ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4606/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Politie Județean Covasna și Inspectoratul General al Politiei Romane, obligarea pârâtului IGPR la întocmirea raportului cu propunere de reînnoire a licenței de funcționare nr. x/15.04.2005 pe numele și în favoarea reclamantei și obligarea pârâtului Inspectorului de Politie Județean Covasna la reînnoirea licenței de funcționare nr. x/15.04.2005 pe numele și în favoarea reclamantei.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 166 din 2 noiembrie 2017, a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Covasna prin întâmpinare, și acțiunea formulată și precizată de reclamantă.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că sentința atacată nu este temeinic motivată, având în vedere că invocarea de către prima instanță a faptului că Dispoziția nr. 460.481/12.04.2016 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, prin care s-a retras Avizul nr. x/23.12.2013 acordat fostului administrator al societății - B. pentru neîndeplinirea cerințelor art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, a rămas în vigoare întrucât cererea de anulare a fost respinsă definitiv prin Decizia Curții de Apel Brașov nr. 253/R/14.03.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, nu poate fi singurul motiv pentru netemeinicia prezentei cauze. Astfel, a precizat că, într-adevăr, litigiile au pornit de la emiterea dispoziției de retragere a avizului acordat fostului administrator, însă trebuia luat în considerare că societatea funcționa și funcționează și în prezent, iar în acțiune a arătat și a dovedit că în documentația de reînnoire a licenței de funcționare numitul B. nu mai are calitatea de administrator al societății, însă prima instanță nu a dat eficiență juridică acestui aspect esențial. Totodată, a făcut trimitere la împrejurarea că, deși există o hotărâre irevocabilă cu privire la această dispoziție, motivele care au stat la retragerea avizului dat fostului administrator, pentru infracțiuni săvârșite contra siguranței statului, nu mai existau la data judecății prezentei acțiuni. În opinia recurentei, se impunea să se stabilească dacă pârâții au refuzat sau nu în mod justificat reînnoirea licenței în condițiile în care cerințele legale erau respectate, însă nu a primit un răspuns ferm și concludent din partea instanței. În fine, a mai precizat recurenta că, din cuprinsul licenței de funcționare, rezultă, în mod clar, că societatea a primit licență de funcționare pentru activitățile de proiectare, instalare, modificare și întreținere a| sistemelor de alarmare împotriva efracției și nu pentru activități de pază și protecție cum eronat s-a reținut. În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Apărările intimaților-pârâți Prin întâmpinări, intimații-pârâți Inspectoratul de Politie Județean Covasna și Inspectoratul General al Politiei Romane au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

Procedura derulată în fața instanței de recurs Prin încheierea de ședință din data de 7 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiției – secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a admis cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de părți și a dispus suspendarea judecății recursului formulat de reclamanta A. S.R.L împotriva sentinței nr. 166 din 2 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2016, apreciind că dezlegarea prezentei cauzei depinde de existența ori inexistența dreptului care formează obiectul respectivului dosar, prin care s-a solicitat anularea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 și restituirea în original a Licenței de funcționare nr. x/15.04.2005 și a Regulamentului de Organizare și Funcționare nr. 991483/03.04.2014. Înalta Curte de Casație și Justiției – secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1428 din 10 martie 2022, a respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 199 din 1 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea intimatului-pârât Inspectoratul General al Politiei Romane la întocmirea raportului cu propunere de reînnoire a licenței de funcționare nr. x/15.04.2005 pe numele și în favoarea reclamantei și obligarea intimatului-pârât Inspectorului de Politie Județean Covasna la reînnoirea licenței de funcționare nr. x/15.04.2005 pe numele și în favoarea reclamantei. Curtea de apel a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantă, reținând, în esență, că cererea privind anularea Dispoziției nr. 460.481/12.04.2016, prin care s-a retras avizul acordat fostului administrator, pentru neîndeplinirea cerințelor art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, a fost respinsă în mod definitiv, prin Decizia Curții de Apel Brașov nr. 253/R/14.03.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, iar acțiunea având ca obiect anularea Dispoziției de anulare a Licenței de funcționare nr. x/15.04.2005, de asemenea, a fost respinsă, în primă instanță, prin sentința nr. 1122/23.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2016, așa încât pârâții nu pot fi obligați la emiterea actelor administrative solicitate, față de prevederile art. 19 alin. (2) și alin. (10) din Legea nr. 333/2003. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar. Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esență, sunt centrate pe faptul că hotărârea primei instanțe este nemotivată corespunzător, întrucât s-a reținut ca unic motiv pentru netemeinicia prezentei cauze faptul că Dispoziția nr. 460.481/12.04.2016 este în vigoare, ca urmare a respingerii acțiunii privind anularea acestui act. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când uprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu respectă cerințele art. 425 din C. proc. civ., întrucât nu poate fi reținut un singur motiv pentru netemeinicia prezentei cauze, și anume faptul că Dispoziția nr. 460.481/12.04.2016 este în vigoare, ca urmare a respingerii acțiunii privind anularea acestui act. Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Contrar susținerilor recurentei, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva împrejurării potrivit căreia măsura retragerii Avizului nr. x/23.12.2013 prin Dispoziția nr. 460.481/2016, emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, este definitivă, având în vedere Decizia Curții de Apel Brașov nr. 253/R/14.03.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, făcând referire, totodată, la sentința nr. 1122/23.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins, în primă instanță, acțiunea având ca obiect anularea Dispoziției de anulare a Licenței de funcționare nr. x/15.04.2005, reținând în mod corect că refuzul pârâților este justificat având în vedere condițiile de la acel moment, care nu erau îndeplinite, așa încât criticile părții nu pot fi primite. Se constată, așadar, că prima instanță a examinat toate argumentele reclamantei, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior. Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor și apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme. De asemenea, se reține că, prin Decizia nr. 1428 din 10 martie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiției – secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 199 din 1 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, cauza având ca obiect anularea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 cu privire la anularea licenței de funcționare nr. x din 15.04.2005, restituirea în original a licenței de funcționare nr. x/15.04.2005 și a Regulamentului de Organizare și Funcționare nr. 991483/03.04.2014. În fine, în ceea ce privește susținerea recurentei, cu ocazia formulării concluziilor pe fondul recursului, potrivit căreia Inspectoratul General al Politiei Romane i-a acordat licența de funcționare, obiect al prezentului litigiu, sens în care a depus la dosar, după încheierea dezbaterilor, prin registratura secției, fotocopia Licenței de funcționare nr. 6272T/16.05.2022, cu perioadă de valabilitate până la data de 15.05.2025, se apreciază că obținerea unei noi autorizații nu are relevanță în cauză, întrucât acest act are în vedere condițiile de la momentul emiterii lui. Totodată, se reține că motivarea hotărârii răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei și Cauza Ruiz Torija contra Spaniei). Se observă astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, fiind respectate cerințele unui proces echitabil. Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat. În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, hotărârea primei instanțe respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod.