ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1442/2024

Ședința publică din data de 13 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2023, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a formulat contestație împotriva refuzului pârâtului nr. x/BICS/OCA din 14.02.2023 (comunicat reclamantei la data de 15.02.2023) privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B., cetățean al statului Nepal, posesor al permisului unic de ședere valabil pana la data de 12.09.2023, solicitând: (i) anularea actului nr. x/BICS/OCA din 14.02.2023, emis de pârât; (ii) obligarea pârâtului la emiterea unui nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Prin sentința civilă nr. 322 din 31 mai 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a anulat actul nr. x/BICS/OCA/14.02.2023 emis de Biroul de Imigrări Caraș-Severin și a obligat pârâtul să procedeze la emiterea avizului de angajare solicitat de societatea reclamantă pentru cetățeanul străin B..

Împotriva sentinței civile nr. 322 din 31 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin ("IMI", "Inspectoratul") a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea contestației.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că sentința instanței de fond este pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, câtă vreme intimata-reclamantă nu a prezentat acordul scris din partea angajatorului anterior - societatea Domeniul Coroanei Segarcea S.R.L., la care cetățeanul străin figura cu aviz de muncă și contract de muncă nr. x/12.07.2022, încetat la 10.11.2022. A învederat că, pe timpul procesului, a luat legătura cu fostul angajator, care a transmis Inspectoratului decizia de încetare nr. 2066/10.11.2022 a contractului individual de muncă nr. x/12.07.2022 (atașată recursului), care nu s-a aflat anterior în posesia lucrătorilor IMI. Conform acestei decizii, contractul de muncă a încetat în baza art. 61 lit. a) din Codul muncii pentru absențe nemotivate de la muncă și părăsirea fără să anunțe a locuinței asigurate de angajator, nefiind astfel îndeplinite condițiile art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014.

În opinia recurentului-pârât, instanța de fond a reținut greșit că Inspectoratul cunoștea motivele încetării raportului de muncă cu primul angajator, conform art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 care prevede obligația angajatorului inițial de a comunica încetarea contractului în termen de 10 zile. Aceste prevederi legale se referă însă doar la cetățenii străini cărora nu li s-au emis avize de angajare, conform art. 3 alin. (2) sau art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, după caz.

Recurentul-pârât consideră că în speță erau incidente prevederile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora neîndeplinirea condițiilor prevăzute de ordonanță constituie motiv de refuz de eliberare a avizului de angajare, astfel că refuzul de emitere a avizului și motivele care au stat la baza acestui refuz sunt legale, apreciind, totodată, că instanța de fond a dat valoare juridică în mod greșit împrejurării că prezentarea acordului angajatorului anterior este o condiție stipulată doar în scopul prezervării drepturilor primului angajator.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, reclamanta A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, intimata-reclamantă susține că dosarul administrativ depus în vederea obținerii avizului de angajare a fost complet, iar dacă instituția pârâtă ar fi constatat lipsa vreunui document, avea obligația de a cere reclamantei completarea, conform art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014.

În sprijinul temeiniciei acțiunii sale, intimata-reclamantă învederează că a promovat mai multe cauze similare pe rolul Curții de Apel Timișoara, în care a avut câștig de cauză, iar pârâtul nu a declarat recurs, emițând avizul de angajare pentru cetățenii străini respectivi. Consideră și că prezenta cauză a avut o durată excesivă, față de caracterul urgent al procedurii, aspect care, coroborat cu atitudinea neglijentă a angajatorilor inițiali și atitudinea rigidă a pârâtului în soluționarea situației cetățenilor străini din afara Uniunii Europene, este de natură a prejudicia dreptul la muncă al acestora.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/06.01.2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin B., posesor al pașaportului nr. x, valabil până la data de 09.04.2027, emis de autoritățile din Nepal, al permisului unic de ședere valabil pana la data de 12.09.2023.

Prin actul nr. x/BICS/OCA din 14.02.2023, pârâtul a comunicat reclamantei că cererea sa a fost soluționată nefavorabil, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 7 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 referitoare la prezentarea de către angajator a unei copii a ofertei ferme de angajare (întrucât nivelul salarial din ofertă se situa sub nivelul statuat de H.G. nr. 1447/2022), precum și de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, respectiv a neprezentării acordului scris din partea angajatorului anterior sau a deciziei de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior.

Reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând anularea avizului nefavorabil de angajare și obligarea pârâtului la emiterea unui aviz favorabil, cerere pe care instanța de fond a admis-o, reținând, în esență, că oferta fermă de angajare a fost corectată de reclamantă în sensul menționării unei valori a salariului în acord cu prevederile H.G. nr. 1447/2022, iar în speță erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) și (6) raportat la art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, câtă vreme pârâtul avea posibilitatea cunoașterii motivelor încetării raportului de muncă și a împrejurării că aceste motive sunt în legătură cu exploatarea străinului de către fostul angajator.

Înalta Curte constată că, raportat la motivele de fapt și temeiul de drept pe care se sprijină, precum și la ansamblul probator administrat în cauză, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. este neîntemeiată, soluția primei instanțe fiind rezultatul unei aplicări eronate a dispozițiilor legale incidente cauzei, ceea ce conduce la incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 25/2014 "(1) Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepția celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), străinul este încadrat în noul loc de muncă în baza unui nou aviz de angajare obținut de angajator în condițiile prezentei ordonanțe. (3) Noul aviz de angajare se eliberează aceluiași angajator fără îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b), e) și f) și, după caz, fără îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) sau la art. 9 alin. (2) lit. a). (4) Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9. (5) În situațiile prevăzute la alin. (1), cu condiția să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări. (6) Prevederile alin. (5) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Conform acestor prevederi legale, străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare poate ocupa un nou loc de muncă la alt angajator oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE, cu condiția să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior și doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care trebuie depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări. Acordul scris al angajatorului anterior nu este necesar în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului, în acest din urmă caz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă. Din analiza actelor dosarului (conținutul cererii administrative și înscrisurile anexate acesteia) rezultă că reclamanta A. S.R.L. nu a depus în dosarul administrativ acordul scris din partea angajatorului anterior – societatea Domeniul Coroanei Segarcea S.R.L., conform art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014 și nici decizia de încetare a contractului de muncă din care să rezulte motivele încetării, conform alin. (6) al aceluiași articol, aspecte reținute și în referatul nr. x/14.02.2023 cu propunere de neacordare a avizului de angajare, pe care s-a întemeiat avizul nefavorabil. Din verificările efectuate de pârâtul IMI a rezultat că, în evidența ITM, cetățeanul străin figura cu contract individual de muncă activ, încheiat cu societatea Domeniul Coroanei Segarcea S.R.L. sub nr. x/12.07.2022.

În fața instanței de fond reclamanta a susținut că angajatorul anterior nu a înmânat angajatului străin o dovadă a încetării contractului de muncă și a afirmat că angajatul a fost exploatat de fostul angajator, care l-a abandonat, sens în care a depus în dosar referatul întocmit de C. sub nr. x/25.11.2023, căreia cetățeanul străin i-a solicitat sprijin pentru analiza abuzurilor pe care le-a sesizat.

În recurs, recurentul-pârât IMI a depus la dosar decizia nr. x/10.11.2022 de încetare a contractului individual de muncă nr. x/05.07.2022 încheiat între angajatul B. și angajatorul societatea Domeniul Coroanei Segarcea S.R.L., act din care rezultă că desfacerea contractului de muncă s-a dispus pentru motive disciplinare, în temeiul art. 61 lit. a) coroborat cu art. 248 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, ca urmare a absenței nejustificate a angajatului de la locul de muncă mai mult de 5 zile consecutiv.

În raport de acest material probator, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse de reclamantă în dosarul administrativ nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, nefiind depuse nici acordul scris din partea angajatorului anterior și nici decizia de încetare a contractului de muncă, pentru ca autoritatea pârâtă să poată verifica motivele încetării, astfel că, raportat la înscrisurile avute la dispoziție la momentul emiterii avizului nefavorabil, recurentul-pârât a emis un aviz conform cu dispozițiile legale.

În procedura judiciară a fost completat materialul probator, fiind depusă la dosar decizia nr. x/10.11.2022 de încetare a contractului individual de muncă nr. x/05.07.2022, însă Înalta Curte constată că acest act nu se încadrează în prevederile art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora acordul fostului angajator nu mai este necesar în anumite cazuri de încetare a raporturilor de muncă, precum inițiativa angajatorului anterior, acordul părților ori demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.

Contrar afirmațiilor reclamantei, valorificate eronat de instanța de fond, Înalta Curte constată că în speță nu se confirmă că încetarea raportului de muncă s-a datorat nerespectării de către angajator a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă, astfel cum prevede textul de lege anterior menționat, ci, dimpotrivă, din conținutul deciziei rezultă că desfacerea contractului s-a datorat culpei angajatului.

În ceea ce privește referatul emis de C., Înalta Curte constată că aspectele menționate cu privire la pretinsele abuzuri ale angajatorului reprezintă doar o redare a declarațiilor verbale ale cetățeanului străin neînsoțite de o dovadă în acest sens, iar nu o constatare personală a președintelui asociației, semnatar al referatului. Totodată, conținutul referatului contravine în mod evident actului juridic ce constată motivul încetării raporturilor de muncă (decizia emisă de angajator) și față de care nu s-a făcut dovada contestării lui, respectiv desființării de către instanța specializată în conflicte de muncă.

În ceea ce privește aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, prima instanță a reținut în mod greșit că recurentul-pârât IMI avea posibilitatea de a cunoaște motivele încetării raporturilor de muncă ale cetățeanului străin având în vedere obligația angajatorului de a informa Inspectoratul cu privire la aceste împrejurări. După cum în mod corect a arătat recurentul-pârât, obligația prevăzută de acest text de lege revine doar angajatorilor care au încadrat în muncă/detașat un străin din categoria celor prevăzuți la art. 3 alin. (2) sau la art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, adică acele categorii de străini pentru care nu este necesară obținerea avizului de angajare la încadrare/detașare, situație neregăsită în speță.

În consecință, Înalta Curte constată că din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că încetarea raporturilor de muncă ale cetățeanului străin a intervenit din culpa angajatorul, astfel că nu este îndeplinită ipoteza reglementată de alin. (6) al art. 17 din O.G. nr. 25/2014, situația de față încadrându-se în alin. (5) al aceluiași act normativ. Cum potrivit acestui din urmă text de lege, reclamanta trebuia să depună acordul scris al fostului angajator, iar această obligație nu a fost îndeplinită nici în procedura administrativă și nici în procedura judiciară, refuzul pârâtului de emitere a avizului de angajare este justificat, raportat la dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora "Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță (...) constituie motive de refuz de eliberare a avizului de angajare/detașare.".

Acest caracter justificat se menține chiar dacă în procedura judiciară reclamanta a îndeplinit una dintre condițiile legale a căror omisiune a condus la emiterea unui aviz nefavorabil, în sensul că a rectificat oferta fermă de angajare, punând-o în acord cu dispozițiile H.G. nr. 1447/2022, atât timp cât nu au fost îndeplinite toate condițiile legale a căror omisiune a condus la emiterea avizului nefavorabil.

Referitor la apărările intimatei-reclamante, prin care aceasta a susținut că autoritatea pârâtă avea obligația de a-i aduce la cunoștință lipsurile documentației administrative, dându-i un termen pentru complinire, Înalta Curte reține că, deși această obligație este prevăzută de dispozițiile art. 28 alin. (2

1

) din O.G. nr. 25/2014, iar din dosarul cauzei nu rezultă că pârâtul IMI ar fi formulat o astfel de solicitare către reclamantă, totuși neurmarea acestei proceduri nu reprezintă o cauză de nulitate a avizului exprimat prin actul nr. x/BICS/OCA din 14.02.2023. Aceasta, în condițiile în care nu s-a indicat o prevedere legală expresă care să instituie sancțiunea nulității actului administrativ pentru acest motiv, astfel că reclamanta avea sarcina de a dovedi că omisiunea solicitării completării documentației administrative a avut ca efect producerea unei vătămări ce nu poate fi înlăturat altfel decât prin anularea actului. Or, o astfel de vătămare nu poate fi decelată de Înalta Curte, în contextul în care reclamanta-intimată nu a făcut dovada că înscrisurile pe care le-ar fi putut depune în completare (referatul întocmit de C. sub nr. x/25.11.2023, eventual decizia de încetare a contractului de muncă) îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014 și ar fi putut conduce la o altă soluție administrativă decât aceea a emiterii unui aviz nefavorabil.

Pentru toate aceste considerente, întrucât prima instanță a făcut o interpretare și aplicare eronate a dispozițiilor art. 17 alin. (5) și (6) și art. 34 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, precum și la art. 28 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va dispune, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., admiterea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 322 din 31 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.