ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1428/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, a solicitat instanței anularea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 cu privire la anularea licenței de funcționare nr. x din 15.04.2005, restituirea în original a licenței de funcționare nr. x/15.04.2005 și a Regulamentului de Organizare și Funcționare nr. 991483/03.04.2014, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 199 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și în rejudecare anularea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 cu privire la anularea licenței de funcționare nr. x din 15.04.2005, restituirea în original a licenței de funcționare nr. x/15.04.2005 și a Regulamentului de Organizare și Funcționare nr. 991483/03.04.2014, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

După prezentarea situației de fapt, recurenta-reclamantă a reluat susținerile cu privire la faptul că dispoziția nu este clară, că reprezintă un act administrativ ambiguu, în preambulul căruia nu este precizat motivul pentru care s-a retras avizul prealabil. În acest sens, a arătat că deși se menționează inițial, în mod corect, că activitatea societății pentru care a primit aviz este de proiectare, instalare, modificare sau întreținere a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracției, totuși ca temei legal al dispoziției de anulare a licenței de funcționare este indicat art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301, act normativ care face referire la activități de pază și protecție.

Prima critică adusă, în concret, sentinței recurate este aceea că, în mod eronat, s-a reținut faptul că "din întreaga economie a H.G. reiese că referirea la societatea specializată de pază și protecție are în vedere o accepție lato sensu, referindu-se la toate societățile licențiate în temeiul Legii nr. 333/2003, trimiterea fiind realizată în integralitate la prevederile art. 62 alin. (1) din lege, deci inclusiv 62 alin. (1) lit. d)", instanța citând doar parțial prevederile legale prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. d), respectiv a omis să menționeze faptul că anularea licenței de funcționare se face la săvârșirea "unor infracțiuni în legătură cu activitatea acestor societăți", ceea ce nu este cazul în această speță, infracțiunile de care a fost acuzat administratorul neavând legătură cu activitatea societății.

O altă critică vizează reținerea greșită a instanței cu privire la faptul că reclamanta nu a înțeles să conteste și operațiunea administrativă a retragerii avizului conform al SRI. Arată că reclamanta nu a avut niciodată acces la acest document și, de asemenea, nu este de natură să fie obligată să obțină, pe cale separată, declasificarea pretinselor informații cărora li s-ar fi atribuit un nivel sau altul de secretizare ci, dimpotrivă, conform art. 249 noul C. proc. civ., revine pârâtului, obligația de a convinge instanța de judecată de justețea dispoziției sale. Dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului presupune un echilibru în plan procesual care, în speță, nu ar exista dacă pârâtul va refuza să prezinte dovezi care să justifice soluția pe care a adoptat-o.

Totodată, prima instanță a făcut o confuzie majoră între motivarea unei decizii și indicarea unui temei legal, pe care s-ar fi motivat acea decizie. Instanța a reținut că "motivul adoptării actului este necesar să transpară clar din oricare din înscrisurile care formează actul lato sensu, ca de pilda în speță referatul cu propunerea de anulare, ca operațiune administrativă, pregătitoare". Instanța în mod greșit a rețint acest lucru, neavând în vedere faptul că orice act administrativ trebuie să fie motivat în scris, nu prin alte documente adiacente.

În continuare, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii.

Făcând referire la obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., a arătat că decizia atacata omite cu bună știință probe aflate la dosarul cauzei, pentru a își argumenta raționamentul de admitere a apelului formulat de reclamant.

A menționat că, în practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

În cauză, instanța a invocat în mod parțial probele, încercând răsturnarea situației din fond prin reținerea parțială a probelor administrate în fond, omițând o parte a probelor administrate, doar pentru a putea motiva admiterea apelului.

În esență, a invocat o nemotivarea a hotărârii, o motivarea superficială în care s-a reținut parțial probatoriul, pentru motivarea în mod netemeinic a admiterii apelului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În mod judicios, a reținut instanța de fond că reclamanta nu a înțeles să conteste și operațiunea administrativă a retragerii avizului conform al SRI de către acesta din urmă, întemeiat pe dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța fiind competentă să se pronunțe și asupra acesteia, cu condiția să fi fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, cu conturarea în consecință a cadrului procesual atât sub aspect obiectiv cât și subiectiv.

Dată fiind retragerea avizului prealabil, în acord cu prima instanță, a considerat că în mod temeinic și legal a fost emisă Dispoziția Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 prin care s-a dispus anularea licenței de funcționare nr. x din 15.04.2005, deținută de societatea S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012, având în vedere că, potrivit art. 19 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 333/2003 retragerea avizului prealabil al Serviciului Român de Informații poate constitui temei pentru anularea licenței de funcționare.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 5 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 cu privire la anularea licenței de funcționare nr. x din 15.04.2005, restituirea în original a licenței de funcționare nr. x/15.04.2005 și a Regulamentului de Organizare și Funcționare nr. 991483/03.04.2014.

Societatea S.C. A. a fost licențiată de I.G.P.R. - Direcția de Ordine Publică sub nr. x/15.04.2005, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, având ca administratori pe B., avizat cu avizul nr. x/23.12.2013 și C. avizat cu avizul nr. x din 23.12.2013, respectiv director tehnic pe D. avizat cu avizul nr. x/23.12.2013.

Având în vedere că față de administratorul societății, B., s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. x/01.12.2015 în dosarul nr. x, acesta fiind cercetat pentru infracțiuni contra siguranței statului, prin Dispoziția nr. 460481 din 12.04.2106 a Șefului Inspectoratului Județean Covasna s-a dispus retragerea avizului nr. x/23.12.2013 acordat numitului B., întrucât acesta nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, privitoare la buna conduită cetățenească.

Constatându-se că nu mai sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, Serviciul Român de Informații a comunicat retragerea avizului prealabil acordat S.C. A. S.R.L., iar ca urmare a retragerii avizului prealabil, a fost emisă Dispoziția Directorului de Ordine Publică nr. 147688 din 18.05.2016, prin care s-a dispus anularea licenței de funcționare nr. x din 15.04.2015, deținută de societatea S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012.

Analizând motivul de recurs circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauza de față. Potrivit acestor dispoziții, casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei."

Deși recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, Înalta Curte observă că această critică este pur formală, nefiind prezentate și dezvoltate care sunt aceste motive contradictorii.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a invocat o nemotivare a hotărârii, fără arătarea motivelor și a probelor cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 425 C. proc. civ., susținând că decizia atacată omite cu bună știință probe aflate la dosarul cauzei.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

De asemenea, judecătorul fondului a prezentat argumentele care l-au determinat să respingă acțiunea ca nefondată într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, vor fi înlăturate criticile recurentei-reclamante cu referire la faptul că decizia atacată omite cu bună știință probe aflate la dosarul cauzei, nefiind indicate, în concret, care sunt acele probe omise sau ignorate de către prima instanță la care se face referire.

Celelalte critici expuse de recurenta-reclamantă se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

O parte din criticile recurentei-reclamante au vizat faptul că Dispoziția Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 este un act administrativ ambiguu, că nu este clară deoarece, deși se menționează inițial, în mod corect, că activitatea societății pentru care a primit aviz este de proiectare, instalare, modificare sau întreținere a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracției, totuși, ca temei legal al dispoziției de anulare a licenței de funcționare, este indicat art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301, act normativ care face referire la activități de pază și protecție.

Înalta Curte va înlătura aceste critici, motivat de faptul că Societatea S.C. A. a fost licențiată de I.G.P.R. - Direcția de Ordine Publică sub nr. x/15.04.2005, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. În baza acestui act normativ sunt licențiate și societățile specializate în sisteme de alarmare împotriva efracției, cum este cazul recurentei-reclamante, astfel cum reiese din prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 conform cărora:

"(1) Persoanele fizice sau juridice pot desfășura activități de proiectare, instalare, modificare sau întreținere a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracției, numai pe baza licenței eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române, prelungită la fiecare 3 ani, și cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informații, eliberat în termen de 30 de zile."

Or, atât Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cât și Anexa la această H.G. sunt aplicabile speței, fiind corectă reținerea primei instanțe în sensul că "din întreaga economie a H.G. reiese că referirea la societatea specializată de pază și protecție are în vedere o accepție lato sensu, referindu-se la toate societățile licențiate în temeiul Legii nr. 333/2003, trimiterea fiind realizată în integralitate la prevederile art. 62 alin. (1) din lege, deci inclusiv 62 alin. (1) lit. d)".

Prin urmare, nu pot fi reținute ca motive de nulitate/neclaritate ale dispoziției de anulare a licenței de funcționare indicarea ca temei legal a dispozițiilor art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012, astfel cum susține recurenta-reclamantă.

Potrivit art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012 "Anularea licenței de funcționare a societății specializate de pază și protecție, în cazurile prevăzute la art. 62 alin. (1) din Lege sau ca urmare a retragerii avizului prealabil al Serviciului Român de Informații, se dispune de către Inspectoratul General al Poliției Române sau, după caz, de către instanța de judecată."

În cauză este de necontestat faptul că Serviciul Român de Informații a retras avizul prealabil acordat, întrucât față de administratorul societății B., s-a emis mandatul de arestare preventivă, nemaifiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, privitoare la buna conduită cetățenească, ceea ce a condus la anularea licenței de funcționare de către Inspectoratul General al Poliției Române.

În mod corect a reținut prima instanță că societatea reclamanta nu a înțeles să conteste și operațiunea administrativă a retragerii avizului conform al SRI de către acesta din urmă, întemeiat pe dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, și că în aceste condiții, nu se poate analiza aspectul nemotivării, în cuprinsul actului administrativ, a operațiunii administrative ce a determinat pierderea dreptului reclamantei de a obține/deține licența, decizia fiind motivată din perspectiva retragerii licenței, anume pentru neîntrunirea cerinței legale din cuprinsul art. 31 alin. (1) al legii (fost art. 34).

Ca urmare, hotărârea instanței de fond, prin care a fost menținută Dispoziția Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016, prin care s-a anulat licența de funcționare nr. x din 15.04.2005, a fost emisă cu respectarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, criticile formulate de recurenta-reclamantă nefiind în măsură să conducă la casarea sentinței.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 199 din 1 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.