ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1833/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată inițial la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a contestat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, refuzul pârâtului I.G.I. Caraș-Severin nr. x/BICS/OCA din 18.01.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru dl. B. cetățean al statului Pakistan, posesor al permisului unic de ședere valabil până la data de 27.09.2023, solicitând anularea actului emis de către pârât. La data de 16 februarie 2023, reclamanta A. S.R.L, a depus precizare de acțiune, solicitând emiterea un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 527 din 27 septembrie 2023 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite acțiunea - astfel cum a fost precizată - formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul MAI - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin. Dispune anularea actului nr. x/BICS/OCA din 18.01.2023 emis de Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin. Obligă pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Caraș Severin la eliberarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin B.. Ia act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-pârât Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivarea recursului s-a apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material vizând îndeplinirea de către intimată a condițiilor generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, prevăzute de O.G. nr. 25/2014. Expunând situația de fapt, recurentul a precizat că noul angajator, A. S.R.L., nu a prezentat acordul scris din partea angajatorului anterior, S.C. C. S.R.L., la care străinul figura cu aviz de muncă nr. x/2.03.2022 și contract de muncă nr. x/30.08.2022, încetat la data de 8.11.2022, fără respectarea prevederilor art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014 sau decizia de încetare a contractului individual de muncă cu angajatorul anterior din care să rezulte condițiile în care acesta a fost încetat. Ulterior, pe parcursul procesului, S.C. C. S.R.L. a transmis Decizia de încetare nr. 1309/7.11.2022 a contractului de muncă nr. x/30.08.2022, decizie pe care recurentul a atașat-o motivelor de recurs, dar care nu s-a aflat în posesia lucrătorilor din cadrul Biroului pentru Imigrări Caraș-Severin. Conform deciziei de încetare nr. 1309/7.11.2022, contractul de muncă nr. x/29.04.2022 a fost încetat în baza prevederilor art. 81 alin. (7) din Legea nr. 53/2003, S.C. C. S.R.L. acceptând demisia cetățeanului străin care a declarat că cererea de demisie a fost conform dorinței acestuia și nu la inițiativa angajatorului, angajatorul fiind de acord doar cu renunțarea la termenul de preaviz, astfel că nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, conform cărora "străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepția celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic, ori a Cărții albastre a U.E., cu condiția să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document carc este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări." "Prevederile alin. (5) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii". În vederea obținerii avizelor de angajare solicitate, societatea comercială trebuia să îndeplinească toate condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare prevăzute de O.G. nr. 25/2014, astfel încât instanta de fond a interpretat greșit ca fiind îndeplinită această condiție prevăzută de art. 17 alin. (5) și (6) din același act normativ. Având în vedere dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora "neîndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță, constituie motiv de refuz de eliberare a avizului de angajare/detașare", Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, în mod temeinic și legal, a refuzat emiterea avizelor de angajare solicitate de S.C. A. S.R.L., comunicând refuzul eliberării avizelor de angajare și motivele care au stat la baza deciziei. În final, recurentul a subliniat faptul că instituția eliberează avize de angajare numai atunci când constată îndeplinirea tuturor condițiilor generale și speciale prevăzute de O.G. nr. 25/2014, asigurându-se că unicul scop pentru care un angajator intenționează să aducă un străin în România este acela de a-l încadra legal în muncă, exclusiv în beneficiul său, al angajatorului. Referitor la depunerea online a documentației prin intermediul aplicației puse la dispoziția angajatorilor, a susținut că scopul este de a verifica dacă documentația încărcată pe platformă este completă, pentru a putea fi planificate cererile pe portal în vederea depunerii efective la ghișeul cu publicul, odată cu prezentarea documentelor originale, pentru a evita crearea de aglomerări și cu timpi mari de așteptare, și nu verificarea înscrisurilor în adevăratul sens al cuvântului, așa cum reiese din cererea de chemare în judecată, astfel că, prin programarea cererilor, structura de imigrări nu se antepronunță cu privire la soluționarea acestora.

Apărările formulate de intimată Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Obiectul demersului judiciar din prezenta cauză este reprezentat de contestația formulată de societatea reclamantă A. S.R.L., pe calea prevăzută de art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, împotriva refuzului comunicat de către pârâtul Inspectoratul General de Imigrări Caraș-Severin prin adresa din 18.01.2023, privind emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul statului Pakistan, B., solicitând anularea actului contestat și obligarea pârâtului la emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul străin indicat. Actul contestat a fost emis ca urmare a cererii formulate de societatea reclamantă, depusă online la data de 11.11.2022 și înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. x, prin care a solicitat emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul străin B., reținând autoritatea pârâtă neîndeplinirea condițiilor prevăzute de reținând autoritatea pârâtă neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. b), art. 7 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) și art. 17 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 25/2014, în sensul că nu a fost prezentat certificatul de atestare fiscală, adeverința cu privire la forța de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, organigrama angajatorului cu precizarea funcțiilor ocupate și vacante, dovada publicării prin mijloace de informare în masa din România a unui anunț pentru ocuparea locului de muncă vacant; nu a prezentat acordul scris din partea angajatorului anterior sau decizia de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior. În susținerea contestației formulate reclamanta a arătat că B., cetățean al statului Pakistan, și-a încetat raporturile de muncă cu fostul angajator și nu a primit din partea acestuia decizia de încetare a raporturilor de muncă sau un acord scris, fiind recuperat de voluntarii unei asociații umanitare, care l-au găsit în Gara de Nord din Timișoara și i-au acordat sprijin material, moral și juridic până la găsirea unui nou angajator. Prima instanță a apreciat întemeiată contestația formulată de reclamantă și a admis-o, dispunând anularea actului contestat și obligarea autorității pârâte la eliberarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin. Soluția pronunțată a fost criticată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, care a reproșat primei instanțe încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, mai exact a prevederilor art. 17 alin. (5) și alin. (6) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, recurentul apreciind că nu erau îndeplinite condițiile de admitere a cererii formulate de reclamantă. Contrar susținerilor recurentului și în acord cu opinia instanței de fond, al cărei raționament logico-juridic îl împărtășește, Înalta Curte reține caracterul nejustificat al refuzului emis de autoritatea pârâtă, sentința atacată fiind pronunțată cu interpetarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente în materie raportat la probatoriul administrat. Dispozițiile legale relevante pe subiectul analizat sunt cele cuprinse la art. 17 din O.G. nr. 25/2014, forma în vigoare în perioada de referință, potrivit cărora: "(1) Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepția celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE"; (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), străinul este încadrat în noul loc de muncă în baza unui nou aviz de angajare obținut de angajator în condițiile prezentei ordonanțe; (3) Noul aviz de angajare se eliberează aceluiași angajator fără îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b), e) și f) și, după caz, fără îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) sau la art. 9 alin. (2) lit. a). (4) Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9." În continuare, la alin. (5) al aceluiași articol se prevede că, "În situațiile prevăzute la alin. (1), cu condiția să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări", iar la alin. (6) se stipulează că "Prevederile alin. (5) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare." În speță, cu privire la condiția prezentării acordului scris din partea angajatorului anterior sau a deciziei de încetare a contractului de muncă din care să rezulte motivele încetării, se impune a se reține că reclamanta a susținut că acest acord a existat, străinul fiind încadrat cu timp parțial la S.C. D. S.R.L.. În schimb, autoritatea pârâtă a apreciat că acordul provenit de la societatea menționată anterior nu ar fi valabil, întrucât, pe de o parte, încalcă art. 3 alin. (2) lit. m) din O.G. nr. 25/2014, conform căruia nu este necesară obținerea avizului de angajare pentru încadrarea în muncă pe teritoriul României a străinilor titulari ai dreptului de ședere temporară în scop de muncă, încadrați cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pentru încadrarea în muncă la un alt angajator cu contract individual de muncă cu timp parțial; iar, pe de altă parte, deoarece art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014 face referire la angajatorul anterior care a obținut un aviz în muncă, în speță C. S.R.L., condiția prevăzută de textul citat nefiind îndeplinită în contextul în care angajatorul D. S.R.L. nu este considerat angajatorul anterior care să fi obținut un aviz de muncă pentru străinul în discuție sau să fi încheiat un contract individual de muncă cu normă întreagă, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014. Cu alte cuvinte, pârâtul nu a dat relevanță acordului depus, în considerarea faptului că străinul a fost încadrat la această din urmă societate cu timp parțial și fără obținerea unui aviz de muncă. Este adevărat că acordul angajatorului inițial nu a fost depus, ci doar cel exprimat de următorul angajator. Însă, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă avea posibilitatea cunoașterii motivelor încetării raportului de muncă încheiat cu angajatorul inițial, existând obligația acestuia de a comunica încetarea contractului în termen de 10 de zile, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014,conform cărora: "Angajatorul/Beneficiarul prestării de servicii prevăzut la alin. (1) are obligația de a comunica Inspectoratului General pentru Imigrări, în termen de 10 zile, modificarea sau încetarea contractului individual de muncă încheiat cu străinul ori, după caz, încetarea detașării acestuia". O atare condiție este prevăzută doar în scopul prezervării drepturilor primului angajator, potrivit art. 17 din O.G. nr. 25/2014, modificat prin O.U.G. nr. 143/2022, care suportă, de principiu, toate cheltuielile necesare încadrării străinului pe piața muncii din România, dar cu privire la acest angajator inițial s-a susținut că din vina sa au încetat raporturile de muncă cu cetățeanul străin, conform probelor administrate sub acest aspect. Or, în conformitate cu art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, prevederile alin. (5) al aceluiași articol (ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților, ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii. Cât privește dreptul cetățeanului străin de ședere temporară pe teritoriul României, este de observat că acesta a deținut un permis unic valabil până la data de 27.09.2023, astfel încât, la momentul soluționării cererii de către autoritatea pârâtă, permisul se afla în perioada de valabilitate, neputându-se vorbi despre pierderea valabilității permisului în discuție raportat la dispozițiile art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 și la condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002. De altfel, prin intermediul art. II din Legea nr. 382/2022, legiuitorul a prevăzut posibilitatea solicitării unui nou permis inclusiv cetățenilor străini care au permisul unic expirat, dar în acest sens este necesar ca aceștia să aplice pentru prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, în speță existând premisele prelungirii valabilității documentului solicitat după încheierea contractului de muncă pentru care s-a solicitat de către societatea reclamantă emiterea avizului, potrivit art. 56 alin. (9 1 ) din O.U.G. nr. 194/2002. Or, în lipsa avizului de angajare al cărui refuz de eliberare îl constituie obiectul cauzei de față, cetățeanul străin nu poate încheia un contract individual de muncă valabil cu o societate comercială din România și nici să depună documentele la sediul autorității pârâte, întrucât nu are posibilitatea să demonstreze că deține mijloacele materiale corespunzătoare pentru a se întreține pe perioada șederii în România și pentru întoarcerea în țara sa de origine. Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar reține și faptul că, deși autoritatea pârâtă a susținut că angajatorul nu a depus decizia de încetare a contractului de muncă cu angajatorul inițial C. S.R.L., în întâmpinarea formulată în fața instanței de fond a precizat denumirea și datele de identificare ale angajatorului inițial, precum și data încetării contractului de muncă cu acesta, 8.11.2022, confirmând că este în posesia informațiilor referitoare la încetarea contractului de muncă cu acest angajator. Prin urmare, prima instanță a reținut, în mod corect, îndeplinirea condiției prevăzute de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014 și a constatat nelegalitatea refuzului explicit de emitere a avizului solicitat de reclamantă. Subsumat motivului de casare invocat, recurentul a contestat și aspecte pretins a fi reținute de prima instanță în ceea ce privește procedura de încărcare pe portalul instituției a documentelor necesare obținerii avizului de angajare în muncă, mai exact cu privire la data la care această cerere se consideră depusă, apreciind că data respectivă este cea la care are loc depunerea fizică a documentelor și nu cea la care s-a realizat înregistrarea online a cererii respective. În plus, a arătat că scopul depunerii online a documentației prin intermediul aplicației puse la dispoziția angajatorilor este de a verifica dacă documentația încărcată pe platformă este completă și nu de a verifica înscrisurile în sine. Verificând sentința atacată prin prisma celor susținute și a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte observă că aceste motive ale recurentului-pârât nu au fost supuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de fond, iar judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale sentinței recurate, astfel că invocarea omisso medio a unor motive nepropuse spre analiză primei instanțe nu este permisă direct în calea de atac. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.