ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 77/2024

Ședința publică din data de 11 ianurie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a formulat contestație împotriva refuzului pârâtului I.G.I. Caraș-Severin nr. x/BICS/BED din 10.02.2023 (comunicat la 15.02.2023) privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru B., cetățean al statului Nepal, al permisului unic de ședere valabil până la 03.08.2023, solicitând instanței să dispună anularea actului emis de pârât și obligarea acestuia să emită un nou act prin care să soluționeze favorabil cererea de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin indicat, raportat la înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei.

Prin sentința nr. 341 din 08.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrațiune-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor; a dispus anularea actului nr. x/BICS/BED din 10.02.2023 emis de Biroul de Imigrări Caraș-Severin; a obligat pârâtul la eliberarea avizului pentru cetățeanul străin B., cetățean al statului Nepal, al permisului unic de ședere valabil până la data de 03.08.2023; și a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței nr. 341 din 08.06.2023 a Curții de Apel Timișoara a exercitat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, invocând în drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susținut că motivul pentru care apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material îl reprezintă interpretarea instanței de fond cu privire la îndeplinirea de către intimată a condițiilor generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, prevăzute de O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Astfel, în contextul factual evidențiat, a arătat că, în vederea obținerii avizelor de angajare solicitate, societatea comercială trebuia să îndeplinească toate condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare prevăzute de O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România, iar instanța de fond a interpretat greșit ca fiind îndeplinită această condiție prevăzută de art. 17 alin. (5) și (6) din ordonanță.

Aceasta întrucât din documentele înaintate se poate observa că, în ceea ce privește acordul depus, eliberat de societatea C. S.R.L., cetățeanul străin nu figurează în evidențele Revisal ca fiind angajat la societatea menționată.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora: "Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță constituie motive de refuz de eliberare a avizului de angajare/detașare", în mod temeinic și legal a refuzat Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin emiterea avizelor de angajare solicitate de reclamantă, comunicându-i refuzul eliberării și motivele ce au stat la baza deciziei.

A mai susținut recurentul că eliberează avize de angajare numai atunci când constată îndeplinirea tuturor condițiilor generale și speciale prevăzute de O.G. nr. 25/2014, asigurându-se că unicul scop pentru care un angajator intenționează să aducă un străin în România este acela de a-l încadra legal în muncă, exclusiv în beneficiul angajatorului.

În continuare, a contestat cele reținute în sentința de fond atacată, în care instanța a dat valoare juridică procedurii de încărcare pe portalul instituției a documentelor necesare obținerii avizului de angajare în muncă, data la care această cerere se consideră depusă fiind cea la care are loc depunerea fizică a documentelor. În realitate, a opinat recurentul, la data de 18.11.2022 a fost efectuată o operațiune de încărcare a documentelor pe platforma online în vederea obținerii unei programări pentru depunerea fizică a cererii de obținere a avizului de angajare la ghișeul formațiunii teritoriale Inspectoratul General pentru Imigrări.

Sub același aspect a susținut că încărcarea documentelor în aplicația portaligi.gov.ro nu constituie înregistrarea cererii respective în sens administrativ, această operațiune tehnico-materială cu caracter administrativ fiind îndeplinită doar cu ocazia prezentării documentelor la ghișeul de lucru cu publicul.

De asemenea, referitor la depunerea online a documentației prin intermediul aplicației puse la dispoziția angajatorilor, a susținut că scopul este de a verifica dacă documentația încărcată pe platformă este completă, pentru a putea fi planificate cererile pe portal în vederea depunerii efective la ghișeul cu publicul, odată cu prezentarea documentelor originale, pentru a evita crearea de aglomerări și cu timpi mari de așteptare, și nu verificarea înscrisurilor în adevăratul sens al cuvântului, așa cum reiese din cererea de chemare în judecată, astfel că, prin programarea cererilor, structura de imigrări nu se antepronunță cu privire la soluționarea acestora.

În final a menționat faptul că, prin cererea nr. x/24.02.2023, societatea D. S.R.L. a solicitat emiterea avizului de angajare în muncă pentru cetățeanul străin B., iar la data de 29.03.2023 Direcția pentru Imigrări București a emis avizul de angajare în muncă nr. x, fiind înmânat societății la data de 05.04.2023, astfel că, începând cu 19.04.2023, cetățeanul străin B. este angajatul S.C. D. S.R.L., conform contractului individual de muncă nr. x.

Pentru motivele expuse a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii contestației formulate de reclamantă.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală, pentru motivele arătate, și a anexat hotărâri judecătorești cu titlu de practică judiciară relevantă în materie.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce succed.

Obiectul demersului judiciar din prezenta cauză este reprezentat de contestația formulată de societatea reclamantă S.C. A. S.R.L., pe calea prevăzută de art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, împotriva refuzului comunicat la 15.02.2023 de către pârâtul Inspectoratul General de Imigrări Caraș-Severin cu adresa din 10.02.2023, privind emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul statului Nepal, B., solicitând anularea actului contestat și obligarea pârâtului la emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul străin indicat.

Actul contestat a fost emis ca urmare a cererii formulate de societatea reclamantă, depusă online la data de 18.11.2022 și înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. x, prin care a solicitat emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul străin B., reținând autoritatea pârâtă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, adică nu a prezentat acordul scris din partea angajatorului anterior sau decizia de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul respectiv.

În susținerea contestației formulate reclamanta a arătat că B., cetățean al statului Nepal, și-a încetat raporturile de muncă cu fostul angajator și nu a primit din partea acestuia decizia de încetare a raporturilor de muncă sau un acord scris, întrucât a fost recuperat de voluntarii unei asociații umanitare, care l-au găsit în Gara de Nord din Timișoara și i-au acordat sprijin material, moral și juridic până la găsirea unui nou angajator. Totodată, a arătat că a depus atât la autoritatea pârâtă, cât și la dosarul de fond, acordul din partea societății unde cetățeanul străin a fost angajat cu timp parțial.

Prima instanță a apreciat întemeiată contestația formulată de reclamantă și a admis-o, dispunând anularea actului contestat și obligarea autorității pârâte la eliberarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin B..

Soluția pronunțată a fost criticată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, care a reproșat primei instanțe încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, mai exact a prevederilor art. 17 alin. (5) și alin. (6) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, având în vedere că a considerat a fi îndeplinite condițiile de admitere a cererii formulate de reclamantă.

Contrar alegațiilor recurentului și în acord cu opinia instanței de fond, al cărei raționament logico-juridic îl împărtășește, Înalta Curte reține caracterul nejustificat al refuzului emis de autoritatea pârâtă, sentința atacată fiind pronunțată cu interpetarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente în materie raportat la probatoriul administrat.

Dispozițiile legale relevante pe subiectul analizat sunt cele cuprinse la art. 17 din O.G. nr. 25/2014, forma în vigoare în perioada de referință, potrivit cărora: "(1) Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepția celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE"; (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), străinul este încadrat în noul loc de muncă în baza unui nou aviz de angajare obținut de angajator în condițiile prezentei ordonanțe; (4) Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9."

În continuare, la alin. (5) al aceluiași articol se prevede că, "În situațiile prevăzute la alin. (1), cu condiția să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări", iar la alin. (6) se stipulează că "Prevederile alin. (5) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Din interpretarea textului de lege anterior citat reiese că, în lipsa acordului scris din partea angajatorului anterior, este necesară depunerea deciziei de încetare a contractului de muncă, pentru a se verifica motivele încetării, deoarece, în anumite cazuri de încetare a raportului de muncă, acordul menționat nu mai este necesar, potrivit art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014 (inițiativa angajatorului anterior, acordul părților ori demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă).

În speță, cu privire la condiția prezentării acordului scris din partea angajatorului anterior sau a deciziei de încetare a contractului de muncă din care să rezulte motivele încetării, se impune a se reține că reclamanta a susținut că acest acord a existat, străinul fiind încadrat cu timp parțial la S.C. C. S.R.L..

În schimb, autoritatea pârâtă a opinat că acordul provenit de la societatea menționată anterior nu ar fi valabil, întrucât, pe de o parte, încalcă art. 3 alin. (2) lit. m) din O.G. nr. 25/2014, conform căruia nu este necesară obținerea avizului de angajare pentru încadrarea în muncă pe teritoriul României a străinilor titulari ai dreptului de ședere temporară în scop de muncă, încadrați cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pentru încadrarea în muncă la un alt angajator cu contract individual de muncă cu timp parțial; iar, pe de altă parte, deoarece art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014 face referire la angajatorul anterior care a obținut un aviz în muncă, în speță E. S.R.L., condiția prevăzută de textul citat nefiind îndeplinită în contextul în care angajatorul C. S.R.L. nu este considerat angajatorul anterior care să fi obținut un aviz de muncă pentru străinul în discuție sau să fi încheiat un contract individual de muncă cu normă întreagă, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014.

Cu alte cuvinte, pârâtul nu a dat relevanță acordului depus, în considerarea faptului că străinul a fost încadrat la această din urmă societate cu timp parțial și fără obținerea unui aviz de muncă.

Este adevărat că acordul angajatorului inițial - E. S.R.L. nu a fost depus, ci doar cel exprimat de următorul angajator. Însă, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă avea posibilitatea cunoașterii motivelor încetării raportului de muncă încheiat cu angajatorul inițial, existând obligația acestuia de a comunica încetarea contractului în termen de 10 de zile, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014,conform cărora:

"Angajatorul/Beneficiarul prestării de servicii prevăzut la alin. (1) are obligația de a comunica Inspectoratului General pentru Imigrări, în termen de 10 zile, modificarea sau încetarea contractului individual de muncă încheiat cu străinul ori, după caz, încetarea detașării acestuia".

O atare condiție este prevăzută doar în scopul prezervării drepturilor primului angajator, potrivit art. 17 din O.G. nr. 25/2014, modificat prin O.U.G. nr. 143/2022, care suportă, de principiu, toate cheltuielile necesare încadrării străinului pe piața muncii din România, dar cu privire la acest angajator inițial s-a susținut că din vina sa au încetat raporturile de muncă cu cetățeanul străin, conform probelor administrate sub acest aspect.

Or, în conformitate cu art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, prevederile alin. (5) al aceluiași articol (ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cât privește dreptul cetățeanului străin de ședere temporară pe teritoriul României, este de observat că acesta a deținut un permis unic valabil până la data de 03.08.2023, așa încât, la momentul soluționării cererii de către autoritatea pârâtă, permisul se afla în perioada de valabilitate, neputându-se vorbi despre pierderea valabilității permisului în discuție raportat la dispozițiile art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 și la condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002.

De altfel, prin intermediul art. II din Legea nr. 382/2022, legiuitorul a prevăzut posibilitatea solicitării unui nou permis inclusiv cetățenilor străini care au permisul unic expirat, dar în acest sens este necesar ca aceștia să aplice pentru prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, în speță existând premisele prelungirii valabilității documentului solicitat după încheierea contractului de muncă pentru care s-a solicitat de către societatea reclamantă emiterea avizului, potrivit art. 56 alin. (9

1

) din O.U.G. nr. 194/2002. Or, în lipsa avizului de angajare al cărui refuz de eliberare îl constituie obiectul cauzei de față, cetățeanul străin B. nu poate încheia un contract individual de muncă valabil cu o societate comercială din România și nici să depună documentele la sediul autorității pârâte, întrucât nu are posibilitatea să demonstreze că deține mijloacele materiale corespunzătoare pentru a se întreține pe perioada șederii în România și pentru întoarcerea în țara sa de origine.

Cum, în prezenta cauză, probatoriul administrat confirmă faptul că cetățeanul străin a intenționat să desfășoare activitate pe teritoriul României, așa cum reiese din noul contract de muncă încheiat, se constată că în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond că refuzul emiterii avizului de muncă solicitat are drept consecință ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul statului român de a se asigura că cetățenii străini care obțin dreptul de ședere respectă scopul declarat și interesul privat al cetățeanului străin de a accede la un loc de muncă pe teritoriul României.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar reține și faptul că, deși autoritatea pârâtă a susținut că angajatorul nu a depus decizia de încetare a contractului de muncă cu angajatorul inițial E. S.R.L., în întâmpinarea formulată în fața instanței de fond a precizat denumirea și datele de identificare ale angajatorului inițial, precum și data încetării contractului de muncă cu acesta, 12.10.2022, confirmând că este în posesia informațiilor referitoare la încetarea contractului de muncă cu acest angajator.

Prin urmare, față de cele reținute, Înalta Curte constată îndeplinită condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, soluția instanței de fond fiind legală.

Subsumat motivului de casare invocat, recurentul a contestat și aspecte pretins a fi reținute de prima instanță în ceea ce privește procedura de încărcare pe portalul instituției a documentelor necesare obținerii avizului de angajare în muncă, mai exact cu privire la data la care această cerere se consideră depusă, apreciind că data respectivă este cea la care are loc depunerea fizică a documentelor și nu cea la care s-a realizat înregistrarea online a cererii respective. În plus, a arătat că scopul depunerii online a documentației prin intermediul aplicației puse la dispoziția angajatorilor este de a verifica dacă documentația încărcată pe platformă este completă și nu de a verifica înscrisurile în sine.

Verificând sentința atacată prin prisma celor susținute și a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte observă că aceste motive ale recurentului-pârât nu au fost supuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de fond, iar judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale sentinței recurate, astfel că invocarea omisso medio a unor motive nepropuse spre analiză primei instanțe nu este permisă direct în calea de atac.

În concluzie, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinței recurate și că nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluția contestată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtului și va menține sentința de fond atacată sub toate aspectele criticate.

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin împotriva sentinței nr. 341 din 8 iunie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.