ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 229/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 229/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea înregistrată la data de 27 ianuarie 2023, sub numărul x/2023 înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a formulat contestație împotriva refuzului pârâtului I.G.I. Caraș-Severin nr. x/09.01.2023 (comunicată reclamantei la data de 18.01.2023) privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru d-na B. cetățean al statului SRI LANKA, solicitând instanței să dispună anularea actului emis de către pârât.
Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentința civilă nr. 288 pronunțată la 18 mai 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a dispus anularea actului nr. x/BICS/BED din 09.01.2023 emis de Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei avizul de angajare pentru cetățeanul din Sri Lanka, B.,posesor al permisului unic de ședere valabil până la data de 12.07.2023 și să plătească reclamantei suma de 1.500 RON cheltuieli de judecată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 288 pronunțate la 18 mai 2023 de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin care, invocând prevederile art. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând litigiu să se respingă contestația promovată.
A apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere interpretarea instanței de fond cu privire la îndeplinirea de către intimată a condițiilor generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.
4 Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.
Recurentul-pârât a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., în sensul că cererea nu a fost depusă în original, respectiv semnătura și ștampila unității fiind în copie, cerință a cărei neîndeplinire este sancționată cu nulitatea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ. "Cererea de recurs va cuprinde:
"semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic", iar dispozițiile alin. (3) prevăd că "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."
Înalta Curte constată că cererea de recurs din prezenta cauză nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., în sensul că cererea de recurs nu este semnată în original, deși i s-a comunicat recurentului obligația de a depune la dosar cererea de recurs cu semnătura în original, iar această neregularitate nu a fost îndreptată până la data prezentei examinări.
Totodată, trebuie precizat că, în situația în care o parte înțelege să transmită instanței cereri în format electronic, existența semnăturii și ștampilei scanate a semnatarului nu este suficientă, având în vedere dispozițiile speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001, act normativ care stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.
În asemenea cazuri precum cel din speța dedusă judecății, în care cererile sunt adresate instanțelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparține persoanei semnatare, iar autorul documentului nu își poate declina răspunderea pentru conținutul documentului cu semnătură electronică valida).
Așadar, pentru a se conforma dispozițiilor instanței de judecată, recurentul-pârât avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă atașat o semnătură electronică validă, în condițiile legii speciale anterior menționate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poștă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă.
În lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.
Instanța de control judiciar are în vedere și soluția de principiu adoptată de Plenul Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 ianuarie 2018, în sensul că, "În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea de recurs exclusiv prin fax sau e-mail și instanța face demersuri pentru a obține exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancțiunea aplicabilă este cea a anulării cererii de recurs".
Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturii părții în original, cum recurentul-pârât nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna memoriul de recurs, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 288 pronunțate la 18 mai 2023 de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 18 ianuarie 2024.