ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 524/2025

Ședința publică din data de 5 februarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 mai 2024, pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării dispoziției directorului Direcției de Ordine Publică nr. 106718/08.05.2024, prin care s-a dispus în mod nelegal neacordarea reînnoirii licenței de funcționare a societății nr. 2029/P/18.04.2012.

1.2. Prin sentința civilă nr. 862 din 14 iunie 2024, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocate de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 27 iunie 2024.

Prin sentința civilă nr. 238 din 15 iulie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 238 din 15 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

În motivarea recursului, reclamanta susține că instanța de fond a reținut greșit că societatea nu a făcut dovada cazului bine justificat, apt să producă o pagubă iminentă și însemnată patrimoniului său, deși au fost prezentate suficiente argumente în sensul îndeplinirii acestei condiții.

Arată că, prin neacordarea prelungirii licenței de funcționare, societatea se află în imposibilitatea de a continua activitatea curentă, sens în care, încă de la data de 08.05.2024, au fost anunțați partenerii contractuali în vederea suspendării prestării serviciilor de pază și protecție contractate. Prin imposibilitatea de desfășurare a activității unice, societatea este nevoită să disponibilizez un număr însemnat de angajați.

Astfel fiind, consideră că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material când a apreciat că societatea reclamantă nu a făcut dovada unui caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării dispoziției directorului Direcției de Ordine Publică nr. 106718/08.05.2024, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de reînnoire a licenței de funcționare nr. 2029/P/18.04.2022.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamant, care trebuie să ofere suficiente indicii de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

În cauza de față, recurenta-reclamantă nu a prezentat motive de aparentă nelegalitate a actului administrativ, apte să contureze, la o analiză sumară compatibilă cu procedura de față, existența unui caz bine justificat în dovedirea temeiniciei cererii de suspendare.

Înalta Curte reține, pe de-o parte, că în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a susținut, drept caz bine justificat, imposibilitatea desfășurării activității, ca urmare a refuzului pârâtului de reînnoire a licenței de funcționare, cu consecința unei pagube însemnate. Or, aceste argumente se circumscriu celeilalte condiții cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă, iar nu cazului bine justificat, consecințele emiterii unui act administrativ neputând fi echivalate cu cerințele de legalitate ale acestuia.

Pe de altă parte, în expunerea situației de fapt a cererii de suspendare, reclamanta a contestat refuzul reînnorii licenței pe motivul nedepunerii în dosarul administrativ a certificatului de înregistrare a mărcii la OSIM, susținând că această cerință formală a fost îndeplinită prin depunerea unei adeverințe eliberate de OSIM sub nr. x/20.02.2024.

În acest context, prima instanță a analizat conținutul dispoziției a cărei suspendare se solicită prin prisma dispozițiilor legale care stabilesc conținutul documentației administrative ce trebuie depusă pentru reînnoirea licenței de funcționare și a conchis că actul administrativ îndeplinește, la nivel de aparență, toate condițiile de legalitate de drept substanțial și procedural prevăzute de lege.

A reținut judecătorul fondului că refuzul de reînnoire a licenței a fost motivat de faptul că reclamanta nu a depus documentația completă în termenul legal, fiind omisă depunerea certificatului de înregistrare a mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci eliberat societății pentru clasele corespondente activităților licențiate, contrar prevederilor art. 28 alin. (2) lit. e) și art. 29 lit. f) din H.G. nr. 301/2012. Nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 28-29

1

din Normele de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, respectiv dosarul de reînnoire a licenței nefiind complet, instanța a constatat că dispoziția directorului Direcției de Ordine Publică nr. 106718/08.05.2024 nu prezintă, la nivel de aparență, motive de nelegalitate suficiente pentru admiterea cererii de suspendare, apreciind, totodată, că motivele invocate de reclamantă, prin care se susține că adeverința eliberată de OSIM echivalează cu certificatul de înregistrare marcă, sunt aspecte de fond, ce nu pot fi analizate în cadrul sumar al cererii de suspendare.

Or, Înalta Curte constată că, în calea de atac, reclamanta nu a prezentat nicio critică concretă, efectivă, raportată la considerentele sentinței recurate, rezumându-se, în cuprinsul primelor 4 pagini ale memoriului de recurs, să reia conținutul integral al cererii de suspendare, iar în pagina a cincea, dedicată criticilor aduse sentinței recurate, a menționat succint că societatea a făcut dovada unui caz bine justificat, fără a detalia și susține această concluzie printr-un raționament juridic corespunzător, susținut de cadrul normativ incident.

Potrivit art. 483 din C. proc. civ. "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind investită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.

Ca atare, câtă vreme recurenta-reclamantă nu a criticat în mod punctual și specific aspectele reținute de instanța de fond în cuprinsul sentinței recurate, prin indicarea textelor de lege a căror interpretare și/sau aplicare ar fi fost greșit făcută (raportat la cazul de casare pe care s-a întemeiat recursului), Înalta Curte nu poate decât să concluzioneze asupra caracterului nefondat al recursului.

Aceasta și în condițiile în care, similar cererii de chemare în judecată, și în recurs reclamanta a prezentat, majoritar, argumente referitoare la consecințele negative, de ordin economic, resimțite ca urmare a refuzului intimatului-pârât de reînnoire a licenței de funcționare, aspecte care se subsumează dovedirii condiției pagubei iminente, iar nu cazului bine justificat. Astfel cum s-a arătat anterior, consecințele emiterii actului administrativ, chiar apreciate de reclamantă a avea caracter negativ la adresa patrimoniului său, nu se identifică și nu echivalează cu motivele de aparentă nelegalitate ale actului, care trebuie dovedite separat de pretinsa pagubă iminentă.

De altfel, în ceea ce privește cerința pagubei iminente, care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, instanța de fond a reținut că această cerință este îndeplinită în cauză, însă a respins acțiunea, constatând că nu este îndeplinită cealaltă cerință cumulativă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nefiind prezentate motive care să acrediteze existența unui caz bine justificat, de natură a justifica înfrângerea prezumției de legalitate a actului administrativ.

Așadar, susținerile recurentei-reclamante din recurs referitoare la existența pagubei iminente nu prezintă utilitate, câtă vreme instanța de fond a constatat îndeplinirea acestei condiții, iar intimatul-pârât nu a contestat această concluzie prin formularea unui recurs la considerentele sentinței.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost dovedită condiția cazului bine justificat, argumentele de fapt și de drept prezentate de reclamantă neoferind indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, astfel încât sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 238 din 15 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 238 din 15 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.