Decizia nr. 3126/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 10/2025 a Curții de Apel Constanța

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la 07.11.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, a solicitat suspendarea executării Dispoziției nr. 114.666/17.10.2024 și a Adresei nr. x/17.10.2024, emise de Directorul Direcției de Ordine Publică- privind neacordarea reînnoirii licenței de funcționare nr. 2115/P/17.10.2012, până la pronunțarea instanței de fond.

Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1708/11.12.2024, a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe la 30.12.2024. 2. Hotărârea recurată Prin sentința nr. 10 din 20 ianuarie 2025, Curtea de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de suspendare a executării adresei nr. x/17.10.2024, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, ca inadmisibilă.

A respins cererea de suspendare a executării Dispoziției nr. 114666/17.10.2024, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, ca nefondată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 al prezentei decizii, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând casarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul suspendării executării Dispoziției nr. 114666/17.10.2024 până la pronunțarea instanței de fond. În dezvoltarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele invocate în susținerea temeiniciei acțiunii formulate. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate. II. Soluția instanței de recurs Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs pentru nemotivare, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată, Înalta Curte o apreciază întemeiată și o va admite, urmând să constate că recursul declarat de reclamantă este nul, pentru considerentele ce succed. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc.

civ., atrage, conform art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității recursului. În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile legale amintite.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentei-reclamante, reține caracterul nemotivat al căii de atac, având în vedere că partea nu a indicat critici cu privire la sentința atacată, care să se circumscrie vreunuia dintre motivele de casare prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., cererea de recurs fiind o reluare a cererii de chemare în judecată. În concret, recursul formulat nu cuprinde decât argumente ce au fost tranșate deja de instanța de fond și care nu pot fi analizate în raport cu acestea, întrucât nu au natura unor argumente ce țin de legalitate, ce pot fi invocate în calea de atac a recursului, fiind simple reiterări ale fondului cauzei.

Așadar, se constată că recursul nu conține motive care să poată fi încadrate în cazul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în susținerea căii de atac exercitate, reclamanta neformulând critici concrete de nelegalitate la adresa sentinței atacate. Or, față de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului în actuala reglementare, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurenta-reclamantă nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate. În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a argumentelor din acțiunea introductivă nu se constituie într-o critică concretă de nelegalitate a sentinței de fond, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc.

civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. În aceste condiții, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat de reclamantă. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același cod, va constata nul recursul declarat de reclamantă și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 10 din 20 ianuarie 2025 a Curții de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 5 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.