin urmare, față de cele reținute, Înalta Curte constată îndeplinită condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, soluția instanței de fond fiind legală.

Subsumat motivului de casare invocat, recurentul a contestat și aspecte pretins a fi reținute de prima instanță în ceea ce privește procedura de încărcare pe portalul instituției a documentelor necesare obținerii avizului de angajare în muncă, mai exact cu privire la data la care această cerere se consideră depusă, apreciind că data respectivă este cea la care are loc depunerea fizică a documentelor și nu cea la care s-a realizat înregistrarea online a cererii respective. În plus, a arătat că scopul depunerii online a documentației prin intermediul aplicației puse la dispoziția angajatorilor este de a verifica dacă documentația încărcată pe platformă este completă și nu de a verifica înscrisurile în sine.

Verificând sentința atacată prin prisma celor susținute și a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte observă că aceste motive ale recurentului-pârât nu au fost supuse dezbaterii instanței de fond, iar judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale sentinței recurate, astfel că invocarea omisso medio a unor motive nepropuse spre analiză primei instanțe nu este permisă direct în calea de atac.

În concluzie, se constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinței recurate și că nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluția contestată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin împotriva sentinței nr. 342 din 8 iunie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.