ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1559/2017

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1435 din 18 aprilie 2012, Tribunalul Covasna a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna, astfel cum a fost precizată; l-a obligat pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 311.472 RON, reprezentând chiria pentru perioada 05 februarie 2007 - 05 februarie 2010, pentru suprafața de teren de 2.063 mp și suprafața construită desfășurată de 880 mp, iar, pentru perioada 16 ianuarie 2009 - 05 februarie 2010, și pentru 311 mp suprafață construită; a obligat pârâtul la plata către reclamanți a dobânzii legale prevăzută de O.G. nr. 9/2000 pentru chiria datorată pentru fiecare lună din perioada 05 februarie 2007 - 05 februarie 2010, scadentă la data de 10 a lunii următoare, până la plata integrală; a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 523.733 RON chirie pentru perioada 06 februarie 2010 - 03 decembrie 2010 pentru terenul în suprafață de 2.063 mp și suprafața construită desfășurată de 1.191 mp; a obligat pârâtul la plata către reclamanți a dobânzii legale prevăzută de O.G. nr. 9/2000 pentru chiria datorată pentru fiecare lună din perioada 06 februarie 2010 - 03 decembrie 2010, scadentă la data de 10 a lunii următoare, până la plata integrală; a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3.006 RON chirie pentru perioada 04 decembrie 2010 - 31 decembrie 2010, pentru terenul în suprafață de 774 mp, la care se adaugă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, calculată asupra sumei menționate de la data de 10 ianuarie 2011 și până la plata integrală; a respins, ca nefondată, cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 1.512 RON, reprezentând majorări de întârziere, și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au formulat, la data de 20 iunie 2001, o notificare prin care au solicitat restituirea imobilului situat în Sfântu Gheorghe, str. Ciucului, jud. Covasna, înscris în CF nr. x sub nr. top x și y, care a fost preluat de stat de la părinții reclamanților, fără titlu valabil.

Cererea de restituire a imobilului adresată pârâtului în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă de Ministerul Administrației și Internelor (M.A.I.), însă, prin decizia nr. 3797/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, M.A.I. a fost obligat, să emită decizie de restituire în natură a imobilului situat în mun. Sf. Gheorghe, str. Ciucului, jud. Covasna, pentru întreg imobilul".

La data de 05 februarie 2007, M.A.I. a admis cererea care a format obiectul notificării nr. 189/2001 și a emis Dispoziția de restituire în natură nr. 142/2007, prin care, a restituit în natură imobilul construcție P+1, având suprafața construită de 440 mp și teren aferent în suprafață de 2.063 mp, identificat conform schiței anexă".

Întrucât reclamanții au dorit restituirea în natură a suprafeței totale construite, de 751 mp, au formulat contestație împotriva acestei dispoziții de restituire, iar, prin decizia nr. 218 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost menținută decizia civilă nr. 257/A din 09 aprilie 2008, prin care a fost schimbată, în parte, Dispoziția nr. 142 din 05 februarie 2007 și s-a dispus obligarea M.A.I., să restituie în natură și restul construcției preluate de stat prin procesul-verbal din data de 15 iunie 1946, respectiv parterul corpurilor B, C și D individualizate prin raportul de expertiză întocmit de expert D.".

Prin cererea nr. 283.992/3 din 01 octombrie 2008 reclamanții au solicitat să li se restituie în natură și restul construcțiilor care nu au fost cuprinse în Dispoziția nr. 142/2007, să se încheie contract de închiriere a imobilului și să se stabilească cuantumul chiriei pentru terenul în suprafață de 2.063 mp și suprafața construită de 440 mp. Au solicitat, de asemenea, ca plata chiriei să se facă retroactiv de la data eliberării deciziei de retrocedare, atât pentru imobilul care a format obiectul Dispoziției nr. 142/2007, cât și pentru restul clădirilor care nu au fost cuprinse în dispoziție.

La această solicitare reclamanților li s-a comunicat că Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna, în calitate de utilizator al imobilului, va încheia contractul de închiriere în termen de 15 zile de la data emiterii dispoziției de restituire, iar obligația de plată devine scadentă la data de 10 a fiecărei luni.

Reclamanții au revenit cu o nouă solicitare de încheiere a contractului de închiriere pentru întregul imobil, cerere înregistrată sub nr. 104.238 din 16 decembrie 2008.

Prin adresa nr. 13.837 din 23 aprilie 2009, Inspectoratul de Poliție al județului Covasna a comunicat reclamanților că este necesară îndreptarea erorii materiale din decizia nr. 257/A din 09 aprilie 2008 a Curții de Apel București, după care va trece la întocmirea formalităților prevăzute de lege pentru rezolvarea solicitărilor lor.

Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București la 06 ianuarie 2010 s-a dispus îndreptarea erorii materiale și a fost lămurit dispozitivul deciziei nr. 257A/09 aprilie 2008, în sensul că a fost obligat Ministerul Internelor și Reformei Administrative, să restituie în natură și restul construcției preluată de către stat, deținută de fostul proprietar în baza procesului-verbal din data de 25 iunie 1946, respectiv parterul corpurilor B, C și D, individualizate prin raportul de expertiză întocmit de expert D. și nu D., cum din eroare s-a trecut(…). Au fost păstrate restul mențiunilor Dispoziției nr. 142/2007".

Cu toate acestea, pârâtul nu a întocmit protocolul de predare-primire și contractul de închiriere a imobilului nici după perioada afectațiunii - 05 februarie 2010, folosind imobilul fără contract de închiriere până la data predării (03 decembrie 2010).

Prin încheierea CF nr. x din 22 decembrie 2010 a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea reclamanților asupra imobilului menționat, iar prin contractul de închiriere nr. x din 27 mai 2011, încheiat între părți, s-a stabilit chiria lunară de 774 euro pentru terenul de 774 mp.

Pârâtul a făcut dovada că s-a adresat Inspectoratului General al Poliției Române pentru alocarea fondurilor necesare pentru plata chiriei.

Tribunalul Covasna a constatat, prin raportare la art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 10/2001, la art. 1 și 3 din H.G. nr. 1886/2006 modificată și la art. 4 și 7 din același act normativ, că din starea de fapt expusă rezultă că Dispoziția nr. 142 din 05 februarie 2007, emisă de M.A.I., având ca obiect imobilul construcție P+1 cu suprafața construită de 440 mp și teren aferent în suprafață de 2.063 mp, a fost contestată de reclamanți, care au solicitat modificarea acesteia în sensul de a se restitui întregul imobil (diferența de suprafață construită de la 440 mp la 787 mp). Așadar, dispoziția menționată nu a fost analizată sub aspectul temeiniciei și legalității restituirii suprafeței de 2.063 mp teren și 440 mp suprafață construită și, din acest punct de vedere, era irevocabilă, iar din data de 05 februarie 2007, pentru aceste suprafețe din imobil pe care pârâtul le folosea trebuia să se achite reclamanților chiria prevăzută de art. 1 din anexa 1 cuprinsă în H.G. nr. 1886/2006, modificată. În plus, prin încheierea Curții de Apel București din 06 ianuarie 2010 a fost lămurit dispozitivul deciziei nr. 257/A din 09 aprilie 2008, în sensul că au fost păstrate restul mențiunilor Dispoziției nr. 142/2007; or, în situația în care pârâtul ar fi avut neclarități cu privire la conținutul deciziilor indicate, putea solicita lămuriri imediat după pronunțarea acestora.

Prin urmare, pentru 2.063 mp teren și 880 mp suprafață desfășurată construcții, chiria a fost calculată de la data de 05 februarie 2007; pentru diferența de suprafață construită, s-a dispus prin decizia nr. 257/A/2008, devenită irevocabilă prin decizia nr. 218 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligarea M.A.I., să restituie în natură și restul construcției preluate de stat prin procesul-verbal din 15 iunie 1946, respectiv parterul corpurilor B, C și D". Prin urmare, de la data de 16 ianuarie 2009 pârâtul datora chirie reclamanților pentru suprafața de 311 mp (80 mp parter corp B, 80 mp parter corp C și 151 mp parter corp D), în cuantumul prevăzut de art. 1 din H.G. nr. 1886/2006; în consecință, pentru suprafața de 311 mp construcții, s-a dispus achitarea chiriei începând cu data de 16 ianuarie 2009.

La stabilirea sumelor datorate de pârât reclamanților cu titlu de chirie s-a avut în vedere și perioada afectațiunii de trei ani, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, pentru fiecare din cele două situații expuse anterior, precum și prevederile art. 7 din H.G. nr. 1886/2006. Ca atare, pentru perioada 05 februarie 2007 - 05 februarie 2010, pentru suprafața de teren de 2.063 mp și suprafața construită desfășurată de 880 mp, iar, de la 16 ianuarie 2009 la 05 februarie 2010 și pentru 311 mp suprafață construită, valoarea totală a chiriei a fost stabilită la 311.472 RON. Pentru perioada 06 februarie 2010 - 03 decembrie 2010, la stabilirea chiriei pentru terenul în suprafață de 2.063 mp și suprafața construită desfășurată de 1.191 mp s-a avut în vedere și chiria practicată, pentru imobile similare, situate pe raza municipiului Sf. Gheorghe (între 10 și 25 euro/mp/lună+TVA pe suprafață construită).

Instanța de fond a mai constatat că părțile nu au solicitat întocmirea unui raport de expertiză pentru calculul chiriei lunare și nici nu se impunea a fi administrată din oficiu o asemenea probă, de vreme ce pentru determinarea cuantumului acesteia era necesară doar o operațiune matematică.

În ceea ce privește dobânda solicitată pentru sumele datorate cu titlu de chirie, prima instanță a reținut că aceasta reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării cu întârziere a obligației, cuantificarea acesteia putând avea loc prin convenția părților sau prin voința legiuitorului; în condițiile în care în speță prima ipoteză este exclusă, cuantificarea prejudiciului încercat de reclamanți poate avea loc doar prin raportare la dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, în vigoare la data formulării primei cereri de plată a chiriei de către reclamanți.

Însă, întrucât reclamanții au solicitat calcularea dobânzii în funcție de rata dobânzii de referință stabilită pentru fiecare lună de B.N.R. la depozitele atrase, iar art. 3 din O.G. nr. 9/2000 prevede că dobânda legală în materie civilă se stabilește la nivelul dobânzii de referință a B.N.R., diminuat cu 20%, cererea a fost admisă în parte. S-a reținut că, potrivit art. 4 din H.G. nr. 1886/2006, raportat la art. 2 și 5 din O.G. nr. 9/2000, dobânda datorată, stabilită pentru sumele neplătite, se calculează de la data scadenței chiriei pentru fiecare lună (data de 10 a lunii următoare).

Referitor la cererea de plată a sumei de 1.512 RON, instanța a constatat că Primăria Municipiului Sf. Gheorghe a calculat majorări de întârziere pentru plata cu întârziere a impozitelor datorate de 1.386 RON. Reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.512 RON cu titlu de majorări de întârziere, dar în motivarea cererii lor au arătat că pârâtul este vinovat de încheierea cu întârziere a protocolului de predare-primire, fără de care nu se putea trece la intabularea imobilului în CF.

Astfel, majorările de întârziere percepute de Primăria Sfântu Gheorghe reprezintă sancțiunea pentru achitarea cu întârziere a unor impozite, pe când suma pretinsă de reclamanți are temei întocmirea cu întârziere a unui protocol, împrejurare care nu generează plata unei sume cu titlu de majorări de întârziere.

Prin decizia nr. 154/AP din 11 decembrie 2013, Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de apelantul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna; prin decizia nr. 1796 din 10 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamantul-pârât împotriva acestei decizii, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

Prin decizia Înaltei Curți au fost soluționate irevocabil problemele de drept legate de: prescripția dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 5 februarie 2007 - 27 iunie 2008, dreptul reclamanților de a solicita chiria pentru perioada 27 iunie 2008 - 5 februarie 2010 pentru construcția P+1 cu o suprafață de 440 mp și teren de 2.063 mp, iar, pentru corpurile parter în suprafață de 311 mp și dreptul de a solicita chiria pe perioada 16 ianuarie 2009 - 5 februarie 2010; de asemenea, pentru întregul imobil chiria pentru perioada 5 februarie 2010 - 3 decembrie 2010. S-a mai reținut că, în lipsa unei cereri reconvenționale, constatarea calității de constructor de bună-credință nu poate fi analizată, iar o compensare a pretențiilor nu poate fi dispusă. A fost găsită neîntemeiată critica recurentului-pârât privitoare la calitatea sa procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 470/AP din 01 aprilie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna împotriva sentinței civile nr. 1435 din 18 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Covasna; a modificat, în parte, hotărârea apelată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile din perioada 5 februarie 2007 - 27 iunie 2008; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului; l-a obligat pe pârât să plătească reclamanților următoarele sume: 164.947,4 RON, chiria actualizată pe perioada 27 iunie 2008 - 4 februarie 2010 pentru construcția P+1 corpul A, cu o suprafață de 880 mp (440mp P+440 mp) și teren de 2.063 mp; 90.374 RON, dobândă aferentă chiriei calculată de la data scadenței și până la 28 ianuarie 2015 și în continuare până la data plății; 27.048 RON, chiria actualizată pe perioada 16 ianuarie 2009 - 4 februarie 2010 pentru corpurile de parter în suprafață de 311 mp; 13.933,2 RON, dobândă aferentă chiriei calculată de la data scadenței și până la 28 ianuarie 2015 și în continuare până la data plății; 523.731,7 RON, contravaloare lipsă de folosință pe perioada 5 februarie 2010 - 3 decembrie 2010 pentru întregul imobil de 2.063 mp teren și 1.191 mp suprafață construită; 183.923,3 RON, dobândă aferentă lipsei de folosință calculate de la data scadenței și până la 28 ianuarie 2015 și în continuare până la data plății; 3.006,38 RON, contravaloare lipsă de folosință pentru suprafața de 774 mp teren pe perioada 4 decembrie 2010 - 31 decembrie 2010; 962,6 RON, dobândă aferentă lipsei de folosință calculate de la data scadenței și până la 28 ianuarie 2015 și în continuare până la data plății; a respins restul pretențiilor, a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii și l-a obligat pe apelant să plătească intimatei A. cheltuieli de judecată în cuantum de 15.928,87 RON.

Prin decizia nr. 2253 din 16 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație a admis recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna. și Justiție, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a reținut, în esență, că reclamanții sunt îndreptățiți să primească pentru perioada 27 iunie 2008 - 05 februarie 2010, respectiv 16 ianuarie 2009 - 05 februarie 2010, în funcție de suprafețele imobilului pentru care trebuie stabilită chiria, despăgubiri calculate în raport de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv o chirie determinată în acord cu prevederile H.G. nr. 1886/2006 și ale H.G. 343/2007.

A mai reținut Înalta Curte că reclamanții sunt îndreptățiți să primească daune interese constând în dobânda legală calculată de la data punerii în întârziere, respectiv de la data cererii de chemare în judecată (24 iunie 2011), în raport de norma în vigoare la data formulării acțiunii - O.G. nr. 9/2000 până la abrogarea acestui act normativ, urmând a se aplica, ulterior, O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, reclamanții sunt îndreptățiți să primească de la pârât, pentru perioada 05 februarie 2010 - 03 decembrie 2010, despăgubiri pentru imobilul de 2063 mp teren și 1191 mp suprafață construită, conform dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 10/2001, respectiv o sumă calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului. Sub acest aspect, instanța de recurs a apreciat că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt dedusă judecății, impunându-se administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, prin care să se stabilească care este cuantumul contravalorii lipsei de folosință a imobilului restituit în raport de care să se determine suma datorată pe zi de întârziere, în condițiile art. 40 din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește acordarea de daune interese, a reținut că dobânda aferentă lipsei de folosință se datorează de la data punerii în întârziere, în speță de la data formulării cererii de chemare în judecată. La determinarea cuantumului despăgubirilor vizând lipsa de folosință, instanța de recurs a statuat cu privire la necesitatea punerii la dispoziția expertului, în măsura în care există astfel de informații, a înscrisurilor doveditoare ale unor tranzacții privind închirierea unor imobile de același fel, tranzacții încheiate la momentul efectuării expertizei.

În rejudecare, prin decizia nr. 736/Ap din 25 aprilie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna împotriva sentinței civile nr. 1435 din 18 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 5 februarie 2007 - 27 iunie 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantului pârât și l-a obligat pe pârât să plătească reclamanților următoarele sume: 164.947,4 RON, reprezentând chiria actualizată pe perioada 27 iunie 2008 - 4 februarie 2010 pentru construcția P+1 corpul A cu o suprafață de 880 mp (440mp P+440 mp 1) și teren de 2063 mp; 54.659,5 RON, reprezentând dobândă aferentă chiriei calculată de la data de 27 iunie 2008 până la 13 decembrie 2016 și în continuare până la data plății; 27.047,96 RON reprezentând chiria actualizată pe perioada 16 ianuarie 2009 - 4 februarie 2010 pentru corpurile de parter în suprafață de 311 mp; 8.963,03 RON reprezentând dobândă aferentă chiriei calculată de la data de 27 iunie 2008 până la 13 decembrie 2016 și în continuare până la data plății; 457.617 RON reprezentând contravaloare lipsă de folosință pe perioada 5 februarie 2010-3 decembrie 2010 pentru întregul imobil de 2063 mp teren și 1191 mp suprafață construită; 151.642,99 RON reprezentând dobândă aferentă lipsei de folosință calculate de la data 27 iunie 2008 până la 13 decembrie 2016 și în continuare până la data plății; 3006,38 RON reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru suprafața de 774 mp teren pe perioada 4 decembrie 2010-31 decembrie 2010 și 962,6 RON dobândă aferentă lipsei de folosință calculate de la data scadenței și până la 28 ianuarie 2015 și în continuare până la data plății. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respinsă cererea intimatei-reclamante A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, având în vedere limitele și îndrumările deciziei de casare, vor fi păstrate dispozițiile privind admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 05 februarie 2007- 27 iunie 2008 și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantului-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna.

În ceea ce privește calculul despăgubirilor, curtea de apel a dat eficiență probelor cu expertizele tehnice efectuate în cauză, reținând că, potrivit datelor furnizate de expertiza efectuată de expertul tehnic E., pentru perioada 05 februarie 2010 - 03 decembrie 2010, contravaloarea lipsei de folosință este în cuantum de 108.856 euro, respectiv 457.617 RON.

Potrivit concluziilor expertizei tehnice efectuate de expertul F., la valoarea totală a chiriei pentru suprafața de 2063 mp teren plus suprafața construită de 880 mp, aferentă perioadei 27 iunie 2008 - 05 februarie 2010, de 164.947,41 RON, s-a calculat dobânda legală conform prevederilor O.G. nr. 9/2000 pe perioada 24 iunie 2011 - 31 august 2011 suma de 1.559,09 RON, și conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, suma de 53.100,41 RON, pe perioada 01 septembrie 2011 - 13 decembrie 2016, întreaga perioadă însumând un număr total de 2000 zile, iar dobânda totală fiind de 54.659,5 RON.

La valoarea totală a chiriei pentru suprafața de 311 mp suprafața construită a corpurilor de parter, chirie aferentă perioadei 16 ianuarie 2009 - 05 februarie 2010, de 27.047,96 RON s-a calculat dobânda legală conform prevederilor O.G. nr. 9/2000 pe perioada 24 iunie 2011 - 31 august 2011 suma de 255,66 RON, și conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, suma de 8.707,37 RON, pe perioada 01 septembrie 2011 - 13 decembrie 2016, întreaga perioadă însumând un număr total de 2000 zile, iar dobânda totală fiind de 8.963,03 RON.

La valoarea totală a chiriei pentru suprafața de 1.191 mp suprafața construită și teren în suprafață de 2.063 mp, aferentă perioadei 05 februarie 2010 - 03 decembrie 2010 (perioada următoare celei de afectațiune), de 457.617 RON (stabilită prin raportul de expertiză evaluatorie), s-a calculat dobânda legală conform prevederilor O.G. nr. 9/2000 pe perioada 24 iunie 2011 - 31 august 2011 suma de 4.325,42 RON, și conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, suma de 147.317,57 RON, pe perioada 01 septembrie 2011 - 13 decembrie 2016, întreaga perioadă însumând un număr total de 2000 zile, iar dobânda totală fiind de 151.642,99 RON.

În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 774 mp teren pe perioada 04 decembrie 2010 - 31 decembrie 2010 precum și dobânda aferentă acestei sume, curtea de apel a constatat că nu a fost investită în rejudecare cu aceste aspecte.

Pentru aceste considerente, apelul formulat de către apelantul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna a fost admis, în limitele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea formulată de intimata A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, curtea de apel a constatat că nu este fondată, cheltuielile de judecată neputând fi acordate în considerarea dispozițiilor procedurale care reglementează culpa procesuală. Astfel, în condițiile în care apelul formulat de apelantul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna a fost admis, nu poate fi reținută în persoana acestuia calitatea de parte căzută în pretenții care ar fi permis acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C. și recurentele-reclamante B. și A., solicitând admiterea recursului în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., casarea hotărârii atacate în sensul admiterii pretențiilor formulate de recurenții-reclamanți potrivit calculelor evidențiate în lucrarea de specialitate intitulată "Completare la raportul de expertiză tehnică" întocmită de expert F., iar în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., să se dispună acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți.

În dezvoltarea motivelor comune de recurs, recurenții-reclamanți au arătat, prin primul motiv de recurs, că decizia atacată este nelegală în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată.

Astfel, au menționat recurenții că, la judecata în primă instanță, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul a fost admisă în parte. Reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată în această fază a procesului civil.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna. În cuprinsul motivelor de apel apelantul-pârât a invocat tardivitatea cererii de chemare în judecată și lipsa calității procesuale pasive, excepții care au fost respinse de către instanță. Soluționând calea de atac a apelului, Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 154/AP din 11 decembrie 2013, l-a obligat pe apelant să plătească intimatei-reclamante A. cheltuieli de judecată în cuantum de 5.000 RON.

Recursul declarat de recurentul-pârât a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1796 din 10 iunie 2014, dispunându-se casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Au arătat recurenții că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în temeiul art. 314 C. proc. civ., astfel că nu motivele de recurs au fost cele care au dus la modificarea deciziei date în apel; în cuprinsul cererii de apel Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna nu a formulat apărări legate de data de la care curg dobânzile legale. Cu prilejul rejudecării, Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 470/AP din 01 aprilie 2015, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna și, totodată, l-a obligat pe apelant la plata cheltuielilor de judecată care intimați în cuantum de 15.928,87 RON.

Prin cea de-a doua decizie de casare, Înalta Curte a trimis cauza, spre rejudecare, doar cu privire la modalitatea de soluționare a cauzei privind stabilirea dobânzilor și a cuantumului exact datorat reclamanților, pe baza rapoartelor de specialitate; în cea de-a doua rejudecare, Curtea de Apel Brașov, prin decizia 736/AP din 25 aprilie 2017, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, cu motivarea că apelul formulat de Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna a fost admis, astfel că nu poate fi reținută culpa procesuală a acestuia, respectiv calitatea de parte căzută în pretenții.

Recurenții-reclamanți au susținut că decizia nu este legală întrucât, potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Astfel, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul.

Prin urmare, textul de lege invocat instituie prezumția de culpă procesuală a celui care cade în pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul juridic care face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces. Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, care derivă dintr-un raport juridic procesual și care are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.

Au susținut recurenții-reclamanți că, în cauză, prin casarea hotărârilor instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, acțiunea reclamantei nu a fost soluționată iar la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, poziția juridică de parte câștigătoare fiind determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului. Pe cale de consecință, prin trimiterea cauzei spre rejudecare nu s-a stabilit partea câștigătoare, iar soluția de admitere, în parte, a apelului declarat de pârâta-apelantă nu schimbă poziția juridică a Inspectoratului de Poliție al Județului Covasna de debitor al obligației.

Mai mult, în condițiile în care motivele care au determinat casarea au fost invocate numai în recurs apelantul-pârât trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimații-reclamanți.

Au mai arătat recurenții-reclamanți că nu au nicio culpa în ceea ce privește calculul dobânzilor, iar consecințele admiterii recursului se restrâng asupra cuantumului pretențiilor și vizează soluția instanței pronunțată cu privire la modalitatea de calcul a sumelor care se cuvin reclamanților, nefiind afectată temeinicia dreptului lor efectiv.

În consecință, recurenții-reclamanți au solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în toate fazele procesuale, potrivit dovezilor aflate la dosarul.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că, potrivit dispozițiilor cuprinse în decizia nr. 2253 din 16 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, curtea de apel era ținută ca, în cea de-a doua rejudecare, să pronunțe o hotărâre fundamentată de rapoarte și opinii de specialitate cu privire la modalitatea de determinare a sumelor cuvenite reclamanților.

În acest sens, prin încheierea de ședință din data de 10 mai 2016, în dosar nr. x/2011** a fost numit expertul contabil F. în vederea efectuării unui raport de expertiză contabilă, în scopul refacerii lucrării de expertiză care a fost întocmită în cauză anterior de expert G., cu luarea în considerare a dispozițiilor deciziei de casare. Dată fiind încheierea de încuviințare a obiecțiunilor la expertiză, instanța a dispus completarea acesteia, sens în care expertul a întocmit lucrarea de "Completare la raportul de expertiză contabilă" în sensul indicat de instanță.

Cu toate acestea, dispozitivul hotărârii atacate cuprinde valorile determinate în cuprinsul raportului inițial întocmit de către expert, valori care nu exprimă cerințele exprese din decizia instanței de recurs.

Astfel, în primă faza expertul a omis să determine penalitățile datorate prin raportare la valoarea actualizată a sumei datorate cu indicele de inflație în conformitate cu prevederile art. 10 din O.G. nr. 13/2001 și ale art. 1535 C. civ., la care face trimitere. Apoi, în completarea la raportul de expertiză, expertul a determinat valorile dobânzilor prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 9/2000 - norma în vigoare la data formulării acțiunii (24 iunie 2011) până la data de 01 septembrie 2011, dată la care a intrat în vigoare O.G. nr. 13/2011.

Conform dispozitivului deciziei civile nr. 736/AP/2017, chiriile restante - sumele purtătoare de dobânzi - s-au format la data introducerii acțiunii 24 iunie 2011 și nu lunar, începând din iunie 2008, deși acesta a fost motivul completării raportului de expertiză dispus de instanță.

Au mai arătat recurenții că sumele stabilite prin completarea la raportul de expertiza indică alte cifre, și pe acestea din urmă le apreciază ca fiind cele fundamentate pe dispozițiile legale aplicabile în cauză, sens în care se solicită modificarea deciziei atacate, respectiv acordarea următoarelor drepturi: valoarea totală a chiriei pentru suprafața de 2063 mp teren plus suprafața construită de 880 mp, pentru perioada 27 iunie 2008-05 februarie 2010 de 199.354,51 RON la care se adaugă dobânda totală de 68.171.59 RON; valoarea totală a chiriei pentru suprafața de 311 mp suprafață construită a corpurilor de parter, chiria aferentă perioadei 16 ianuarie 2009-05 februarie 2010 de 32.217.76 RON, la care se adaugă dobânda totală de 10.973,33 RON; contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 05 februarie 2010 - 03 decembrie 2010 de 108.910.43 euro, cu dobânda legală totală de 37243.19 euro și contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 04 decembrie 2010-31 decembrie 2010 - 3.276,95 RON, plus dobânda totală de 1.120.59 RON.

Au arătat recurenții că diferența în modalitatea de calcul finală constă în aceea că pentru determinarea calculului dobânzilor legale expertul s-a raportat la valoarea actualizată a sumelor datorate cu indicele de inflație, ținând seama de rata dobânzii actuale a B.N.R., de dispozițiile O.G. nr. 9/2000 și art. 3 și art. 10 din O.G. nr. 13/2011.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut.

Aceștia au criticat modalitatea în care instanța de apel a înțeles să admită pretențiile formulate, cu privire la moneda în care a fost obligată debitoarea să își onoreze obligațiile, susținând că, prin raportare la petitul formulat prin cererea introductivă de instanță și la dispozitivul hotărârii, instanța a dat ce nu s-a cerut.

Astfel, în ceea ce privește perioada de după afectațiune (05 februarie 2010 - 03 decembrie 2010), reclamanții au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, chiria stabilită conform valorilor de pe piață, calculate în euro și convertite în ron la data efectivă a plății.

În opinia recurenților-reclamanți, stabilind sumele datorate în RON, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității părților, pronunțând o hotărâre nelegală. Acordarea sumelor cuvenite reclamanților în altă moneda reprezintă o consecință a nesocotirii principiului disponibilității, principiu în virtutea căruia reclamantul este acela care stabilește limitele judecății prin pretenția concret formulată.

S-a arătat că, după determinarea debitului principal în moneda euro acesta trebuia convertit în RON la data efectivă a plății pentru a nu prejudicia interesele reclamanților. Rațiunea pentru care a fost aleasă moneda euro a avut în vedere, pe de o parte, caracterul acesteia de apreciere în raport cu leul, iar, pe de altă parte, criteriile de stabilire a prețului chiriei unui imobil pe piața liberă.

În cauză, urmare a deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2253/2015, sumele sunt purtătoare de dobânzi începând cu data de 24 iunie 2011 astfel că pentru calculul dobânzilor trebuie avut în vedere cursul B.N.R. de la acea dată, dobânda urmând a fi calculată tot în euro.

Având în vedere că în cauză există un contract cu executare succesivă, calcului dobânzii trebuie efectuat pentru fiecare sumă datorată în parte, fiecare sumă datorată cu titlu de chirie având scadența în data de 10 a fiecărei luni, conform deciziei nr. 1796/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu luna iunie 2008 și până la finele afectațiunii (data de 05 februarie 2010) și conform deciziei nr. 2253/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind purtătoare de dobânzi începând cu data de 24 iunie 2011.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs s-a susținut că instanța nu a dispus recalcularea dobânzilor pentru suma de 3006,38 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 774 mp, pentru perioada 04 decembrie 2010-31 decembrie 2010, pe considerentul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a oferit nicio îndrumare în acest sens.

Au arătat recurenții-reclamanți că soluția instanței este nelegală deoarece încalcă raționamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție și, implicit, depozițiile din decizia din recurs.

Astfel, suma de 3006,38 RON, pentru perioada 4 decembrie 2010-31decembrie 2010 (conform contractului de închiriere din 27 mai 2011) a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată însă nu a fost abordată în decizia de casare și nici în cuprinsul obiectivelor stabilite de către instanță din oficiu. Calcularea dobânzilor și pentru această sumă nu reprezintă o încălcare a dezlegărilor date de către instanța de recurs nefiind contrară raționamentului expus în considerentele deciziei de casare.

Pentru considerentele expuse, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar, în rejudecare, obligarea intimatei-pârâte la plata sumelor datorate astfel cum au fost actualizate prin completarea la raportul de expertiză contabilă F., acordarea sumelor solicitate pentru perioada de după afectațiune în moneda euro și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de toate fazele prezentului proces.

În drept, cererile de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei semnării cererii de recurs formulată de recurenții A. și B., potrivit prevederilor art. 3021 lit. d) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenții-reclamanți A., B. și C. și menținerea deciziei civile nr. 736/AP din 25.04.20175, pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

De asemenea, intimatul-pârât a solicitat acordarea unui termen de grație până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabila a cererii privind acordarea termenelor de plată a sumei datorate în temeiul art. 6 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 22/2002, cu privire la care a arătat că își rezervă dreptul de a o formula după încheierea fazei procesuale a recursului.

În combaterea criticilor de recurs, intimatul-pârât a arătat că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include neregularități de ordin procedural care atrag sancțiunea nulității; or, recurenții nu au indicat, în concret, nicio neregularitate de ordin procedural a cărei nerespectare ar fi atras sancțiunea nulității și nu au făcut dovada existenței și întinderii vreunei vătămări, astfel că motivul de recurs nu poate fi primit.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căreia instanța a dat ceea ce nu s-a cerut, intimatul a menționat că recurenții au criticat, cu privire la chiria pentru perioada ulterioară expirării afectațiunii imobilului, faptul că instanța nu a stabilit cuantumul acesteia în euro, convertit în RON la data efectivă a plății.

Însă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat suma de 525.095 RON pentru perioada 05 februarie 2010 - 03 decembrie 2010, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului restituit; de altfel, toate sumele solicitate prin cererea introductivă au fost exprimate în RON.

În plus, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, recurenții neputând invoca extra petita, pentru situația dată în care sunt nemulțumiți de "modalitatea în care s-a pronunțat instanța".

Cu referire la cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., intimatul-pârât a arătat că obligația motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În esență, această obligație nu presupune ca instanța de judecată sa răspundă detaliat la fiecare argument invocat de parte/părți, în schimb un mijloc de apărare hotărâtor pentru soluția pronunțată presupune un răspuns specific și explicit.

Principiul general consacrat de C. proc. civ., impune ca orice hotărâre judecătorească să fie motivată, ca o garanție împotriva arbitrariului judecătoresc și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar.

Așadar, pentru a satisface obligația pe care o are, de a motiva hotărârea pronunțată, instanța judecătorească nu este ținută să examineze și să discute în mod special toate argumentele invocate de părți, ci este suficient să arate motivele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării hotărârii, enunțând probele care au format convingerea instanței

Având în vedere cele expuse mai sus solicită a se constata că decizia atacată este suficient motivată astfel încât să se poată constata justificarea aplicării legii.

A mai arătat intimatul-pârât că, prin criticile formulate, recurenții nu au invocat aplicarea greșită a normelor de drept material, ci modalitatea în care instanța de fond, în exercitarea rolului activ, a soluționat cauza.

Din motivarea deciziei civile nr. 736/AP din 25 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, se constată că instanța de judecată a respectat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., fiind menținute dispozițiile stabilite cu putere de lucru judecat prin hotărârea anterioară.

Astfel, Înalta Curte a reținut că daunele-interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua cererii de chemare în judecată și trebuie calculate în raport de norma în vigoare la data formulării acțiunii (24 iunie 2011), respectiv O.G. nr. 9/2000, până la abrogarea acestui act normativ, după care urmează a se aplica O.G. nr. 13/2011; orice solicitare de calcul a dobânzii diferită de cea stabilită de instanța de casare încalcă hotărârea instanței de casare care este obligatorie.

Cu privire la contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 774 mp teren pentru perioada 04 decembrie 2010-31 decembrie 2010 și la dobânda aferentă acestei sume, intimatul-pârât a susținut că în mod temeinic și legal curtea de apel a constatat că nu a fost investită în rejudecare cu aceste aspecte și a păstrat măsurile dispuse cu putere de lucru judecat prin hotărârea anterioară.

În ceea ce privește cererea acordare a cheltuielilor de judecată, intimatul-pârât a arătat că, având în vedere că apelul pe care l-a declarat a fost admis, iar la fond reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată, nu poate fi reținută calitatea sa de parte căzută în pretenții, care ar fi permis acordarea cheltuielilor de judecată.

De asemenea, intimatul-pârât a solicitat acordarea unui termen de grație până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenelor de plată eșalonată a sumei datorate, în temeiul art. 6 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 22/2002, pe care a menționat că o va solicita după pronunțarea hotărârii judecătorești în prezenta fază procesuală.

Cu referire la punerea în executare a hotărârii judecătorești, a învederat Înaltei Curți că, potrivit dispozițiilor art. 3711 C. proc. civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

Intimatul-pârât a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Invocând dispozițiile art. 2, 5 și 6 din același act normativ, acesta a susținut că, întrucât suma pe care Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna trebuie să o plătească depășește cu mult creditele bugetare aprobate cu această destinație din bugetul propriu, se va afla în imposibilitatea de a executa obligația și de a solicita virarea de credite bugetare suplimentare de la ordonatorul principal de credite.

Prin urmare, pentru a preîntâmpina crearea unei situații care ar putea prejudicia grav și iremediabil patrimoniul propriu și al instituției ierarhic superioare, se impune acordarea unui termen de grație.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins în considerarea argumentelor ce succed:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte menționează că, întrucât recursul exercitat în condițiile art. 304 C. proc. civ. este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată exclusiv pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, și având în vedere că obiectul căii de atac este decizia atacată cu recurs, urmează a fi examinate exclusiv criticile prin care se susține greșita interpretare și aplicare a unor dispoziții legale de către instanța de apel.

Constatând că, deși au fost formulate două memorii de recurs, acestea redau aceleași critici, care au fost ordonate în mod identic, Înalta Curte va proceda la o analiză comună a recursurilor.

Prin primul motiv de recurs, care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut că decizia atacată este nelegală din perspectiva neacordării de către instanța de apel a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în faza procesuală a apelului, fază procesuală care a comportat și două rejudecări.

Recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul că nu a ținut seama, la stabilirea culpei procesuale, care stă la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, de poziția de debitor a pârâtului în raportul de drept substanțial, de rezultatul obținut prin soluționarea litigiului și de împrejurarea că motivele care au determinat în două rânduri rejudecarea apelului au fost invocate exclusiv în faza procesuală a recursului.

De asemenea, recurenții au arătat că nu se poate reține culpa lor procesuală în ceea ce privește modul de calcul al dobânzilor.

Înalta Curte reține că în faza procesuală a apelului, finalizată cu decizia supusă controlului de legalitate, curtea de apel s-a pronunțat, în sensul respingerii, numai cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă A.

Deși în încheierea de dezbateri s-a menționat că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost formulată de avocat H. în calitate de reprezentant convențional al intimatelor-reclamante A. și B., cererea a fost soluționată numai în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă A. Intimata-reclamantă B. nu a uzat de dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ.

Recurentul C. nu a fost prezent la dezbateri și nu a învederat prin cererea de recurs omisiunea instanței de apel de a se pronunța cu privire la cheltuielile de judecată pe care le-ar fi solicitat în apel. De asemenea, nu a uzat de dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ.

Prin urmare, justifică interes în examinarea acestei critici numai intimata-reclamantă A. Critica nu este însă fondată.

În acest sens Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 298 C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în Titlul IV al acestui act normativ.

Dispozițiile art. 274 C. proc. civ. nu contravin dispozițiilor privitoare la apel, astfel că, în mod corect instanța de apel a reținut că sunt incidente în speță.

Cu toate acestea, în apel analiza culpei procesuale nu se realizează prin raportare la soluția dată asupra fondului raportului litigios, ci prin raportare la soluția pronunțată în apel.

Astfel, prin admiterea căii de atac a apelului, declarată de apelantul-pârât, singurii care se puteau găsi în culpă procesuală, în condițiile legii, erau intimații-reclamanți.

Înalta Curte reține însă că apelantul-pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că este lipsită de interes examinarea culpei procesuale a intimaților-reclamanți în faza procesuală a apelului.

Înalta Curte subliniază că, prin respingerea cererii intimatei-reclamante A. de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța de apel nu a statuat asupra existenței culpei procesuale, în sensul art. 274 C. proc. civ., a intimaților-reclamanți; fundamentul soluției de respingere a acestei cereri l-a reprezentat lipsa culpei procesuale a apelantului-pârât.

Împrejurarea că motivele care au condus, în două rânduri, la rejudecarea apelului ar fi fost invocate direct în recurs nu prezintă nicio relevanță de vreme ce recursurile au fost cercetate în fond și admise în ciclurile procesuale anterioare, cu consecința casării deciziilor atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare.

Pe cale de consecință, primul motiv de recurs nu poate fi primit.

Examinând în continuare memoriile de recurs, Înalta Curte reține că în dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, referindu-se la obligațiile care reveneau instanței de apel sub aspectul administrării de probe, recurenții-reclamanți au susținut că valoarea despăgubirilor acordate de instanța de apel, care au fost determinate prin raportul de expertiză contabilă inițial, nu trebuia însușită deoarece valorile determinate prin completarea la expertiză erau cele care dădeau eficiență îndrumărilor date prin decizia nr. 2253 din 16 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au susținut că nu s-a dat eficiență deciziei nr. 2253 din 16 octombrie 2015, în sensul că nu s-au acordat valorile reținute prin completarea la raportul de expertiză efectuată de expertul F., diferența valorică provenind din "actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, ținând seama de rata dobânzii actuale a BNR, de dispozițiile O.G. nr. 9/2000 și de art. 3 și 19 din O.G. nr. 13/2011. "

Critica nu este fondată deoarece instanța de apel, dând eficiență dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a avut în vedere valorile stabilite prin raportare la îndrumările date de instanța de recurs între care nu se regăsește vreo dispoziție de actualizare a sumelor datorate cu indicele de inflație.

De altfel, solicitarea de actualizare cu indicele de inflație a sumelor pretinse nu a făcut obiectul învestirii instanței prin cererea de chemare în judecată.

Reținând în mod corect limitele casării cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel a obligat pârâtul la plata dobânzii legale determinate în acord cu îndrumările instanței de casare, respectiv de la data formulării cererii de chemare în judecată (24 iunie 2011), conform dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 și ale O.G. nr. 13/2011.

Contrar susținerilor recurenților, dispozițiile art. 1535 din noul C. civ., la care fac trimitere cele ale art. 10 din O.G. nr. 13/2011, nu dispun în sensul actualizării cuantumului daunelor moratorii cu indicele de inflație.

Înalta Curte reține, de asemenea, că încuviințarea obiecțiunilor la raportul de expertiză nu obliga instanța de apel la omologarea punctului de vedere exprimat de expert cu referire la obiecțiuni, iar criticile care pun în discuție interpretarea probelor sunt critici de netemeinicie care exced controlului de legalitate.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut, sub aspectul modalității de admitere a pretențiilor, respectiv a monedei în care a fost obligată pârâta la onorarea obligațiilor.

Astfel, recurenții au susținut că pentru perioada ulterioară expirării afectațiuni