Decizia nr. 32/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele (membre ale asocierii fără personalitate juridică ce a încheiat cu reclamanta Contractul nr. . 177/19.08.2019 de Achiziție Publică privind Proiectarea și Execuția de Lucrări «Reabilitare și modernizare sistem de irigații pe suprafața O.U.A.I. SPP 19 - Sibioara», jud. Constanța» B. S.R.L. (lider al asocierii), C. S.R.L. (membră a asocierii) și D. S.R.L. (membră a asocierii), a formulat, în termen legal, cerere de chemare în judecată, solicitând: 1. obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 732.175 RON, reprezentând pagubă pe care o datorează reclamantei societatea E. S.R.L., cauzată în anul 2023 ca urmare a nefuncționării corespunzătoare a sistemului de irigații executat de pârâte în baza Contractului de Achiziții nr. x/2019, 2. anularea Actului aditional nr. 2/29.09.2021 la Contractul de Achiziții nr. x/2019, având în vedere vicierea consimțământului reclamantei la încheierea acestui act aditional ca urmare a erorii esențiale asupra obligativității ajustării prețului Contractului de Achiziții nr. x/2019 potrivit metodei stabilite de O.G. nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică, astfel cum a fost solicitată de pârâta B. S.R.L. (în calitate de lider al asocierii); 3. repunerea părților în situația anterioară încheierii Actului aditional nr. 1/29.09.2021 la Contractul de Achiziții nr. x/2019, în sensul obligării pârâtelor, în solidar, la restituirea către reclamantă a sumelor achitate cu titlu de diferență pozitivă rezultată din ajustarea prețului Contractului de Achiziții nr. x/2019 în baza Actului Adițional nr. 2/29.09.2021, în cuantum total de 182.162,57 RON, rezultând din următoarele facturi: (i) FF nr. x/06.12.2021 în cuantum de 68.104,71 RON (din care 57.230,85 RON baza și 10.873,86 RON TVA) și (ii) FF nr. x/31.03.2022 în cuantum de 114.057,86 RON, din care 95.846,94 RON baza și 18.210,92 RON TVA). Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata în solidar către reclamantă a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. 1.

Prin sentința civilă nr. 528 din 15.04.2025 Tribunalul Constanța a respins cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., astfel cum a fost modificată și completată, ca nefondată și a obligat reclamanta A., la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 17850 RON (onorariu redus avocat). 1.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta A., solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal. 2. Hotărârea instanței de apel și cererea de sesizare a Curții Constituționale 2.1. A., în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 42/1997 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 101/2016. 2.2. Prin decizia civilă nr. 29 din 11 august 2025 a fost amânată pronunțarea asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, la data de 12 august 2025; a fost respinsă cererea de repunere în termenul de repunerea pentru formularea apelului, ca nefondată; a fost admisă excepția tardivității cererii de repunere în termenul de apel și a fost respinsă cererea de repunere în termenul de apel ca tardivă; a fost respins apelul în contencios administrativ promovat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.R.L., C. S.R.L. și D. S.R.L., promovat împotriva sentinței civile nr. 528/15.04.2025 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2024, ca tardiv formulat: a fost obligată apelanta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă B. S.R.L. în cuantum de 10.000 RON reprezentând onorariu redus de avocat. 3. Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți Prin încheierea din 12 august 2025, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Calea de atac exercitată 4.1. Reclamanta A. a formulat recurs împotriva încheierii de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu consecința trimiterii cauzei la Curtea de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea sesizării Curții Constituționale a României cu excepția ridicată în cauză. Sub rezerva completării motivelor de recurs ulterior comunicării încheierii recurate, recurenta, invocând prevederile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a redat obiectul excepției de neconstituționalitate, precum și argumentele care au fundamentat cererea de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, a afirmat că, în situația în care curtea de apel a considerat că motivele de neconstituționalitate expuse în susținerea excepției nu s-ar circumscrie unor critici veritabile pe care Curtea Constituțională să le analizeze conform competențelor sale, o astfel de analiză se situează în mod evident în afara limitelor sale. 4.2. La data de 16.09.2025, recurenta-reclamantă A. a depus precizări privind motivele de recurs, prin care a completat criticile de nelegalitate expuse în memoriul inițial. Astfel, a apreciat că afirmația instanței cum că reclamanta ar exprima o simplă nemulțumire cu privire la legea criticată drept neconstituțională nu este de natură să întemeieze o soluție de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României. În esență, a opinat că toate excepțiile de neconstituționalitate ridicate în cauzele de pe rolul instanțelor de judecată au ca punct de pornire nemulțumirile justițiabililor, iar respectivele instanțe nu pot erija ele însele în instanța constituțională pentru a aprecia dacă, în raport de criticile de neconstituționalitate exprimate, cererea de sesizare este admisibilă sau nu. Criteriile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale sunt expres și limitativ expuse în lege, iar instanțele de trimitere nu au nici dreptul și nici obligația de a verifica mai mult decât îndeplinirea acestora. Or, în cauza de față, curtea de apel a constatat că aceste condiții sunt îndeplinite în mod formal, însă, în ciuda acestui fapt, a decis să respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale. În consecință, a considerat că soluția dată încalcă în mod flagrant dispozițiile Legii nr. 47/1992, depășind în mod nepermis atribuțiile încredințate prin această lege instanței în fața căreia excepția a fost ridicată.

Apărările formulate în cauză 5.1. Intimații-pârâți nu au depus întâmpinare în dosarul instanței de recurs, deși acesta le-a fost comunicat în termen legal.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 14 octombrie 2025 s-a fixat termen de judecată la data de 13 ianuarie 2026, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția instanței de recurs Examinând legalitatea încheierii atacate, în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 101/2016, prin prisma criticilor formulate și a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă a încadrat recursul în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticile efectiv dezvoltate nu se subsumează decât pct. 8 al acestui text de lege, pct. 5 și 6 fiind invocate în mod formal, câtă vreme nu au fost expuse argumente care să susțină încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității sau nemotivarea încheierii atacate ori prezentarea unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În consecință, criticile din recurs vor fi analizate exclusiv prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale." Aceste prevederi stabilesc condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv: - excepția să fie invocată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial de una din părți, de instanță din oficiu sau de procuror; - să aibă ca obiect o lege, ordonanță sau o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei; - prevederea criticată să nu fi fost declarată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În cauza de față, instanța de fond a respins cererea formulată de reclamanta-apelantă A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 101/2016, reținând că, deși sunt îndeplinite cerințele de natură formală pentru sesizarea Curții Constituționale, apelantul nu susține argumente care să releve neconformitatea normei criticate cu prevederile Constituției, ci o nemulțumire legată de faptul că legiuitorul a înțeles să instituie în procedura reglementată prin Legea nr. 101/2016 un mod de calcul a termenelor de procedură diferit de cel instituit prin C. proc. civ., nu a semnalat corespunzător această opțiune și nu a oferit o explicație având în vedere efectul restrictiv al derogării față de drepturile celor interesați, care au la dispoziție termene procedurale care se împlinesc mai devreme decât cele calculate potrivit dreptului comun. Pe de altă parte, a apreciat că apelantul invocă formal faptul că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 101/2016 ar fi neconforme cu prevederile art. 21, art. 129, art. 6 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omulului, niciunul dintre argumentele dezvoltate în susținerea excepției nefiind de natură să reliefeze veritabile critici de neconstituționaliate. În dezacord cu opinia exprimată de judecătorul fondului care a pronunțat încheierea recurată, prin raportare la conținutul prevederilor legale criticate ca fiind neconforme cu legea fundamentală și la criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale conține elementele de structură inerente oricărei excepții de neconstituționalitate, așa cum acestea au fost conturate în jurisprudența Curții Constituționale, respectiv textul contestat din punct de vedere al constituționalității (art. 5 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare), textul de referință pretins încălcat (art. 16, art. 21 și art. 129 din Constituția României și art. 6 CEDO), precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existentă între cele două texte, fiind astfel respectate dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, instanța de control judiciară constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și de art. 146 lit. d) din Constituție, în vederea sesizării acesteia cu soluționarea excepției. Astfel, excepția a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești în sensul în care s-a exprimat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 2/1995, respectiv în fața Curții de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, Înalta Curte reține că partea recurentă este cea ce a formulat excepția de neconstituționalitate în cadrul judecării cererii de apel promovate, iar dispozițiile contestate fac parte dintr-o lege. Pe de altă parte, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 101/2016 sunt în vigoare, nefiind abrogate expres sau implicit. În fine, Înalta Curte constată că textul criticat are legătură cu soluționarea cauzei de față, în discuție fiind termenul de formulare a cererii de apel și, implicit modul său de calcul, conform art. 5 din Legea nr. 101/2016, aplicabil în materia achizițiilor publice. Pe cale de consecință, în virtutea tuturor acestor argumente ilustrate, în cauză, sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, sens în care va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate invocată. Opinia Înaltei Curți este aceea că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în raport cu criticile formulate, întrucât art. 5 din Legea nr. 101/2016 are o redactare clară, neechivocă, respectând exigențele de calitate ale legii, astfel cum acestea au fost conturate în jurisprudența CCR și a CEDO. Prin urmare, nu sunt nesocotite normele constituționale cuprinse la art. 16, art. 21 și art. 129 din Constituția României și art. 6 CEDO. Într-adevăr, modul de calcul al termenelor procedurale nu reprezintă prin el însuși o încălcare a accesului la un tribunal, fiind inerent totodată pentru legala soluționare a căilor de atac.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele prezentate, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., va casa încheierea recurată și, rejudecând, va admite cererea și va dispune, în temeiul art. 29 alin. (4) din aceeași lege, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în raport de art. 16, art. 21 și art. 129 din Constituția României și art. 6 CEDO.