ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2011/2024

Ședința publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2023 la data de 27.01.2023, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a formulat contestație împotriva refuzului pârâtului I.G.I. Caraș-Severin nr. x/28.12.2022 (comunicat reclamantei la data de 18.01.2023) privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B. cetățean al statului NEPAL, solicitând instanței să dispună anularea actului emis de către pârât.

Prin sentința civilă nr. 289 din 18 mai 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a dispus anularea actului nr. x/BICS/BED din 28.12.2022 emis de Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin.

Totodată, a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei avizul de angajare pentru cetățeanul nepalez B..

Împotriva sentinței civile nr. 289 din 18 mai 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Criticile formulate se structurează pe mai multe paliere, fiecare vizând modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Prima critică privește interpretarea instanței de fond cu privire la îndeplinirea condițiilor generale și speciale pentru eliberarea avizului de angajare, reglementate de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României. Recurentul arată că, la momentul depunerii cererii, contingentul anual de lucrători nou-admiși pentru anul 2022 era epuizat, iar angajatorul A. S.R.L. nu a prezentat certificatul de atestare fiscală, adeverința privind forța de muncă disponibilă, organigrama, dovada publicării anunțului pentru ocuparea postului vacant, procesul-verbal de selecție și documentele care să ateste pregătirea profesională și experiența străinului. În lipsa acestor înscrisuri, condițiile prevăzute de art. 4-8 din O.G. nr. 25/2014 nu erau îndeplinite.

A doua critică vizează lipsa acordului scris din partea angajatorului anterior, C. S.A., la care străinul figura cu aviz de muncă nr. x/31.01.2022 și contract de muncă încetat la 19.10.2022. Documentul depus provenea de la societatea D. S.R.L., unde străinul nu figura cu aviz de muncă sau contract individual de muncă cu normă întreagă, ci doar cu un contract cu timp parțial, încheiat fără respectarea art. 3 alin. (2) lit. m) din O.G. nr. 25/2014. În consecință, condițiile prevăzute de art. 17 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 25/2014, coroborate cu art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor, nu erau respectate.

A treia critică se referă la dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora neîndeplinirea condițiilor prevăzute de ordonanță, inclusiv epuizarea contingentului anual de lucrători nou-admiși, constituie motive de refuz al avizului de angajare. Recurentul susține că refuzul emis a fost temeinic și legal, iar instanța de fond a ignorat aceste prevederi.

A patra critică privește procedura de depunere a documentației pe portalul electronic al instituției. Recurentul arată că încărcarea documentelor online are doar rolul de verificare preliminară și programare, fără a constitui depunerea efectivă a cererii în sens administrativ. Înregistrarea cererii se realizează exclusiv la ghișeul cu publicul, odată cu prezentarea documentelor originale. Instanța de fond ar fi acordat valoare juridică unei operațiuni tehnico-materiale care nu produce efecte juridice.

Ultima critică se referă la imposibilitatea instanței de a obliga autoritatea administrativă la prelungirea dreptului de ședere al străinului. Recurentul invocă art. 56 și art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002, arătând că acordarea sau prelungirea dreptului de ședere este atributul exclusiv al comisiei speciale constituite conform art. 73 din același act normativ. Prin urmare, o hotărâre judecătorească care ar dispune emiterea permisului de ședere ar încălca principiul constituțional al separației puterilor în stat, instanța având competența doar de a analiza legalitatea și temeinicia actului administrativ contestat, nu de a substitui autoritatea competentă.

În concluzie, Biroul pentru Imigrări Severin solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 289/18.05.2023 și, după rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii formulate de A. S.R.L., inclusiv sub aspectul obligării instituției la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă A. S.R.L a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea depusă online la data de 28.11.2022 și înregistrată de pârât sub nr. x, reclamanta A. S.R.L. a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin nepalez B. .

Prin actul nr. x/BICS/BED din data de 28.12.2022, pârâtul i-a comunicat că cererea a fost soluționată nefavorabil, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 25/2014, respectiv nu a prezentat certificatul de atestare fiscală, adeverința cu privire la forța de muncă disponibilă, organigrama angajatorului, dovada publicării anunțului pentru ocuparea locului de muncă vacant, copia procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecției realizată pentru ocuparea locului de muncă vacant. De asemenea, un alt motiv de respingere a cererii constă în neprezentarea acordului scris din partea angajatorului anterior sau a decizia de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior.

Nemulțumită de răspunsul primit, reclamanta s-a adresat instanței în temeiul art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014 potrivit căruia "(5)Refuzul eliberării avizului de angajare/detașare poate fi contestat la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a dispus această măsură, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare", solicitând anularea adresei și obligarea pârâtului la emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul nepalez.

Analizând cererea de chemare în judecată, instanța de fond a găsit-o a fi întemeiată și, constatând îndeplinite condițiile prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b), art. 7 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 8 alin. (1) și art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, reținând, deopotrivă, că refuzul pârâtului de emitere a avizului de angajare încalcă și dispozițiile art. 28 alin. (2)

2

din O.G. nr. 25/2014, a anulat actul emis de Biroul pentru Imigrări Caraș Severin, obligând autoritatea să procedeze la emiterea avizului de angajare solicitat de societatea reclamantă pentru cetățeanul străin B..

Soluția primei instanțe nu este împărtășită și de instanța de control judiciar, care apreciază că judecătorul fondului a interpretat greșit dispozițiile art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs prin care se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv este incident, reținând că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2015 este greșită.

Constată astfel că dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 25/2015, prevăd următoarele:

"1) Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepția celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), străinul este încadrat în noul loc de muncă în baza unui nou aviz de angajare obținut de angajator în condițiile prezentei ordonanțe.

(3) Noul aviz de angajare se eliberează aceluiași angajator fără îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b), e) și f) și, după caz, fără îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) sau la art. 9 alin. (2) lit. a). (4) Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9. (5) În situațiile prevăzute la alin. (1), cu condiția să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări. (6) Prevederile alin. (5) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Conform acestor prevederi legale, străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare poate ocupa un nou loc de muncă la alt angajator oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE, cu condiția să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări. Acordul scris al angajatorului anterior nu este necesar în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că reclamanta A. S.R.L., în calitate de nou angajator, nu a prezentat acordul scris din partea angajatorului anterior și nici decizia de încetare a contractului de muncă din care să rezulte motivele încetării.

Este adevărat că, pentru a demonstra îndeplinirea acestei cerințe, reclamanta s-a prevalat de acordul scris depus de alt angajator, și anume D. S.R.L., unde cetățeanul străin pentru care s-a solicitat emiterea avizului a fost angajat cu timp parțial.

Acordul dat de acest angajator nu are însă nici o importanță, dat fiind faptul că străinul a fost încadrat la D. S.R.L. cu timp parțial și fără obținerea unui aviz de muncă, cerința ca străinul să fi fost angajat cu normă întreagă, și nu cu timp parțial, rezultând din interpretarea dispozițiilor art. 17 alin. (5) raportat la alin. (1) din O.G. nr. 25/2014. Or, angajatorul ulterior, și anume D. S.R.L., nu a obținut un aviz de muncă pentru străinul în cauză și nu a încheiat cu acesta un contract de muncă cu normă întreagă.

Astfel, în lipsa acordului provenind de la angajatorul inițial era necesară depunerea deciziei de încetare a contractului de muncă cu acest angajator, pentru a se verifica motivele încetării dat fiind că, așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, în anumite cazuri de încetare a raportului de muncă, acordul menționat nu mai este necesar (inițiativa angajatorului anterior, acordul părților ori demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă).

Însă, reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze că acest contract individual de muncă a încetat, astfel că, eronat prima instanță a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, reținând că autoritatea avea posibilitatea cunoașterii motivelor încetării raportului de muncă încheiat cu primul angajator, partea nedepunând nici o dovadă concretă în sprijinul susținerii că " acest acord a existat".

În recurs, recurentul-pârât IMI a depus la dosar decizia de încetare din data de 19.10.2022 a contractului individual de muncă nr. x/17.06.2022 încheiat între angajatul B., și angajatorul societatea C., act din care rezultă că desfacerea contractului de muncă s-a dispus pentru motive disciplinare, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, ca urmare a absențelor nemotivate a angajatului de la locul de muncă și părăsirea locului de muncă.

În raport de acest material probator, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse de reclamantă în dosarul administrativ nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 25/2014, nefiind depuse nici acordul scris din partea angajatorului anterior și nici decizia de încetare a contractului de muncă, pentru ca autoritatea pârâtă să poată verifica motivele încetării, astfel că, raportat la înscrisurile avute la dispoziție la momentul emiterii avizului nefavorabil, recurentul-pârât a emis un aviz conform cu dispozițiile legale.

În procedura judiciară a fost completat materialul probator, fiind depusă la dosar decizia de încetare din data de 19.10.2022 a contractului individual de muncă nr. x/17.06.2022, însă Înalta Curte constată că acest act nu se încadrează în prevederile art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora acordul fostului angajator nu mai este necesar în anumite cazuri de încetare a raporturilor de muncă, precum inițiativa angajatorului anterior, acordul părților ori demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.

Contrar afirmațiilor reclamantei, valorificate eronat de instanța de fond, Înalta Curte constată că în speță nu se confirmă că încetarea raportului de muncă s-a datorat nerespectării de către angajator a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă, astfel cum prevede textul de lege anterior menționat, ci, dimpotrivă, din conținutul deciziei rezultă că desfacerea contractului s-a datorat culpei angajatului.

În consecință, Înalta Curte constată că din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că încetarea raporturilor de muncă ale cetățeanului străin a intervenit din culpa angajatorul, astfel că nu este îndeplinită ipoteza reglementată de alin. (6) al art. 17 din O.G. nr. 25/2014, situația de față încadrându-se în alin. (5) al aceluiași act normativ.

Pe cale de consecință, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul promovat de pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, va casa sentința civilă recurată și rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul Pentru Imigrări Caraș-Severin, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 289 din 18 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.