ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5842/2022

HOTĂRÂRE
07.12.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5842/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21.01.2021, reclamanta A. S.R.L., în reorganizare judiciară, reprezentantă prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, a solicitat instanței anularea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 427.138/24.07.2020 și obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții prin care să dispună reînnoirea licenței de funcționare nr. x din 19.08.2005 deținută de A. S.R.L.

Prin sentința nr. 59 din 3 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în organizare judiciară, reprezentantă prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică;

(ii) a anulat Dispoziția nr. 427138/24.07.2020;

(iii) a obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții prin care să dispună reînnoirea licenței de funcționare nr. x din 19.08.2005 deținută de către reclamantă.

Împotriva sentinței nr. 59 din 3 martie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, a arătat că în mod greșit a reținut prima instanță că administratorului reclamantei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare al persoanei juridice, având în continuare calitatea de conducător al acesteia, în sensul art. 29 lit. c) din Anexa la H.G. nr. 301/2012, după cum rezultă din certificatul O.N.R.C. nr. 281.797/22.05.2020, precum și faptul că administratorul societății a fost avizat favorabil conform art. 19 alin. (9) din Legea nr. 333/2003.

Potrivit încheierii civile nr. 1265/2018 din 10.07.2018 și a sentinței civile nr. 801/07.05.2019, pronunțate de Tribunalul specializat Cluj, respectiv a certificatului constatator nr. x/22.05.2020, emis de O.N.R.C., rezultă că societatea A. S.R.L. se află în procedura de insolvență, și are ca administrator judiciar desemnat pe B.., care deține dreptul exclusiv de administrare al societății, administrator care nu are personal de conducere avizat de poliție, potrivit prevederilor art. 19 alin. (9) și (10) din Legea nr. 333/2003.

Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de fond, Inspectoratul General al Poliției Române a refuzat în mod legal acordarea licenței de funcționare a intimatei-reclamante, întrucât doamna C. și-a pierdut calitatea de administrator, fiind numit un nou administrator, respectiv societatea B. S.R.L., care nu este avizat conform prevederilor art. 19 alin. (9) și (10) din Legea nr. 333/2003.

La termenul de dezbateri, instanța de control judiciar a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-reclamante A. S.R.L., în raport de sentința nr. 136 din 25.01.2022, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2018, definitivă, care a fost atașată la dosar.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. aplicabil și în recurs, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-reclamante, invocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 205 din C. civ., persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații (capacitate de folosință) de la data înregistrării lor, iar conform art. 251 din același act normativ, persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură. Aceste dispoziții sunt aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac, atât la momentul formulării, cât și al soluționării cererii/căii de atac.

Excepția lipsei capacității de folosință este o excepție absolută și peremptorie, care poate fi invocată de către orice parte, precum și de instanța de judecată, din oficiu, în orice stadiu al soluționării pricinii.

Instanța de control judiciar constată că, astfel cum rezultă din evidențele sistemului Ecris, prin sentința nr. 136 din 25.01.2022 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2018, s-a dispus dizolvarea societății debitoare A. S.R.L și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, sentință rămasă definită prin neapelare.

Prin urmare, chiar dacă la data declarării recursului, intimata- reclamantă A. S.R.L avea personalitate juridică, la data soluționării prezentei căi de atac personalitatea juridică a acesteia a încetat, reclamanta nu mai deține capacitate procesuală de folosință, lipsindu-i aptitudinea de a avea drepturi și obligații.

În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 40 din C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea actul procesual îndeplinit de o persoană fără capacitate procesuală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 40 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 59 din 3 martie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința atacată, va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei a reclamantei A. S.R.L., invocată din oficiu, și va constata nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Admite recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 59 din 3 martie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei A. S.R.L., invocată din oficiu.

Constată nulă cererea de chemare în judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4189/2021
Ședința publică din data de 24 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradicto
ÎCCJ 2021-12-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5993/2021
Ședința publică din data de 02 decembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Acțiunea introductivă Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial,
ÎCCJ 2022-09-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3879/2022
ă din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a constatat că cererea de solicitare a reînnoirii licenței nr. x din 03.12.2019 a fost înregistrată în evidențele I.P.J. Timiș cu nr. x/09.12.2019, cu 89 de zile înainte de expirarea t
ÎCCJ 2022-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1428/2022
Ședința publică din data de 10 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată recla
ÎCCJ 2024-05-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2957/2024
Curtea de Apel București, pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică a declarat recurs, prin depunerea unui număr de doua memorii, unul vizând soluția de suspendare a efectelor Dispoziției directorului Dir
Sursă