Decizia nr. 1771/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 92/2022 a Tribunalului Covasna

Obiectul cererii de chemare în judecată. La data de 15.11.2021 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna, în urma declinării de competență de la Judecătoria Sfântu Gheorghe, dosarul cu nr. x/2021, având ca obiect cererea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigație a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 3.759 RON, reprezentând daune materiale, precum și la plata sumei de 10.000 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de daune morale; cu cheltuieli de judecată. La data de 25.06.2021, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâți, și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și a Inspectoratului de Poliție Județean Covasna.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 92 din data de 10.02.2022, Tribunalul Covasna, secția Civilă a respins excepția lipsei capacității procesuale invocată de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigație a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigație a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna; a respins excepția inadmisibilității formulării cererii invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna. Tribunalul a admis în parte cererea precizată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna; a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna să plătească reclamantului suma de 3759 RON reprezentând daune materiale și echivalentul în RON al sumei de 1500 euro reprezentând daune morale. Tribunalul a respins cererea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigație a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Tribunalul a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna să plătească reclamantului suma de 1026 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 1312Ap din 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 92 din data de 10.02.2022 pronunțate de Tribunalul Covasna, secția Civilă, ca nefondat. Curtea de Apel a admis apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, împotriva sentinței civile nr. 92 din data de 10.02.2022 pronunțate de Tribunalul Covasna, secția Civilă, pe care a schimbat-o în parte, și în consecință: A admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna; A respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; A admis în parte cererea precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, și l-a obligat pe acest pârât să plătească reclamantului suma de 3.759 RON, reprezentând daune materiale, precum și echivalentul în RON al sumei de 1.500 euro, reprezentând daune morale; A respins cererea precizată, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată; A obligat pe pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Covasna să plătească reclamantului suma de 1.026 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 1312Ap din 28 septembrie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția civilă au declarat recurs recurentul-reclamant A. și recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Covasna. Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului său, casarea în parte a hotărârii atacate, doar în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, în sensul majorării acestuia, și menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate. Recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatului Inspectoratul de Poliție Județean Covasna la plata cheltuielilor de judecată în recurs. În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că, în speță, s-a stabilit în mod corect existența unei conduite culpabile din partea organelor de poliție care și-au îndeplinit necorespunzător obligațiile de verificare și de documentare în zona unde urma să aibă loc intervenția acestora prin efectuarea percheziției domiciliare, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1349 alin. (1) din C. civ.. Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna trebuie să răspundă pentru consecințele prejudiciabile ale propriei activități judiciare pe care o organizează și o conduce. În ceea ce privește cuantificarea daunelor morale de către instanța de fond și cea de apel, recurentul reclamant a considerat că suma acordată, de 1.500 euro, nu este în măsură să acopere prejudiciul moral pe care l-a suferit. Recurentul reclamant a arătat că, din actele medicale depuse și din depoziția martorei B. rezultă că, în urma incidentului, a suferit traume psihice, s-a simțit rău aproximativ o lună, a avut glicemia foarte ridicată, dureri de cap, tensiune ridicată, insomnii mai multe nopți la rând. Totodată, a fost pus într-o situație jenantă în societate, față de vecini. Recurentul reclamant a arătat că resimte chiar și în prezent consecințele negative ale acestei acțiuni agresive și nefondate exercitate de organele de poliție asupra sa, care puteau fi evitate în mod cert dacă organele de poliție și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligațiile de verificare și informare. Recurentul reclamant a considerat că instanța de apel a nesocotit criteriile legale care ar fi trebuit avute în vedere la stabilirea acestor despăgubiri, întrucât ceea ce trebuia evaluat în concret nu este prejudiciul moral ca atare, decurgând din lezarea unor valori fără conținut economic, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat. În drept, recurentul reclamant a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Covasna a solicitat în principal respingerea acțiunii ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă și, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Recurentul-pârât a considerat că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, invocând art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul pârât a arătat că art. 224 alin. (1) din C. civ. stabilește răspunderea subsidiară a statului pentru obligațiile altor instituții publice, însă numai dacă prin lege nu se dispune altfel. În prezenta cauză, legea dispune altfel prin art. 96 din Legea nr. 303/2004 care, la alin. (5), stabilește calitatea procesuală pasivă exclusiv în sarcina statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin urmare, instanța de apel trebuia să constate că Inspectoratul de Poliție Județean Covasna nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere prevederile exprese ale art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 conform cărora, pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul pârât a arătat că acțiunea agenților de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna a fost efectuată cu respectarea regulilor și normelor prevăzute în materie - art. 159 din C. proc. pen. și Procedura privind colaborarea dintre unitățile/structurile de intervenție și structurile operative din cadrul Poliției Române PRO-PS/SIIAS/Intervenții 02R, iar prin punerea în executare a mandatului de percheziție nr. 19/UP/18.02.2021 nu se poate reține existența unei conduite culpabile personale și directe din partea organelor de poliție. Aceste aspecte au fost reținute în mod temeinic și legal în sentința Tribunalului Covasna nr. 92/10.02.2022. Recurentul pârât a arătat că polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna - Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul pentru Investigații Criminale au acționat prin acordarea de sprijin cu resursă umană colegilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, structură care nu face parte din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna. De asemenea, dosarul nr. x/2020 nu era instrumentat de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, astfel că nu se poate reține în sarcina lor nicio obligație de a efectua verificări prealabile pentru a stabili dacă persoana căutată locuiește efectiv la adresa la care urmează a fi efectuată percheziția. Organele de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au aflat adresa la care va fi pus în executare mandatul de percheziție în dimineața zilei de 22.02.2021, așa cum rezultă din actele depuse la dosar. Recurentul pârât a arătat că nu există faptă ilicită și nici vinovăție pentru a se stabili răspunderea sa civilă delictuală. Percheziția domiciliară ce a avut loc la imobilul situat pe strada x nr. 1 din municipiul Sfântu Gheorghe a fost efectuată în baza unui mandatului de percheziție domiciliară, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna pătrunzând în imobilul prevăzut în mandat, respectând întocmai cele consemnate în cuprinsul acestuia, neputând fi reținută vreo culpă în sarcina lor. Recurentul pârât a arătat că însuși reclamantul recunoaște prin cererea de chemare în judecată faptul că nu a permis de bunăvoie pătrunderea organelor de poliție în incinta imobilului, astfel că s-a procedat la folosirea forței în mod adecvat și proporțional, conform art. 159 alin. (17) lit. b) din C. proc. pen.. De asemenea, reclamantul a declarat că numitul C. a mai fost căutat de câteva ori de organele de poliție, prin urmare refuzul de a deschide ușa de acces este vădit nejustificat. Recurentul pârât a considerat că pătrunderea în imobil a fost efectuată în strictă conformitate cu dispozițiile legale, neputând fi reținută nicio faptă ilicită în sarcina polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, care au acționat în îndeplinirea unei activități permise de lege, în limitele conferite de mandatul de percheziție domiciliară. Activitățile desfășurate nu au constituit o ingerință disproporționată în viața privată, conform art. 156 alin. (2) din C. proc. pen.. Nici Procedura privind colaborarea dintre unitățile/structurile de intervenție și structurile operative din cadrul Poliției Române PRO-PS/SIIAS/Intervenții 02R nu cuprinde dispoziții din care să rezulte vinovăția lucrătorilor din cadrul instituției sale.

Apărările formulate în cauză. Intimata Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurentul-reclamant A., prin care a solicitat respingerea acestuia, arătând că simplele afirmații asupra existenței unui pretins prejudiciu moral nu sunt natură să dovedească producerea sau întinderea acestuia. Intimatul pârât Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant A., arătând că acesta a promovat cererea de recurs exclusiv în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Covasna. Așadar, întrucât recurentul-reclamant nu a atacat hotărârea sub aspectul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea sa la plata despăgubirilor, intimatul pârât a considerat că soluția dispusă față de instituția sa a intrat sub autoritatea de lucru judecat. Intimatul pârât Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, arătând că acesta a promovat cererea de recurs exclusiv în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., fără a aduce critici soluției de respingere ca neîntemeiată a acțiunii față de Inspectoratul de Poliție Județean. Așadar, întrucât recurentul-pârât nu a atacat hotărârea sub aspectul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea sa la plata despăgubirilor, intimatul pârât a considerat că soluția dispusă față de instituția sa a intrat sub puterea lucrului judecat. Intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna a formulat întâmpinare la recursurile declarate de către recurentul A., respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, împotriva deciziei civile nr. 1312/Ap/28.09.2022 pronunțate de către Curtea de Apel Brașov în soluționarea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 92/10.02.2022 din cadrul dosarului civil nr. x/2021, solicitând respingerea acestora ca fiind netemeinice și nefondate și, pe cale de consecință, menținerea deciziei civile nr. 1312/Ap/28.09.2022 ca fiind legală și temeinică. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1312Ap din 28 septembrie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția civilă este nul iar recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Covasna împotriva aceleiași decizii este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Recursul declarat de recurentul-reclamant A. privește exclusiv cuantumul sumei acordate prin decizia curții de apel pentru repararea prejudiciului moral, astfel cum s-a precizat expres în cererea de recurs. În ceea ce privește criticile concrete expuse în această cerere, este necesar a se avea în vedere că, în condițiile art. 488 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de alin. (1) din acest articol, recursul fiind o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate. În consecință, argumentarea și dezvoltarea motivelor de recurs trebuie făcută astfel încât să fie posibilă încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și să permită exercitarea de către instanța de recurs a controlului său cu privire la pretinsele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Examinând susținerile expuse în cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deși recurentul reclamant a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. privind aplicarea greșită a normelor de drept material, nu a invocat în concret vreo greșeală săvârșită de către instanța de apel în aplicarea unei dispoziții legale. Criticând cuantumul sumei acordate de instanța de apel pentru repararea prejudiciului moral, recurentul reclamant a considerat că acesta nu este în măsură să acopere prejudiciul moral pe care l-a suferit, invocând în acest sens probele administrate în cauză, și anume, actele medicale și declarația martorei B. din care ar rezulta gravitatea suferințelor morale. Înalta Curte constată că problema gravității suferințelor morale produse reclamantului prin fapta ilicită reprezintă o chestiune de fapt care a fost stabilită de instanța de apel în urma aprecierii probelor administrate în cauză și nu o problemă de interpretare sau aplicare a dispozițiilor legale. Astfel, instanța de apel a constatat că nemulțumirea apelantului reclamant față de soluția primei instanțe vizează cuantumul daunelor morale acordate de respectiva instanță, în apel susținându-se că suma de 1.500 euro este mult prea mică față de prejudiciile suferite ca urmare a descinderii organelor de poliție la domiciliul său. Examinând aceste critici, curtea de apel a considerat că instanța trebuie să aprecieze, în raport de consecințele suferite de reclamant, ce sumă globală se impune a-i fi plătită, utilizând o serie de criterii cum ar fi: importanța valorilor morale lezate, măsura în care s-a adus atingere acestor valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. În concret, instanța de apel a constatat că, la stabilirea cuantumului daunelor morale, prima instanță a ținut cont de faptul că, în urma incidentului, reclamantul a suferit insomnii, precum și o creștere a tensiunii arteriale și a glicemiei, pe fondul unei afecțiuni preexistente (diabet zaharat), fiind avută în vedere și atingerea adusă demnității și reputației persoanei reclamantului, întrucât descinderea la locuința acestuia de către organele de poliție a putut fi observată de vecinii reclamantului. Astfel, contrar susținerilor recurentului reclamant, instanța de apel a avut în vedere criteriile în raport cu care trebuie apreciată intensitatea suferințelor morale pentru a se stabili cuantumul sumei ce urmează a fi acordată pentru repararea prejudiciului moral, aceste criterii fiind enunțate în decizia recurată și cercetate în concret de instanță. O eventuală greșeală în stabilirea situației de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului. Astfel, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.. În consecință, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanța de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficiență uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reținute de instanța de fond ori de instanța de apel, și nici nu poate să verifice modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză. În această situație, Înalta Curte constată că recurentul reclamant nu a dezvoltat critici care să se circumscrie cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., susținerile sale vizând modul în care instanța de apel a apreciat gravitatea suferințelor sale și a stabilit, în raport cu aceasta, suma destinată să repare prejudiciul moral produs. În consecință, în temeiul prevederilor art. 489 din C. proc. civ. care instituie sancțiunea pentru nemotivarea recursului, stabilind, la alin. (2), că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul declarat de recurentul reclamant. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul pârât Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, Înalta Curte constată că acesta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arătând că art. 224 alin. (1) din C. civ. stabilește răspunderea subsidiară a statului pentru obligațiile altor instituții publice, însă numai dacă prin lege nu se dispune altfel. Recurentul pârât a considerat că, în prezenta cauză, legea dispune altfel prin art. 96 din Legea nr. 303/2004 care, la alin. (5), stabilește calitatea procesuală pasivă exclusiv în sarcina statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. De asemenea, recurentul pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că acțiunea agenților de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna a fost efectuată cu respectarea regulilor și normelor prevăzute în materie - art. 159 din C. proc. pen. și Procedura privind colaborarea dintre unitățile/structurile de intervenție și structurile operative din cadrul Poliției Române PRO-PS/SIIAS/Intervenții 02R, iar prin punerea în executare a mandatului de percheziție nr. 19/UP/18.02.2021 nu se poate reține existența unei conduite culpabile personale și directe din partea organelor de poliție. Din dezvoltarea motivelor de recurs invocate de recurentul pârât rezultă că, în realitate, criticile acestuia vizează modul în care instanța de apel a stabilit existența faptei ilicite, reținerea unei astfel de fapte în sarcina sa determinând schimbarea soluției primei instanțe prin care s-a dispus angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina statului român. În privința acestei condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat încălcarea normelor care reglementează desfășurarea procedurilor judiciare, reclamându-se atât dispunerea și coordonarea percheziției domiciliare, cât și modul de aducere la îndeplinire a acesteia; de asemenea, reclamantul a susținut că organele de cercetare penală aveau obligația ca, înainte de solicitarea mandatului de percheziție, să facă cercetări prealabile, să verifice actele de proprietate ale imobilului, să verifice cine folosește locuința. Prima instanță a expus situația de fapt ulterioară admiterii cererii de încuviințare a perchezițiilor domiciliare și emiterii mandatului de percheziție domiciliară, a examinat modul în care acest mandat a fost executat și a considerat că, din probele administrate, rezultă că acțiunea agenților de poliție a fost efectuată cu respectarea regulilor și normelor prevăzute în materie. Astfel, din înscrisurile depuse, prima instanță a reținut că efectuarea percheziției a fost încuviințată de către judecătorul de drepturi și libertăți, mandatul de percheziție fiind emis în temeiul încheierii acestui judecător, fiind individualizat și imobilul precum și persoana căutată. Prima instanță a analizat înscrisurile aflate la dosar și a concluzionat că acțiunea de intervenție și de aducere la îndeplinire a mandatului de percheziție a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile art. 159 din C. proc. pen. și ale Procedurii privind colaborarea dintre unitățile unitățile/structurile de intervenție și structurile operative din cadrul Poliției Române PRO - PS/SIIAS/Intervenții 02 R. În consecință, prima instanță a apreciat că nu se poate reține existența unei conduite culpabile personale și directe din partea organelor de poliție în punerea în executare a mandatului de percheziție nr. 19/UP/18.02.2021. De asemenea, în raport cu situația de fapt reținută în cauză, prima instanță a analizat efectele aplicării în prezenta cauză a principiilor rezultate din cauza Keegan c. Marii Britanii. Considerând că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt, prin raportare la probele administrate, instanța de apel a constatat însă că în mod greșit a reținut instanța inexistența unei conduite culpabile din partea organelor de poliție. Instanța de apel a constatat că, din înscrisurile depuse la dosarul de fond, coroborate cu depoziția martorei B., rezultă că persoana vizată de acțiunea poliției, C., nu mai locuia în imobilul din Sfântu Gheorghe, str. x, jud. Covasna încă din data de 07.06.2015 și că, anterior acțiunii din 22.02.2021, poliția a mai fost la această adresă și a vorbit cu reclamantul, interesându-se de numitul C., reclamantul declarând că acesta din urmă nu mai locuiește în acest imobil. În raport cu aceste constatări, instanța de apel a considerat că este evidentă culpa organelor de poliție care și-au îndeplinit necorespunzător obligațiile de verificare și de documentare în zona unde urma să aibă loc intervenția, ceea ce exclude orice conduită culpabilă a Statului. Instanța de apel a concluzionat că faptă ilicită constă în acțiunea de descindere a poliției la domiciliul reclamantului, ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor de verificare și de documentare în zona unde urma să aibă loc intervenția și a reținut inexistența unui raport de proporționalitate între intervenția agenților de poliție și scopul legitim urmărit. Aspectele expuse mai sus reprezintă singurele argumente din decizia recurată care vizează fapta ilicită, constatându-se astfel că instanța de apel nu a identificat normele legale incidente în procedura executării mandatului de percheziție domiciliară și nu a stabilit în concret care din aceste norme ar fi fost încălcate prin acțiunea organelor de poliție. Astfel, deși a reținut îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de verificare și de documentare în zona unde urma să aibă loc intervenția, instanța de apel nu a stabilit normele legale din care rezultă aceste obligații, prin interpretarea și aplicarea cărora urma a fi stabilită persoana căreia îi incumbă aceste obligații, etapa următoare a analizei vizând stabilirea măsurii în care respectivele dispoziții legale au fost respectate sau, după caz, încălcate. De asemenea, raportul de proporționalitate între intervenția agenților de poliție și scopul legitim urmărit, menționat ca atare în decizia recurată, fără realizarea unei analize prin prisma dispozițiilor relevante ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței dezvoltate în aplicarea acestor principii, reprezentintă un element necesar al raționamentului logico-juridic, subsecvent însă etapei stabilirii legalității măsurilor în discuție. Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții legale, este necesară, în primul rând, stabilirea elementelor care conturează existența faptei ilicite, și anume, a normelor imperative ale dreptului care ar fi fost încălcate și, subsecvent, a conduitei concrete în care s-a materializat această încălcare, or, din motivarea instanței de apel nu rezultă reiese că aceasta ar fi avut în vedere aceste cerințe legale. Ca atare, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat motivul de recurs care vizează modul în care instanța de apel a stabilit existența faptei ilicite și a persoanei răspunzătoare, nerespectarea cerințelor legale care trebuie avute în vedere în realizarea acestei analize, expuse mai sus, concretizându-se într-o încălcare a normelor de drept material. În contextul expus, analiza motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizând încălcarea normelor de procedură referitoare la calitatea procesuală pasivă, nu se impune în acest moment procesual, stabilirea persoanei în sarcina căreia urmează a fi reținută fapta ilicită reprezentând, în situația concretă a speței, în care se reclamă modul de punere în executare a unui mandat de percheziție domiciliară, o etapă subsecventă stabilirii normelor de drept incidente în respectiva procedură. În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Covasna împotriva deciziei nr. 1312Ap din 28 septembrie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pe care o va casa în parte și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.