ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.06.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3816/2025

HOTĂRÂRE
26.06.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3816/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 26 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 14.05.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migratie Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a formulat contestație împotriva refuzului instituției pârâte IGI Caraș Severin nr. x/B1CS/HAC/15.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B., cetățean al statului NEPAL, solicitând să se dispună anularea actului emis de către pârâtă și obligarea acesteia să emită un nou act, prin care să soluționeze favorabil cererea reclamantei de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 663 din 8 octombrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrari - Directia Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, având ca obiect anulare act administrativ.

A dispus anularea actului nr. x/BICS/HAC/15.11.2023 emis de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caras-Severin.

A obligat pârâtul să emită un nou act administrativ prin care să soluționeze favorabil cererea reclamantei privind acordarea avizului de muncă pentru cetățeanul străin B..

A luat act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Recursul exercitat în cauză

Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș Severin a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 663 din 8 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare respingerea cererii având ca obiect anularea deciziei de respingere a eliberării avizului de angajare în muncă emisă de Biroul pentru Imigrări al Județului Caraș Severin.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Verificând cu prioritate, cerința satisfacerii timbrajului aferent căii de atac, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada achitării de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș Severin a taxei judiciare de timbre.

Astfel, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora:

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Prin adresa comunicată la data de 4 decembrie 2024 către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș Severin, precum și prin citația comunicată la data de 8 decembrie 2024, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă recursului declarat în cauză, obligație pe care recurentul nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat pentru data de 26 iunie 2025.

Înalta Curte reține că, în cauză, nu s-a formulat cerere de ajutor public judiciar și nici cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 663 din 8 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția nelegalei timbrări.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 663 din 8 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 26 iunie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-06
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2328/2025
Ședința publică din data de 6 mai 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată p
ÎCCJ 2024-02-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 693/2024
Ședința publică din data de 8 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Cur
ÎCCJ 2024-01-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2024
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Min
ÎCCJ 2024-10-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4535/2024
Ședința publică din data de 15 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2025-06-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3431/2025
Ședința publică din data de 17 iunie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2024
Sursă