ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 385/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, anularea adresei nr. x/20.10.2015, emisă de pârât. Ulterior, a formulat o completare de acțiune, solicitând și anularea adresei nr. x/18.11.2015 emisă de același pârât. A solicitat admiterea contestației, iar pe cale de consecință anularea în tot a adresei nr. x din data de 20.10.2015, prin care a fost dispusă măsura anulării Licenței de Funcționare nr. x/14.02.2006 și obligația de reziliere Contractelor de prestări servicii, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, ca fiind netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 301 din 4.03.2016 Tribunalul Satu Mare a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtul Inspectoratul General al Politiei Romane.

A declinat în favoarea Curții de Apel Oradea competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ înaintată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, având ca obiect anulare act administrativ.

Prin sentința nr. 278/CA/2016-PI pronunțată în data de 19 decembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul I.G.P.R. Direcția de Ordine Publică, a admis acțiunea completată și modificată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, a dispus anularea Adreselor nr. x din 20.10.2015 și nr. x din 18.11.2015 prin care s-a dispus măsura anulării Licenței de funcționare nr. x/14.02.2006 și obligația de reziliere a Contractelor de prestări servicii, în termen de 10 zile de la primirea acestora și a obligat pârâtul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței nr. 278/CA/2016-PI pronunțată în data de 19 decembrie 2016 de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de anulare, ca neîntemeiată.

În susținerea motivelor de recurs a arătat că măsura anulări licenței de funcționare nr. x/14.02.2006 atribuită S.C. A. S.R.L. a fost aprobată de directorul Direcției de Ordine Publică prin referatul nr. x/20.10.2015 în temeiul art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 333/2003, pentru repetarea, în interval de un an, a faptelor care atrag măsura suspendării și art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 58 lit. l) din același act normativ.

Măsura a fost aprobată de directorul Direcției de Ordine Publică deoarece conducerea societății a săvârșit, într-un interval de un an, fapte repetate care atrag măsura suspendării, precum și pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

În ceea ce privește măsura anulării licenței dispuse în temeiul art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 333/2003 modificată și republicată, consideră că instanța de fond a înțeles în mod eronat dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. b) și art. 62 din Legea nr. 333/2003.

Potrivit referatului nr. x/20.10.2015, unul din temeiurile în baza căruia a fost anulată licența de funcționare nr. 0814 din 14.02.2006 a fost art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 333/2003, întrucât în interval de un an societatea a săvârșit, în mod repetat, fapte care atrag măsura suspendării.

În acest sens arată că societatea a săvârșit în interval de un an mai multe abateri, pentru care a fost sancționată prin următoarele procese-verbale nr. x din 01.10.2015, fapta a fost săvârșită la data de 29.09.2015; AZ nr. x din 12.06.2015, fapta a fost săvârșită la aceeași dată; PA nr. x din 13.07.2015 și seria x nr. x din 13.07.2015, ambele pentru aceeași faptă ce a fost săvârșită la data de 17.06.2015 - toate abaterile fiind săvârșite în intervalul unui an - abateri pentru care Legea nr. 333/2003 prevede măsura suspendării.

În acest sens arată că: Procesul-verbal nr. x din 01.10.2015 a fost anulat definitiv prin Decizia nr. 398, pronunțată la data de 24.06.2016, de Tribunalul Satu Mare în dosarul civil nr. x/2015; Procesul-verbal nr. x din 12.06.2015 a fost anulat definitiv prin Decizia nr. 1090 pronunțată la data de 18.10.2016 de Tribunalul Sălaj în dosarul civil nr. x/2015; Procesul-verbal seria x nr. x din 13.07.2015 nu a fost contestat de către intimată și Procesul-verbal nr. x din 13.07.2015 a fost menținut definitiv prin Decizia nr. 692 pronunțată la data de 18.11.2016 de Tribunalul Satu Mare în dosarul civil nr. x/2015

În ceea ce privește condiția stabilită de legiuitor, în cuprinsul art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 333/2003, ca faptele săvârșite în interval de un an să atragă măsura suspendării, arătă că, prin procesele-verbale mai sus indicate, societatea a fost sancționată în interval de 1 an pentru contravenții prevăzute la art. 58 lit. g) și h), abateri care potrivit art. 62 din Legea nr. 333/2003 atrag suspendarea pe o perioadă de la o lună la 3 luni a dreptului societății sancționate de a încheia noi contracte și de a angaja personal.

Prin urmare, solicită a se constata faptul că în contextul în care, în interval de un an, intimata a săvârșit în mod repetat contravenții prevăzute de art. 58 lit. h) din Legea 333/2003 republicată, care atrag măsura suspendării potrivit art. 62 din același act normativ, în mod corect a fost dispusă măsura de anulare a licenței de funcționare a acesteia în temeiul art. 60 din Legea 333/2003.

Aspectul procedural de nelegalitate invocat de instanța de fond, constând în aceea că anularea licenței de funcționare ar fi fost dispusă prematur întrucât procesele-verbale au fost contestate - nu subzistă. Consideră că pornește de la o interpretare greșită a dispozițiilor art. 62 alin. (2) din Legea 333/2003, întrucât textul se referă la comunicarea măsurii dispuse după caz, de IGPR sau instanța de judecată, către Oficiul Registrului Comerțului, în vederea realizării publicității acestei măsuri, dar numai după ce măsura a rămas definitivă, în termen de 10 zile, prin rămânerea definitivă a procesului-verbal de contravenție sau după respingerea plângerii, în urma contestării acestuia în instanță.

Precizează că hotărârea instanței de fond de anulare a măsurii anulării licenței dispuse în temeiul art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 modificată și republicată este criticabilă în contextul în care dosarul civil nr. x/2015 ce are ca obiect cererea de anulare a procesului-verbal nr. x din 01.10.2015 se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Satu Mare.

Așa cum a expus în situația de fapt, al doilea temei pentru care a fost dispusă măsura anulării licenței de funcționare îl constituie art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, respectiv săvârșirea de către intimată a contravenției prevăzute de art. 58 lit. l) din același act normativ, pentru care aceasta a fost sancționată prin procesul-verbal de contravenție nr. x din 01.10.2015.

Deși instanța de fond invocă faptul că procesul-verbal de contravenție nr. x/01.10.2015 ar fi fost anulat potrivit sentinței civile nr. x, pronunțate la data de 05.10.2016, de către Judecătoria Satu Mare, în dosarul civil nr. x/2015, învederează instanței de recurs că sentința în cauză a fost atacată cu cerere de apel de către Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, cauza nefiind soluționată definitiv.

În consecință, având în vedere că fapta contravențională de nerespectare a art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003, constatată prin procesul-verbal nr. x/01.10.2015 subzistă, consideră că măsura anulării licenței nr. x/P/14.02.2006 dispuse printre altele și în temeiul art. 60 alin. (1) lit. a) din același act normativ, nu poate fi anulată de către instanța de judecată

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepția nulității recursului pentru nemotivare și, în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 28 ianuarie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele.

Acțiunea în contencios administrativ dedusă judecății vizează exercitarea controlului de legalitate asupra Adreselor nr. x din 18.11.2015 și nr. 439.324/S3/C.A din 20.10.2015 prin care s-a dispus măsura anulării Licenței de funcționare nr. x/14.02.2006 și obligația de reziliere a Contractelor de prestări servicii, în termen de 10 zile de la primirea acesteia.

Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea societății reclamante, reținând că actele a căror anulare se solicită sunt nelegale.

Motivul de casare invocat de recurentul-pârât în susținerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Criticile recurentului-pârât subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează strict aplicarea eronată a dispozițiilor art. dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Legea nr. 333/2003.

Potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 modificată și republicată, "Licența de funcționare se anulează în următoarele cazuri: a) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 58 lit. i) - k), dacă făptuitorul are calitatea de conducător al societății care are ca obiect de activitate paza și/sau protecția, precum și a contravențiilor prevăzute la art. 58 lit. l) și m); b) la repetarea, în interval de un an, a faptelor care atrag măsura suspendării; (…)", iar la art. 60 alin. (2) din același act normativ se menționează că "Anularea licenței de funcționare se dispune de către Inspectoratul General al Poliției Române sau, după caz, de către instanța de judecată și se comunică oficiului registrului comerțului pe raza căruia funcționează societatea specializată de pază și protecție, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenție sau a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție.".

În cauză Înalta Curte reține următoarele aspecte;

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., licențiată de I.G.P.R. - Direcția de Ordine Publică sub nr. x/14.02.2006, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor având ca asociat unic pe B. și administrator pe C., persoană avizată favorabil de poliție, a fost sancționată în anul 2015 pentru săvârșirea mai multor abateri prin următoarele procese-verbale seria: AZ nr. x din 12.06.2015; PA nr. x din 13.07.2015 și nr. x din 13.07.2015; PA nr. x din 01.10.2015 și PA nr. x din 1.10.2015.

Urmare a acestor contravenții, apreciate de instituția pârâtă ca fiind săvârșite în mod repetat, în decursul unui an, a fost dispusă măsura de anulare a licenței de funcționare a societății reclamante în temeiul art. 60 din Legea nr. 333/2003.

Principala critică din recurs vizează faptul că instanța de fond a aplicat eronat dispozițiile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, recurenta-pârâtă apreciind că termenul de 10 zile se aplică doar comunicării către oficiului registrului comerțului pe raza căruia funcționează societatea a dispozițiilor luate, nu și momentului în care dispune anularea licenței.

Sub acest aspect Înalta Curte precizează că prevederile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 sunt clare, Inspectoratul General al Poliției Române dispune și comunică anularea licenței de funcționare, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenție sau a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție. Ca urmare, atât luarea măsurii anulării licenței cât și comunicarea acesteia trebuie îndeplinite în termenul prevăzut de dispoziția legală respectiv acela de "10 zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenție sau a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție".

În acest context, în cauză, în mod eronat instituția-pârâtă a aplicat prevederile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 și a emis adresa nr. x/20.10.2015, pe care ulterior a menținut-o prin adresa din 18.11.2015, întrucât măsura de anulare a licenței de funcționare a societății reclamante a fost luată înainte de data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești prin care s-au respins sau admis plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de contravenție, deci cu nerespectarea unui termen im perativ prevăzut de lege.

În subsidiar instanța de recurs reține că nici criticile recurentului-pârât vizând aplicarea eronată de către instanța de fond a prevederilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 nu este fondată.

Se constată astfel că temeiul pentru care a fost dispusă măsura anulării licenței de funcționare, art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, a fost aplicat pentru săvârșirea de către intimată a contravenției prevăzute de art. 58 lit. l) din același act normativ, pentru care aceasta a fost sancționată prin procesul-verbal de contravenție nr. x din 01.10.2015. Acest proces-verbal a fost anulat prin sentința civilă nr. x/05.10.2016 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. x/2015, soluție menținută definitiv prin decizia nr. 2164/21.04.2017 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, astfel că măsura de anularea a licenței de funcționare, adoptată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, a devenit lipsită de temei factual.

În ceea ce privește dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 333/2003, invocat ca fiind un alt temei în baza căruia a fost anulată licența de funcționare nr. 0814 din 14.02.2006, aplicat întrucât într-un interval de un an societatea a săvârșit, în mod repetat, fapte care atrag măsura suspendării, se constată că nici acesta nu are incidență în cauză.

Astfel, primul procesul-verbal de contravenție nr. x/12.06.2015 încheiat de către IPJ Sălaj pentru nerespectarea prevederilor art. 58 lit. c) și d) a fost anulat prin sentința civilă nr. 800/08.03.2015 pronunțată de Judecătoria Șimleul Silvaniei și rămasă definitivă prin respingerea apelului, soluție pronunțată prin decizia nr. 1090/18.10.2016 de Tribunalul Sălaj, ambele în dosarul nr. x/2015.

Procesul-verbal de contravenție nr. x/13.07.2015 prin care s-a aplicat societății reclamante sancțiunea avertismentului nu a fost contestat în instanță.

Prin procesul-verbal de contravenție nr. x/13 iulie 2015 s-a aplicat intimatei-reclamante o amendă contravențională de 5000 RON. Acesta a fost contestat în instanță și menținut prin sentința civilă nr. 1489/18.04.2016 pronunțată de Judecătoria Satu Mare și rămasă definitivă prin respingerea apelului, soluție pronunțată în decizia nr. 682/18.11.2016 de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr. x/2015.

Procesul-verbal de contravenție nr. x din 01.10.2015 a fost contestat în instanță iar prin sentința civilă nr. x/14.12.2015 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. x/2015 s-a apreciat că sancțiunea principală a amenzii de 5000 RON nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, dispunând înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului. Prin decizia definitivă nr. 398/24.06.2016 pronunțată de Tribunalul Satu Mare a fost menținută soluția instanței de fond.

În consecință instanța de recurs reține, că singurele procese-verbale de contravenție menținute în parte de instanță sunt cele din data de13.07.2015 prin care s-au aplicat societății reclamante sancțiunea avertismentului și amenzii și, ca element care să demonstreze repetitivitatea faptelor contravenționale săvârșite de intimata reclamantă, fapta reținută prin Procesul-verbal de contravenție nr. x din 01.10.2015, în raport de care s-a aplicat sancțiunea avertismentului.

În acest context, Înalta Curte constatând că elementul care să demonstreze repetitivitatea faptelor contravenționale pentru care intimata reclamantă a rămas sancționată constă într-o faptă cu grad de pericol social foarte redus, pentru care s-a aplicat sancțiunea avertismentului, reține similar judecătorului fondului caracterul neîntemeiat al măsurii luate.

Față de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a constatat că este neîntemeiată sancțiunea de anulare a licenței de funcționarea reclamantei, întrucât actele contestate fiind emise cu încălcarea Legii nr. 303/2003, a Legii nr. 554/2004 și a O.G. nr. 2/2001 și a dispus anularea Adreselor nr. x din 20.10.2015 și nr. x din 18.11.2015 prin care s-a dispus măsura anulării Licenței de funcționare nr. x/14.02.2006 și obligația de reziliere a Contractelor de prestări servicii, în termen de 10 zile de la primirea acestora.

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 278/CA/2016-PI din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 278/CA/2016-PI din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.