ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 215/2026

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 27 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Covasna, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Poliția mun. Târgu Secuiesc, Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna, Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna, Q. S.A., S.C. R., Inspectoratul General al Poliției Române, a solicitat instanței obligarea pârâților în solidar la plata următoarelor sume: - 890.435 euro, reprezentând contravaloarea chiriei aferentă unei perioade de 103 luni (01.09.2016 - 01.04.2025, potrivit contractului de locațiune nr. x/2015 rămas neexecutat ca urmare a blocării accesului chiriașului la bunul închiriat; 103 luni x 8.645 euro/luna); - 2.409.358 RON, reprezentând penalitățile de întârziere în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere, socotite conform contractului de locațiune, pentru neîncasarea chiriei în perioada 01.09.2016 - 31.05.2019, penalități de care ar fi beneficiat dacă se întârzia plata chiriei, și care să curgă până la plata efectivă a debitului principal.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin încheierea din 21 ianuarie 2021, Tribunalul Covasna a respins, ca nefondate: - excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Covasna; - excepția netimbrării/insuficientei timbrări a acțiunii, invocată de pârâtul G.; - excepția litispendenței față de dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Brașov, soluționat prin sentința civilă nr. 231/S/2019, definitivă prin decizia civilă 284/2020 a Curții de Apel Brașov, invocată de pârâtul C.; - excepția inadmisibilității acțiunii raportată la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 193 alin. (1) C. proc. civ., invocată de pârâții IPJ Covasna, E., H. și D.; - excepția decăderii reclamantei din dreptul de formula acțiunea conform art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, invocată de pârâții IPJ Covasna, E., H. și D.; - excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 231/S/2019 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia civilă 284/2020 a Curții de Apel Brașov, excepție invocată de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Q. S.A.. Prin aceeași încheiere, prima instanță a luat act că pârâtul Statul Român nu mai susține excepția tardivității depunerii modificării de acțiune, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române și a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 54 din 19 ianuarie 2024, Tribunalul Covasna a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuală pasive invocată prin întâmpinare de pârâții B., C., D., E., F., G., H.. A respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului Poliția mun. Târgu Secuiesc, recalificată din excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare. A admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna și Poliția mun. Târgu Secuiesc, invocată din oficiu. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Q. S.A. reprezentat prin Președintele I., prin lichidator judiciar S. SPRL, I., J., K., B., L., M., N., C., O., P., D., E., F., G., H., S.C. R.. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna, Poliția Municipiului Târgu Secuiesc și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin încheierea din 4 februarie 2025, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de amânare formulată de apărătoarea intimatului B., a respins cererea de suspendare formulată de intimatul D., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 C. proc. civ., a respins cererea de introducere în cauză a BEJ T. formulată de intimatul D., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 478 alin. (1) C. proc. civ., a respins excepția insuficientei timbrări invocată de intimatul B. prin întâmpinare, având în vedere faptul că cererea de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru formulată de apelantă a fost admisă, plata taxei judiciare de timbru urmând a fi efectuată eșalonat, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, a respins probele solicitate de apelanta S.C. A. S.R.L. prin cererea de apel, ca nefiind utile soluționării cauzei. A amânat pronunțarea asupra apelului la data de 21 februarie 2025. Prin decizia nr. 272/Ap din 6 martie 2025, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimații pârâți Q. S.A., I., J., K., B., L., M., N., C., O., P., D., E., F., G., H., S.C. R., Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna, Poliția Municipiului Târgu Secuiesc și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - AJFP Covsana împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021 și a sentinței civile nr. 54 din 19 ianuarie 2024, pronunțate de Tribunalul Covasna. A obligat pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 3570 RON către intimatul-pârât B., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva încheierii de ședință din 4 februarie 2025 și a deciziei nr. 272/Ap din 6 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, prin două cereri de recurs distincte având însă conținut identic, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. - Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității instanța de apel, prin aceea că în considerentele hotărârii recurate (pag. 17 ultimul paragraf) a analizat fapta ilicită din prisma acțiunii de avizare a planului de pază, ceea ce excedează cadrului procesual obiectiv al cauzei, pronunțându-se asupra altor chestiuni decât cele cu care a fost învestită prin acțiunea introductivă, cu încălcarea limitelor învestirii sale și a principiului disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ. Recurenta a subliniat că prejudiciul reclamat nu decurge din existența unui act administrativ pretins nelegal, ci din rezultatul concret al acțiunilor pârâților – imposibilitatea de a accesa, folosi și valorifica bunul imobil, ceea ce contravine dispozițiilor legale privind protecția dreptului de proprietate. Analiza legalității avizului - pe care instanța a considerat-o exclusiv relevantă - nu este esențială pentru reținerea răspunderii civile a pârâților Q. și R., întrucât ceea ce se impută acestora este rezultatul faptic - restrângerea nelegală a accesului la bun, fără procedură legală de limitare a dreptului de proprietate. Așadar, nu caracterul actului formal interesează, ci conduita materială care a rezultat în îngrădirea de facto a accesului la un bun privat, în lipsa oricărei autorizații legale pentru o asemenea măsură cu caracter intruziv. Tot o încălcare a dispozițiile art. 9 C. proc. civ. ce definesc principiul disponibilității a fost invocată și în legătură cu faptul că, deși au fost invocate fapte distincte și autonome pentru fiecare dintre pârâți, instanța de apel a analizat exclusiv modalitatea de obținere a avizului pentru planul de pază, considerând aceasta ca singura faptă relevantă, omițând complet analiza altor conduite ilicite, deși acestea au fost explicit individualizate pentru fiecare pârât, astfel cum rezultă din cererea introductivă. Recurenta-reclamantă precizează că instanța a fost învestită cu analizarea unei pluralități de fapte ilicite, diferențiate astfel: Pentru Q.: • acțiuni întreprinse în pofida încheierii judecătorești din 23.06.2016 (prin care s-a respins executarea împotriva recurentei A. SRL) si cu știința suspendării executării silite, deci cu intenția vădită de încălcare a dreptului de proprietate; • lipsa calității de succesor legal al Q.; Pentru S.C. R.: • întocmirea planului de pază fără respectarea cerințelor legale imperative (lipsa extras CF), contrar art. 5 pct. 3 din Legea 333/2003 și H.G. nr. 301/2012. Pentru reprezentanții MAI (Poliția Mun Tg Secuiesc si IPJ Covasna): • emiterea unui aviz în ciuda existenței unei suspendări judiciare a executării; • emiterea avizului fără verificarea titlului de proprietate; • emiterea unui nou aviz în favoarea unei alte entități, fără revocarea celui deja emis în favoarea reclamantei; • tolerarea unei interdicții abuzive de acces după retragerea avizului. Toate aceste fapte sunt distincte, autonome și analizabile în baza răspunderii civile delictuale, dar instanța de apel le-a ignorat complet, analizând doar actul administrativ (avizul). Faptele ilicite erau susceptibile de a fi analizate în temeiul dreptului comun - răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1357 și următoarele C. civ., întrucât întruneau elementele constitutive ale faptei ilicite, respectiv: comportamentul culpabil, prejudiciul produs și legătura de cauzalitate. Cu toate acestea, instanța de apel a omis, în mod nejustificat, să le analizeze în mod individual, alegând să se rezume exclusiv la aspectul privind avizarea planului de pază - un element colateral al cauzei, care nu reflectă complexitatea și particularitatea situației de fapt prezentate în cererea de chemare în judecată. Această abordare demonstrează o restrângere artificială și incorectă a obiectului analizei, ce echivalează cu nesocotirea rolului activ al instanței și cu eludarea atribuțiilor sale esențiale de stabilire a adevărului în cauză. - Subsumat aceluiași caz de nelegalitate, recurenta-reclamantă a criticat încălcarea dispozițiilor art. 249, art. 8, art. 10, art. 13 și ale art. 14 din C. proc. civ., respectiv a dreptului la apărare și principiul contradictorialității întrucât a pronunțat hotărârea din cel de-al doilea ciclu procesual exclusiv pe baza probelor administrate în primul ciclu procesual și, mai mult, prin încheierea din 4 februarie 2025 a respins solicitarea pârâților de suplimentare a probatoriului. Această încheiere prin care instanța de apel a respins probele cu interogatoriul, proba testimonială și proba cu expertiză judiciară este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO, art. 21 din Constituție). Instanța a motivat respingerea cererii probatorii exclusiv pe motivul că nu ar fi fost indicată teza probatorie în cererea de apel, fără a observa că teza probatorie nu este condiționată de etapa apelului, ci poate fi precizată în fața instanței, la termenul la care urmează să se dispună administrarea probei (conform art. 258 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 254 și art. 255 C. proc. civ.). Respingerea probelor s-a făcut fără vreo verificare a pertinenței, concludentei și utilității acestora, contrar cerințelor art. 255 C. proc. civ. Probele propuse de reclamantă aveau un rol determinant în soluționarea legală a apelului, vizând chiar aspectele pe care instanța de apel a evitat să le analizeze în fondul hotărârii, și anume: • actele care au stat la baza emiterii și retragerii avizului; • motivațiile concrete pentru care avizul a fost retras după doar o lună, fapt care denotă reaua-credință și caracterul vădit nelegal al emiterii sale inițiale. • scopul constituirii Q. și statutul acesteia • capacitatea juridică a Asociației de a formula cereri cu efecte asupra unui bun imobil. Aceste elemente probatorii erau cruciale pentru dovedirea faptei ilicite și stabilirea raportului juridic dintre părți. Refuzul de a administra probe esențiale pentru stabilirea faptelor invocate, urmat de o hotărâre nemotivată cu privire la aceste fapte, determină vicierea gravă a procesului și a hotărârii. Recurenta-reclamantă concluzionează că se impune casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. pentru că s-a încălcat dispoziția legală privind administrarea probelor, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori ignoră faptele esențiale invocate de parte. - Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea nu beneficiază de o motivare în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că instanța nu a procedat la o analiză efectivă asupra aspectelor de fapt și de drept aplicabile în cauză, nu oferă o analiză proprie și concretă asupra cauzei, raportat la probele administrate în cauză, ci a preluat în integralitate susținerile primei instanțe. Decizia recurată reia aproape în întregime raționamentul primei instanțe, atât sub aspectul formei, cât și al conținutului, fără a demonstra că ar fi analizat în mod autonom susținerile, criticile de apel și probele administrate. Acest mod de redactare echivalează cu inexistența motivării, întrucât nu rezultă care au fost efectiv argumentele proprii ale instanței de control judiciar și în ce măsură acestea corespund situației de fapt și de drept deduse judecății. Or, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale și a CEDO, motivarea hotărârii este o garanție esențială a unui proces echitabil. O instanță nu poate substitui analiza proprie prin copierea motivelor unei alte instanțe, fără a arăta în concret cum acestea se corelează cu susținerile și criticile formulate în calea de atac. Instanța de apel nu a analizat deloc circumstanțele factuale esențiale, deși ele relevă intenția vădită de încălcare a dreptului de proprietate, ceea ce transformă "conduită administrativă" într-o faptă civilă ilicită de sine stătătoare patrimoniale directe. Hotărârea instanței de apel este viciată sub aspectul motivării și al rolului activ al instanței, întrucât nu a analizat deloc capacitatea juridică și procesuală a Q. S.A., în special sub aspectul reprezentării membrilor săi și al posibilității de a exercita un drept de dispoziție asupra bunului imobil. Instanța de apel nu a analizat statutul Asociației, nu a verificat scopul său statuar și nici întinderea capacității sale de exercițiu, ceea ce reprezintă o gravă omisiune procesuală. Potrivit art. 34 din O.G. nr. 26/2000, o asociație poate încheia acte juridice doar în limita scopului său statutar, iar reprezentarea altor persoane este posibilă doar în baza unui mandat expres, în formă autentică (art. 83 și art. 85 C. proc. civ.). Mai mult, instanța nu a analizat dacă membrii Asociației dețineau un drept de proprietate asupra imobilului – condiție absolut necesară pentru a justifica fie acțiunea personală a acestora, fie transmiterea către Asociație a prerogativelor de dispoziție asupra bunului. În mod particular, dreptul de dispoziție asupra unui bun imobil este un atribut al dreptului de proprietate, cu caracter personal, inalienabil și netransmisibil decât prin acte juridice valide și exprese. Acest drept nu poate fi exercitat colectiv de o entitate de drept privat, precum o asociație. Niciuna dintre aceste condiții nu a fost îndeplinită și nici măcar analizată de instanța de apel, care s-a limitat la a califica formal acțiunea Asociației ca fiind "în numele acționarilor", fără să verifice dacă acest mod de exercitare a unui drept asupra unui bun este permis de lege și susținut prin acte juridice concrete. În ciuda acestei situații judiciare clare, Q. a continuat în mod deliberat acțiunile de blocare a accesului în imobil, sub pretextul unei executări silite. Omisiunea instanței de a analiza această situație face ca hotărârea să nu răspundă concret pretențiilor și susținerilor reclamantei, ceea ce contravine exigențelor motivării impuse de art. 425 C. proc. civ. Instanța a ignorat complet aceste fapte, tratând întreaga acțiune ca pe un litigiu de contencios administrativ. Astfel, motivarea devine străină de obiectul cauzei, încălcând grav dispozițiile art. 9 C. proc. civ., care consacră principiul disponibilității procesului civil. Invocând același caz de casare, recurenta-reclamantă arată că motivele invocate în hotărâre sunt contradictorii și inconsecvente cu realitatea procesuală, hotărârea conținând mai multe afirmații contradictorii: pe de o parte, instanța reține că acțiunea este inadmisibilă pentru că se referă la un act administrativ (avizul), făcând astfel "de prisos" analizarea probelor privind fapta ilicită; pe de altă parte, apreciază că nu s-a dovedit fapta ilicită a R., deși anterior a reținut că nu era necesară analiza pe fond, ceea ce creează o confuzie logică și juridică. În plus, instanța de apel face trimitere la dosarul civil nr. x/2019 și la chestiuni pretins tranșate acolo, pentru a justifica respingerea cererii deduse judecății în cauză, apreciind că aceleași aspecte au fost analizate definitiv. Cu toate acestea, chiar în cuprinsul considerentelor propriei hotărâri (pag. 18 paragraful 6), aceeași instanță recunoaște în mod expres că reclamanta a invocat în cauză o altă faptă ilicită decât cea reținută în dosarul anterior – mai precis, formularea cererii de avizare a planului de pază, distinctă de executarea silită analizată în dosarul nr. x/2019. Această inconsecvență logică și juridică generează un viciu fundamental de nelegalitate, care afectează valabilitatea hotărârii. Aplicând în mod greșit principiul autorității de lucru judecat și fundamentându-și soluția pe considerente referitoare la un alt dosar, rezultă implicit că instanța de apel a evitat să analizeze cauza reală dedusă judecății. Instanța constată această diferență de obiect, dar în continuare își construiește soluția pe premisa falsă că problema a fost deja tranșată. Mai mult decât atât, există și o diferență de părți între cele două dosare, astfel că hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2019 nu ar putea fi opusă în cauză, cu atât mai mult cu cât, inclusiv excepția de litispendență a fost respinsă de prima instanță în privința celor două dosare. Astfel, în loc să examineze conduita distinctă a fiecărui pârât, legalitatea formulării cererii de avizare în lipsa titlului de proprietate, prejudiciul concret derivat din imposibilitatea folosinței bunului, instanța invocă elemente externe cauzei, ceea ce face ca motivarea să fie străină de natura cererii de chemare în judecată. Această aplicare eronată a efectului lucrului judecat duce la o inadmisibilă eludare a rolului instanței de a analiza fondul cauzei, încălcând atât art. 430 C. proc. civ., cât și dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO. - Reluând unele dintre susținerile deja prezentate, recurenta-reclamantă arată că hotărârea ignoră o analiză efectivă a faptei ilicite imputate Q. Instanța de apel a omis să analizeze, în mod concret și individualizat, fapta ilicită imputată pârâtei Q., constând în acționarea fără drept asupra unui imobil ce nu se afla în patrimoniul său și în privința căruia nu avea nici calitate de proprietar, nici un mandat valabil de reprezentare. Instanța de apel, în loc să analizeze fapta în esența sa - adică exercitarea fără drept a unor acte cu efect patrimonial - s-a limitat la a invoca, în mod greșit, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare (dosarul nr. x/2019), deși în chiar considerentele proprii a admis că fapta dedusă judecății în această cauză este diferită. Niciodată în cauză nu a fost analizată capacitatea de exercițiu a Q.. În lipsa acestei analize, instanța a presupus implicit existența unei calități de reprezentant al acționarilor, fără a verifica dacă Asociația are potrivit propriului statut capacitatea de a reprezenta interesele acționarilor unei societăți comerciale radiate. În lipsa unui mandat special, în formă autentică, Asociația nu avea calitate procesuală activă pentru a promova sau susține acțiuni în numele pretinșilor titulari ai dreptului real. Mai mult, nu se poate confunda scopul statutar general al unei asociații cu existența unui mandat legal, individual și expres, cerut de lege pentru reprezentarea în justiție. - Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., recurenta a criticat faptul că hotărârea recurată a încălcat autoritatea de lucru judecat, atunci când și-a fundamentat soluția pe considerente referitoare la un alt dosar, cu alt obiect, cum ea însăși a afirmat chiar în considerentele hotărârii judecătorești. Conform art. 430 și 431 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat poate fi invocată doar atunci când există triplă identitate de părți, obiect și cauză. Or, în speță, chiar dacă părțile coincid parțial, obiectul și cauza cererilor sunt fundamental diferite, motiv pentru care instanța de apel a aplicat în mod greșit efectul pozitiv al lucrului judecat. În dosarul nr. x/2019 s-a analizat exclusiv legalitatea executării silite demarate de Q. în baza sentinței penale nr. 232/2006, edificatoare fiind încheierea din 21.01.2021 pronunțată de Tribunalul Covasna, prin care s-a respins excepția litispendenței, ceea ce denotă lipsa de identitate între cele două dosare. Făcând referire la încălcarea autorității de lucru judecat (res judicata) - art. 430 și 431 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în speță, atât sentința civilă nr. 347/06.02.2013, cât și decizia Curții de Apel Brașov nr. 446/13.02.2015 au statuat fără echivoc următoarele aspecte, care beneficiază de autoritate de lucru judecat: - S.C. Q. a fost radiată în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, întrucât nu mai deținea bunuri în patrimoniu și nu s-au avansat sumele necesare continuării procedurii; - Acționarii S.C. Q. nu au dobândit niciun drept asupra bunurilor acesteia, întrucât nu s-a întrunit ipoteza prevăzută de art. 133 din Legea nr. 85/2006 (acoperirea integrală a masei credale înainte de lichidare); - Nu a fost emis niciun certificat de proprietate pentru acționari - document obligatoriu pentru eventuala dobândire a unui drept de proprietate asupra bunurilor rămase. Instanța de apel, ignorând aceste hotărâri definitive, a recunoscut indirect o calitate (de titulari ai dreptului de proprietate) unor persoane (acționarii Q. sau Asociația), pe care alte instanțe au exclus-o în mod categoric. Curtea de Apel Brașov a statuat ferm, prin decizia nr. 445/13.02.2015, că acționarii S.C. Q. nu au calitatea de succesori universali sau cu titlu particular ai societății radiate. Cu alte cuvinte, acționarii nu au dobândit niciun drept asupra bunurilor societății radiate, întrucât nu a existat un rest de active dreptul de proprietate asupra imobilelor nu se transmite automat prin efectul radierii. În lipsa unui certificat de distribuire proporțională a bunurilor, niciun acționar - și cu atât mai puțin o entitate terță precum Asociația - nu poate pretinde că deține sau că poate apăra în justiție drepturi asupra acestor bunuri. Aceasta reprezintă o încălcare gravă a principiului autorității de lucru judecat, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea se întemeiază pe motive contradictorii și străine de natura cauzei. - Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a criticat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 8 lit. c) din Legea nr. 554/2004, dat fiind că instanța de apel a respins acțiunea în răspundere civilă delictuală, apreciind în mod greșit că obiectul cauzei ar fi vizat legalitatea unui act administrativ (avizul de specialitate pentru planul de pază), care ar fi trebuit contestat în contenciosul administrativ. Consideră fundamental nelegală și lipsită de temei această apreciere, întrucât avizul administrativ fusese deja retras de Poliția Municipiului Târgu Secuiesc anterior formulării acțiunii de față, ceea ce exclude posibilitatea de a mai introduce o cerere de anulare împotriva acestuia. Conform jurisprudenței constante a instanțelor de contencios administrativ, o acțiune în anulare este inadmisibilă și lipsită de interes dacă actul administrativ a fost revocat, abrogat sau retras anterior introducerii acțiunii (interesul juridic fiind o condiție esențială a exercitării acțiunii în contencios, conform art. 8 coroborat cu art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004). Respingerea cererii întemeiată pe dreptul comun pe motiv că ar fi trebuit formulată o acțiune în contencios administrativ, deși actul nu mai exista juridic, echivalează cu un refuz nejustificat de judecată și cu încălcarea accesului liber la justiție, garantat și de art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO. De asemenea, se invocă încălcarea art. 1357 din C. civ., recurenta arătând că Q. S.A. nu deținea și nu a deținut niciodată vreun titlu legal care să îi confere dreptul de a dispune ori de a restrânge accesul asupra imobilului ce făcea obiectul contractului de locațiune în derulare între reclamantă și terțul chiriaș. Simpla afirmație a acesteia că acționează "în interesul acționarilor" societății radiate Q. nu poate constitui un temei juridic valabil care să justifice o ingerință în dreptul de folosință al altei persoane, fie ea proprietar ori chiriaș cu titlu legal. Chiar dacă Asociația a încercat să își justifice acțiunea prin invocarea unei sentințe penale care ar fi dispus repunerea părților în situația anterioară și implicit prin presupusul caracter executoriu al acesteia, în fapt, la momentul intervenției sale asupra imobilului, nu existau premisele legale care să confere acțiunilor sale un caracter licit. Fapta Asociației de a bloca accesul chiriașului și al proprietarului în imobil nu poate fi subsumată vreunui exercițiu legal al unui drept și cu atât mai puțin unuia de dispoziție sau de protecție a unui bun, în lipsa oricărei calități legale. Conduita sa nu poate fi justificată prin invocarea unei proceduri de executare anterioare, cu atât mai mult cu cât acea executare fusese suspendată și ulterior anulată de instanțele competente. Prin urmare, ceea ce s-a produs este o intervenție abuzivă, săvârșită cu intenție, asupra unui drept real și de creanță (proprietate și folosință), fără existența vreunei puteri legale conferite Asociației. Conduita acesteia reprezintă, în mod cert, o faptă ilicită civilă, generatoare de prejudiciu, analizabilă exclusiv prin prisma răspunderii civile delictuale (art. 1357 și urm. C. civ.), fiind distinctă și independentă de orice procedură anterioară de executare silită. Recurenta reiterează aspectele vizând fapta ilicită imputată S.C. R., apreciind că aceasta nu a fost analizată de instanța de apel, făcând referire și la faptul că instanța de apel a respins nejustificat acțiunea împotriva autorităților polițienești.

Apărările formulate în cauză: Intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca "netemeinic, nelegal și nemotivat". Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3570 RON, în a căror dovedire a atașat extras bancar și factură. Numitele U. (soție), V. și W. (fiice), pentru intimatul–pârât D. – decedat, au depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Intimații-pârâți I., J., K., P., L., M. și N. au depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurenta–reclamantă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către ANAF, răspuns la întâmpinarea formulată de către Inspectoratul General al Poliției Române, răspuns la întâmpinarea formulată de către Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna, răspuns la întâmpinarea formulată de către intimatul D., prin moștenitori, răspuns la întâmpinarea formulată de către intimatul B., solicitând înlăturarea apărărilor formulate. Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimații persoane fizice, arătând că este de acord cu constatarea nulității recursului și menținerea hotărârii judecătorești recurate. Intimata-pârâtă Q. S.A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimații persoane fizice.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (27 iunie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 10 februarie 2026, cu citarea părților, în ședință publică, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Recursul formulat în cauză a fost întemeiat în drept de recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 și 8 C. proc. civ. și conține critici care permit exercitarea unui control în legalitate a deciziei atacate din perspectiva cazurilor de casare ce au fost indicate, de vreme ce s-a invocat o încălcare a prevederilor art. 9 C. proc. civ., a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, o nemotivare ori o motivare contradictorie, soluționarea cauzei prin încălcarea autorității de lucru judecat ori prin încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente cauzei. Prin urmare, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele legale permise de lege, invocată ca apărare în cuprinsul mai multor întâmpinări ce au fost formulate este considerată nefondată și va fi respinsă pe cale de consecință. Analizând recursul, se constată că acesta susține motive care sunt nefondate, potrivit celor ce urmează: - Criticile de încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținute cu referire la încălcarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ. (obiectul și limitele procesului) sunt complet nejustificate. Aceste critici au fost invocate, în primul rând, cu referire la analiza instanței de apel realizată în legătură cu avizul dat asupra planului de pază a imobilului, despre care recurenta a susținut că excedează cadrului procesual obiectiv al prezentei cauze, ceea ce ar fi condus la rezultatul ca instanța de apel să se fi pronunțat asupra altor chestiuni decât cele cu care a fost învestită prin acțiunea introductivă. În mod neîndoielnic, criticile sunt nefondate, în condițiile în care, deși prin petitul cererii de chemare în judecată s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat reclamantei ca urmare a blocării accesului chiriașului la imobilul închiriat și a denunțării unilaterale de către acesta a contractului de locațiune nr. x/2015 (încheiat cu reclamanta), în cauzalitatea acestui rezultat pretins păgubitor pentru ea, reclamanta a invocat nelegalitatea/caracterul ilicit al unei suite de acte și fapte juridice atribuite pârâților chemați în judecată, după cum urmează:- formularea neîntemeiată și nejustificată de către pârâta Q., în numele unei persoane juridice inexistente/care și-a încetat existența în baza hotărârii judecătorești de închidere a procedurii falimentului prin radiere din Registrul Comențului în anul 2013, respectiv S.C. Q., a unei cereri de executare silită a dispozițiilor sentinței penale nr. 232/30.06.2006 a Judecătoriei Câmpina (dosar nr. x/2005);- formularea de către Asociație, alături de S.C. R. a unei cereri de avizare a unui plan de pază a spațiului situat pe str. x, Tg Secuiesc (hală monobloc și anexe aferente); - emiterea nelegală a avizului nr. x/29.06.2016 asupra planului de pază propus de aceștia, de către Poliția municipiului Tg Mureș, sub verificarea Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, în condițiile suspendării provizorii a executării silite din dosarul execuțional nr. x/2016 al Bej T. (prin încheierea Judecătoriei Brașov din 16.06.2016) și a suspendării aceleiași executări dispuse până la soluționarea contestației la executare (prin încheierea Judecătoriei Brașov din 27.06.2016) și cu nerespectarea Legii nr. 333/2003, a H.G. nr. 301/2012 modificată și completată prin H.G. nr. 1002/2015. O atare construcție juridică a cererii de chemare în judecată implica, inerent, verificarea fiecăreia din acțiunile/actele înfăptuite, pretins nelegale, spre a se putea deduce o concluzie în privința cauzei rezultatului păgubitor afirmat de reclamantă, putând toate ori numai una/unele dintre acestea determina angajarea răspunderii civile delictuale în cazul în care susținerile formulate s-ar fi verificat. Dacă nelegala emitere a avizului de pază a fost menționată încă din debutul cererii de chemare în judecată, tratarea specifică a acestei cauze a rezultatului pagubitor, așa cum a fost văzut de reclamantă, ocupă un loc preponderent în expunerea motivelor cererii, fiind redată de la filele x ale acesteia, așa încât recurenta care susține actuala critică de recurs pare a fi ea însăși străină de conținutul actului procesual a cărui titulară este și a cărui nesocotire o invocă în mod nejustificat cu referire la activitatea întreprinsă de instanța de apel. Afirmând în recurs că prejudiciul reclamantei nu ar decurge din existența unui act administrativ pretins nelegal (avizul dat asupra planului de pază), "ci din rezultatul concret al acțiunilor pârâților: imposibilitatea de a accesa, folosi și valorifica bunul imobil", în realitate recurenta urmărește o repoziționare pentru a contracara rigorile procedurale ce i-au fost în mod legitim și corect opuse de către instanțele de fond cu privire punctuală la această cauză a rezultatului păgubitor invocat ea (blocarea accesului la imobil, denunțarea unilaterală a contractului de închieriere de către chiriaș, pierderea veniturilor din chirii), legate în primul rând de necompetența materială a instanței civile în aprecierea/verificarea legalității avizului și de consecința incidenței prevederilor art. 18 și 19 ale Legii nr. 554/2004, așa cum se va arăta în analiza celorlalte critici ale recursului. Răspunzând punctual criticii formulate, este conformă cu obiectul de învestire ce rezultă din motivarea cererii de chemare în judecată, iar nicidecum contrar sau în afara acestuia, analiza pe care o realizează instanța de apel (ca și prima instanță, de altfel) asupra cererii de emitere a avizului de pază și în legătură cu emiterea avizului propriu-zis. Doar printr-o denaturare voită, subsecvent acestei critici, recurenta mai susține despre aceeași analiză că ar fi neconformă deoarece analiza legalității avizului ar fi fost considerată exclusiv relevantă de instanța de apel. Or, nimic nu îndreptățește la o asemenea afirmație câtă vreme în considerentele hotărârii atacate, așa cum se va arăta, au fost tratate pe rând fiecare din cauzele descrise de reclamantă în cuprinsul acțiunii sale ale rezultatului păgubitor, constând în restrângerea nelegală a accesului la bunul imobil. Aceleași critici privitoare la încălcarea dispozițiilor art. 9 C. proc. civ. au mai fost invocate, în al doilea rând și tot nejustificat – de această dată într-un sens opus criticii anterioare - în legătură cu o pretinsă neanalizare a altor conduite ilicite atribuite celorlalți pârâți, afirmându-se că instanța de apel ar fi analizat exclusiv "modalitatea de obținere a avizului pentru planul de pază", pe care ar fi considerat-o singura faptă relevantă, lăsând necercectate o serie de alte fapte ilicite imputate Q., S.C. R. ori reprezentanților Poliției Tg Secuiesc și IPJ Covasna. În realitate, s-a reținut că în litigiul pendinte, reclamanta a inserat în lanțul cauzal al producerii prejudiciului afirmat o serie de acte și fapte, dintre care și unele ce au format deja obiectul analizei instanțelor cu prilejul soluționării altor litigii promovate de aceasta, cum este cel cu nr. x/2019*. Prin urmare, față de existența unor dezlegări judecătorești care se opun reclamantei cu forță obligatorie, regăsite în cuprinsul hotărârilor pronunțate în acest dosar, s-a reținut corect că reclamanta nu mai poate opune caracterul ilicit al faptei de formulare a cererii de avizare a planului de pază de către asociația pârâtă grefat pe nelegalitatea cererii de executare silită din dosarul nr. x/2016 al BEJ T., iar cât privește solicitarea avizării ulterior suspendării executării silite, instanța de apel emite propriile aprecieri la fila x a deciziei recurate. În același sens, s-a apreciat corect că reclamanta nu mai poate contesta calitatea în care asociația pârâtă a acționat cu prilejul formulării cererii de excutare silită ori a celeia de avizare a planului de pază, în privința acestor elemente litigioase fiind valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a decizie civile nr. 726/2022 a Curții de apel Brașov și a deciziei nr. 2492/15.12.2022 a ÎCCJ ce au fost pronunțate în dosarul anterior menționat. Așadar, nu despre o omisiune de analiză este vorba, cum vădit nefondat acuză recurenta-reclamantă atunci când indică faptele ilicite imputate Q., ci despre valorificarea unor dezlegări jurisdicționale asupra acelorași elemente litigioase, care se impun prezentei judecăți cu forța obligatorie a lucrului judecat în litigiul anterior purtat între aceleași părți (reclamanta și asociația pârâtă, căci actele și acțiunile acesteia erau vizate), din nevoia de ordine socială și stabilitate juridică, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ. Considerații în legătură cu faptele ilicite imputate pârâtei S.C. R. se regăsesc la fila x a deciziei recurate, întocmai ca și analiza asupra faptelor imputate Poliției Tg Secuiesc și IPJ Covasna, criticile recurentei în sensul că s-ar fi omis a se cerceta condițiile emiterii avizului asupra planului de pază ca faptă ilicită (în ciuda existenței unei suspendări judiciare a executării, fără verificarea titlului de proprietate al solicitantului, fără revocarea avizului anterior emis în beneficiul reclamantei, tolerarea unei interdicții abuzive de acces după retragerea avizului), iar nu ca act administrativ (avizul), așa cum a procedat instanța de apel, nefiind decât expresia aceleiași încercări a recurentei de a se repoziționa în raport cu impedimentele de ordin procedural ridicate de instanțe raportat la aceste pretenții, privitoare la incidența dispozițiilor Legii nr. 544/2004. În tot cazul, indiferent care ar fi fost argumentele pentru care instanțele de fond au stabilit că aceste pretinse fapte ilicite nu pot fi cercetate pe temeiul dreptului comun – reținându-se că se contestă, în realitate, legalitatea unui act administrativ, avizul dat asupra planului de pază ce a fost emis de Poliția Tg Secuiesc și aprobat de IPJ Covasna, aflat sub regimul procesual al Legii nr. 544/2004, întocmai ca și acțiunea în daune îndreptată împotriva autorității și funcționarului responsabil -, o atare ipoteză procesuală este incompatibilă uneia care să descrie o omisiune de analiză, după cum eronat a criticat recurenta. - Nefondată este și critica circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu trimitere la o pretinsă încălcare a prevederilor art. 8,10,13, 14 și 249 din C. proc. civ., în legătură cu măsura instanței de apel din ședința din 4.02.2025, de respingere a probelor propuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a apelului. La acest termen de judecată, instanța de apel a supus dezbaterii contradictorii a părților prezente cererea de probatorii formulată în scris de apelanta-reclamantă prin apelul formulat și a decis respingerea acesteia întrucât a reținut că nu s-a indicat teza probatorie pentru proba cu martori, nu au fost indicate obiectivele expertizei contabile, iar pentru o parte din pârâți deja a fost administrată la prima instanță proba cu interogatoriul, astfel că, evaluate în aceste coordonate, probele propuse au fost apreciate ca neutile cauzei. Așadar, contrar criticii susținute de recurentă, probele au fost evaluate din punct de vedere al utilității lor, iar acest criteriu este necenzurabil în recurs întrucât este atributul instanței devolutive să evalueze și să aprecieze asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor. Nu poate fi primită critica de încălcare a dreptului la un proces echitabil, câtă vreme un proces echitabil nu se traduce prin obligația instanței de încuviințare și administrare a tuturor probelor propuse de părți; nici încălcarea principiului contradictorialității nu este o critică pertinentă câtă vreme decizia asupra probelor a fost precedată de discutarea acestora în condiții de contradictorialitate, cu părțile prezente. Sunt străine de realitatea dosarului și criticile conform cărora instanța de apel ar fi pronunțat hotărârea din cel de-al doilea ciclu procesual exclusiv pe baza probelor administrate în primul ciclu procesual, litigiul pendinte fiind unul soluționat într-un singur ciclu procesual. Nici o încălcare a dreptului la apărare nu ar putea fi reținută, de vreme ce elementele esențiale, a căror dovadă se pretinde că era urmărită de reclamantă prin mijlocirea probelor respinse de instanța de apel, se refereau (potrivit acesteia) la:- actele care au stat la baza emiterii și retragerii avizului; - motivațiile concrete pentru care avizul a fost retras doar după o lună; - scopul constituirii Q. și statutul acesteia; - capacitatea juridică a Asociației de a formula cereri în legătură cu un bun imobil. Or, niciunul din aceste "elemente esențiale" văzute ca atare de reclamantă nu sunt de natură să justifice utilitatea probelor propuse de parte și respinse de instanța de apel în ședința publică din 4.02.2025 - acestea fiind proba cu martori, interogatoriu și expertiză contabilă - deoarece "elementele esențiale" erau susceptibile de proba cu înscrisuri, care a și fost administrată în dosar. Or, cât privește proba cu înscrisurile, instanța de apel a reținut că apelanta a cerut încuviințarea "probei cu înscrisurile depuse la dosarul de fond", o cerere redundantă și, deci, inutilă prin ea însăși. - Nici criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt fondate. Împrejurarea că instanța de apel, exercitând controlul judiciar asupra hotărârii primei instanțe, a validat soluțiile acesteia, însă pe baza unor considerente proprii și în urma unei analize elaborate asupra tuturor chestiunilor de fapt și de drept care s-au ridicat în cauză, nu îndreptățește afirmația critică a reclamantei că decizia atacată ar fi preluat aproape în întregime raționamentul tribunalului, sub forma conținutului și formei, mod de redactare care ar echivala cu inexistența hotărârii. În mod cert, considerentele proprii ale deciziei recurate, concretizate într-o analiză minuțioasă întinsă pe 10 pagini, care răspunde tuturor criticilor aduse hotărârii tribunalului, nu susțin afirmația "inexistenței motivării", ci dimpotrivă, se constată că printr-o argumentație temeinică și elaborată, curtea de apel a oferit părților acea "garanție esențială a unui proces echitabil", dezacordul recurentei-reclamante cu soluția adoptată ori cu motivarea oferită acesteia neputând să fundamenteze critica sa în acest conținut. Contrar criticilor recurentei, Înalta Curte constată că decizia atacată corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Așa cum s-a arătat în examinarea celui dintâi motiv de recurs, instanța de apel nu a avut în atenție exclusiv legalitatea avizului dat asupra planului de pază, ci a avut în vedere toate faptele ilicite așa cum au fost ele prezentate și descrise în lanțul cauzal al rezultatului păgubitor pretins de reclamantă, iar împrejurarea că unele din aceste fapte au făcut deja obiectul analizei instanțelor în alte litigii purtate între aceleași părți, a condus la valorificarea efectului pozitiv al lucrului judecat decurgând din dezlegări jurisdicționale anterioare, care se impun între părți cu putere obligatorie, nefiind acesta cazul unor omisiuni în examinare. Aceeași este situația și în privința legitimității cu care Q. S.A. a acționat fie în cazul formulării cererii de executare silită a sentinței penale definitive nr. 232/30.03.2006 a Judecătoriei Câmpina, fie în cazul formulării cererii de emitere a unui aviz asupra planului de pază a imobilului din str. x, Tg Secuiesc, legitimitate care nu a fost contestată prin cererea de chemare în judecată pe aspecte care să implice verificări asupra actelor constitutive ori statutului asociației, cum se pretinde prin actualul recurs. Cu toate acestea, față de explicitarea adusă pe parcursul judecății motivelor inițiale ale cererii de chemare în judecată, atât prima instanță, cât și cea de apel, au valorificat în mod corect dezlegările jurisdicționale oferite prin hotărârile ce au soluționat dosarul nr. x/2019 asupra acelorași chestiuni litigioase invocate, în legătură cu îndreptățirea Q. S.A. de a acționa în legătură cu imobilul în litigiu, inclusiv din perspectiva scopului și obiectului înființării sale, ce au fost verificate în raport de actele constitutive și statutului acesteia, a dreptului acționarilor societății radiate (SC Q.) de a pretinde bunurile care nu au fost lichidate sau sume de bani reziduale nedistribuite din averea societății debitoare, în conformitate cu art. 133 din Legea nr. 86/2006. Cum astfel de critici nu au putut justifica reținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu trimitere la art. 9 din același cod, de bună seamă că ele nu pot fundamenta nici teza nemotivării hotărârii, acuzația că instanța de apel ar fi tratat întreaga acțiune ca pe un litigiu de contencios administrativ fiind una contrafactuală câtă vreme ceea ce s-a apreciat a intra în competența specială a instanței de contencios administrativ – cenzurarea legalității avizului asupra planului de pază și angajarea răspunderii patrimoniale a autorității emitente, alături de funcționarul direct răspunzător în emiterea acestuia – a fost considerată drept o cerere inadmisibil a fi judecată în temeiul dreptului comun, cât timp beneficiază de un cadru special de rezolvare prin dispozițiile Legii nr. 554/2004. Nici critica privitoare la motivarea contradictorie ori inconsecventă cu realitatea procesuală nu are o bază reală, observându-se că pentru a o susține, recurenta amestecă voit frânturi din raționamentele instaței de apel realizate în legătură cu diversele fapte ilicite imputate pârâților, pretinzând că această asociere de argumentații ar expune un raționament confuz al instanței. Astfel, nu este nimic contradictoriu între considerentele pentru care a fost apreciată ca inadmisibilă cenzurarea unui act administrativ (avizul asupra planului de pază) în cadrul soluționării unei acțiuni de drept comun în angajarea răspunderii civile delictuale și argumentele pentru care s-a apreciat că S.C. R. srl nu a săvârșit fapta imputată, reținându-se că această societate a semnat planul de pază nr. 215/20.06.2016 în calitate de prestator de servicii, ceea ce nu înseamnă că poartă vreo răspundere pentru legalitatea avizului dat de autoritatea competentă (unitatea de poliție locală) a cărei emitentă aceasta nu a fost. Tot astfel, nu este nimic contradictoriu în privința valorificării efectului pozitiv al lucrului judecat al hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2019, pentru acele fapte care au făcut deja obiectul analizei instanțelor în cauza menționată, dar care au fost reluate și inserate în lanțul cauzal al rezultatului păgubitor și în litigiul pendinte, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în reținerea împrejurării că în litigiul de față au fost invocate și alte fapte ilicite (între acestea, formularea cererii de avizare a planului de pază) care au beneficiat de examinarea directă în prezenta cauză din partea instanțelor de fond. Nu s-a creat în acest fel nicio inconsecvență logică ori juridică și nu s-a generat niciun viciu de legalitate, după cum afirmă recurenta, ci dimpotrivă. Fiind vorba despre o suprapunere parțială nu de obiecte (acestea fiind identice), ci de cauze juridice între litigiul anterior nr. 2391/62/2019* și cel de față, instanța de apel a valorificat corect iar nu greșit, după cum eronat susține recurenta, principiul autorității de lucru judecat care impune ca o chestiune litigioasă, odată dezlegată cu titlu definitiv între părți, să nu mai poată fi rediscutată. Această valorificare nu a avut loc decât în limita faptelor ilicite și a chestiunilor litigioase tranșate în prima judecată înfăptuită, care au fost reluate de reclamantă și în cuprinsul acțiunii pendinte, prin preluarea ca atare a ceea ce s-a tranșat jurisdicțional în prima judecată (funcția pozitivă, normativă a l