ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1441/2024

Ședința publică din data de 13 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 februarie 2023, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată la data de 16 februarie 2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a formulat contestație împotriva refuzului pârâtului nr. x/BICS/OCA din 26.01.2023 (comunicat reclamantei la data de 02.02.2023) privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B., cetățean al statului Sri Lanka, posesor al permisului unic de ședere valabil până la data de 11.05.2023, solicitând: (i) anularea actului nr. x/BICS/OCA din 26.01.2023, emis de pârât; (ii) obligarea pârâtului la emiterea unui nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Prin sentința civilă nr. 452 din 23 august 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a anulat actul nr. x/BICS/OCA din 26.01.2023 emis de Biroul de Imigrări Caraș-Severin și a obligat pârâtul la eliberarea avizului pentru cetățeanul străin B..

Împotriva sentinței civile nr. 452 din 23 august 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin ("IMI", "Inspectoratul") a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea contestației.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că sentința instanței de fond este pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, câtă vreme intimata-reclamantă nu a prezentat acordul scris din partea angajatorului anterior C., raportul de muncă fiind încetat la cererea cetățeanului străin, prin demisie. Decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. x/23.09.2022 nu se încadrează în ipoteza legală prevăzută de textele de lege amintite, astfel că societatea reclamantă nu putea obține avizul de angajare fără acordul fostului angajator.

În opinia recurentului-pârât, instanța de fond a reținut greșit că Inspectoratul cunoștea motivele încetării raportului de muncă cu primul angajator, conform art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 care prevede obligația angajatorului inițial de a comunica încetarea contractului în termen de 10 zile. Aceste prevederi legale se referă însă doar la cetățenii străini cărora nu li s-au emis avize de angajare, conform art. 3 alin. (2) sau art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, după caz.

Mai arată recurentul-pârât că acordul eliberat de societatea D. S.R.L., prezentat de societatea reclamantă, nu îndeplinește condițiile legale, la această societate străinul nefigurând cu aviz de muncă ori contract individual de muncă cu normă întreagă, ci doar cu un contract individual de muncă cu timp parțial, încheiat cu încălcarea art. 3 alin. (2) lit. m) din O.G. nr. 25/2014.

Recurentul-pârât consideră că în speță erau incidente prevederile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora neîndeplinirea condițiilor prevăzute de ordonanță constituie motiv de refuz de eliberare a avizului de angajare, astfel că refuzul de emitere a avizului și motivele care au stat la baza acestui refuz sunt legale, instanța de fond dând valoare juridică în mod greșit susținerilor reclamantei referitoare la exploatarea străinului de fostul angajator și la încetarea raporturilor de muncă din vina angajatorului, fapt contrazis de demisia străinului.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, reclamanta A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, intimata-reclamantă susține că dosarul administrativ depus în vederea obținerii avizului de angajare a fost complet, iar, dacă instituția pârâtă ar fi constatat lipsa vreunui document, avea obligația de a cere reclamantei completarea, conform art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014.

În sprijinul temeiniciei acțiunii sale, intimata-reclamantă învederează că a promovat mai multe cauze similare pe rolul Curții de Apel Timișoara, în care a avut câștig de cauză, iar pârâtul nu a declarat recurs, emițând avizul de angajare pentru cetățenii străini respectivi. Consideră și că prezenta cauză a avut o durată excesivă, față de caracterul urgent al procedurii, aspect care, coroborat cu atitudinea neglijentă a angajatorilor inițiali și atitudinea rigidă a pârâtului în soluționarea situației cetățenilor străini din afara Uniunii Europene, este de natură a prejudicia dreptul la muncă al acestora.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/19.12.2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin B..

Prin actul nr. x/BICS/OCA din 26.01.2023, pârâtul i-a comunicat reclamantei că cererea sa a fost soluționată nefavorabil, urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, respectiv a neprezentării acordului scris din partea angajatorului anterior sau a deciziei de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior.

Reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând anularea avizului nefavorabil de angajare și obligarea pârâtului la emiterea unui aviz favorabil, cerere pe care instanța de fond a admis-o, reținând, în esență, că la dosarul cauzei s-a depus, potrivit art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, decizia de încetare a contractului de muncă încheiat anterior de cetățeanul străin, că pârâtul avea posibilitatea cunoașterii motivelor încetării raportului de muncă și că aceste motive sunt în legătură cu exploatarea străinului de către fostul angajator.

Înalta Curte constată că, raportat la motivele de fapt și temeiul de drept pe care se sprijină, precum și la ansamblul probator administrat în cauză, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. este neîntemeiată, soluția primei instanțe fiind rezultatul aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente cauzei, ceea ce conduce la incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 25/2014 "(1) Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepția celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), străinul este încadrat în noul loc de muncă în baza unui nou aviz de angajare obținut de angajator în condițiile prezentei ordonanțe. (3) Noul aviz de angajare se eliberează aceluiași angajator fără îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b), e) și f) și, după caz, fără îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) sau la art. 9 alin. (2) lit. a). (4) Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9. (5) În situațiile prevăzute la alin. (1), cu condiția să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări. (6) Prevederile alin. (5) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Conform acestor prevederi legale, străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare poate ocupa un nou loc de muncă la alt angajator oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE, cu condiția să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior și doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care trebuie depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări. Acordul scris al angajatorului anterior nu este necesar în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului, în acest din urmă caz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.

Din analiza actelor dosarului (conținutul cererii administrative și înscrisurile anexate acesteia) rezultă că reclamanta A. S.R.L. nu a depus în dosarul administrativ acordul scris din partea angajatorului anterior – C. S.A., conform art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014 și nici decizia de încetare a contractului de muncă din care să rezulte motivele încetării, conform alin. (6) al aceluiași articol, aspecte reținute și în referatul nr. x/26.01.2023 cu propunere de neacordare a avizului de angajare, pe care s-a întemeiat avizul nefavorabil. Din verificările efectuate de pârâtul IMI a rezultat că, în evidența ITM, cetățeanul străin figura cu contract individual de muncă încheiat cu C. S.A., care a încetat la data de 23.09.2022, respectiv cu contract individual de muncă cu timp parțial încheiat cu societatea D. S.R.L..

Înalta Curte mai reține că în dosarul instanței de judecată a fost depusă decizia nr. 1 din 23.09.2022 de încetare a contractului individual de muncă nr. x/18.01.2022, încheiat între angajatul B. și angajatorul C. S.A., în temeiul art. 81 din Codul muncii (prin demisia angajatului).

În justificarea motivului încetării raporturilor de muncă, reclamanta a afirmat că angajatul a fost exploatat de fostul angajator, care l-a abandonat, sens în care a depus în dosar referatul întocmit de E. sub nr. x/19.11.2022, căreia cetățeanul străin i-a solicitat sprijin pentru analiza abuzurilor pe care le-a sesizat.

În raport de acest material probator, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse de reclamantă în dosarul administrativ nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, nefiind depuse nici acordul scris din partea angajatorului anterior și nici decizia de încetare a contractului de muncă, pentru ca autoritatea pârâtă să poată verifica motivele încetării, astfel că, raportat la înscrisurile avute la dispoziție la momentul emiterii avizului nefavorabil, recurentul-pârât a emis un aviz conform cu dispozițiile legale.

Pe de altă parte, în procedura judiciară reclamanta a completat materialul probator, depunând la dosar decizia nr. x/23.09.2022 de încetare a contractului individual de muncă și susținând că acest act se încadrează în prevederile art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora acordul fostului angajator nu mai este necesar în anumite cazuri de încetare a raporturilor de muncă, precum inițiativa angajatorului anterior, acordul părților ori demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.

Contrar afirmațiilor reclamantei-intimate, eronat valorificate de instanța de fond, Înalta Curte constată că această decizie nu confirmă că demisia angajatului s-a datorat nerespectării de către angajator a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă, astfel cum prevede textul de lege anterior menționat. Decizia nu cuprinde decât mențiunea încetării raporturilor de muncă prin demisia angajatului, manifestare de voință unilaterală ale cărei motive trebuie dovedite de reclamantă sub aspectul determinării angajatului cetățean străin de a-și prezenta demisia ca urmare a conduitei angajatorului.

În ceea ce privește referatul emis de E., Înalta Curte constată că aspectele menționate cu privire la pretinsele abuzuri ale angajatorului reprezintă doar o redare a declarațiilor verbale ale cetățeanului străin neînsoțite de o dovadă în acest sens, iar nu o constatare personală a președintelui asociației, semnatar al referatului.

În ceea ce privește aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, prima instanță a reținut în mod greșit că pârâtul IMI avea posibilitatea de a cunoaște motivele încetării raporturilor de muncă ale cetățeanului străin, având în vedere obligația angajatorului de a informa Inspectoratul cu privire la aceste împrejurări. După cum în mod corect a arătat recurentul-pârât, obligația prevăzută de acest text de lege revine doar angajatorilor care au încadrat în muncă/detașat un străin din categoria celor prevăzuți la art. 3 alin. (2) sau la art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, adică acele categorii de străini pentru care nu este necesară obținerea avizului de angajare la încadrare/detașare, situație neregăsită în speță.

În consecință, în cauză nu a rezultat că încetarea raporturilor de muncă ale cetățeanului străin a intervenit din culpa angajatorul, astfel că nu este îndeplinită ipoteza reglementată de alin. (6) al art. 17 din O.G. nr. 25/2014, situația de față încadrându-se în alin. (5) al aceluiași act normativ. Cum potrivit acestui din urmă text de lege, reclamanta trebuia să depună acordul scris al fostului angajator, iar această obligație nu a fost îndeplinită nici în procedura administrativă și nici în procedura judiciară, refuzul pârâtului de emitere a avizului de angajare este justificat, raportat la dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora "Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță (...) constituie motive de refuz de eliberare a avizului de angajare/detașare.".

Referitor la apărările intimatei-reclamante, prin care aceasta a susținut că autoritatea pârâtă avea obligația de a-i aduce la cunoștință lipsurile documentației administrative, dându-i un termen pentru complinire, Înalta Curte reține că, deși această obligație este prevăzută de dispozițiile art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014, iar din dosarul cauzei nu rezultă că pârâtul IMI ar fi formulat o astfel de solicitare către reclamantă, totuși neurmarea acestei proceduri nu reprezintă o cauză de nulitate a avizului exprimat prin actul nr. x/BICS/OCA din 26.01.2023. Aceasta, în condițiile în care nu s-a indicat o prevedere legală expresă care să instituie sancțiunea nulității actului administrativ pentru acest motiv, astfel că reclamanta avea sarcina de a dovedi că omisiunea solicitării completării documentației administrative a avut ca efect producerea unei vătămări ce nu poate fi înlăturat altfel decât prin anularea actului. Or, o astfel de vătămare nu poate fi decelată de Înalta Curte, în contextul în care reclamanta-intimată nu a făcut dovada că înscrisurile pe care le-ar fi putut depune în completare (decizia nr. 1 din 23.09.2022 de încetare a contractului individual de muncă și referatul întocmit de E. sub nr. x/19.11.2022) îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014 și ar fi putut conduce la o altă soluție administrativă decât aceea a emiterii unui aviz nefavorabil.

Pentru toate aceste considerente, întrucât prima instanță a făcut o interpretare și aplicare eronată în speță a dispozițiilor art. 17 alin. (5) și (6) și art. 34 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, precum și la art. 28 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va dispune, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., admiterea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 452 din 23 august 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.