ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 45/2021

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal (prin declinare de la Tribunalul Covasna - Sentința civilă nr. 1297 din 21.12.2017), reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române, a solicitat anularea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 734779 din 06.07.2017 și a Referatului nr. 734777 din 06.07.2017 înaintat de IPJ Covasna prin care a fost propusă măsura anulării licenței de funcționare nr. x din 05.09.2005.

Totodată, reclamanta a solicitat și suspendarea efectelor dispoziției atacate și obligarea Direcției de Ordine Publică la prelungirea licenței de funcționare nr. x din 05.09.2005 deținută de societatea A. S.R.L., conform cererii nr. x/30.05.2017, până la soluționarea definitivă a prezentei contestații.

Prin încheirea de ședință din 13 iunie 2018, Curtea de Apel Oradea a respins cererea reclamantei A. S.R.L. privind suspendarea Dispoziției Directorului de Ordine publică nr. 734779/06.07.2017.

Prin sentința nr. 106/F din 09 iulie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, având ca obiect anularea dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 734779/06.07.2017 și a Referatului nr. x/06.07.2017 întocmit de IPJ Covasna.

Împotriva acestor hotârâri, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că prin Dispoziția Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 734779 din 06.07.2017 și Referatul nr. x din 06.07.2017 s-a reținut că societatea nu a respectat condițiile care au stat la baza eliberării licenței de funcționare.

Împotriva acestei dispoziții, societatea reclamantă a formulat contestație la organul emitent, însă acesta nu a fost soluționat în mod favorabil și totodată i s-a respins și cererea nr. x/30.05.2017 privind prelungirea licenței.

Prin procesul-verbal nr. x din data de 22.06.2017 emis de IPJ Covasna s-a reținut în sarcina reclamantei săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 58 lit. m) din Legea nr. 333/2003, respectiv faptul că, administratorul societății, numitul B. a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție. Acest proces-verbal de contravenție a fost atacată în instanță, reclamanta apreciind că nu corespunde realității și nu sunt întrunite condițiile reținerii săvârșirii contravenției prevăzute de art. 58 lit. m) din Legea nr. 333/2003. Deși a existat o sentință penală pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Judecătoria Sf. Gheorghe împotriva administratorului B., față de acesta s-a dispus în baza art. 83 din C. pen. amânarea aplicării pedepsei stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 alin. (1) din același cod.

Recurenta a susținut că, potrivit art. 90 din C. pen., persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea anulării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

În acest context sentința de amânare a aplicării pedepsei nu echivalează cu o sentință de condamnare pentru infracțiune săvârșită cu intenție, motiv pentru care nu se poate reține că nu ar fi fost respectate condițiile care au stat la baza eliberării licenței de funcționare.

Prin urmare, recurenta a apreciat că nu este incidentă nicio cauză de anularea a licenței dintre cele prevăzute de art. 60 din Legea nr. 333/2003, motiv pentru care a solicitat anularea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 734779 din 06.07.2017 și a referatului nr. 734777 din 06.07.2017 înaintată de IPJ Covasna, suspendarea efectelor dispoziției atacate, precum și obligarea Direcției de Ordine Publică la prelungirea licenței de funcționare nr. x din 05.09.2005 deținută de A. S.R.L., conform cererii nr. x/30.05.2017.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca tardiv a recursului formulat împotriva soluției pronunțate cu privire la cererea de suspendare și respingerea ca nefondat a recursului formulat împotriva soluției date cererii de anulare a actului contestat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 13 iunie 2018, prin care prima instanță a respins cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. privind suspendarea Dispoziției Directorului de Ordine publică nr. 734779/06.07.2017, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care se pronunță suspendarea poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că încheierea atacată a fost comunicată reclamantei S.C. A. S.R.L. la data de 21 iunie 2018, iar recursul a fost declarat la data de 10 septembrie 2018, când cererea de recurs a fost trimisă prin poștă la instanță, deși, conform dispozițiilor citate, termenul în care legea permitea exercitarea căii de atac s-a împlinit la data de 27 iunie 2018.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 din C. proc. civ.:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Cum în cauză recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul declarat de aceasta împotriva încheierii din 13 iunie 2018 este tardiv formulat, cu depășirea termenului legal instituit de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, și se va respinge ca atare.

Cu privire la recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 106/F din 09 iulie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte reține că la data de 30.05.2017 administratorul societății reclamante, B., a depus la Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna documentația de prelungire a licenței de funcționare a societății în domeniul sistemelor de alarmare nr. x/05.09.2005.

Din actele anexate cererii de prelungire a licenței de funcționare, respectiv certificatul de cazier judiciar emis la data de 29.05.2017, a rezultat că administratorul societății reclamante a săvârșit o infracțiune comisă cu intenție, potrivit sentinței penale nr. 74/22.06.2015 pronunțate de Judecătoria Sf. Gheorghe în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.07.2015.

Față de această împrejurare, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna a dispus retragerea avizului nr. x/20.12.2013 acordat administratorului societății reclamante deoarece nu au mai fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 care au stat la baza acordării acestui aviz.

Ulterior, prin Referatul nr. x/06.07.2017 a fost propusă anularea licenței A. S.R.L., iar prin Dispoziția Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 734779/06.07.2017 s-a dispus anularea licenței de funcționare nr. x din 05.09.2005 cu termen de valabilitate până la data de 04.09.2017.

Urmare a respingerii plângerii prealabile, societatea reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea cererii de anulare a actelor prin care s-a anulat licența de funcționare.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând că autoritatea pârâtă a emis actele administrative contestate cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Judecătorul fondului a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, potrivit cărora licența de funcționare a societății se anulează în următoarele cazuri:

"a) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 58 lit. i)-k), dacă făptuitorul are calitatea de conducător al societății care are ca obiect de activitate paza și/sau protecția, precum și a contravențiilor prevăzute de la art. 58 lit. l) și m). Conform art. 58 alin. (1) lit. m) din același act normativ, reprezintă contravenție "nerespectarea condițiilor care au stat la baza eliberării licenței de funcționare". Or, în prezenta cauză măsura retragerii avizului de acordare a licenței de funcționare a societății s-a luat tocmai pentru că administratorul societății reclamante nu mai îndeplinea condițiile prevăzute de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 referitoare la buna conduită cetățenească.

Instanța de recurs reține că potrivit art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 "Unitatea de poliție competentă poate acorda avizul persoanei prevăzute la alin. (9), care are cetățenie română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European, a împlinit vârsta de 21 de ani, posedă pregătire corespunzătoare atribuțiilor ce îi revin, este cunoscută ca având o bună conduită cetățenească și nu a suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție".

Potrivit art. 26 alin. (3) teza a II-a din H.G. nr. 301/2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, "prin buna conduită cetățenească se înțelege comportamentul conform normelor de conviețuire socială, care nu aduce atingere valorilor sociale ocrotite de lege și care nu lezează drepturile și interesele celorlalți membri ai comunității cu care un anumit individ interacționează la un moment dat".

Având în vedere dispozițiile legale mai sus citate, nu pot fi primite apărările recurentei reclamante potrivit cărora amânarea aplicării pedepsei stabilite prin sentința penală nr. 74/22.06.2015 ar conduce la concluzia că sunt în continuare respectate condițiile care au stat la baza eliberării licenței de funcționare, chiar și în condițiile existenței respectivei condamnări.

Contrar acestor susțineri, instanța de recurs constată că nu are relevanță modalitatea de executare a sentinței penale, noțiunea de "bună conduită cetățenească" referindu-se la încălcarea de către o persoană a unei categorii mai vaste de norme juridice decât normele penale. Dobândirea calității de inculpat și condamnarea definitivă pentru o infracțiune săvârșită cu intenție constituie elemente din care se poate trage concluzia că persoana vizată nu se mai bucură de o bună conduită cetățenească, cu atât mai mult cu cât aceste măsuri au fost dispuse pe baza unor probe temeinice administrate în cursul procesului penal.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect au fost emise actele administrative contestate privind retragerea avizului favorabil pentru persoana administratorului B. și, subsecvent, în baza art. 60 alin. (1) lit. a) raportat la art. 58 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 333/2003, măsura IGPR nr. 734779/06.07.2017 privind anularea licenței de funcționare x din 05.09.2005 de care beneficia A. S.R.L..

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca fiind tardiv recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva soluției pronunțate cu privire la cererea de suspendare și ca nefondat recursul formulat de aceeași reclamantă împotriva sentinței nr. 106/F din 09 iulie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția dată acțiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca fiind tardiv recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva soluției pronunțate cu privire la cererea de suspendare.

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 106/F din 09 iulie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția dată acțiunii în anulare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2021.